Am găsit 21 de definiții care conțin toate cuvintele nagăț sau forme flexionare ale acestora:

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) nagâț. – Din magh. bibic.



CIOVÍCĂ, ciovici, s. f. 1. Pasăre cu pene măslinii, albe sau gălbui pe gușă cu coada ca de rândunică, care trăiește prin lagunele de lângă mare (Glareola pratincola). 2. (Reg.) nagâț. [Var.: ciovlícă s. f.] – Formație onomatopeică.

NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet; bibic2 (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Probabil formație onomatopeică.

CARADRIÍDE s. f. pl. familie de păsări caradriiforme: ploierul, nagâțul etc. (< fr. charadriidés)

bibíc (bibíci), s. m. – (Trans.) Nagîț. Mag. bibic (Cihac, II, 512).

călúgăr (călúgări), s. m.1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.

ciovícă (-ce), s. f.1. Pasăre (Strix passerina). – 2. Nagîț (Vannellus cristatus). Creație expresivă, care urmărește să imite sunetele păsării; nu este sigur dacă această creație este proprie rom. (DAR) sau vreunei limbi sl., cf. slov. čovik „bufniță,” mag. csuvika „bufniță”, (Cihac, II, 56; Skok 72); cf. it. civetta, fr. chevêche (REW 4800). Hiecke 132 și DAR cred că este vorba de o onomat. proprie rom.

SACOȘU TURCESC, com. in jud. Timiș, situată în zona de contact a C. Bârzavei cu C. Timișului, pe stg. râului Tmiș și pe râul Pogăniș; 2.975 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Uliuc). Satul S.T. apare menționat documentar în 1321. Eleștee (c. 100 ha) aprovizionate cu apă din Timiș, care atrag numeroase păsări acvatice ca stârcii, rațele sălbatice nagâțul. Pe terit. satelor Berini și Otvești, în lunca Pogănișului, a fost pusă sub ocrotire o suprafață de 70 ha în care crește laleaua pestriță (Fritillaria meleagris).

nagâț, nagâți s. m. denumire improprie dată de consumatori batoanelor din piept de pui pané, servite în lanțul de reataurante McDonald’s.

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) nagâț. – Magh. bibic.

CHÍBIȚ, chibiți, s. m. 1. Persoană care asistă la jocul de cărți al altora, fără să joace ea însăși. 2. (Ornit.) nagâț. [Acc. și: chibíț] – Germ. Kiebitz.

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, instituție înființată în anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliată Academiei Române (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii și de a adopta măsuri pentru ocrotirea lor. Pînă în prezent a delimitat c. 400 de rezervații naturale (ex. Parcul național Retezat, Polița cu Crini din Ceahlău, Valea Fagilor din N M-ților Măcin, Pădurea Letea, lacul și pîrîul Pețea etc.) și a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colți) și faunistice (ex. rîsul, nagîțul, ciocînstorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a încă 11 parcuri naționale (Rodna, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Delta Dunării ș.a.) realizate în 1990 și reglementarea prin legi a protecției mediului înconjurător.

SATCHINEZ, com. în jud. Timiș, situată în SV C. Vingăi, în zona de confl. a râului Sicsa cu râul Apa Mare; 4.606 loc. (2005). Stație (în satul S.) și halte de c. f. (în satele Bărăteaz și Hodoni). Expl. de petrol. Satul S. apare menționat documentar în 1230, iar satele Bărăteaz și Hodoni în 1441 și, respectiv, în 1480. Conform legendei, numele actual al localității derivă de la Pavel Chinezul (?-1494), comite de Timiș (1478-1494) și biruitor în luptele cu turcii la Câmpul Pâinii (1479). Conac (sec. 18), în satul Hodoni. În arealul com. S. se află un complex de lacuri și mlaștini, rămășiță a vastei arii mlăștinoase care a existat în trecut în C. Banatului, în cadrul căruia vegetează numeroase specii de plante acvatice și palustre, printre care Lemna minor, Trapa natans, Glyceria aquatica ș.a. În perimetrul acestei zone există o rezervație ornitologică (236 ha) inclusă în rețeaua europeană a ariilor de importanță avifaunistică, în care cuibăresc numeroase specii păsări de apă; multe alte specii poposesc în timpul migrațiilor sau sunt oaspeți de iarnă. Efectivele diverselor specii au cunoscut fluctuații de-a lungul anilor; printre cele mai abundente se numără diverse specii de rațe sălbatice, egreta (Egretta garzetta), cârstelul de baltă (Rallus aquaticus), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), stârcul roșu (Ardea purpurea), stârcul galben (Ardeola ralloides), alături de care întâlnesc barza albă (Ciconia ciconia), eretele de stuf (Circus aeruginosus), corcodelul mic (Podiceps ruficollis), nagâțul (Vanellus vanellus) ș.a.

bibic m. 1. Tr. nagâț; 2. fam. drăguț: iată-le’s bibici hazlie AL. [Termen de origină copilărească].

câine m. 1. animal domestic din familia carnivorelor digitigrade; 2. fig. (termen de dispreț) om rău (câinele fiind considerat ca tipul răutății): câinele de tată-său Pop.; 3. porecla ce Turcii dau creștinilor: om far'de-lege, un câine creștin Bot.; 4. nume a două constelațiuni; 5. Mold. (sens tehnic) masă de tras doage; 6. nume de animale: câine tătăresc, numele bucovinean al nagâțului (pe care Tătarii l’ar fi dresat spre a descoperi pe Românii ascunși); [Mold. câne= lat. CANEM; sensul 5 face aluziune la imaginea animalului culcat pe labele sale] ║ adv. câine-câinește, cu mare greutate: a o duce câine-câinește.

ciovlică f. sau nagăț, pasăre din ordinul picioroangelor, trăiește pe marginile bălților unde se recunoaște repede prin vioiciunea-i și prin strigătul țiuitor ce scoate și care aduce cu al ciovichii (Vanellus Cristatus).

nagăț m. Zool. ciovlică. [Dial. neguiț, neguț, onomatopei ce reproduc strigătul său țiuitor].

pasăre f. animal ovipar cu două picioare, având pene și aripi; pasăre măiastră, înzestrată cu graiu omenesc, aduce vești de pe cea lume sau depe tărâmul celălalt: iat’o pasăre măiastră prinsă ’n luptă c´un balaur AL. pasăre muscă, păsărică din America cu colori sclipitoare; pasărea paradisului, pasăre din India însemnată prin penișul și micimea ei; pasăre tătărească, nagăț; pasăre țigănească, codobatură. [Lat. PASSAREM = PASSEREM].

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) nagâț. – Din magh. bibic.

CIOVÍCĂ, ciovici, s. f. 1. Pasăre cu pene măslinii, albe sau gălbui pe gușă, cu coada ca de rândunică, care trăiește prin lagunele de lângă mare (Glareola pratincola). 2. (Reg.) nagâț. [Var.: ciovlícă s. f.] – Formație onomatopeică.

NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic2. ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.