Am găsit 103 de definiții care conțin toate cuvintele poleniza sau forme flexionare ale acestora:

AUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) polenizare a florilor închise cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto1- + polenizare.



BETULACÉE, betulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu flori unisexuate grupate în amenți, care se polenizează prin intermediul vântului; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. bétulacées.

MIRMECOFÍL, -Ă adj., s. m. f. 1. (plantă) în care trăiesc furnici, polenizată de furnici. 2. (animal) care trăiește în asociație cu furnicile. (< fr. myrmécophile)

MELITOFÍL, -Ă adj. (despre plante) polenizat de albine. (< fr. mélittophile)

HIDROFÍL, -Ă, hidrofili, -e, adj., HIDROFÍLĂ, hidrofile, adj.f., s. f. 1. Adj. Care absoarbe apa în mare cantitate; care se îmbibă ușor cu apă; care are afinitate pentru apă, avid de apă. 2. Adj.f., s. f. (Bot.) (Plantă) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața apei; hidrogamă. – Din fr. hydrophile.

MARCESCÉNT, -Ă adj. (despre frunze, fructe) care se usucă pe plantă, rămânând pe aceasta până primăvara; (despre corolă, caliciu) care persistă și după polenizare. (< fr. marcescent)

MALACOFÍL, -Ă adj., s. f. (plantă) polenizată de către melci. (< fr. malacophile)

LEPIDOPTEROFÍLE s. f. pl. plante la care polenizarea se realizează prin lepidoptere. (< fr. lépidoptérophiles)

ANEMOFÍL, -Ă, anemofili, -e, s. f., adj. (Plantă) ale cărei flori se polenizează prin intermediul vântului. – Din fr. anémophile.

ANEMOFILÍE s. f. polenizare făcută prin intermediul vântului. – Din fr. anémophilie.

CLEISTOGAMÍE, cleistogamii, s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie.

POLINIZÁȚIE s. f. v. polenizație.

POLINIZATÓR s. m. v. polenizator.

POLINIZÁRE s. f. v. polenizare.

POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (având ca rezultat fecundația la flori); proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation.

POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. Varietate de pom, de arbust sau de altă plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți, din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – poleniza + suf. -tor.

POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza.

POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza.

ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.

ORNITOFÍL, -Ă, orinitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile.

ZOOFÍL, -Ă adj. 1. Suferind de zoofilie1. 2. (Despre plante) La care polenizarea se face prin intermediul animalelor. (din it. zoofilo)

XENOAUTOGAMÍE s.f. polenizare încrucișată care, în anumite condiții nefavorabile, se realizează prin autofertilizare. (din fr. xénoautogamie)

MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) pe care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

ENTOMOFÍL, -Ă, entomofili, -e, adj. (Despre plante) La care polenizarea se face prin intermediul insectelor. – Din fr. entomophile.

IDIOGAMÍE s. f. polenizare în care polenul provine de la aceeași floare. (< fr. idiogamie)

HIDROFÍL, -Ă I. adj. 1. (despre materiale, soluri) cu afinitate pentru apă. 2. (despre organisme) care trăiește permanent în apă. II. adj., s. f. (plantă) la care polenizarea se face prin intermediul apei; hidrogamă. (< fr. hydrophile)

GAMOTROPÍSM s. n. 1. mișcare de atracție reciprocă a gameților. 2. curbare a unor piese florale pentru protejarea organelor sexuale sau pentru ușurarea polenizării. (< fr. gamotropisme)

FITOGAMÍE s. f. fertilizare a plantelor prin polenizare încrucișată. (< fr. phytogamie)

EUTROPÍE s. f. adaptare a unor flori la polenizare numai prin anumite insecte specializate. (< fr. eutropie)

ENTOMOFÍL, -Ă adj. (despre plante) la care polenizarea se face prin intermediul insectelor. (< fr. entomophile)

ENTOMOFILÍE s. f. polenizare la plantele entomofile; entomogamie. (< fr. entomophilie)

EMITRÓP, -Ă adj. 1. care prezintă emitropie. 2. (biol.) cu ovulul situat pe partea hilului. ◊ semiadaptat pentru polenizare prin anumite grupe de insecte. (< fr. hémitrope)

CLEISTOGAMÍE s. f. autopolenizare. (< fr. cléistogamie)

CHIROPTEROFÍL, -Ă adj., s. f. (plantă) la care polenizarea sau răspândirea semințelor se face prin lilieci. (< fr. chiroptérophile)

CASMOGAMÍE s. f. polenizare care are loc după deschiderea florilor. (< fr. chasmogamie)

ALOCARPÍE s.f. (Biol.) Structura unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată. [< fr. allocarpie].

ANEMOFÍL, -Ă adj., s.f. (Plantă) la care polenizarea se face cu ajutorul vântului; anemogam. [< fr. anémophile].

ANEMOFILÍE s.f. polenizare prin intermediul vântului; anemogamie. [Gen. -iei. / < fr. anémophilie, cf. gr. anemos – vânt, philos – prieten].

AUTOPOLENIZÁRE s.f. polenizare cu polen propriu, rezultat din staminele aceleiași flori în care se află și pistilul. [După fr. autopollinisation].

CASMOGAMÍE s.f. polenizare care se realizează după deschiderea florilor. [Gen. -iei. / < fr. chasmogamie, cf. khasma – deschidere, gamos – căsătorie].

CAPRIFICÁȚIE s. f. procedeu horticol constând în a poleniza smochinii cultivați de la cei sălbatici, pentru a favoriza fructificarea. (< fr. caprification)

CLEISTOGAMÍE s.f. Mod de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă. [Pron. cle-is-, gen. -iei. / < fr. cléistogamie, cf. gr. kleistos – închis, gamos – căsătorie].

CONSANGVINIZÁRE s.f. (Biol.) Unire a unor organisme foarte înrudite în procesul fecundației. ♦ Metodă de ameliorare aplicată la plantele alogene, constând în autopolenizare forțată în decursul mai multor generații. [Var. consanguinizare s.f. / < consangvin + -iza].

ENTOMOFILÍE s.f. polenizare prin intermediul insectelor; entomogamie. [Gen. -iei. / < fr. entomophilie].

GEITONOGAMÍE s.f. (Bot.) Tip de polenizare în care polenul de pe staminele unei flori este transportat pe gineceul altei flori de pe aceeași plantă. [Gen. -iei. / < germ. Geitonogamie, cf. gr. geiton – aproape, gamos – unire].

POLENIZÁ vb. I. tr. A fecunda floarea prin transportul polenului la organul femel. [< polen + -iza].

ZOOFÍL, -Ă adj. 1. Atins de zoofilie. 2. (Despre unele plante) La care polenizarea se face de diferite specii de animale. [Cf. it. zoofilo < gr. zoon – animal, philein – a iubi].

ANTROPOFÍL, -Ă I. adj. (despre plante, animale) care crește, trăiește pe lângă așezările omenești; sinantrop. II. s. f. pl. plante polenizate artificial. (< fr. anthropophile)

ANEMOFILÍE s. f. polenizare a plantelor anemofile; anemogamie. (< fr. anémophilie)

ANEMOFÍL, -Ă adj., s. f. (plantă) a cărei polenizare se face prin intermediul vântului; anemogam. (< fr. anémophile)

ALOGAMÍE s. f. (biol.) încrucișare între indivizi genetic deosebiți. ◊ polenizare încrucișată cu polen de la alte plante aparținând aceleiași specii; xenogamie. (< fr. allogamie)

ALOCARPÍE s. f. formare a fructului prin polenizare încrucișată. (< fr. allocarpie)

ALELOGAMÍE s. f. polenizare în două moduri nespecifice. (< fr. allélogamie)

ALAUTOGAMÍE s. f. polenizare în două moduri diferite. (< fr. allautogamie)

ENTOMOFÍL, -Ă adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul insectelor. [< fr. entomophile].

HIDROFÍL, -Ă adj. Cu afinitate pentru apă, care se îmbibă ușor cu apă. // adj., s.f. (Plantă) la care polenizarea se face prin intermediul apei. [Cf. fr. hydrophile, cf. gr. hydor – apă, philos – prieten].

MIRMECOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Plantă) în care trăiesc furnici, polenizată de furnici. 2. (Animal) care trăiește în furnicare. [< fr. myrmécophile].

AUTOGAMÍE s. f. 1. polenizare cu polen produs în aceeași floare. 2. autofecundare la unele protozoare. (< fr. autogamie)

ORNITOFÍL, -Ă adj. 1. Iubitor de păsări. 2. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. [Cf. fr. ornithophile, germ. ornithophil].

ORNITOFILÍE s.f. 1. Dragoste, grijă pentru păsări. 2. (Bot.) polenizare prin intermediul păsărilor. [Gen. -iei. / < germ. Ornithophilie].

POLENIZÁRE s.f. Transport natural sau artificial al polenului pe stigmat; prima fază a procesului de fecundare a florii; polenizație. [După fr. pollinisation].

POLENIZÁȚIE s.f. polenizare. [Gen. -iei, var. polinizație s.f. / cf. fr. pollinisation].

POLINIZÁȚIE s.f. v. polenizație.

AUTOCARPÍE s. f. însușire a plantelor care produc fructe prin autopolenizare. (< fr. autocarpie)

AUTOCÁRP, -Ă adj. (despre fructe) rezultat prin autopolenizare. (< fr. autocarpe)

AUTOPOLENIZÁRE s. f. polenizare directă cu polenul propriu, la florile hermafrodite; cleistogamie. (după fr. autopollinisation)

NOTOGAMÍE s. f. polenizare cu polen de la subspeciile deosebite ale aceleiași specii. (< fr. nothogamie)

NOTOTRÍB, -Ă adj. (despre polen) transportat pe spatele insectei care face polenizarea. (< fr. nototribe)

OLIGOTRÓPIC, -Ă adj. (despre insecte polenizatoare) care vizitează un număr restrâns de plante. (< fr. oligotropique)

ORNITOFILÍE s. f. 1. dragoste, grijă pentru păsări. 2. polenizare prin intermediul păsărilor. (< fr. ornithophilie)

POLENIZÁ vb. tr. a face polenizarea unei flori. (< polen + -iza)

POLENIZÁRE s. f. transport al polenului de pe stamine pe stigmat; polenizație. (< poleniza)

POLENIZATÓR, -OÁRE I. adj., s. n. (factor, agent) care asigură polenizare. II. s. n. plantă al cărei polen fecundează florile altor plante. (< fr. pollinisateur)

POLENIZÁȚIE s. f. polenizare. (< fr. pollinisation)

PSEUDOGAMÍE s. f. 1. dezvoltare a embrionului din ovulul nefecundat în urma excitației produse de polenizarea stigmatului. 2. fuzionare a două nuclee vegetative. (< fr. pseudogamie)

STAUROGAMÍE s. f. polenizare încrucișată. (< fr. staurogamie)

BONDAR s. m. Insectă mare din familia apide, trăind în colonii de 50-300 indivizi, cu c. 300 de specii, avînd importanță în polenizare, în special a plantelor furajere; bărzăun (1) (Bombus).

POLENIZÁRE (‹ poleniza) s. f. Proces de natură fizico-mecanică, întâlnit numai la plantele cu flori, care constă în transferul polenului, prin diferite mijloace, de pe anterele staminelor androceului pe stigmat. P. poate fi: directă (autogamă, homogamă, autopolenizare), caracteristică plantelor hermafrodite, în care polenul de pe antere trece pe stigmatul aceleiași flori (propriu-zisă) sau pe stigmatul altei flori din aceiași inflorescență (geitonogamă); indirectă (alogamă, heterogamă, încrucișată), în care polenul de pe anterele unei flori trece pe stigmatul altei flori de pe alt individ. Transferul de polen este efectuat de vânt (p. anemofilă), de apă (p. hidrofilă) sau de animale (p. zoofilă), și anume: de păsări (p. ornitofilă), insecte (p. entomofilă), lilieci (p. chiropterofilă), melci (p. malacofilă) etc.

FECUNDÁȚIE (‹ fr.) s. f. (BIOL.) Proces de unire a gametului mascul (anterozoid, spermatozoid) cu gametul femel (oosferă, ovul), în urma căruia de formează zigotul. Este urmată de reproducere. La plante, fiind consecutivă polenizării, poate fi (ca și aceasta) directă (autofecundare, autogamă) sau indirectă (f. străină, alogamă). Pentru angiosperme este caracteristică dubla f. Sin. singamie.F. în vitro = f. realizată în afara organismului matern, în condiții de laborator; experimentată din 1961.

PROTANDRÍE (‹ proto- + gr. andro- „bărbat”) s. f. 1. Situație în care staminele unei flori ajung la maturitate înaintea gineceului, împiedicând autopolenizarea. 2. Situație întâlnită la unele nevertebrate coloniale când indivizii masculi ajung la maturitatea sexuală înaintea celor femeli.

INSÉCTĂ (‹ fr. {i}; {s} lat. insectus „tăiat”) s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal din această clasă. În natură există c. un milion de specii de i., care viețuiesc atât în mediile terestre cât și în cele acvatice. I. pot fi apterigote (fără aripi) sau pterigote (cu aripi). Unele specii sunt folositoare prin producția lor (miere, ceară), prin acțiunea de polenizare a plantelor etc. ◊ I. dăunătoare = i. care atacă plantele, animalele, oamenii sau produsele vegetale și animale (ex. lăcustele cărăbușii, gândacul de Colorado, păduchi, ploșnițele).

polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză

polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri

polenizatór s. m., pl. polenizatóri

polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)

KÖLREUTER [kölroitər], Josef Gottlieb (1733-1806), botanist german. Curator al Grădinii Botanice din Karlsruhe (1764-1786). Experimentând hibridizarea plantelor a remarcat importanța insectelor și a vântului în polenizarea florilor. A explicat pentru prima oară cele mai importante probleme ale embriologiei plantelor („Comunicare preliminară asupra unor experiențe și observații referitoare la sexul plantelor”).

ANEMOFÍL, -Ă, anemofili, -e, s. f., adj. (Plantă) ale cărei flori se polenizează prin intermediul vântului. – Din fr. anémophile.

ANEMOFILÍE s. f. polenizare făcută prin intermediul vântului. – Din fr. anémophilie.

AUTOGÁMĂ, autogame, s. f., adj. (Plantă) la care polenizarea se face direct (cu polen din staminele florii în care se află pistilul). [Pr.: a-u-] – Din fr. autogame.

AUTOGAMÍE s. f. Reproducere (la plante) prin polenizare directă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogamie.

ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto1- + polenizare.

BETULACÉE, betulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu flori unisexuate grupate în amenți, care se polenizează prin intermediul vântului; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. bétulacée.

CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie.

ENTOMOFÍL, -Ă, entomofili, -e, adj. (Despre plante) La care polenizarea se face prin intermediul insectelor. – Din fr. entomophile.

POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza.

POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza.

POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – poleniza + suf. -tor.

POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation.

POLINIZÁRE s. f. v. polenizare.

POLINIZATÓR s. m. v. polenizator.

POLINIZÁȚIE s. f. v. polenizație.

HIDROFÍL, -Ă, hidrofili, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care absoarbe apa în mare cantitate; care se îmbibă ușor cu apă; care are afinitate pentru apă, avid de apă. 2. Adj., s. f. (Bot.) (Plantă) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața apei; hidrogamă. – Din fr. hydrophile.

MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.