Am găsit 11 definiții care conțin toate cuvintele scorum sau forme flexionare ale acestora:

scorúm, scorúmi, s.m. (înv.) arbore înalt de 15-20 m, cu scoarța brună, crăpată, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile; scoruș, sorb.


scorúmă, scorúme, s.f. (înv.) fructul scorumului (v.), al scorușului, comestibil; scorușă.

scorúmnic, adj. 1. (înv. și reg.; despre o specie de porumb) care se coace de timpuriu și are druga groasă și bobul auriu, mare. 2. (reg.; despre legume, fructe, cereale) care se coace mai devreme decât se coc în mod obișnuit alte legume, fructe, cereale. 3. (reg.; despre oameni) care îmbătrânește înainte de vreme. 4. (reg.) care se căsătorește de tânăr. 5. (reg.; despre copii; în forma: scoromnic) dezvoltat înainte de vreme, precoce.

coroágă (coroáge), s. f. – Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Pușcariu, Dacor., II, 597; DAR); mai puțin probabilă este der. din mag. kéreg „coajă, scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele obiecte încrețite (coajă de copac, piele uscată, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui corobă, s. f. (animal slab și costeliv) și fără nici o îndoială al lui coroabă, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; plantă, Brunella grandiflora; lupoaie; măr pădureț), cu var. corombă, scoroambă (mr. curubiță, istr. corumbe). Acest cuvînt se consideră în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celălalt nume popular al său, porumbea (după DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai sigur să se plece de la coroagă (pentru alternanța b-g, cf. barză și colibă), și de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face să se contracteze cerul gurii. De la coroabă derivă corobeață, s. f. (porumbă; măr pădureț; fruct în general); corobete, s. f. (larvă; coropișniță), simplă confuzie cu carabete și, la cel de al doilea sens cu coropișniță; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroagă; corobană (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitură; vale, rîpă); corobăios, adj. (găunos); coroblete, s. m. (poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al cărui semantism cf. cojan; corlopeț, s. m. (poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al României); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumbă); scorogoi, s. m. (plantă, Phlomis pungens). Cf. coropcă.

SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Varietate de porumb cu știuletele gros și boabele mari, galbene-aurii sau portocalii.

păpușóĭ și (maĭ des) popoșóĭ m. ca plantă și n., pl. oaĭe, ca felurĭ de semănături și marfă (d. păpușă). Est. Porumb, cucuruz, o plantă graminee care crește înaltă pînă la 3 metri și care produce maĭ multe spice marĭ (așezate la baza lungilor luĭ frunze și numite ștulețĭ, drugĭ saŭ cocenĭ) și florĭ în formă de paniculă așezate în vîrfu tulpineĭ (zea mays). Păpușă (fascicul) mare: doŭă popușoaĭe. Pl. Popușoaĭe, semănăturĭ de popușoĭ. Felurĭ de popușoĭ. – Popușoĭu e originar din America, unde și azĭ crește sălbatic, ca în Mexic. Pin [!] cultură, s´aŭ obținut o mulțime de varietățĭ (cincŭantinĭ, dintele caluluĭ, hanganĭ, scorumnicĭ ș. a.). În Eŭropa a fost introdus pin [!] seculu XVI, în Țara Românească supt [!] Șerban Cantacuzino (1678-1688), în Moldova la începutu secululuĭ [!] XVIII de Constantin Mavrocordatu, ĭar Transilvania pe la 1640. Curînd a ajuns plantă alimentară și a înlocuit în mare parte grîu și meĭu. Așa, mămăliga, care în ainte [!] se făcea din meĭ, azĭ se face din făină de popușoĭ (numită în vest mălaĭ) și e maĭ întrebuințată de țăranu din vechĭu regat de cît [!] pînea [!] de grîŭ. De aceĭa și sufere [!] de grozava boală a pelagreĭ, că mănîncă mămăligă făcută din popușoĭ stricat din diferite cauze. Dar, dacă nu e alterat, mămăliga cu brînză constitue [!] un aliment excelent. – Grăunțele de popușoĭ, făcute să explodeze într´o tigaĭe, se mănîncă supt [!] formă de mizilic. – V. gaolian.

HEDWIG [hédvig], Johann (1730-1799), botanist german, născut la Brașov. Prof. univ. la Leipzig. Considerat fondatorul criptogamiei („Fundamentum historiae naturalis muscorum frandosorum”, „Stirpes cryptogamicae”).

scorómnic V. scorumnic.

scorúmnic, -ă (d. *scorumbnic, *scorubnic, de unde scorumnic, d. scoroabă, porumbă). Se zice despre un fel de popușoĭ, de porumb (plantă). – -ómnic.

porumb m. gen de graminee cu cotorul înalt și spicele mari: grăunțele-i procură un nutriment și cu frunzele-i uscate se umplu saltele (Zea mays). Porumbul, numit în Mold. păpușoiu și în Tr. cucuruz, e originar din America, de unde a fost introdus în Europa în secolul al XVI-lea: din Turcia fu adus în Muntenia pe la finele secolului XVII-lea sub Șerban Cantacuzino (1678—1688), iar în Moldova la 1716 sub Nic. Mavrocordat. Porumbul intră în alimentațiunea țăranului sub formele următoare: mămăligă, terciu, mălaiu, păsat și porumb fiert sau copt. Numeroase varietăți: cincantin, hangan, scorumnic, tătăresc, turcesc, etc. (v. aceste vorbe). [Inflorescența plantei a fost comparată cu o păpușă (de unde sinonimul Mold. păpușoiu), iar mătasea-i roșiatică cu colorațiunea pasării omonime].

scorumnic a. se zice de o specie de porumb ce se coace de timpuriu, cu druga subțire și cu bobul auriu. [Cf. scorumă = scorușă].