Am găsit 128 de definiții care conțin toate cuvintele recupera sau forme flexionare ale acestora:

CALCINATÓR1, calcinatoare, s. n. Aparat folosit pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative de ciment. – Din fr. calcinateur.



CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.

IRECUPERÁBIL, -Ă, irecuperabili, -e, adj. Care nu este recuperabil. ♦ (Despre ființe) Care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat; nerecuperabil, incurabil. – Din fr. irrécupérable.

AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir.

RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa.

REBÚT, rebuturi, s. n. Produs care nu corespunde condițiilor calitative stabilite prin standarde, norme interne, contracte etc. și care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost realizat, reprezentând o pierdere economică. ◊ Rebut recuperabil = rebut care, printr-o remaniere, poate fi adus la calitatea stabilită. – Din fr. rebut.

RECUPERÁRE, recuperări, s. f. Acțiunea de a recupera și rezultatul ei. – V. recupera.

PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă; a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica).Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

PRIPÁS, pripasuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; în loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rătăcește de colo până colo, fără stăpân; p. ext. luat drept zălog, drept garanție (până la recuperarea pagubei produse în semănături străine); b) (despre copii) părăsit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din altă parte; străin, venetic. 3. (Reg.) Despăgubire plătită pentru o vită care a produs stricăciuni în semănături străine. – Din sl. pripasŭ.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

PSIHAGOGÍE s. f. Ramură a psihopedagogiei reeducării și a psihoterapiei care se ocupă de recuperarea personalității deformate, potrivit exigențelor și normelor sociomorale. – Din fr. psychagogie.

OLIGOFRENOPEDAGOGÍE s. f. Ramură a pedagogiei speciale care se ocupă de instruirea, educarea și recuperarea socială a copiilor cu deficiență mintală. – Din fr. oligophrénopédagogie.

IRECUPERÁBIL, -Ă adj. de nerecuperat. ◊ (med.) nerecuperabil, irecuperabil. (< fr. irrécupérable)

NERECUPERÁBIL, -Ă, nerecuperabili, -e, adj. 1. Care nu poate sau nu trebuie să fie recuperat; irecuperabil. 2. (Despre ființe) Care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat; irecuperabil, incurabil. – Ne-+ recuperabil (după fr. non-récupérable).

SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea.Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure.Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă.Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam.Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

RECUPERÁ, recuperez, vb. I. Tranz. 1. A dobândi din nou, a redobândi, a recâștiga. 2. A utiliza, total sau parțial, ceva (deșeuri de materiale sau o energie) care altfel s-ar pierde. – Din fr. récupérer, lat. recuperare.

RECUPERÁBIL, -Ă, recuperabili, -e, adj. Care poate fi recuperat. – Din fr. récupérable.

RECUPERABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi recuperabil. – Din fr. récupérabilité, engl. recuperability.

RECUPERATÓR, recuperatoare, s. n. 1. Parte dintr-un sistem tehnic care servește la recuperarea totală sau parțială a energiei răspândite într-o instalație, a resturilor sau a deșeurilor de materiale. 2. Preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. – Din fr. récupérateur.

DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina.

DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării particulelor solide valoroase. – V. desprăfui.

SUBPRODÚS, suproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit).

CONDENSATÓR, condensatori, s. m. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur.

EXTRACTÓR, -OÁRE I. adj. care (servește pentru a) extrage anumite substanțe sau corpuri. II. s. n. 1. aparat pentru extragerea sau recuperarea unei substanțe solubile dintr-un corp. ◊ aparat care servește la extragerea mierii din faguri. ◊ instrument pentru extragerea corpurilor străine din organism. 2. dispozitiv al închizătorului unei arme care extrage din țeavă cartușul tras. 3. mașină genistică pentru extragerea din pământ a piloților și palplanșelor. (< fr. extracteur, lat. extractorius)

DEZAHARIFICÁRE s. f. proces de recuperare a zahărului din melasă. (< dez- + zaharificare)

DETUBÁRE s. f. 1. (med.) extragere a unui tub (din laringe). 2. totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. (după fr. détubage)

DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage].

CALCINATÓR1 s. n. aparat pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. (< fr. calcinateur)

RECUPERÁRE s.f. Acțiunea de a recupera și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Operație prin care e folosită o cantitate de material sau de energie care în mod obișnuit se pierde. [< recupera].

RECUPERATÓR s.m. (La romani) Judecător angajat în probleme de despăgubire, de restituire etc. [< lat. recuperator].

RECUPERATÓR, -OÁRE adj. Care recuperează. // s.n. 1. Sistem tehnic cu care se recuperează deșeurile de materiale sau energia care se pierdea în mod obișnuit. 2. Preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. [Cf. fr. récupérateur].

REGRÉS s.n. 1. Întoarcere de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; dare înapoi, decădere. 2. (Jur.) Drept în virtutea căruia cineva care a plătit o sumă de bani din culpa altuia se întoarce împotriva acestuia din urmă pentru recuperarea sumei plătite. [Pl. -se, -suri. / < lat. regressus < regredior – a da înapoi, cf. fr. régrès, it. regresso].

AMORTIZÁ vb. tr. 1. a stinge treptat un credit, un împrumut, prin plăți periodice. 2. a înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale. ◊ a recupera o cheltuială. 3. a scădea progresiv amplitudinea unei mărimi pentru un fenomen de ondulație. ◊ a atenua, a diminua (un șoc, un zgomot). (după fr. amortir)

CALCINATÓR s.n. Aparat cu care se recuperează căldura gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. [< fr. calcinateur].

EXTRACTÓR, -OÁRE adj. Care (servește pentru a) extrage anumite substanțe sau corpuri. // s.n. 1. Aparat pentru extragerea sau recuperarea unei materii solubile dintr-un corp. ♦ Aparat care servește la extragerea mierii din faguri. ♦ Instrument chirurgical pentru extragerea corpurilor străine din organism. 2. Dispozitiv al închizătorului unei arme care extrage din țeavă cartușul tras. [Cf. fr. extracteur, lat. extractorius].

IRECUPERÁBIL, -Ă adj. De nerecuperat. ♦ (Med.) Nevindecabil, incurabil. [Cf. fr. irrécupérable].

RECUPERÁ vb. I. tr. 1. A recâștiga, a redobândi. 2. A folosi un material sau o energie care în mod obișnuit se pierde. [Cf. récupérer, it., lat. recuperare].

RECUPERÁBIL, -Ă adj. Care se poate recupera. [Cf. fr. récupérable].

cumpărá (cúmpăr, át), vb.1. A intra în posesia unui lucru plătind. – 2. (Rar) A examina, a aprecia. – 3. A mitui, a corupe. – Mr. (a)cumpăr, (a)cumpru, (a)cumpur, megl. cumpur, istr. cumpru. Lat. compărāre (Pușcariu 433; Candrea-Dens., 439; REW 2094; DAR); cf. it. comp(e)rare, v. fr. comperer, prov., cat., sp., port. comprar. Mai puțin probabilă der. de la un lat. *comperāre (Diez, I, 305; Densusianu, Hlr., 83). – Der. cumpărător, adj. (de vînzare, care se poate cumpăra); cumpărător, s. m. (persoană care cumpără); cumpărătoare, s. f. (cumpărare, achiziționare); cumpărătură, s. f. (cumpărare; marfă, obiect cumpărat); (ră)scumpăra, vb. (a recupera; a izbăvi; a scuti; a compensa, a despăgubi), cu suf. -răs (cf. Candrea-Dens., 441-2).

RACHÉTĂ1 s. f. 1. vehicul spațial fusiform, fără echipament de sustentație, propulsat cu ajutorul unui motor cu reacție. ♦ ~ cosmică = rachetă de mari dimensiuni servind la plasarea pe orbite a sateliților artificiali și a navelor cosmice; motor- ~ = motor la care propulsia se face prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos; ~ meteorologică = rachetă recuperabilă, dotată cu aparate speciale de măsură, folosită pentru investigații ale atmosferei până la 150 km altitudine. 2. cartuș special, cu materii explozibile, care ard producând lumină de diferite culori. (< germ. Rakete, rus. raketa)

RECUPERÁ vb. I. tr. 1. a recâștiga, a redobândi. ◊ a lucra o zi, o oră etc. pentru a acoperi pe cele pierdute dintr-o cauză oarecare. 2. a utiliza total sau parțial un material, o energie care în mod obișnuit se pierde. 3. (mar.) a trage lanțul ancorei sau o parâmă atât cât să rămână întins(ă). II. intr. a-și recăpăta capacitatea de muncă. (< fr. récupérer, lat. recuperare)

RECUPERÁBIL, -Ă adj. care poate fi recuperat. (< fr. récupérable)

RECUPERATÓR1 s. m. (la romani) judecător angajat în probleme de despăgubire, de restituire etc. (< lat. recuperator)

RECUPERATÓR2, -OÁRE I. adj. care recuperează: recuperatoriu. II. s. n. 1. sistem tehnic cu care se recuperează deșeurile de materiale sau energia care se pierde în mod obișnuit. 2. subansamblu al unei guri de foc de artilerie care readuce părțile reculante în poziția inițială. 3. preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. (< fr. récupérateur)

RECUPERATÓRIU, -IE adj. recuperator (I). (< lat. recuperatorius)

REGRÉS s. n. 1. revenire de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; decădere, declin. 2. (jur.) acțiune de ~ = acțiune prin care cineva care a plătit o sumă de bani din culpa altuia se întoarce împotriva acestuia pentru recuperarea sumei plătite. (< lat. regressus, fr. régrès)

REPOLARIZÁRE s. f. recuperare a sarcinilor electrice pozitive. (după fr. répolarisation)

REUTILIZÁ vb. tr. a utiliza din nou după o prelucrare prealabilă; a recupera și reintroduce în circuitul economic resurse de materiale refolosibile din sfera producției materiale sau a consumului. (< re1- + utiliza)

SOCIOMORÁL adj. v. PSIHAGOGIE. Ramură a psihopedagogiei reeducării și a psihoterapiei care se ocupă de recuperarea personalității deformate, potrivit exigențelor și normelor sociomorale. [DEX '98]

DESTRĂMĂTÓR adj. m. v. LUP (4). (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – [DEX '98]

strînge (strîng, strîns), vb.1. A strîmta, a îngusta. – 2. A închide, a recupera, a îndesa. – 3. A îmbrățișa, a lua în brațe. – 4. A rămîne prea mic un obiect de îmbrăcăminte. – 5. A pe urmele cuiva. – 6. A comprima, a concentra. – 7. A încuia, a închide. – 8. A face clăi, a așeza laolaltă. – 9. A culege, a recolta. – 10. A economisi, a pune bine. – 11. A orîndui, a pune la loc. – 12. (Refl.) A se micșora. – Mr. stringu, strinșu, strimptu, strindzire, megl. string, strinș, strins. Lat. strĭngĕre (Pușcariu 1661; REW 8315), cf. vegl. strengar, it. stringere, prov. estrenher, fr. étreindre, cat. estrenyer, sp. estreñir, alb. strëngoń (Philippide, II, 655). – Der. astrînge, vb. (a aduna, a culege), înv. și Banat, Trans., cu a- protetic, sau direct din lat. astringĕre (DAR); strîns, s. n. (o anumită boală de copii, probabil crampe, colică; recoltă, cules); strînsătură, s. f. (strîngere, apăsare); strînsoare (var. înv., strinsoare), s. f. (strîngere; înv., recoltă; înv., bogăție, avere; înv., dificultate, îngrădire; înv., caznă, tortură; înv., necaz); strînsură, s. f. (acțiunea de a strînge; recoltă; avere, bogăție; adunare, mulțime; înv., armată improvizată cu oameni neinstruiți); strînsă, s. f. (înv., bogăție, avere); strîngător, adj. (econom, care agonisește; adunător; culegător); constrînge, vb. (a sili, a obliga), traducere din fr. contraindre; restrînge, vb. (a reduce), traducere din fr. restreindre.

toárce (-orc, -órs), vb.1. (Înv.) A vira, a schimba direcția. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torșu, toarsă, toarcere; megl. torcu, torș, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare *tǒrquĕre (Pușcariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer.Der. torcător, s. m. (filator); torcătoare, s. f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s. n. (acțiunea de a toarce; tort); tort, s. n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, torțel), s. m. (cătină, iniță, Cuscuta); tortoțel (var. întorțel), s. m. (torțel); întoarce, vb. (a suci, a răsuci; a schimba direcția; a face pe cineva să-și schimbe părerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despăgubi; a converti; a castra, a jugăni; a da o altă față unei haine uzate; refl., a se îndrepta către, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Pușcariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcător, s. n. (tindeche la războiul țărănesc); întorcătură, s.,f. (înv., răscoală, răzvrătire; Trans., prima vizită a tinerilor însurăței la părinții unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, răsucit; răsturnat; strîmb; castrat; înțărcat; se spune și despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o călătorie și care nu se mănîncă); întors, s. n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlătura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsătură, s. f. (cotitură; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsură, s. f. (schimb; plug); toartă, s. f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibră sau sfoară răsucită, cf. calabr. torta „legătură de fir între jug și oiștea plugului”, sicil. tòrta „bătătură”; răstoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a răscumpăra).

a îngrășa porcul în ajun expr. (șc., stud.) a încerca să recupereze în ultimul moment materia pentru un examen / o lucrare etc.

a face lapte bătut expr. (în limbajul recuperatorilor) a distruge locuința sau localul cuiva.

BĂILE 1 MAI, stațiune balneoclimaterică în NV României, la 8 km SE de Oradea (jud. Bihor). Izv. minerale termale (20-49ºC), bicarbonatate, sulfatate, calcice, slab radioactive, indicate în tratamentul afecțiunilor endocrine, reumatismale, post-traumatice, neurologice periferice și centrale, endocrine, metabolice și de nutriție. Sanatoriu de recuperare a copiilor cu deficiențe locomotorii. Aici se află Lacul Pețea (rezervație naturală, 4 ha), cu temp. constantă de 30ºC.

ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Pitești), mareșal și om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) și marelaș (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operații militare. Comandant al școlii de la Sibiu și al Școlii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Atașat militar al României la Paris (1922), Londra și Bruxelles (1923). Șef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naționale (1937-1938) și ministru ad-interim al Aerului și Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd apărarea teritoriului național; internat la mănăstirea Bistrița din dispoziția regelui Carol al II-lea. În urma dictatului de la Viena, A. a fost însărcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ian. 1941, A. a înăbușit rebeliunea legionară. A condus țara prin decrete-legi. A promovat o politică externă alături de Germania și Italia. În iun. 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei și a N Bucovinei și a continuat operațiunile militare și dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a permis și inițiat tratative secrete privind scoaterea țării din război. A fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Roșie (sep. 1944), a fost ținut pe teritoriul sovietic pînă în apr. 1946; adus în țară, a fost judecat, în mai 1946, de „tribunalul poporului” din București; a fost condamnat la moarte și executat la închisoarea Jilava (1 iun. 1946).

Arghezi, Tudor (pseud. lui Ion. I. Theodorescu) (1880-1967, n. București), scriitor român. Debutează în 1896 la „Liga ortodoxă”, cu versuri simboliste și instrumentaliste. Paralel, frecventează cercurile socialiste bucureștene. Între 1900 și 1905 se retrage în viața monahală. În 1904 editează revista „Linia dreaptă”, Între 1905 și 1910 locuiește în Elveția. Întors în țară (1910), se angajează într-o intensă activitate publicistică, remarcîndu-se prin originalitatea limbajului poetic și virulența pamfletară. Editează revistele „Cronica”, „Cugetul românesc” și „Bilete de papagal”. Versurile și poza lui A. exprimă cu ardoare și dramatism setea de cunoaștere, incertitudinile existențiale („Cuvinte potrivite”, „Ce-ai cu mine, vîntule?”), recuperează frumosul din urît („Flori de mucigai”), configurează din perspectivă cosmică universul microscopic, miniatural, casnic și familial („Cărticica de seară”, „Hore”, „Cartea cu jucării”). Schițele și portretele consacrate vieții monahale, lumii politice și gazetărești sau din închisoare („Icoane de lemn”, „Poarta neagră”, „Tablete din Țara de Kuty”) ca și romanele poematice și de critică socială („Ochii Maicii Domnului”, „Cimitirul Buna-Vestire”, „Lina”), atestă excepționala vocație pamfletară și spiritul său vizionar. Creator al tabletei („Bilete de papagal”). În ultimii ani ai vieții a cultivat poezia de evocare istorică („1907-Peizaje”), poemul didactic („Cîntare Omului”), a continuat dialogul cu timpul, cu divinitatea, meditînd asupra existenței umane limitate („Frunze”, „Poeme noi”, „Silabe”, „Cadențe”). Proză absurdă („Răzlețe”), teatru („Seringa”). Între 1960 și 1967 a definitivat ediția de autor „Scrieri”. Mînuind un limbaj de o deosebită plasticitate, A. valorifică artistic expresia comună, asociația insolită, imaginea biblică și lapidaritatea paremiologică. Premiul Herder (1965).

parà-ndărăt expr. (la barbut) 1. zaruri câștigătoare, cu care se recuperează banii pierduți mai devreme. 2. restituirea banilor câștigați la jocul anterior.

penală, penale s. f. (deț.) 1. țigară din hârtie de ziar și tutunul recuperat de la mai multe mucuri de țigări. 2. homosexual pasiv.

CAPITAL 1. Bogăție, sumă mare de bani, patrimoniu. 2. Sumă de bani constituind elementul principal al unei datorii. 3. P. ext. Ansamblul resurselor acumulate la nivel micro- sau macro-economic. 4. Ansamblul valorilor materiale, spirituale rezultate din activitatea umană și și totalitatea valorilor financiare deținute de o persoană, întreprindere, țară, utilizate în scopul obținerii unui venit. Din punct de vedere al rolului și modului de valorificare în circuitul economic, c. se diferențiază în c. productiv și c. financiar. ♦ C. productiv (factor de producție) cuprinde c. real (bunuri de c. tangibil) și c. uman (bunuri de c. intangibil). C. real (valorile materiale sub forma mijloacelor de producție folosite la obținerea altor bunuri de c. și a bunurilor de consum) este format din c. fix (mașini, utilaje, instalații, echipamente, construcții etc., care participă la mai multe cicluri de producție, depreciiindu-se treptat) și c. circulant (materii prime, combustibili, semifabricate, care se consumă într-un singur ciclu de producție). C. uman include valorile spirituale productive sub forma calificării profesionale, a cunoștințelor încorporate în forța de muncă prin investiții în educație, învățămînt, cultură, sănătate etc., care sporesc eficiența muncii. C. financiar reprezintă ansamblul c. bănesc și al hîrtiilor de valoare. C. bănesc include c. lichid (cantitatea de bani necesară cumpărării de c. real și creșterii stocului de c.) și c. de împrumut (credite). Hîrtiile de valoare cuprind acțiuni, obligațiuni etc. Din punctul de vedere al eficienței economice c. se împarte în c. utilizat, consumat și acumulat. C. utilizat semnifică valoarea totală a a resurselor economice folosite în procesele productive și de distribuire a bunurilor și serviciilor, provenite din c. subscris (c. vărsat la înființarea firmei), părți din profitul realizat, emisiuni de acțiuni, înprumuturi pe diferite termene, vînzări de acțiuni. C. consumat reprezintă valoarea recuperată din amortizările anuale, inclusă în costul de producție. C. acumulat desemnează sporul de c. obținut în urma procesului de acumulare și al investițiilor nete. ♦ C. brut = masa echipamentelor în expresie valorică. C. monetar = valoarea ansamblului fondurilor disponibile exprimată în unități monetare. C. intensiv = metodă productivă care folosește mai mult c. real în comparație cu cel uman pe unitate de produs. C. flotant = parte a c. unei societăți pe acțiuni care nu este deținută de acționarii ce controlează societatea, fiind disponibilă în orice moment pentru vînzare-cumpărare de acțiuni pe piața de valori. C. individual = patrimoniul firmei unui singur agent economic. C. social (nominal) = patrimoniul aflat în proprietatea întreprinzătorilor asociați sau al unei societăți pe acțiuni; infrastructura unei economii naționale. C. permanent = c. propriu (c. social plus rezerve) la care se adaugă creditele pe termen lung și mediu. C.-risc = parte a c. unei firme investit într-o afacere riscantă, dar cu un profit probabil mare. În funcție de domeniul activității economice, c. se diferențiază în c. industrial (v. industrial), c. comercial (v. comercial) etc. 5. (În teoria marxistă) Rezultat al muncii colective însușit de proprietarii mijloacelor de producție, reprezentînd sursă a plusvalorii extorcate producătorilor direcți (salariaților) și a valorii; cuprinde: c. constant (mijloace de producție) și c. variabil (parte a c. investit în cumpărarea forței de muncă).

CARTEZIANISM (‹ fr.) s. n. 1. Filozofia lui Descartes. 2. Filozofia discipolilor lui Descartes („școala carteziană”) și a celor care s-au numit ei înșiși cartezieni: Malebranche, Spinoza, Leibniz. 3. Tradiție filozofică și științifică, de la Descartes pînă în zilele noastre (G. Bachelard, Ed. Husserl, N. Chomski), pretinzînd caracteristicile gîndirii lui Descartes: metodă, origine, rigoare, recuperarea perspectivei idealiste.

CĂRBUNE (‹ lat. carbo, -onis) s. m. I. 1. Rocă sedimentară organogenă, caustobiolitică, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia. C. s-au format (autohton sau alohton), prin depunerea în ape marine de litoral, unde marea invadează uscatul periodic (c. paralici), în mlaștini sau în ape dulci (c. limnici). În zăcămînt, c. se prezintă ca o masă de culoare galbenă-brună pînă la neagră, întreruptă de intercalații de steril. Conține carbon (55-96,5%), oxigen (2,5-40%), hidrogen (1-6%), azot (sub 2%), fosfor, sulf ș.a. Principalele tipuri sunt: c. humici (turbă, lignit, c. brun, huilă, antracit), c. sapropelici (boghead, cannel) și c. liptobiolitici proveniți prin transformarea resturilor de plante bogate în subtanțe rășinoase și ceroase. Cei mai vechi c. s-au format în Devonian. Alături de țiței, c. reprezintă principalul combustibil mineral și sursă de materii prime. ♦ (CHIM.) C. activ = c. cu structură poroasă, a cărui putere de adsorbție a fost mărită printr-un tratament fizico-chimic, utilizat la recuperarea gazolinei din gazele de sondă, epurarea apelor, reținerea noxelor din aer sau dezodorizarea aerului. C. animal = c. de oase sau de deșeuri animale, obținut prin calcinarea oaselor, folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, ca adsorbant intestinal sub formă de c. medicinal. ♦ (GEOL.) C. brun = varietate de c. humic, compact, sticlos, casant, cu urma brună, avînd un conținut mediu de 67-79% c. și o putere calorică de 5.400-7.200 kcal/kg; se utilizează drept combustibil. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ♦ C. de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. 3. Creion obținut dintr-un lemn de esență moale (plop, lemn-cîinesc etc.), carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe; p. ext. lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (MED., MED. VET.) Antrax. 2. (MED. VET.) C. emfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei. Se manifestă prin apariția în musculatură a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (FITOPAT.) Tăciune (2).

CALCINATÓR1, calcinatoare, s. n. Aparat folosit pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. – După fr. calcinateur.

BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE / BANCA MONDIALĂ (B.I.R.D. / B.M.; în engl.: Internațional Bank for Reconstruction and Development / World Bank – I.B.R.D. / W.B.), agenție specializată guvernamentală (din 1947) în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Washington (S.U.A.), creată la 27 dec. 1945 în urma Conferinței de la Bretton Woods din 22 iul. 1944 (își începe activitatea la 25 iun. 1946), în scopul acordării de împrumuturi din fonduri proprii sau recuperate de pe piața de capital, țărilor în curs de dezvoltare, pentru finanțarea unor proiect economice, precum și al asistenței tehnice necesare. Sprijină nevoile de dezvoltare umană și socială pe termen lung, asigură împrumuturi financiare directe, furnizând suport în perioadele de criză în general populației din zonele subdezvoltate, folosește pârghii financiare pentru a promova politici-cheie și reforme instituționale, sprijină capitalul privat creând un climat favorabil investițiilor, asigură suport financiar pentru bunurile de larg consum indispensabile supraviețuirii populației în țările sărace. Cuprinde un ansamblu de trei instituții bancare asociate: Corporația Financiară Internațională (C.F.I.; în engl.: Internațional Finance Corporation – I.F.C.), fondată în 1956, 175 membri, Asociația Internațională pentru Dezvoltare (A.I.D.; în engl.: International Development Association – I.D.A.), fondată în 1960, 162 membri, Agenția pentru Garantarea Investițiilor Multilaterale (A.G.I.M.; în engl.: Multilateral Investment Guarantee Agency – M.I.G.A.), fondată în 1988, 154 de membri, toate trei cu sediul la Washington. România este membru B.I.R.D. / B.M. din 9 dec. 1972.

CONSTANȚA 1. Municipiu în SE României, port la Marea Neagră, reșed. jud. omonim; 358.457 loc. (1991). Cel mai mare port maritim al României cu un trafic anual de c. 50 mil. t mărfuri. Aeroport internațional („Mihail Kogălniceanu”) situat la 27 km NV de oraș. Termocentrală (Palas). Ind. constr. de mașini (constr. și reparații de nave maritime; produse metalice diverse), mat. de constr. (prefabricate din beton), celulozei și hîrtiei, prelucr. lemnului (mobilă), textilă, conf., poligrafică, alim. (ulei, bere, produse lactate și de panificație, conserve de legume etc.). Stațiune balneoclimaterică estivală, indicată, deopotrivă, pentru odihnă, cît și pentru tratament. Centru cultural și artistic: Universitatea „Ovidius”, Institutul de marină civilă, Institutul de marină militară „Mircea cel Bătrîn” și un colegiu economic, tehnic și de administrație; un teatru dramatic și unul de revistă, muzeu de artă, istorie și arheologie al Dobrogei, al marinei române; acvariu, delfinariu și planetariu; edificiul roman cu un mozaic (sec. 4) extins pe c. 2.000 m2, din care s-au recuperat 700 m2, reprezentînd un imens covor cu motive geometrice și elemente vegetale în culorile roșu, bej, cărămiziu, verde și alb, păstrat nealterat; ruinele zidului de incintă al cetății Tomis (sec. 3-7), două bazilici, farul genovez (înalt de 8 m) construit în anul 1300, statuia poetului latin Publius Ovidius Nato etc. Orașul este situat pe terit. fostei colonii grecești Tomis. Avînd o existență neîntreruptă, în sec. 13, genovezii au construit aici o așezare întărită și un port, care figura și în izvoarele cartografice medievale; cucerit în 1393 de sultanul otoman Baiazid I. Chiar dacă așezarea nu a mai avut, în cursul ev. med., o importanță deosebită, prin portul de la C. se exportau produsele românești destinate Constantinopolului. După o perioadă de declin, C. a cunoscut o dezvoltare deosebită în sec. 19 și mai ales după Războiul de Independență (1877-1878), cînd a devenit poarta maritimă a României. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea de SE a României, între Dunăre (la V) și Marea Neagră (la E), la granița cu Bulgaria; 7.055 km2 (2,97% din supr. țării); 751.941 loc. (1991), din care 69,53% în mediul urban; densitate: 91,2 loc./km2. Reșed.: municipiul Constanța. Orașe: Basarabi, Cernavodă, Eforie Hîrșova, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu, Techirghiol. Comune: 52. Relief predominant de podiș tabular (Pod. Dobrogei centrale și de Sud), sub 200 m alt., cu interfluvii largi, brăzdate de văi bine individualizate. Relief calcaros în Pod. Dobrogei de Sud, evidențiat prin martori de eroziune, pe aliniamentul Hîrșova-Crucea-Gura Dobrogei, chei, doline, peșteri. Climă temperat-continentală, cu veri călduroase și secetoase și ierni reci. Temp. medie anuală oscilează în jurul valorii de 11ºC. Precipitații reduse cantitativ (sub 400 mm anual) și repartizate neuniform. Vînturi dominante din N și NE. Rețeaua hidrografică are cursuri scurte, care seacă în anotimpul cald, cu excepția rîurilor Casimcea și Topolog. Numeroase limane fluviatile (Bugeac, Gîrlița, Oltina, Dunăreni), fluvio-maritime (Istria, Nuntași, Tașaul, Siutghiol) și maritime (Mangalia, Tatlageacu Mare, Techirghiol). Resurse naturale. Min. de fier (Palazu Mare), fosforite (Peștera, Ivrinezu Mare), diatomite și argile bentonice (Adamclisi, Rasova, Urluia ș.a.), cretă (Basarabi, Medgidia, Nazarcea), calcar (Topalu, Medgidia, Cheia, Hîrșova, Saligny, Mircea Vodă, Corbu ș.a.), dolomite (Ovidiu), caolin (Basarabi, Cuza Vodă), șisturi verzi (Casimcea, Pantelimon, Mihai Viteazu ș.a.), porfire (Istria), nisipuri cuarțoase (Remua Opreanu), ape minerale sulfuroase, mezotermale (Mangalia, Topalu). Economia. În ind. se realizează energie electrică (termocentralele Ovidiu, Palas-Constanța, Năvodari), nave maritime de mare capacitate, inclusiv tancuri petroliere pînă la 150.000 t. d. w. și mineraliere pînă la 65.000 t. d. w. (Constanța, Mangalia), utilaje tehnologice pentru ind. chimică și siderurgică, pentru recoltatul stufului, mașini și utilaje agricole, remorci autobasculante (Medgidia), șuruburi (Saligny), rafinarea țițeiului, superfosfați și acid sulfuric (Năvodari și Midia), celuloză și hîrtie (Constanța), ciment (Medgidia, Cernavodă), prefabricate din beton (Constanța, Cernavodă), mobilă (Constanța), conf. și tricotaje (Mangalia), produse alim. (preparate din carne și lapte, conserve de legume, produse zaharoase, uleiuri vegetale, produse făinoase, vinificație, bere etc.). Agricultura dispunea, în 1989, de un fond agricol mare (563.899 ha), din care 483.760 ha terenuri arabile pe care se cultivau porumb (122.659 ha), grîu și secară (128.221 ha), plante de nutreț (45.420 ha), plante uleioase și floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, pepeni, legume etc. Viticultura are condiții optime de dezvoltare (podgoriile Murfatlar, Medgidia, Nazarcea, Ostrov, Oltina, Cochirleni ș.a.). Livezile formează bazine pomicole în arealul localit. Medgidia, Basarabi (piersici), Nazarcea (caiși), Cuza Vodă, Lipnița, Ostrov (pruni, meri, peri, cireși și vișini). În 1990, sectorul zootehnic, profilat în principal pe prod. de lapte, lînă și carne, cuprindea 709,6 mii capete ovine (predominant rasa merinos de Palas, locul 1 pe țară), 413,7 mii capete porcine, 166,7 mii capete bovine, 25,6 mii capete caprine ș.a.; avicultură; apicultură; piscicultură. Agricultura jud. C. dispunea, în 1989, de cel mai mare sistem de irigații Carașu-Canalul Dunăre-Marea Neagră, plus sistemul din zona lacului Sinoe. Căi de comunicație (1990): lungimea rețelei feroviare este de 392 km, din care 71 km electrificate, iar cea a drumurilor publice de 2.272 km, din care 507 km modernizate. Transportul fluvial este servit de porturile Hîrșova, Cernavodă, Medgidia, Basarabi, cel maritim de porturile Constanța și Mangalia, iar cel aerian de aeroportul internațional „Mihail Kogălniceanu”. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 258 școli generale, 32 licee, o universitate, cu patru facultăți, un institut de marină civilă cu două facultăți și de marină militară „Mircea cel Bătrîn”, un colegiu, patru teatre (dramă și comedie, liric, de revistă, de păpuși), 420 biblioteci, muzee, 115 cinematografe ș.a. Turism. Prin particularitățile cadrului natural (litoralul Mării Negre, zona complexului lagunar Razim-Sinoe, cea a canalului Dunăre-Marea Neagră în arealul căreia se află podgoria Murfatlar) și prin varietatea obiectivelor istorice (vestigiile cetăților Histria, Tomis și Callatis, edificiul roman cu mozaic de la Constanța, monumentul triumfal „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi, Complexul rupestru de la Basarabi etc.), jud. C. se înscrie printre primele zone turistice ale țării. Litoralul Mării Negre deține o pondere de c. 60% din afluxul turistic internațional al țării, aici aflîndu-se 15 stațiuni balneoclimaterice (Năvodari, Mangalia, Constanța, Agigea, Eforie Nord și Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia). Indicativ auto: CT.

RADOVANU, com. în jud. Călărași, situată în C. Burnas, pe dr. văii Argeșului; 4.942 loc. (2005). Centru viticol. Pe terit. satului R. au fost descoperite (1960-1974), vestigiile unei așezări neolitice, aparținând Culturii Boian (milen. 4 î. Hr.) din care s-au recuperat vase de provizii, vase cu picior (decorate menadric în alb și roșu cărămiziu), figurine cu brațele în cruce, străchini ș.a. Biserica Adormirea Maicii Domnului (1754) și ruinele Palatului Ghica (sec. 18), în satul R.

RACHÉTĂ1 (‹ germ., it., rus.) s. f. 1. (AV.) Vehicul zburător propulsat prin reacție directă, echipat cu un motor-rachetă. Principalele lui elemente constitutive sunt: corpul, motorul și compartimentul cu încărcătură utilă (aparate științifice de măsurat și eventual o cabină). R. pot fi dirijate (prin radio, radiolocație, pe bază de program) sau nedirijate; pot avea o singură treaptă sau mai multe trepte (ultima purtând încărcătura utilă). Primii care au construit și lansat r. au fost chinezii prin sec. 11-12. Ideea utilizării r. ca motor al unor mașini capabile să zboare în spațiu a fost emisă de K.E. Țiolkovski la sfârșitul sec. 19. 2. R. cosmică = r. de mari dimensiuni, utilizată pentru plasarea sateliților artificiali pe orbite sau a navelor cosmice pe traiectoriile stabilite; după ce își epuizează rezerva de combustibil, treptele (sau etajele) r.c. se desprind pe rând de aceasta, urmând să cadă pe Pământ sau să se înscrie pe o traiectorie apropiată de cea a satelitului sau a navei cosmice. 3. (TEHN.) Motor-r. = motor la care propulsia se realizează prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos, funcționând independent de condițiile mediului exterior. Se deosebesc m.-r. chimice, m.-r. cu plasmă, m.-r. ionice, m.-r. nucleare, m.-r. termosolare, m.-r. fotonice. 4. (METEOR.) R. meteorologică = r. care urcă la înălțimi mari, având în interiorul ei aparataj de cercetări meteorologice care trebuie apoi recuperat. 5. (MILIT.) R. luminoasă (sau de semnalizare) = cartuș special, lansat cu un pistol, care, la o anumită înălțime, se aprinde, luminând pe o rază mare, sau care eliberează alte cartușe a căror încărcătură arde explodând în formă de stea de o anumită culoare.

RACOVIȚĂ 1. Com. în jud. Brăila, situată la NV C. Brăilei, pe râul Buzău; 1.341 loc. (2005). Zonă de interes cinegetic. Pe terit. satului R. a fost descoperită (1943-1945) o necropolă de tip Sântana de Mureș (sec. 3-4) din care s-au recuperat fragmente de ceramică neagră, fină, precum și un vas înalt, asemănător cu oenochoe din tezaurul de la Pietroasele. Biserica Sfinții Trei Ierarhi (1860), în satul R. 2. Com. în jud. Sibiu, situată în V depr. Făgăraș, pe stg. văii Oltului; 2.933 loc. (2005). Stație (în satul R.) și haltă de c. f. (în satul Sebeșu de Sus). Creșterea porcinelor. În satul Sebeșu de Sus, menționat documentar în 1733, se află biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (c. 1760, cu picturi murale din 1774 și cu unele adăugiri din 1909). 3. Com. în jud. Timiș, situată în C. Lugojului, pe râul Timiș; 3.215 loc. (2005). Creșterea bovinelor. Satul R. apare menționat documentar în 1447. În satul Căpăt, menționat documentar în 1447, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1736, cu picturi murale din 1778, recondiționate în 1810). 4. Com. în jud. Vâlcea, situată în depr. Loviștea, pe râul Olt; 1.803 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Balota). Pe terit. satului Copăceni au fost descoperite (1894) urmele unui castru roman construit în timpul împăratului Publius Aelius Hadrianus (117-138) și refăcut în anul 140, când i s-au adăugat două turnuri. Acest castru, care a dăinuit până la mijlocul sec. 3, făcea parte din sistemul de apărare numit „Limes Alutanus”, realizat la granița Imperiului Roman împotriva atacurilor popoarelor barbare. În jurul castrului a existat o așezare civilă romană din vestigiile căreia s-au recuperat vase ceramice, opaițe, bronzuri, terme, inscripții etc. În satul R. se află biserica cu dublu hram Sf. Nicolae și Cuvioasa Parascheva (1812), iar în satul Copăceni biserica de lemn Sf. Nicolae (1805).

RECUPERÁRE (‹recupera) s. f. 1. Acțiunea de a recupera. ◊ R. a cheltuielilor = acoperirea cheltuielilor de producție și de circulație ale unei unități economice prin încasarea prețului mărfurilor sau a tarifelor serviciilor prestate. ♦ (TEHN.) Folosirea parțială sau totală a deșeurilor rezultate din prelucrări sau a energiei disipate într-o instalație de producere sau de transformare a acesteia, care altfel s-ar pierde (ex. r. căldurii din gazele de ardere). ♦ (Ind. Extr.) Extragere din gaura de sondă a unei cantități de țiței care a fost introdusă pentru „pornirea” unei sonde (prin metoda circulației de fluide). 2. (PSIH.) Sistem de măsuri luate de societate pentru a normaliza personalitatea și a obține o contribuție firească de la un subiect deficient senzorial, intelectual sau moral.

SCUFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a se scufunda (1). S. subacvatică se realizează în scopuri practice (recuperări de obiecte, epave etc.), științifice (studii hidrologice, faunistice, speologice, de arheologie submarină, prelevări de probe), sportiv și de agrement, cu ajutorul unor aparate (v. batiscaf), a costumului de scafandru sau, la adâncimi mici, cu ustensile speciale (butelii de oxigen purtate în spate, mască pentru respirație, vestă compensatoare, regulator de presiune etc.). S. sportive și de agrement se practică de obicei în apele litorale, dar și în galeriile cu apă ale unor peșteri (d. ex. peștera Izverna din pod. Mehedinți).

SĂLIȘTEA, com. în jud. Alba, situată în culoarul Orăștiei, la poalele NV ale m-ților Șureanu, pe stg. văii Mureșului; 2.299 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Tărtăria). Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Cioara. În arealul satului Tărtăria au fost descoperite vestigiile unei așezări neolitice, aparținând Culturii Turdaș (milen. 4 î. Hr.), iar în perimetrul satului S., un tezaur dacic (sec. 1 î.Hr.-1 d. Hr.) compus dintr-o placă de argint decorată (prin ciocănire) cu figuri de războinici, un lanț ornamental și două coliere. În satul S., atestat documentar în 1458, se află mănăstirea Afteia (de călugări), înființată la mijlocul sec. 16 și cunoscută inițial sub numele de de Sihăstria Plăișor, iar din sec. 17 cu denumirea actuală (sau Mănăstirea de la Cioara). De aici a pornit mișcarea în frunte cu călugărul ortodox Sofronie (1759-1761) împotriva Unirii cu Biserica Romei a unei părți din populația românească a Transilvaniei. În 1788, mănăstirea a fost desființată și demolată, din materialul recuperat construindu-se (în 1798) biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (pictată în 1830). Mănăstirea a fost reînființată în 1975.

SANATÓRIU (‹ fr.; {s} lat. sanatorius „care vindecă”) s. n. Instituție medicală pentru tratamentul unor boli cronice (în special tuberculoză, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice), situate de obicei în locuri unde bolnavii pot beneficia de factori naturali de cură (condiții climatice favorabile, aerosoli, ape minerale, nămoluri curative) în asociație cu fizioterapie, alimentație dietetică și regim special de tratament și odihnă. Există și s. pentru repaus și recuperare a capacității de muncă sub supraveghere medicală. Printre cele mai cunoscute din România se numără s. de la Moroieni, Predeal, Techirghiol, Eforie, Mangalia. Sin. casă de sănătate.

PARADÍS (‹ fr., lat., germ.; {s} gr. parádeisos „grădină”) s. n. 1. (În „Vechiul Testament”) Edenul, grădina fermecătoare unde a început existența umanității, o dată cu Adam și Eva, locul de supremă fericire umană, pierdut, prin izgonirea perechii primordiale, dar promis, ca răsplată, celor fără de păcat. În budism, ideea de p. este dezvoltată pornind de la reprezentarea Nirvanei ca stare finală de liniște eternă și totală. Pentru vechii greci și romani, p. se găsește în Insulele Fericiților, locuite de oameni vii învestiți cu nemurire, și în Câmpiile Elisee. În Islam, Firdaws este un p. postul de răsplată concretă, o grădină a plăcerilor strict concrete (munți de pilaf, hurii tinere și binevoitoare). În creștinismul primar, p. este văzut ca o contopire a omului cu Dumnezeu, istoria omenirii, în această concepție, fiind o nostalgie a paradisului pierdut și efort de recuperare. Sin: rai. 2. Peisaj minunat; loc plăcut, încântător care oferă condiții extraordinare de viață și de dezvoltare (spirituală) etc. ♦ Ceea ce încântă privirea și sufletul. 3. S. f. (FILOZ.) Termen introdus în filozofia științei de Th. Kuhn pentru a defini ansamblul regulilor, modelelor și criteriilor care caracterizează o comunitate științifică (eră istorică, loc geografic etc.).

SĂPATA, com. în jud. Argeș, situată în zona de contact a C. Piteștiului cu piemontul Cotmeana, pe cursul superior al râului Cotmeana; 1.935 loc. (2005). Reșed. com. S. este satul Mârțești. Expl. de petrol și gaze naturale. Pe terit. satului Mărțești au fost descoperite vestigiile unui castru roman (125 x 90 m), cu turnuri dreptunghiulare la colțuri, înconjurat de un șanț de 25 m lățime, cu zidul de incintă construit din cărămizi legate cu mortar de pământ, nisip și var. De aici s-au recuperat obiecte ceramice, opaițe, garnituri de costum ajurate etc. În satul Găinușa se află biserica Sf. Nicolae (1802).

SÂNTANA DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată în lunca și pe terasele Mureșului, la poalele colinelor Mădărașului, pe râul Iceni; 4.459 loc. (2005). Produse lactate. În arealul satului S. de M. a fost descoperită (1903) o necropolă de înhumație (sec. d. Hr.) în care s-au găsit vase ceramice din pastă cenușie fină, fibule, catarame, mărgele de chihlimbar sau din sticlă colorată, pahare din sticlă ș.a. Inventarul recuperat, specific perioadei cuprinse între mijlocul sec. 3 și mijlocul sec. 5, a dat numele culturii materiale S. de M., cu o arie largă de răspândire, respectiv pe toată suprafața României (cu excepția Dobrogei), precum și în afara frontierelor țării, până în C. Panonică și până în stepele pontice și Crimeea. Expresie a mai multor componente etnice, geto-sarmatice, geto-dacice ș.a., S. de M. s-a dezvoltat pe parcul mai multor faze și cu o serie de aspecte și variante regionale. În satul S. de M., atestat documentar în 1332, se află o biserică din sec. 13-14 (azi biserică reformată), cu un turn ridicat în 1930 și cu picturi murale interioare de la sfârșitul sec. 14.

SALIGNY 1. Anghel S. (1854-1925, n. sat Șerbănești, azi unificat cu satul Liești, jud. Galați), inginer și om de știință român. Acad. (1897), prof. univ. la București. Președinte al Acad. Române (1907-1910). Ministru al Lucrările Publice (1918-1919). A folosit pentru prima oară în lume betonul armat în construcția silozurilor de cereale (1884), a proiectat (1888) și8 a condus construcția podului metalic peste Dunăre de la Cernavodă (1890-1895), pe atunci cel mai lung din Europa. A proiectat lucrări de îmbunătățiri funciare, mai ales de irigații, și de recuperare a zonelor inundabile. Lucrări de amenajare a porturilor Brăila, Galați și Constanța. Ca director general al Căilor Ferate, a inițiat (1895) o lege pentru reorganizarea căilor ferate române și a creat legături directe între București și Berlin. 2. Alfons Oscar S. (1853-1903, n. Focșani), chimist român. Frate cu S. (1). M. coresp. al Acad. (1902). Inițiator al primului laborator pentru studiul materialelor de construcții din țară. Lucrări privind petrolul din România („Contribuții la cunoașterea petrolurilor din România”).

SIEMENS [zí:məns] 1. Werner von S. (1816-1892), inginer și industriaș german. Între 1848 și 1849 a instalat prima mare linie telegrafică europeană între Berlin și Frankfurt am Main. A inventat metode de acoperire galvanică, indusul pentru mașini electrice (1854), principiul autoexcitației mașinilor electrice (1867), fotometrul cu seleniu (1887) și a realizat prima linie experimentală de tramvai (Berlin, 1879). Împreună cu J.G. Halske (1814-1890) a creat, la Berlin, în 1847, societatea electrotehnică Siemens & Halske. 2. Sir Wilhelm S. (1823-1883), inginer german, naturalizat în Anglia (1844). Fratele lui S. (1). A inventat (1861) cuptorul cu vatră și recuperator (cuptorul Siemens-Martin), un regulator inerțial pentru mașinile cu abur. După al Doilea Război Mondial numeroase companii S. au prosperat; după 1966 s-au unit în firma „Siemens A.G.”.

SIMION, Eugen (n. 1933, Chiojdeanca, jud. Prahova), critic istoric literar și eseist român. Acad. (1991), vicepreședinte (1994-1996) și președinte (1998-2006) al Academiei Române. Rubrici permanente la „Contemporanul”, „România literară”. Fondator (1983) și director al revistei „Caiete critice”. Vaste panorame critice animate de idealul „plenitudinii și totalității” și al „rezistenței prin cultură” („Scriitori români azi”, „Fragmente critice”); monografii de mari scriitori (E. Lovinescu, M. Eliade) sau despre vârsta „aurorală” a literaturii române („Dimineața poeților”). Lucrări teoretice și aplicative privind relația operă-autor („Întoarcerea autorului”) și literatura subiectivă („Ficțiunea jurnalului intim”, „Genurile biograficului”). Jurnale intelectuale relevând un talent evocator și portretistic („Timpul trăirii, timpul mărturisirii”, „Sfidarea retoricii”). Discurs critic limpede, de o dezinvoltură și eleganță naturală, stil polemic urban, ironie fină. Susține pledoarii pentru recuperarea și apărarea valorilor naționale. Coordonează colecția „Opere fundamentale” a Editurii Univers Enciclopedic. Membru al mai multor asociații și academii străine.

EMINESCU, Mihai (pseud. lui M. Eminovici) (1850-1889, n. Botoșani), poet român. M. de onoare post-mortem al Acad. După o copilărie trăită la Ipotești și Cernăuți (unde urmează școala primară și gimnazială) și după o adolescență petrecută în peregrinări prin țară, o vreme însoțind, ca sufleur, trupe teatrale, pleacă pentru studii universitare la Viena (1869-1872) și, cu sprijinul material al „Junimii”, la Berlin (1872-1874). Studiază filozofia (cu preferințe pentru Schopenhauer, Kant, Platon), dar și istoria, economia politică, științele naturii, dintr-o nevoie de cunoaștere excepțională, manifestată de timpuriu. Formația intelectuală și universul de cultură configurate acum se vor resimți în întreg scrisul eminescian. Stabilit la Iași este, succesiv, director al Bibliotecii Centrale, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la „Curierul de Iași”. În toamna lui 1877 pleacă la București, unde va fi redactor (între febr. 1880 și dec. 1881, redactor-șef) la ziarul conservator „Timpul”, până în iun. 1883, când se îmbolnăvește. Anii următori sunt ai unei vieți profund nefericite, cu perioade alternante de alienație și luciditate. Internat în sanatorii la București și Viena, revine, după o scurtă călătorie, la Iași, unde lucrează la Biblioteca Centrală. În apr. 1888, la București, reintră în gazetărie, dar internat în spital (febr.), moare la 15 iun. 1889. După debutul din 1866 în revistă „Familia” (când I. Vulcan îi dă numele de Eminescu) publică aici, până în 1869, mai multe poezii, în care (ca și în cele rămase în manuscris) se pot observa deopotrivă influențe ale romanticilor pașoptiști (elogiați, alături de alți înaintași, în „Epigonii” și în alte poezii) și cristalizarea unor motive și formule stilistice originale. Din apr. 1870 începe să colaboreze (cu „Venere și Madonă”) la „Convorbiri literare”, singura revistă în care va publica de aici înainte poezie. Activitatea lui creatoare continuă cu mare intensitate pe parcursul celor trei epoci următoare ale vieții și ale scrisului său: studențească, ieșeană, bucureșteană. Opera lui E. a fost descoperită treptat de-a lungul câtorva decenii și abia o dată cu încheierea (1993) ediției academice de „Opere” (ediția „Perpessicius”), în 16 tomuri, a devenit cunoscută în totalitate. Creată în numai 17 ani, cuprinde poezie, proză, teatru, articole, eseuri și însemnări filozofice, literatură populară, traduceri. Poeziile de dragoste – cel mai numeroase și mai cunoscute – cântă fie o iubire ideală, un vis de iubire („Sara pe deal”, „Floare albastră”, „Lacul”, „Dorința”, „Scrisoarea a IV-a”), fie o iubire trecută („Departe sunt de tine”, „De câte ori, iubito”, „Afară-i toamnă”, „Sunt ani la mijloc”, „Când însuși glasul”, „Din valurile vremii”) fie, mai rar, un reproș adresat femeii care nu înțelege iubirea sau o degradează („Pe lângă plopii fără soț”, „Scrisoarea V”). În general, erotica eminesciană este una a iubirii absente, a reveriei proiective sau recuperatoare. Caracteristică este semnificația cosmică a sentimentului, înțelegerea iubirii care mod de a participa la viața Universului. De aici, sensul existențial al iubirii, în care poetul vede salvarea de neant și condiția realizării vocației sale creatoare, ceea ce explică gravitatea și profunzimea eroticii eminesciene. Componentă a poeziei de dragoste sau obiect de contemplare în ea însăși, natura este în poezia lui E. mai ales o proiecție a imaginației sale decât descrierea unei peisaj real. Este o natură fabuloasă, reprezentată mai ales de codru, spațiu al vitalității cosmice („Memento mori” – episodul Dacia, „Călin [file de poveste]”, „Povestea codrului”), în care peisajele au o semnificație simbolică. O funcție esențială în creația poetică eminesciană revine visului în stare trează, reveriei, care transfigurează lumea reală („Diana”, „Fiind băiet păduri cutreieram”) sau produce materia poeziei, fiind principalul instrument al imaginației. E. este, ca toți marii romantici, un poet vizionar și visul intră în țesătura intimă a operei lui. Din romantism vine și prezența masivă a mitului; se constată nu doar absorbirea în materia poetică a unor mituri din diverse culturi și din folclorul național, ci și tendința continuă de mitizare și creare de mituri noi. În afară de mituri cosmogonice și escatologice („”Scrisoarea I„, ”Rugăciunea unui dac„), aflăm mituri ale geniului (”Povestea magului călător în stele„, ”Luceafărul„), o viziune mitică asupra Daciei (episodul cu această temă din ”Memento mori„, ”Gemenii„) etc. E. privește din perspectiva mitului istoria lumii (”Memento mori„) sau a nației (”Andrei Mureșanu„, ”Scrisoarea III„), femeia (văzând în ea un înger sau o Dalilă), natura – spațiu al unei geneze perpetue (”Scrisoarea I„, ”Luceafărul„) sau al contopirii de tip mioritic (”Mai am un singur dor„). Când iubirea, contemplarea naturii, mitul nu mai pot exalta spiritul și nici măcar detașarea de lume (”Glossa„) nu-l poate împăca, poetul e copleșit de melancolia lui funciară (”Melancolie„, ”Peste vârfuri„, ”Trecut-au anii„, ”Odă – în metru antic„), care răzbate de altfel din toată opera. Chiar și modelul folcloric este folosit pentru a filtra în el tulburătoarea expresie a suferinței naționale (”Doina„). Paralel cu poezia, E. a scris proză și teatru. Din proză a publicat doar patru texte, valoroase și importante pentru lărgirea posibilităților genului. ”Făt-Frumos din lacrimă„ este un basm de autor, deosebindu-se de prototipul folcloric atât sub raportul substanței – mai bogată și puternic liricizată – cât și al stilului original și strălucitor. ”Sărmanul Dionis„ este prima nuvelă filozofică-fantastică din literatura română. ”La aniversară„ este o delicată schiță psihologică despre adolescență, ”Cezara„ o nuvelă de dragoste într-o viziune naturistă, ce culminează în imaginea paradisiacă a ”insulei lui Euthanasius„. Dintre prozele rămase, în general, neterminate și publicate postum, se remarcă romanul, de început ”Geniu pustiu„ și ”Avatarii faraonului Tlà„, construit pe ideea metempsihozei. Din multele proiecte de piese de teatru ale lui E. cele mai interesante sunt acelea care trebuiau să compună ”Dodecameronul dramatic„, un ciclu de 12 drame inspirate din istoria națională. Puține au ajuns însă în stadii mai avansate de elaborare, între care ”Bogdan Dragoș„, ”Alexandru Lăpușneanu„, ”Mira„. Publicistica lui E. constituie o importantă operă de gânditor social-politic. Dincolo de valoarea documentară, ea interesează prin fundamentul ei doctrinar, formulat explicit în seriile de articole ”Icoane vechi și icoane nouă„ (1877), ”Studii asupra situației„ (1880) și implicit în toate textele, ceea ce conferă consecvență și coerență atitudinilor gazetarului. Este o doctrină organicistă și evoluționistă, a dezvoltării economice, sociale, culturale firești, prin structuri și instituții care să țină seama de tradițiile naționale și de nivelul istoric atins de societatea românească. O doctrină conservatoare dar nu reacționară, căci respingând ”formele goale„ (structurile și instituțiile) introduse (”importante„) de revoluția burgheză, E. nu pledează pentru întoarcerea la stadii istorice anterioare, ci pentru ”umplerea„ cu conținut a acestor forme. Publicistica are o valoare deosebită și prin varietatea registrului stilistic ce merge de la demonstrația teoretică riguroasă și de la aforism până la comunicarea colocvială menită să facă accesibile unui public neinițiat concepte și teorii de economie politică sau până la pamfletul de mare forță expresivă. Din toată opera lui E. s-a tipărit în timpul vieții doar un volum de poezii, alcătuit de T. Maiorescu (dec. 1883), cel care afirmase primul valoarea poetului, în 1871, și va scrie întâiul studiu de referință asupra lui, în 1889. Atunci a început extraordinara influență a lui E. asupra liricii românești, ca și procesul descoperii și asimilării întregii creații a celui care a devenit pentru conștiința noastră națională ”expresia integrală a sufletului românesc„ (N. Iorga).

EMMANUEL-PHILIBERT (zis Cap de Fier) (1528-1580), duce de Savoia (1553-1580). În slujba Împăratului Carol Quintul (din 1544). Victorios în bătălia de la Saint-Quentin (1557) împotriva regelui francez Henric II; a recuperat Savoia și Piemontul (1559). A stabilit capitala ducatului la Torino (1559) și a reintrodus catolicismul.

GHEORGHIU-DEJ, Gheorghe (1901-1965, n. Bârlad), om politic comunist român. Muncitor electrician. Militant de la începutul anilor '30, unul dintre conducătorii grevei muncitorilor de la Atelierele C.F.R. „Grivița” – București. Arestat în vara anului 1933, este judecat și condamnat de către autorități la 12 ani de muncă silnică și deținut la Văcărești, Aiud, Doftana ș.a. După 23 august 1944, ministru în mai multe rânduri. Secretar general (1945-1954) și prim-secretar (1955-1965) al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Prim-min. (1952-1955). Președinte al Consiliului de Stat (1961-1965). Exercitând timp de aproape 20 de ani puterea supremă în stat și în partid, G.-D. a instaurat în țară un regim totalitar, de represiune polițienească, căruia i-au căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare și culturale ale țării, participanții la Rezistența anticomunistă, precum și sute de mii de oameni nevinovați (țărani, membri ai partidelor istorice, slujitori ai bisericilor ortodoxă și unită ș.a.), iar în cadrul luptei pentru putere din sânul propriului partid, chiar și unii fruntași comuniști. După 1958, în plan extern, G.-D. a evoluat treptat spre distanțarea de U.R.S.S. și obținerea unui statut de relativă autonomie politică și economică, marcată prin respingerea categorică a planurilor sovietice de integrare economică a țărilor membre ale C.A.E.R.-ului, de transformare a României într-un hinterland agricol, cât și de refuzul de a mai seconda Moscova în tendința ei hegemonică asupra mișcării comuniste internaționale, apropiindu-se în același timp de China și de țările capitaliste dezvoltate. Reorientarea politicii externe a coincis cu semnificative mutații în politica internă, care și-au găsit expresia în atenuarea regimului represiv și eliberarea deținuților politici, în declanșarea unei campanii de desovietizare a țării, precum și în recuperarea, reabilitarea și punerea în circulație a valorilor naționale, dar fără să fie urmate de introducerea unor reforme reale și de democratizare a vieții sociale și politice.

DISCOVERER [discəvərə], program spațial american de interes militar (1959-1962) pentru experimentarea recuperării unor capsule cu aparate, înregistrări, obiecte biologice.

MOND, Ludwig (1839-1909), chimist și industriaș britanic de origine germană. Stabilit în Marea Britanie (1867). Autorul unui procedeu de recuperare a sulfului din reziduurile obținute în procesul Leblanc de producere a sodei. Împreună cu J.T. Brunner, a construit (1872) o fabrică de obținere a sării. A descoperit oxidul de nichel, pe care l-a folosit la producerea acestui metal în stare pură.

NURSING [nəsiŋ] (cuv. engl.) subst. Asistență medicală. Termenul este consacrat internațional și folosit de Organizația Mondială a Sănătății pentru funcția specifică sorei diplomate, care ajută indivizii bolnavi sau sănătoși să îndeplinească acele activități care contribuie la menținerea sau la recuperarea sănătății lor.

OINACU, com. în jud. Giurgiu, situată în C. Burnaz, în lunca și pe terasele de pe stg. Dunării; 3.807 loc. (3807 loc. (2003). În arealul satului O. au fost descoperite un depozit de bronz datând din ultima fază a Epocii bronzului, o necropolă sarmatică (sec. 2-3), în care s-au găsit săgeți, coliere de chihlimbar, oglinzi cu tamga, precum și o necropolă birituală (de înhumație și de incinerație) de tip Sântana din Mureș (sec. 3-4), din care s-au recuperat vase de ceramică fină, mărgele de sticlă, piepteni din os ș.a. Bisericile cu același hram – Adormirea Maicii Domnului, în satele O. (1844-1846) și Braniștea (1886).

OLTENI, com. în jud. Teleorman, situată în câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Teleorman; 3.297 loc. (2003). Stație de c. f. Produse textile (confecții) și alim. Expl. de petrol. Fermă avicolă. Pe terit. satului O. au fost descoperite vestigiile unei așezări de bordeie din sec. 6-7 și identificată o necropolă birituală (de înhumație și incinerație) din aceeași perioadă, din care s-au recuperat vase ceramice, mărgele din chihlimbar, piepteni, fibule ș.a. Biserica Sf. Nicolae (1842) în satul Perii Broșteni.

PODU TURCULUI, com. în jud. Bacău, situată în SSV colinelor Tutovei, pe râul Zeletin; 5.112 loc. (2003). Nod rutier. Fabrici de tricotaje, de prelucr. a lemnului și de produse alim. Creșterea bovinelor. Centru pomicol. Prelucr. artistică a răchitei și papurei. Pe terit. satului Căbești, menționat documentar în 1505, au fost descoperite vestigiile unei așezări carpice din sec. 2-3, deasupra cărora au fost identificate urmele uneia de tip Sântana de Mureș (sec. 4 d. Hr.), din care s-au recuperat vase ceramice, obiecte de uz casnic, fibule ș.a. Satele P. t., Bălănești, Giurgioana și Lehancea apar menționate documentar, prima oară, în 1531. Bisericile Sf. Gheorghe (1763), Sf. Nicolae (1795), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (ante 1809, reclădită în 1865) și Sf. Ilie (1830-1834, reparată în 1878, 1905, 1910), în satele Fichitești, Plopu, Giurgioana și P. t.; bisericile de lemn și vălătuci cu hramurile Sfinții Voievozi (1806, reparată în 1930) și Sf. Dumitru (1837-1842), în satele Lehancea și Sârbi.

POIENI, com. în jud. Cluj, pe Crișu Repede; 5.812 loc. (2003). Stație de c. f. (în satul P.) și haltă de c. f. (în satul Bologa). Expl. de dacit și andezit (în satele P., Bologa și Morlaca). Expl. de prelucr. lemnului (cherestea). Centru de pictură naivă, de sculpturi în lemn și de confecționare a costumelor populare. Satul P. apare menționat documentar în 1560. Pe terit. satului Bologa, atestat documentar în 1319, au fost descoperite vestigiile unui castru roman (203 x 121 m), construit inițial din pământ, refăcut din zid (se pare în perioada Severilor) și întărit cu două șanțuri de apărare. În apropierea castrului au fost identificate urmele unei așezări civile romane (probabil Resculum) din sec. 2-3, din care s-au recuperat fibule, unelte și arme din bronz, terra sigillata provenite din Gallia, vase de sticlă din import, opaițe, monede ș.a. În satul Bologa se află ruinele unei cetăți feudale, din piatră (menționată documentar în 1322) și ale unui masiv turn circular, înalt de 25 m.

POLOVRAGI 1. Peșteră în Carpații Meridionali, în SV m-ilor Căpățânii, la 670 m alt., la ieșirea Oltețului din chei, în amonte de com. Polovragi. Lungime a galeriilor: 9.100 m. Numeroase stalactite și stalagmite. Oviectiv turistic; cunoscută și sub numele de Peștera lui Pahomie. 2. Com. în jud. Gorj, situată în depresiunea omonimă din Subcarpații Vâlcii, pe cursurile superioare ale râurilor Olteț și Târâia; 3.022 loc. (2003). Zăcăminte de grafit. Centru etnografic și folcloric. Arborete de castan comestibil (din care 10 ha ocrotite ca rezervație naturală). Localitate cu potențial climateric, cu topoclimat de adăpost, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. În perimetrul satului P. au fost descoperite vestigiile unei cetăți dacice de tip dava (sec. 2-1 î. Hr.), cu două niveluri de locuire, cuprinzând un turn de pază și resturi de tambururi din piatră provenite de la un sanctuar. De aici au fost recuperate unelte și arme din fier, ceramică dacică cenușie, monede, o placă din bronz cu imaginea Cavalerilor danubieni. În satul P. se află o mănăstire de maici, ctitorie din anii 1504-1505 a fraților Radul (comis) și Pătru (spătar). Biserica mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (atestată documentar la 6 iul. 1648, într-un hrisov emis de Matei Basarab), a fost rezidită în anii 1643-1647 (pe locul bisericii de lemn) prin strădania boierului Danciul Barbu Pârâianu (ambasador al lui Matei Basarab la Istanbul) și restaurată în anii 1690-1693 prin grija lui Constantin Brâncoveanu. Biserica păstrează picturi murale interioare executate în stil brâncovenesc (1702-1703, sfințite la 11 sept. 1703) de zugravii Constantinos, Andrei, Gheorghe, Istrate și Hranite. Dintre picturi se remarcă reprezentarea muntelui Athos, unică în pictura românească veche, precum și tablourile votive din pronaos care îi înfățișează pe domnul Constantin Brâncoveanu cu soția sa și mitropolitul Teodosie al Țării Românești. Biserica bolniței, cu hramul sf. Nicolae, zidită în stil bizantin (1731-1732), păstrează picturi murale interioare din 1738. Bibliotecă cu peste 3.000 de volume, între care unele cărți rare („Îndreptarea legii”, 1652, „Evangheliarul de la București”, 1682, „Apostolul”, 1683 ș.a.) și unele manuscrise de muzică psaltică („Evloghionul” de Anton Pann, 1846, „Anastasimatarul” lui Gherontie, 1863 ș.a.). Colecție de icoane pe sticlă și pe lemn din sec. 18-19.

POTENȚIALITÁTE (‹ fr.) s. f. Însușirea, calitatea a ceea ce este potențial (1). ♦ În prezent, capacitatea de ordin secund a unui obiect sau a unei persoane de a dobândi, dezvolta sau recupera capacitatea de ordin prim; astfel, copilul nou-născut are o p. de a vorbi o limbă oarecare, ceea ce înseamnă că are capacitatea, absentă, de exemplu, la puiul de cimpanzeu, de a dobândi abilitatea de a vorbi acea limbă, realizarea acestei p. constituind dobândirea capacității de prim ordin.

PRUNDU, com. în jud. Giurgiu, situată în câmpia Burnazului; 4.759 loc. (2003). Centru de confecționare a obiectelor împletite din papură. În satul Puieni au fost identificate urmele unei așezări neolitice de tip tell, cu mai multe niveluri de locuire, aparținând culturii Gumelnița, (milen. 4-3 î. Hr.), din care s-au recuperat unelte din silex, fusaiole din teracotă, vase ceramice, pictate cu motive spiralice, figurine antropomorfe și zoomorfe din teracotă (statuete cu rochii în formă de clopot, bovidee ș.a.). Biserica Sf. Dumitru (1859), în satul Puieni.

PRUSIA, vechi stat în N Germaniei, constituit în 1618 prin unirea mărcii de Brandenburg, cu ducatul Prusiei, desprins în 1525 din componența fostelor posesiuni ale Ordinului Teutonic. În 1701 a devenit regat, fiind condus de dinastia de Hohenzollern. În urma Războiului de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748). P. a ocupat Silezia, iar în urma participării la cele trei împărțiri ale Poloniei (1772, 1793, 1795) și-a mărit teritoriul prin anexarea unor regiuni din NV Poloniei. A participat la coaliția statelor europene împotriva Revoluției din Franța (sfârșitul sec. 18) și împotriva lui Napoleon I. Învinsă la Jena (1806), pierde o serie de teritorii pe care le recuperează în urma Congresului de la Viena (1814-1815). În 1815, alături de Rusia și Austria, întemeiază Sfânta Alianță. Intrând în Confederația germană (1815) capătă o influență tot mai mare printre statele germanice, în detrimentul Austriei. În 1834 intră în vigoare Uniunea vamală germană, în frunte cu P. Victorioasă în războaiele austro-prusian (1866) și franco-prusian (1870-1871), a realizat unificarea Germaniei; regele P., Wilhelm I, s-a proclamat împărat al Germaniei (1871). După abolirea dinastiei Hohenzollern (1918), a devenit stat membru al Republicii germane. În urma înfrângerii Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, N Prusiei orientale cu orașul Königsberg a revenit U.R.S.S., iar vechile teritorii poloneze, aflate sub stăpânire străină au fost retrocedate Poloniei. În 1947, Comisia aliată de control din Germania a hotărât desființarea statului P.

IERUNCA, Virgil (pe numele adevărat Virgil Untaru) (1920-2006, Lădești, jud. Vâlcea), critic literar și publicist român. Soțul Monicăi Lovinescu. Stabilit în Franța (1947). Redactor cultural al emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze, cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice (CNRS) din Paris. Colaborator la Radio Europa Liberă, cu emisiuni de promovare a valorilor românești autentice și denunțare a compromisurilor cu puterea comunistă. Redactor la revistele „Limite” și „Ethos”. Publică primul studiu despre „Fenomenul Pitești”. Eseuri polemice și recuperatoare („Românește”, „Dimpotrivă”, „Subiect și predicat”, „Semnul mirării”).

*redobîndésc v. tr. (re- și dobîndesc). Recapăt, recuperez.

*recuperéz v. tr. (lat. recúpero, -áre). Recapăt, reĭaŭ în stăpînire: a recupera cele perdute [!].

*recápăt, a -căpătá v. tr. (re- și capăt). Capăt (obțin) ĭar, redobîndesc, recuperez: a recăpăta sănătatea, provinciile perdute [!].

recuperá (a ~) vb., ind. prez. 3 recupereáză

recuperábil adj. m., pl. recuperábili; f. recuperábilă, pl. recuperábile

recuperáre s. f., g.-d. art. recuperắrii; pl. recuperắri

recuperatór1 (persoană) s. m., pl. recuperatóri

recuperatór2 (sistem tehnic) s. n., pl. recuperatoáre

JAPONÉZ, -Ă (‹ fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a format ca națiune în Japonia. Mai trăiesc în S.U.A., Brazilia, Canada, Perú etc.; de religie șintoistă, budistă și creștină. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Japonia; nipon. 2. Adj. Care aparține Japoniei sau japonezilor, referitor la Japonia sau la japonezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită de japonezi. Primele inscripții în japoneză, cu caractere ideografice, împrumutate de la chinezi, datează din sec. 6. J. modernă folosește una dintre cele mai complicate scrieri, constând din trei sisteme de scriere diferite (unul ideografic, de origine chineză și două silabice) care coexistă în mod sincretic; textele se scriu în coloane verticale de la dreapta la stânga. ◊ Arta j. = artă dezvoltată în Japonia încă din perioada Neoliticului și materializată inițial, în perioada Jōmon, prin vase de ceramică al căror decor specific era torsada. În perioada următoare, Yayoi (sec. 3 î.Hr.-2 d. Hr.), apar vasele de bronz în formă de clopot cu motive decorative liniare, subțiri, deosebit de rafinate. Perioada Kufun, se caracterizează printr-o dezvoltare a artei funerare, morminte de tumuli, sarcofage din teracotă și piatră, alături de care pot fi găsite statuete de lemn, podoabe și arme de fier. În arhitectură predomină elementele specifice templelor șintoiste: construcții simple de lemn, cu acoperișul în coamă, ridicate deasupra unei platforme mult înălțate. În perioada Asuka (593-710), arta j. cunoaște o deosebită înflorire sub influența artei chineze și coreene. Construcțiile arhitecturale religioase (pagodele) și civile (palatele), din lemn, se caracterizează prin acoperișul piramidal, format din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv având marginea streșinii ridicată, și prin pereții cu decorații policrome, luxuriante. Cea mai veche mănăstire budistă japoneză este Hōryŭri (607) lângă Nara, care include „Sala de aur” (Kondo), unde se află grupul statuar din bronz denumit „Triada lui Sakyamuni” – mărturie a unei arte figurative, dezvoltată sub influența celei chineze în perioada Tang. În perioada Nara (710-794), sub influența continentală, în arta j. de manifestă gustul pentru grandios și monumentalitate (templul Todaiji), iar arta lăcuitului cunoaște o înflorire deosebită („Tabernacolul lui Tamamushi”). Sculptură în lemn, bronz sau piatră, reprezentând divinități budiste, figuri de împărați și demnitari, animale fantastice cu semnificații simbolice la dimensiuni colosale („Triadele lui Yakushi”, sec. 7; „Budha Roshana”, sec. 8). În pictură încep să fie întrebuințate noi materiale, printre care creta, ruloul de hârtie (emakimono) și ruloul de mătase. În perioada Heian (794-1185), influența chineză își pierde din importanță, statuile, în special din lemn, au trăsături mistice, enigmatice („Amyda Nyorai”, sec. 11, de Jocho). Alături de pictura religioasă se dezvoltă și stilul yamato-e, în culori pastelate, delicate („Istoria lui Genji”). Elementele arhitectonice se armonizează cu peisajul („Engakuji”, lângă Kyōto; Kongobuji, pe muntele Konya), iar grădinile sunt integrate în locuințele aristocraților. Creșterea importanței aristocrației războinice în perioada Kamakura (1185-1333) se traduce pe plan artistic în forme de un auster realism. În statuara de lemn o atenție sporită este acordată trăsăturilor feței. În pictură sunt abordate noi subiecte: hagiografice, anecdotice, povestiri populare. Arta portretistică ia un mare avânt („Minamotono Yoritomo” și „Tairano Shigemori” picturi de Fushiwara no Takanobu, sec. 13). O dată cu răspândirea ritualului servirii ceaiului se dezvoltă arta ceramicii (regiunea Seto). În perioada Muromachi (sau Ashikaga, 1333-1573), caracterizată prin răspândirea ideilor budiste zen, care promovau recuperarea valorilor materiale și spirituale, și în perioadele următoare, un loc important îl ocupă pictura sub formă de kakemono-uri și makimono-uri, de un mare rafinament al liniei și coloritului (Sesshū, sec. 15; Kāno Motonobu, sec. 16; Kāno Masanobu, Kōrin Ogata, sec. 17). Cu toată politica izolaționistă instaurată în perioada Tokugawa (1615-1868), infiltrațiile de tehnică artistică occidentală vor duce la formarea unor curente opuse picturii oficiale Kāno; școala decorativă Rimpa (sec. 17), reprezentată de Sōtatsu („Povestea lui Genji”) și Kōrin Ogata („Prune roșii și albe”), precum și școala Maruyama (sec. 18-19), cu tendințe realiste. De o răspândire rapidă se bucură genul popular ukiyo-e (sec. 18-19) care exaltă viața pământească, manifestându-se cu deosebire în xilogravură și în arta stampelor mono- și policrome de mare rafinament. (Harunobu, Sharaku, Utamaro, Hokusai, Hiroshige). Arhitectura (sanctuare, mausolee) continuă să se dezvolte în forme șintoist-budiste (complexul de la Nikkō). Tot acum, sub influența teatrului, se dezvoltă creația de măști. Ca urmare a preluării contactelor cu Occidentul (perioada Meiji, 1868-1912), se introduc materiale și și stiluri tipic europene. După primul război mondial, iau naștere mișcări de avangardă (grupul Bunriha) și Asociația japoneză pentru designul industrial. După al doilea război mondial, cinematografia j. se impune prin marii regizori A. Kurosawa, M. Kobayashi, M. Kenji, S. Kanetoçare aduc o notă specifică, tradițională, de mare plasticitate. Asupra arhitecturii j. se manifestă în special influența funcționalismului american, adaptat exigențelor locale (K. Tange, J. Sakakura). În anii '60 se remarcă activitatea grupului Metabolism (K. Kikutake, N. Kurokawa) și așa-numitului New Wave japonez (A. Isozaki, K. Shinohara). În pictură, sfârșitul anilor '50 este dominat de grupul Gutaj din Osaka (K. Shiraga, S. Murakami), înrudit cu neodadaismul, iar după anii '60, de mișcarea Mono-ha.

*nerecuperábil adj. m., pl. nerecuperábili; f. nerecuperábilă, pl. nerecuperábile

*irecuperábil adj. m., pl. irecuperábili; f. irecuperábilă, pl. irecuperábile

DATORÍE (< dator) s. f. 1. Sumă de bani sau p. ext. orice alt bun datorat cuiva. ◊ (EC.) Obligație contractuală față de un terț (creanțier, creditor) de a restitui, transfera, constitui în folosul acestuia un drept real asupra unui bun, serviciu sau de a îndeplini anumite acțiuni, a executa (sau de a nu executa) anumite lucrări, beneficiarul posedând în raport cu datornicul o creanță. ◊ D. publică = totalitatea obligațiilor pecuniare ale statului, rezultate din împrumuturi interne și externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta. Serviciul datoriei publice = plățile datorate pe un an pentru rambursarea datoriei publice, formate din ratele scadente, dobânzile spezele și comisioanele aferente. D. publică internă = d. publică a statului față de creditori interni, contractată prin emiterea de titluri de credit pe piața internă. D. publică externă = obligațiile financiare ale organismelor statale și/sau ale firmelor particulare pentru care garantează statul, asumate de o țară față de alte țări sau instituții financiare internaționale. D. flotantă = d. contractată de stat prin emiterea de titluri de credit a căror valoare fluctuează în raport cu nivelul emisiunilor și rambursărilor (bonuri de tezaur). D. activă = d. purtătoare de dobândă. D. pasivă = d. nepurtătoare de dobândă. D. asigurată = d. pentru care există garanții de recuperare. D. de război = despăgubiri pe care o țară învinsă într-o conflagrație, trebuie să plătească țării învingătoare. Capital de d. = fonduri împrumutate în scopul finanțării unei activități economice. Finanțare prin d. = împrumut pe termen lung (de regulă garantat pentru rapiditatea obținerii lui) contractat pentru dezvoltare sau plata altor datorii. Monetizarea prin d. = creșterea cantității de monedă în circulație prin utilizarea datoriei interne (emiterea de valori „bonuri” de către stat sau banca centrală către alte bănci). ◊ Loc. Pe datorie = pe credit. 2. (ETICĂ) Comportament sau actele unei persoane rezultate din obligațiile morale, cerute de tradiție, impuse de sentimentul de dreptate sau de bunăvoință.

AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir.

CALCINATÓR1, calcinatoare, s. n. Aparat folosit pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative de ciment. – Din fr. calcinateur.

SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea.Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure.Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă.Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam.Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.

SUBPRODÚS, subproduse, s. n. Produs (de obicei deșeuri sau substanțe recuperabile) obținut din același proces de fabricație ca și produsul de bază; produs secundar. – Sub1- + produs (după fr. sous-produit).

RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa.

CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur.

REBÚT, rebuturi, s. n. Produs care nu corespunde condițiilor calitative stabilite prin standarde, norme interne, contracte etc. și care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost realizat, reprezentând o pierdere economică. ◊ Rebut recuperabil = rebut care, printr-o remaniere, poate fi adus la calitatea stabilită. – Din fr. rebut.

IRECUPERÁBIL, -Ă, irecuperabili, -e, adj. Care nu este recuperabil. ♦ (Despre ființe) Care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat; nerecuperabil, incurabil. – Din fr. irrécupérable.

RECUPERÁ, recuperez, vb. I. Tranz. 1. A dobândi din nou, a redobândi, a recâștiga. 2. A utiliza, total sau parțial, deșeuri de materiale sau o energie care altfel s-ar pierde. – Din fr. récupérer, lat. recuperare.

RECUPERÁBIL, -Ă, recuperabili, -e, adj. Care poate fi recuperat. – Din fr. récupérable.

RECUPERABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi recuperabil. – Din fr. récuperabilité, engl. recuperability.

RECUPERÁRE, recuperări, s. f. Acțiunea de a recupera și rezultatul ei. – V. recupera.

RECUPERATÓR, recuperatoare, s. n., s. m. 1. S. n. Parte dintr-un sistem tehnic care servește la recuperarea totală sau parțială a energiei răspândite într-o instalație, a resturilor sau a deșeurilor de materiale. 2. S. n. Preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. 3. S. m. Persoană care recuperează. – Din fr. récupérateur.

DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina.

DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Caniș lupus).Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau câf) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorariuspomarinus);(Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupid-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstmi și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorai unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ♦ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica).Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Came de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

PRIPÁS, pripasuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; în loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rătăcește de colo până colo, fără stăpân; p. ext. luat drept zălog, drept garanție (până la recuperarea pagubei produse în semănături străine); b) (despre copii) părăsit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din altă parte; străin, venetic. 3. (Reg.) Despăgubire plătită pentru o vită care a produs stricăciuni în semănături străine. – Din sl. pripasŭ.

PSIHAGOGÍE s. f. Ramură a psihopedagogiei reeducării și a psihoterapiei care se ocupă de recuperarea personalității deformate, potrivit exigențelor și normelor sociomorale. – Din fr. psychagogie.

NERECUPERÁBIL, ~Ă, nerecuperabili, -e, adj. 1. Care nu poate sau nu trebuie să fie recuperat; irecuperabil. 2. (Despre ființe) Care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat; irecuperabil, incurabil. – Pref. ne- + recuperabil (după fr. non-récupérable).