Am găsit 1631 de definiții care conțin toate cuvintele monta sau forme flexionare ale acestora:

AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la amestecarea substanțelor solide sau fluide în vederea omogenizării lor. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.



ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge.

MONOBLÓC adj. inv., s. n. (dispozitiv, organ de mașină) dintr-un bloc nedemontabil. (< fr., engl. monobloc)

AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure.

AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe șasiu). [Pr.: a-u-] – Auto2 + cisternă.

AUTODÍNĂ s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto2 + macara.

AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.:a-u-] – Din fr. autopompe.

AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALANSÍNĂ, balansine, s. f. Parâmă de metal sau de cânepă care susține vergile încrucișate ale catargului unei nave cu pânze sau stâlpii bigelor de încărcare montate pe nave. – Din fr. balancine.

BALÁST, balasturi, s. n. 1. Încărcături de saci de nisip, pietriș etc. care reechilibrează o ambarcație sau reglează ridicarea în aer a unui aerostat; lest, savură. ♦ Cameră care se umple cu apă sau cu aer pentru a modifica greutatea unui submarin în vederea manevrei de scufundare a lui la suprafață. ♦ Fig. Ceea ce este împovărător, nefolositor. 2. Pietriș, zgură etc., folosite ca așternut pe care se montează traversele șinelor de tren; amestec de pietriș și de nisip întrebuințat la prepararea betonului, la pietruirea șoselelor etc. – Din fr. ballast.

BANÁNĂ, banane, s. f. 1. Fruct de banan, având culoarea galbenă, formă lunguiață, miez făinos și aromatic. 2. Piesă de contact electric formată dintr-un mic cilindru metalic învelit pe jumătate în ebonită, care se montează la capătul unei conducte de curent. – Din fr. banane.

BANCHÉTĂ, banchete, s. f. 1. Bancă1 mică (capitonată) fără spetează; bancă1 sau canapea montată în vehicule. 2. Porțiune orizontală, în formă de treaptă, într-o lucrare de terasament. 3. (În echitație) Obstacol natural format dintr-o moviliță acoperită cu iarbă – Din fr. banquette.

BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fâșie de pânză sau tifon utilizată la fixarea și protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei părți bolnave a corpului. ♦ Cerc de oțel elastic îmbrăcat în pânză și cu o perniță la capat, care apasă pe locul unei hernii inghinale. ♦ Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 2. Îmbrăcăminte inelară de oțel sau de cauciuc care se montează pe obada unei roți de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Îmbrăcaminte în forma unei benzi înfășurate pe o țeavă, pe o vargă de metal etc. – Din fr. bandage.

BARÁJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. (Psih.; în sintagma) Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.

BÁRĂ, bare, s. f. 1. Bucată lungă de lemn sau de metal căreia i se dau diferite întrebuințări. 2. Stâlp de poartă la unele jocuri sportive. ◊ Bară (fixă) = aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal montată între doi stâlpi. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați; p. ext. locul din instanță unde pledează avocații. 4. Linie verticală sau orizontală care separă părți dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticală care separă măsurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apă, de obicei în fața gurii de vărsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urcă o dată cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

BATARDÓU, batardouri, s. n. Dig, baraj (provizoriu) așezat în amonte de diverse lucrări de fundații, reparații etc. spre a seca terenul pe care se fac aceste lucrări; p. ext. spațiul astfel delimitat. – Din fr. batardeau.

BATÍU, batiuri, s. n. Construcție de oțel sau de fontă pe care se montează mecanismele unui sistem tehnic stabil și prin intermediul căreia acesta se poate fixa pe o fundație, pe un teren etc. – Din fr. bâti.

BLAU s. n. (Rar; în expr.) A face blau= a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare. – Din germ. blauer [Montag].

BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Stâlp fixat pe marginea unui drum pentru indicarea kilometrajului, a distanței până la localitățile de pe șosea etc. ♦ Stâlp implantat la distanțe regulate în marginea unui drum carosabil. 2. Piesă de contact montată la capătul unui conductor electric. – Din fr. borne.

MITRALIÉRĂ s. f. armă automată montată pe afet, cu tir foarte rapid. (< it. mitragliera)

BRĂDIȘÓR, brădișori, s. m. 1. Brăduț. 2. Nume dat unor specii de plante erbacee perene, cu tulpina culcată, acoperită cu frunze mici, aciculare, la subsuoara cărora se găsesc sporangi cu spori, răspândite în pădurile montane; pedicuță. – Brad + suf. -ișor.

BRILIÁNT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilánt.

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

BUCELÁ, bucelez, vb. I. Tranz. (Rar) A monta o bucea, a căptuși cu o bucea. – Din bucea.

BUTÚC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

BÚZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este ușor despicată (ca la iepure). ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii.Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină. – Cf. alb. buzë.

CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap.

CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. ◊ Captator solar = instalație pentru captarea și transformarea energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat pe vehicule cu tracțiune electrică pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor.

CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade.

CASÉTĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case1 tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette.

CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti.

CĂLDĂRÁȘ1, căldărași, s. m. Muncitor care curăță de zgură oala de turnat oțel și montează pâlnia și dopul acesteia. – Căldare + suf. -aș.

CĂTÁRE1, cătări, s. f. Piesă metalică de formă prismatică, montată pe partea de sus a țevii unei guri de foc și care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei. – V. căta.

CEÁRĂ s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

CERCEVEÁ, cercevele, s. f. Cadru în care este fixat geamul la o fereastră sau la o ușă; lemnăria (în formă de cruce) din mijlocul ferestrei, în care sunt montate geamurile. [Var.: gergeveá, giurgiuveá s. f.] – Din tc. çerçeve.

GÁFĂ, gafe, s. f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcații, la îndepărtarea ei de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat, și de care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva. – Din fr. gaffe.

GALIÓN, galioane, s. n. 1. Navă cu pânze folosită în trecut de spanioli ca navă de război și pentru transportul mărfurilor. 2. Ornamentație (în lemn) montată la prora unor nave cu pânze. 3. (Tipogr.) Planșetă de metal sau de lemn pe care se așază rândurile de litere culese. [Pr.: -li-on] – Din ngr. ghaleóna, fr., it. galion.

GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

GARNITÚRĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constând din legume, salată etc., care se servește la friptură. 2. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care completează, întăresc sau protejează o piesă, micșorându-i uzura; piesă care asigură îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de același gen care împreună formează un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de același fel folosite într-un atelier sau într-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de același gen ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de litere și de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzând toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucătorilor care alcătuiesc o echipă sportivă; formație. – Din fr. garniture.

GEAMBLÁC, geamblacuri, s. n. Ansamblu format din mai mulți scripeți ficși și o ramă, montat pe turla unei sonde. – Probabil din n. pr. James Blake (numele unei firme englezești, care figura pe dispozitivul de pe turla sondelor), apropiat prin etimologie populară de geam.

GEAMGÍU, geamgii, s. m. Persoană care montează sau vinde geamuri. – Din tc. camcı.

GENȚIÁNĂ, gențiane, s. f. Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotată sau în formă de clopot; ghințură (Gentiana). [Pr.: -ți-a-.Var.: ghințiánă s. f.] – Din fr. gentiane, lat. gentiana.

GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

GODÉU, godeuri, s. n. I. 1. Cupă de metal care se montează la aparatele de ridicat sau de transportat materiale și care se încarcă și se descarcă automat. 2. Mic recipient din material izolant, folosit pentru realizarea unor legături electrice. II. Fald la o rochie, la o draperie etc. – Din fr. godet.

MENÓU s. n. montant inferior, în arhitectura gotică și a Renașterii, care compartimentează o deschidere a unei ferestre. (< fr. meneau)

GRILÁJ, grilaje (grilajuri), s. n. Gărduleț făcut din vergele de fier, din stinghii (încrucișate) de lemn, din plasă de sârmă etc., care se montează la o fereastră, la o ușă, la unele garduri etc. – Din fr. grillage.

GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului.Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

HIPERSUSTENTÁȚIE, hipersustentații, s. f. Mărire a sustentației avioanelor cu ajutorul unor dispozitive manevrabile sau automate, montate la bordurile aripilor sau pe ampenaje. – Din fr. hypersustentation.

ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord.12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

MANETÓN s. n. fusul brațului unui arbore cotit, pe care se montează capul bielei. (< fr. maneton)

INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.

INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor aparaturi tehnice. – Din fr. installateur.

INSTALÁȚIE, instalații, s. f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de construcții, de mașini etc. montate astfel încât să formeze un tot în scopul executării unei anumite funcțiuni sau operații în procesul de producție. ◊ Instalație electrică = ansamblu unitar de conductoare, aparate, mașini etc. destinate producerii sau utilizării energiei electrice. [Var.: instalațiúne s. f.] – Din fr. installation.

INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A întărâta, a incita, a provoca; a monta (la acțiuni dușmănoase). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Livr.; despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.

ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche.

ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, subst. 1. S. m. (În sintagma) Încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

JACÁRD, jacarde, s. n. Dispozitiv special, montat la războaiele de țesut, care servește la obținerea unor țesături cu anumite desene complicate. ◊ Țesătură obținută cu ajutorul acestui dispozitiv. – Din fr. jacquard.

JÁNTĂ, jante, s. f. Partea exterioară periferică a unei roți de autovehicul, de bicicletă etc., construită astfel încât să permită montarea pe roată a unui pneu. ◊ Expr. A rămâne (sau a fi) pe jantă = a) a avea cauciucul dezumflat; b) (fam.) a rămâne fără bani, a fi lefter. [Var.: geántă s. f.] – Din fr. jante.

KILOMETRÁJ, kilometraje, s. n. Distanța în kilometri dintre un punct al unei căi de comunicație și un punct de plecare, măsurată în lungul acestei căi. ◊ Distanța în kilometri parcursă de un vehicul într-un anumit timp. ◊ Instrument de măsură montat la unele vehicule pentru a înregistra distanțele parcurse de vehicul sau viteza de deplasare. [Scris și: chilometraj] – Din fr. kilométrage.

MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul căruia vehiculul este îndrumat pe una dintre liniile bifurcației; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

LÚXFER s. m. placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii. (< germ. Luxfer)

LUMINATÓR s. n. panou transparent sau translucid montat într-un acoperiș ori plafon, care permite iluminarea unei încăperi. (după rus. liuminator)

LUBRICATÓR s. n. tub montat la gura sondei, pentru lubricare. (< fr. lubricateur)

LONGRÍNĂ s. f. 1. grindă care susține un cofraj, o galerie de mină etc. 2. șină fixă pe traverse, montată paralel cu șinele căii ferate, pentru a reduce pericolul de deraiere. (< fr. longrine)

ULTRAMONTANÍSM s. n. Curent în cadrul catolicismului, care nu admite unele libertăți organizatorice ale Bisericii catolice din Franța față de Papă. – Din fr. ultramontanisme.

UNEÁLTĂ, unelte, s. f. 1. Piesă, ansamblu de piese, dispozitiv acționat manual sau de un mecanism, care servește pentru a efectua o operație tehnică de prelucrare mecanică, de montare, manevrare etc.: p. ext. piesă auxiliară care servește la efectuarea unei lucrări. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); persoană, grup sau organizație de care se servește cineva pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil). 3. (În sintagma) Unealtă gramaticală = instrument gramatical, v. instrument.Une[le] + alte[le].

LOCOMOBÍL, -Ă I. adj. (despre mașini) care se poate deplasa la locul de utilizare. II. s. f. mașină de forță montată pe roți, cu aburi sau cu motor de benzină, care se poate deplasa, prin remorcare, servind la punerea în mișcare a altor mașini. (< fr. locomobile)

URZEÁLĂ, urzeli, s. f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de țesut, printre care se petrece firul de bătătură pentru a se obține țesătura. 2. Fig. (Rar) Alcătuire, conformație, structură. 3. Fig. Intrigă, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eală.

VAGÓN, vagoane, s. n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circulă pe șine și care servește la transportul persoanelor, al mărfurilor etc. ◊ Vagon de dormit = vagon cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casă (sistem) vagon = casă ale cărei încăperi se inșiră una după alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ◊ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisternă = recipient de formă cilindrică montat pe șasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferată. 2. Cantitate de mărfuri, de materiale care intră într-un vagon (1) și care servește ca unitate de măsură. – Din fr. wagon.

VÁNĂ, vane, s. f. 1. Vas mare (de tablă, de lemn, de faianță etc.) pentru îmbăiat sau (rar) pentru spălat rufe; cadă. 2. Dispozitiv montat pe traseul ori la capătul unei conducte, care servește la deschiderea, la întreruperea sau la reglarea circulației unui fluid. – Din germ. Wanne.

LÍSĂ s. f. 1. bară orizontală între stâlpii unei balustrade. 2. bară metalică sau de lemn montată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion. (< fr. lisse)

LIROGHITÁRĂ s. f. instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. (< fr. lyro-guitare)

VOLÁNT1, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

ZBAT, zbaturi, s. n. Pală metalică sau din lemn, montată la periferia unei roți, care constituie propulsorul unei nave cu aburi destinate navigației pe ape interioare cu adâncime mică. – Din zbate (derivat regresiv).

ZMEOÁIE, zmeoaie, s. f. 1. Zmeoaică (1). 2. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpină și cu fructe păroase, care crește prin văile umbroase de munte (Libanotis montana). 3. Plantă erbacee cu flori galben-aurii (Laserpilium archangelica). [Pr.: zme-oa-ie] – Zmeu + suf. -oaie.

ARBORÁ, arborez vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer.

MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Vehicul cu două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț.

DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter.

DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre un obiect formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.

ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială, executată pe traseul unei căi navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o porțiune a traseului cu nivel de apă mai ridicat în altă porțiune cu nivel de apă mai scăzut și invers. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului în caz de naufragiu fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.

FIERÁR, fierari, s. m. 1. Muncitor care se îndeletnicește cu prelucrarea la cald a fierului sau a altor metale; faur2, făurar2, covaci, covali. 2. (Adesea determinat prin „ betonist”) Muncitor specializat în fasonarea și în montarea armăturilor pentru betonul armat. – Din lat. ferrarius.

FÚGĂ1, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.

LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se bagă pâinea în cuptor. 2. Vâslă1. – Din sl. lopata.

OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, împreunate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în evul mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților sau ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ.

PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĩ.

PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, privitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

REGÍE, regii, s. f. 1. Concepția interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocului actorilor și a montării unui spectacol de teatru, de cinema, de operă etc. ◊ Regie tehnică = încăpere tehnică atașată unui studio de înregistrări de radiodifuziune sau de televiziune pentru efectuarea reglajului și controlului primar al nivelului programelor înregistrate, radiodifuzate sau televizate. 2. Sistem de executare a unei lucrări sau de exploatare a unui bun public sau particular de către un administrator care urmează să justifice conturile față de organele superioare sau față de proprietar. ◊ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere la o întreprindere, la o instituție; cheltuieli care se fac cu ocazia executării unei lucrări și care se adaugă la costul materiei prime, al materialelor etc. 3. (Înv.) Instituție însărcinată cu perceperea unor impozite indirecte. 4. Formă de organizare a unor întreprinderi având ca obiect exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia, caracterizată prin personalitate juridică proprie și gestiune separată de a statului, dar legată într-o măsură mai mare sau mai mică de bugetul statului. 5. Debit, tutungerie. – Din fr. régie, germ. Regie.

ROBINÉT, robinete, s. n. Organ de mașină sau armătură, dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, între două conducte sau la capătul tubului de scurgere al unui recipient, în scopul întreruperii sau al restabilirii circulației unui fluid în ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. – Din fr. robinet.

STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar.

ȘASÍU, șasiuri, s. n. 1. Cadru rigid de rezistență care se montează pe osiile unui vehicul cu tracțiune mecanică și care susține caroseria. 2. Nume purtat de diferite tipuri de rame sau de cadre, întrebuințate în industrie, în legătoria de cărți, în tipografie etc. – Din fr. châssis.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

LANTÉRNĂ s. f. 1. felinar. ◊ lampă electrică portativă cu baterie. ♦ ~ venețiană = lampion; ~ magică = aparat care proiectează pe un ecran, cu ajutorul unei surse luminoase și al unui sistem de lentile, imaginea mărită a unei figuri desenate pe o placă de sticlă sau imprimate pe o placă fotografică. ◊ lampă de semnalizare montată pe acoperiș. ◊ lampă mică cu săgeată luminoasă pentru explicații pe desene, diapozitive etc. în cadrul expunerilor. 2. aparat de control cu vizori de sticlă, care se intercalează în conductele de produse lichide pentru a face vizibilă circulația acestora. 3. turn mic, cu aspect de edicul, pentru iluminarea și împodobirea unei cupole. 4. (text.) mecanism inversor la flaierele de fibre liberiene pentru ridicarea și coborârea mosoarelor pe care se înfășoară semitortul sau, la unele mașini de bobinat, pentru înfășurarea firului. (< fr. lanterne, lat. lanterna)

FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Mijloc de agitație vizuală care constă dintr-o serie de fotografii și de ilustrații aranjate pe un panou, spre a ilustra un subiect sau o problemă. – Din fr. photomontage.

AMÓNTE adv. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte.

FRETÁJ, fretaje, s. n. Ansamblu constituit din două sau din mai multe tuburi coaxiale, montate forțat unul în altul. – Din fr. frettage.

FRÉTĂ, frete, s. f. 1. Tub sau inel metalic montat la exteriorul unui tub sau al unui ansamblu de piese, pentru a le consolida. 2. Fir metalic înfășurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mări rezistența. 3. Piesă de metal în formă de inel sau de elice, care înconjoară barele armăturii longitudinale ale unei piese de beton armat. – Din fr. frette.

AMPLIFICATÓR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur.

PANTOGRÁF, pantografe, s. n. 1. Aparat utilizat pentru reproducerea unui desen, a unui plan etc. la aceeași mărime cu un model dat sau la o scară diferită de a modelului. 2. Dispozitiv montat pe acoperișul unor vehicule electrice, care face contactul între instalația electrică a vehiculului și rețeaua electrică fixă de alimentare. – Din fr. pantographe.

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță: papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PAPÚC1, papuci, s. m. 1. Încălțăminte ușoară (fără călcâi), care se poartă în casă; p. gener. pantof ușor de vară. ◊ Expr. (Fam.) A o lua (sau a o șterge) la papuc = a fugi. (Fam.) A fi (sau a pune, a ține etc.) sub papuc = a fi (sau a pune, a ține etc.) sub ascultarea deplină a cuiva, a se lăsa sau a face să se lase condus de cineva. (Rar) A lăsa (pe cineva) la papuci = a sărăci complet (pe cineva). A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afară, a obliga (pe cineva) să plece. 2. Piesă de lemn care se așază la baza unui stâlp pentru a-i mări suprafața de sprijin. ♦ Piesă de oțel fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este bătut în pământ. ♦ Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtător al unui funicular. ♦ Piesă folosită la legarea unui conductor electric la bornele unei instalații electrice sau ale unui aparat electric în vederea stabilirii unui contact demontabil. 3. Compus: papucul-doamnei = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi, cu flori mari, galbene cu purpuriu (Cypripedium calceolus). [Var.: (reg.) păpúc s. m.] – Din tc. papuç, magh. papucs.

PARASCÂNTÉI, parascântei, s. n. Dispozitiv montat la locomotive, la cubilouri etc., care reține particulele solide incandescente, pentru a preveni incendiile. ♦ Ecran izolant care previne descărcările electrice sau deteriorările pe care acestea le-ar produce. – Para2- + scânteie.

PARASOLÁR, parasolare, s. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) montat la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. 2. Apărătoare formată dintr-o placă transparentă (colorată) sau opacă, montată în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a proteja pe șofer de lumina directă a soarelui. – Para2- + solar.

PARAZĂPÁDĂ, parazăpezi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Construcție (dig de pământ, panouri mobile, zid etc.) sau plantație așezate lângă o cale ferată sau lângă o șosea, pentru a împiedica înzăpezirea acestora. ♦ Construcție (din panouri de scânduri, din împletituri de nuiele etc.) sau plantație servind ca mijloc de reținere și de repartizare uniformă a zăpezii pe un teren (semănat). 2. Grilaj metalic montat la marginea streșinii unei clădiri pentru a împiedica căderea zăpezii de pe acoperiș. – Para2- + zăpadă.

PARCHETÁR, parchetari, s. m. Meseriaș specializat în montarea și curățirea parchetului (1). – Parchet + suf. -ar.

PATERNÓSTER s. n. 1. Ascensor cu mai multe cabine, antrenate printr-un sistem de lanțuri continue și cu funcționare neîntreruptă. 2. Elevator pentru ridicarea materialelor de construcție, compus din colivii prismatice fixate pe două lanțuri sau pe două benzi continue, montate vertical și antrenate manual sau mecanic prin intermediul a două tobe. – Din fr. pater-noster, germ. Paternoster.

PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau atașată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum).Pană1 + suf. -iță.

ANCOMBRAMÉNT, ancombramente, s. n. Spațiu necesar pentru montarea, așezarea etc. unui utilaj, a unui obiect etc. – Din fr. encombrement.

JUMELÁ vb. tr. a prinde, a monta în perechi (piese, instalații, mitraliere de bord). (< fr. jumeler)

ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

VITRÁLIU, vitralii, s. n. Fereastră alcătuită din bucăți de sticlă colorate sau pictate, montate într-o rețea de rame metalice. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

JÁNTĂ s. f. partea exterioară periferică a unei roți de automobil, de bicicletă, pe care se montează pneul. ♦ a rămâne pe ~ = a) a avea un cauciuc dezumflat; b) (fam.) a rămâne în pană de bani. (< fr. jante)

JALUZÉA s. f. (pl.) 1. stor din șipci care se pot strânge sau desface după trebuință. 2. dispozitiv montat în fața lentilei unui proiector pentru reducerea fluxului luminos. (< fr. jalousie)

JACÁRD s. n. 1. dispozitiv din ace orizontale cu ochiuri, montat la războaiele mecanice de țesut, care produce țesături cu desene complicate. 2. țesătură cu ajutorul acestui dispozitiv. 3. tricot executat la mașină sau de mână care imită țesătura jacard (2). (< fr. jacquard)

PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ♦ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă, în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului și care se folosește în ateliere, în hale de montaj, în turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini și deplasarea lor pe direcție orizontală. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm: p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ.

OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur.

ÎNSCENÁ vb. tr. 1. a monta un spectacol teatral. 2. (fig.) a pune la cale acțiuni rău intenționate. (< it. inscenare)

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie1. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățirea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.

PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal.

CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

VÍRGA subst. (Met.) Fenomen constând în evaporarea ploii înainte de a atinge solul, întâlnit mai ales în zonele montane. – Din lat., fr. virga.

PREFABRICÁ, prefábric, vb. I. Tranz. A fabrica într-o întreprindere elementele componente ale unei construcții, care apoi sunt montate și asamblate pe șantier. – Pre1- + fabrica.

PREFABRICÁT, -Ă, prefabricați, -te, adj., s. n. (Piesă) care se află într-o fază intermediară de prelucrare; (piesă sau element de construcție) fabricat în prealabil într-o întreprindere pentru a fi montat și asamblat pe șantier. – V. prefabrica. Cf. fr. préfabriqué.

LAMPADÁR, lampadare, s. n. Suport vertical care susține sau pe care sunt montate una sau mai multe lămpi sau becuri. – Din fr. lampadaire, it. lampadario.

PROMONTÓRIU, promontorii, s. n. Fâșie de pământ înaltă și stâncoasă care înaintează în mare. – Din lat. promontorium, fr. promontoire.

PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie.

LAC1, lacuri, s. n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ◊ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ◊ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puț = a da de un rău mai mare, încercând să scape de un alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.

PÚNE, pun, vb. III. 1. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli, spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac!Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot.

ȘÁIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe.

PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.

ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă.

ȘICÁNĂ, șicane, s. f. 1. Acțiune prin care cineva sâcâie, agasează pe altcineva cu cereri și cu pretenții neîndreptățite; sâcâială fără motiv. ♦ Pricină neîntemeiată, subtilitate falsă; tertip, alibi. 2. Obstacol (de forme diferite) montat pe circuitul unui fluid pentru a-i micșora viteza, pentru a-i imprima un drum ocolit sau pentru a-i uniformiza debitul, dându-i astfel posibilitatea să se răcească, să depună suspensiile pe care le poartă etc. – Din fr. chicane.

ȘÍNĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

STAND, standuri, s. n. 1. Spațiu amenajat cu vitrine, mese, panouri etc. pentru aranjarea, într-o expoziție, într-un magazin etc., a obiectelor care trebuie expuse. 2. Loc special utilat pentru controlul și încercarea mașinilor noi, ieșite de la montaj. 3. Loc de tragere special amenajat pentru întrecerile de tir. [Var.: ștand s. n.] – Din fr. stand, germ. Stand. Cf. engl. stand.

ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

CÓRT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din ngr. kórti.

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Piatră prețioasă (în special diamant de mare valoare) montată singură la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

FEREÁSTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul și lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix și din cercevele în care se fixează geamuri, montat în deschizătura amintită; ansamblu format de această deschizătură, împreună cu cercevelele care o încadrează și cu geamul fixat în cercevele. ◊ Fereastră oarbă v. orb.Expr. A arunca banii pe fereastră = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc în care se întâlnește un puț de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Fam.) Oră liberă intercalată între două ore de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra.

ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique.

MONTÁJ, montaje, s. n. 1. montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar, a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae).Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĩ.

SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi pus în funcție de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. [Var.: signál, țignal s. n.] – Din fr. signal (după semn).

FEERÍE, feerii, s. f. 1. Priveliște nespus de frumoasă, încântătoare, ca în basme. 2. Reprezentație teatrală, de circ etc., cu personaje și tematică mitică, cu montare și costumație pline de culoare și de strălucire și cu numeroase trucaje și efecte scenice. [Pr.: fe-e-] – Din fr. féerie.

LÁMĂ1, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame.

INTRAMONTÁN, -Ă adj. între culmile munților. ♦ depresiune ~ă = regiune joasă înconjurată de munți. (< germ. intramontan)

LAVOÁR, lavoare, s. n. 1. Mobilă de toaletă, pe care se află ligheanul și celelalte obiecte necesare pentru spălat. 2. Recipient montat într-o încăpere prevăzută cu o sursă de apă și cu un canal de evacuare, care servește la spălatul curent al oamenilor; lavabou, chiuvetă. – Din fr. lavoir.

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück.

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boală somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaezensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum).Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buză inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur.

LIPÍ, lipesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a cârpi cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí.

MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe.

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în pescuitul sportiv cu lansetă, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet.

MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

MONTÁRE1, montări, s. f. Acțiunea de a monta1 și rezultatul ei. – V. monta1.

MONTÁRE2 montări, s. f. montă (1). – V. monta2.

MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta.

MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – monta1 + suf. -tor. Cf. it. montatore.

MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împreunare a două animale de sex opus în vederea reproducției; montare2. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.

INSURMONTÁBIL, -Ă adj. de netrecut; de neînvins. (< fr. insurmontable)

MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.

CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [Var.: cobấlă s. f.] – Din sl. kobyla.

INSTALÁȚIE s. f. 1. instalare (I,1). 2. ansamblu de construcții, aparate, mașini etc. montate împreună pentru a îndeplini anumite operații sau funcții. (< fr. installation)

INSTALATÓR, -OÁRE s. m. f. lucrător care se ocupă cu montarea și repararea unor aparaturi tehnice. (< fr. installateur)

INSTALÁ vb. I. tr. 1. a așeza, a monta o mașină, aparate etc. 2. a pune cu oarecare solemnitate pe cineva într-o funcție, într-un post de răspundere. II. refl. a se stabili într-o locuință, localitate. ◊ (fam.) a se așeza comod, confortabil. (< fr. installer)

MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. Montator. – Din fr. monteur.

MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de statură mică, cu capul mare, pătrat, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

MONTÁ1, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

MONTÁ2, pers. 3 montează, vb. I. Tranz. (Despre animale masculine) A efectua o montă, a fecunda. – Din montă.

NISIPÁR, (1) nisipari, s. m., (2) nisipare, s. n. 1. S. m. Persoană care scoate, cară (și vinde) nisip (1). 2. S. n. Dispozitiv montat pe o locomotivă, pe un tramvai etc. care servește la distribuirea nisipului (1) la roți pentru a împiedica patinarea acestora. – Nisip + suf. -ar.

NEDEMONTÁBIL, -Ă, nedemontabili, -e, adj. Care nu poate fi demontat; care nu este făcut pentru a fi demontat. – Ne- + demontabil.

SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu sensuri după fr. échelle).

INDEMONTÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi demontat. (< fr. indémontable)

ESPINGÓLĂ, espingole, s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. – Din fr. espingole.

ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade.

ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot.

DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a corpului unei căldări orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. duomo, germ. Dom.

DRAGLÍNĂ, dragline, s. f. Dispozitiv, montat pe un excavator, format dintr-un braț metalic mobil la capătul căruia atârnă o cupă manevrată cu cabluri și care servește la săpatul și încărcatul pământului. – Din fr. dragline.

DROG2 subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma).Et. nec.

STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., de mărimea unei găleți, cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, la care este adaptat un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul culturilor din grădini. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + suf. -toare.

STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (tare) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĩnŭ.

TABLÓU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe o pânză, pe un carton etc.; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște de ansamblu din natură, care evocă o reprezentare picturală și impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane). II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

TACHÉT, tacheți, s. m. Piesă metalică scurtă care se montează într-un motor cu ardere internă, pentru a împiedica uzura supapei de distribuție. ♦ Piesă de formă prismatică, folosită la îmbinările a două piese, pentru a mări suprafața de transmitere a forțelor de la o piesă la alta. – Din fr. taquet.

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

TOMBERÓN, tomberoane, s. n. Recipient (de tablă) în formă de semicilindru montat pe o osie cu două roți, care se folosește la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc. (și care se descarcă prin răsturnare în jurul osiei sale). [Var.: (pop.) tumbărắu s. n.] – După fr. tombereau.

TURLÍST, turliști, s. m. Muncitor specializat în montarea turlelor (2). – Turlă + suf. -ist.

TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rola montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute. 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet.

TROTINÉTĂ, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette.

TRUC2, trucuri, s. n. Cadrul suspendat pe una sau pe două osii și pe care se montează suprastructura unui vagon de tramvai. – Din fr. truc, truck.

RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din scr., rus. redina.

RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisiune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas.

RECUZÍTĂ, recuzite, s. f. Totalitatea obiectelor auxiliare (mobilier, costume etc.) necesare la montarea unui spectacol sau a unui film. – Din germ. Requisit.

RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan.

REGLÓR, reglori, s. m. 1. Tehnician care reglează mașini-unelte, dispozitive sau unelte montate pe acestea într-o secție de producție. 2. Lucrător cu calificare superioară care reglează un aparat în curs de fabricație, astfel încât piesele rezultate prin prelucrare să aibă dimensiunile prestabilite. – Din fr. régleur.

REGIZÁ, regizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza, a conduce un spectacol din punct de vedere artistic și tehnic; a îndruma jocul actorilor și montarea unui spectacol (de teatru, de film etc.) conform unei concepții și viziuni prealabile a regizorului; a pune în scenă. 2. Fig. (Peior.) A pune la cale, a organiza, a conduce (din umbră) o activitate, o operație etc. – Din regizor (derivat regresiv).

REGLÉTĂ, reglete, s. f. Element auxiliar de montaj al unei instalații electrice, construit dintr-un material izolant pe care sunt fixate piese de contact și prin intermediul căruia se face legătura între cablul fix al instalației și diferitele aparate mici. – Din fr. réglette.

REMONTÁ, remontez, vb. I. 1. Tranz. A monta din nou o fabrică, o instalație etc. 2. Refl. și tranz. Fig. A-și reveni, a se reface, a se redresa sau a face să-și revină, să se refacă, să se redreseze. 3. Tranz. A procura cai pentru armată. – Din fr. remonter.

REMONTÁNT, -Ă, remontanți, -te, adj. Care întărește, înviorează. ♦ (Despre plante) Care înflorește de mai multe ori în perioada de vegetație. – Din fr. remontant.

REMONTÁRE, remontări, s. f. Acțiunea de a (se) remonta și rezultatul ei. – V. remonta.

REMÓNTĂ, remonte, s. f. (Și în sintagma cal de remontă) Cal tânăr (de tracțiune), folosit în armată. ♦ Serviciu militar însărcinat cu procurarea cailor pentru armată. – Din fr. remonte.

REMONTOÁR, remontoare, s. n. Mecanism cu ajutorul căruia se întoarce un ceas. – Din fr. remontoir.

REVERBÉR, reverbere, s. n. Oglindă metalică montată la o lampă, pentru a reflecta razele de lumină într-o anumită direcție. – Din fr. réverbère.

COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain.

DELABORÁ, delaboréz, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare.

SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

DEPONTÁ, depontéz, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer.

DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable.

DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei; demontat. – V. demonta.

DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta; demontare. – V. demonta.

DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville.

ROTĂRÍE1, rotării, s. f. 1. Meseria rotarului; rotărit. 2. Atelier în care se confecționează și se repară roți și alte obiecte de rotărie1. 3. Atelier în care se revizuiesc, se repară și se confecționează osiile montate ale vehiculelor de cale ferată. – Rotar + suf. -ie.

ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, elementele unei construcții de beton etc. – Din fr. décoffrer.

DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur.

DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana).Degetar + suf. -uț.

DEZARBORÁ, dezarboréz, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Dez-+ arbora[dă].

KEVÍR s.n. Fund al unei depresiuni, în regiunile premontane din Iran, pustiu, cu argile sărate. (cf. germ. Kewir)

SALTÉA, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așează pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ♦ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = Înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés.

SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe care crește în regiunile montane; bănică (Phyteumia orbiculae).Schin (=spin) + suf. -uță.

HÉDER s. n. parte componentă a combinelor de cereale dintr-o platformă pe care se montează aparatul de tăiere, despicătorul de lan, un transportor, rabotorul și mecanismele de acționare ale acestora. (< rus. heder, engl. header)

SIFÓN, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc., cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu bioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

HARD-TOP s. n. automobil cu capotă demontabilă, rigidă, din metal sau plastic. (< engl. hard-top)

SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.

SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.

GUJÓN s. n. 1. tijă filetată în același sens pe toată lungimea sa sau numai la cele două capete, la îmbinarea demontabilă a două piese. 2. bară de oțel îngropată în stratul de rezistență al unei îmbrăcăminți rutiere din beton, paralelă cu axa drumului la rosturile transversale de dilatație ale planșelor. 3. piesă îngropată în zidărie pentru a permite fixarea prin cuie sau șuruburi a tocului unei uși ori ferestre; diblu, ghermea. (< fr. goujon)

STATÍV, stative, s. n. Dispozitiv folosit la montarea și la susținerea unor piese și aparate (de laborator). – Din germ. Stativ, fr. statif.

CERNESCU, Dinu (n. 1935, București), regizor român de teatru. Se remarcă prin montări shakesperiene cu implicații politizante („Măsură peste măsură”, „Hamlet”, „Timon din Atena”, „Pericle”).

SÓCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

STRĂGĂLÍE, străgălii, s. f. 1. Disc de oțel găurit care se montează pe osia roții unui car, pentru a împiedica frecarea roții. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adăugate la hamuri. [Var.: strangalíe s. f.] – Din ngr. strangaliá.

STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar.

STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșina s. f.] – Cf. sl. strĕha.

SUPÁPĂ, supape, s. f. 1. Organ de mașină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu. ◊ Supapă electrică = redresor. 2. Valvă care se folosește ca organ de închidere a unei supape (1); ventil. 3. Dispozitiv pentru evacuarea parțială a gazului din interiorul aerostatelor sau al dirijabilelor. – Din fr. soupape.

SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stabilității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage.

CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta.

CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice și legat printr-o țeavă cu cuva, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator.

CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.

CREVÁSĂ, crevase, s. f. Mare despicătură într-un ghețar montan. – Din fr. crevasse.

CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot.

CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică (în formă de vas deschis) montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium).Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa.

CÚPLĂ, cuple, s. f. Dispozitiv demontabil de legare a două elemente ale unui sistem tehnic sau a două vehicule. ♦ Piesă de legare între două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple.

GENȚIÁNĂ s. f. plantă erbacee montană cu tulpina înaltă și cu flori mari, decorative, albastre sau galbene; ghințură. (< fr. gentiane, lat. gentiana)

GARNITÚRĂ s. f. 1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. element plastic de etanșare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formează un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ echipă (completă). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotivă și vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)

GALÉT s. m. 1. fragment mic de rocă, piatră, cu muchiile rotunjite de acțiunea mării sau a torenților. 2. rolă metalică montată între două piese în mișcare, pentru a le micșora frecarea. ◊ piesă la mașina de filat mătase artificială care întinde firul la ieșirea din baia de filare. 3. element de tranformator electric, de forma unui inel, cu mai multe spire de înfășurare. 4. secțiune a unui comutator rotativ. (< fr. galet)

GALERÍE s. f. 1. cavitate subterană, îngustă și alungită, săpată prin eroziune. ◊ canal săpat de animale în sol. ◊ excavație minieră în formă de tunel, executată pentru a permite accesul la un zăcământ. 2. canal de legătură între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legătură sau de promenadă la o construcție. 3. conductă metalică, montată la motoarele cu ardere internă, care conduce amestecul carburant către cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sală unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de artă. 5. magazin cu obiecte de artă; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al sălilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifestă zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platformă mică la prora sau pupa unei nave. 8. bară de lemn sau metalică de care se atârnă perdelele. 9. (fig.) șir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)

FRETÁJ s. n. ansamblu constituit din două sau mai multe tuburi coaxiale montate forțat unul în altul. (< fr. frettage)

FOTOMONTÁJ s. n. 1. mijloc de agitație vizuală constând dintr-o serie de fotografii pe un panou și ilustrând o anumită temă. 2. asamblare a mai multor fotografii pentru a obține un clișeu fotografic. (< rus. fotomontaj, fr. photomontage)

FOTOCOMPOZÍȚIE s. f. sistem de compoziție tipografică dând direct pe film textele pregătite pentru montarea în forme ofset sau helio. (< engl., fr. photocomposition)

FÓRȘPAN s. n. 1. remorcă între două remorchere care trag același convoi. 2. parte incipientă a unui film de proiecție. 3. film conținând secvențe montate, dintr-un film de lung metraj, în scopuri publicitare. (< germ. Vorspan)

FORMÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) forma; formaj; formație (1); pregătire, instruire, educare. 2. confecțio-nare și montare a unei forme de turnătorie. ◊ procedeu de fabricare prin vulcanizare a matrițelor unor obiecte de cauciuc. 3. turnare și deshidratare a pastei fibroase pentru obținerea unei benzi sau foi de hârtie. 4. operația de a da unei piese de îmbrăcăminte sau de încălțăminte forma potrivită. (< forma)

FONOMONTÁJ s. n. program radiofonic în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice. (< fr. phonomontage)

FÍTING s. n. piesă tubulară filetată la capete, folosită pentru asamblarea demontabilă a țevilor. (< engl. fitting, germ. Fitting)

FINISTÉR s. n. promontoriu. (cf. Finisterre)

FILMFONOGRÁF s. n. magnetofon cu care se reproduc benzile de dialog, zgomot și muzică montate în sincron ale unui film. (< engl. film phonographe)

FEERÍE s. f. 1. priveliște nespus de frumoasă, fantastică (ca în basme). 2. operă dramatică cu subiect și personaje fantastice și cu o montare strălucitoare. (< fr. féerie)

FAR s. n. 1. turn în care este instalat un proiector puternic, ca reper în navigație. 2. reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. 3. ansamblul velelor, vergelor și manevrelor unui catarg. 4. (fig.) ghid. (< fr. phare, lat. pharus, it. faro)

FALCONÉT s. n. (în trecut) tun mic montat printr-un pivot pe copastia unei nave. (< it. falconetto)

ESPINGÓLĂ s. f. armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. (< fr. espingole)

DREN s. n. 1. conductă subterană pentru colectarea și evacuarea apei de pe un teren mlăștinos. 2. strat pietros care căptușește spatele unui zid de sprijin, o boltă etc., destinat să colecteze apa de infiltrație. 3. conductă de oțel montată de-a lungul unei nave, pe fund, servind la colectarea apei drenate din santinele acesteia. 4. tub, meșă de tifon prin care se scurge puroiul sau lichidul dintr-o rană. (< fr. drain)

DRAPÉL s. n. 1. steag al unei unități militare; steag, flamură. ♦ a fi sub ~ = a servi în armată. 2. (cinem.) suprafață opacă dintr-o bucată de pânză neagră întinsă pe o ramă metalică, care se poate monta pe un stativ, permițând reținerea luminii pe anumite obiecte sau mascarea anumitor zone din cadrul unui film. 3. (av.) punere în ~ = fixare a palelor unei elice cu pas variabil într-o poziție care oferă o mai mică rezistență în înaintare în caz de oprire a motorului. (< it. drappello)

DRAGLÍNĂ s. f. echipament de lucru pentru săpat și încărcat pământul, montat pe un excavator, dintr-o cupă la capătul unui braț lung și ușor, acționată de un troliu. (< engl., fr. dragline)

DOM1 s. n. 1. catedrală de mari proporții; cupola de deasupra a unui edificiu monumental. 2. structură geologică sau anatomică în formă de cupolă. ◊ formă de cristal caracterizată prin existența a două fețe înclinate, simetrice. 3. recipient montat în partea superioară a unui cazan orizontal cu aburi. 4. acoperire metalică a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave. ◊ sferă de plastic care acoperă antena unui radiolocator. 5. (fig.) peșteră. (< fr. dôme, germ. Dom)

DÓLLY s. n. macara de dimensiuni reduse pe care este montat aparatul de filmat și un scaun pentru operator, care permite deplasarea în decor, pe platourile de filmare. (< fr., engl. dolly)

DIVIZÓR, -OÁRE I. adj. care divide. II. s. m. (mat.) număr întreg sau polinom care divide un număr întreg (sau polinom) dat. III. s. n. ~ de frecvență = circuit sau montaj la divizarea frecvenței unei oscilații electrice; ~ de tensiune = aparat electric pentru divizarea tensiunii. (< fr. diviseur, lat. divisor)

DEZASAMBLÁ vb. tr. 1. (tehn.) a demonta, a desface un asamblaj de piese. 2. (inform.) a transpune invers un program de cod-mașină în mnemonicele limbajului de asamblare. (< fr. désassembler)

DEZARBORÁ vb. tr. 1. a demonta arborada unei nave. 2. a doborî cu o salvă de artilerie arborada unei nave inamice. (< dez- + arbora/dă/)

DEPONTÁ vb. tr. a demonta un pod militar. (< fr. dépointer)

DEMONTÁBIL, -Ă adj. care se poate demonta. (< fr. démontable)

DEMONTÁT s. n. demontare. (< demonta)

DEMONTÁ vb. tr. 1. a desface, a descompune (un mecanism, o mașină) în piesele componente. 2. (fig.) a descuraja, a dezorienta (pe cineva). (< fr. démonter)

DEMODULATÓR s. n. circuit sau montaj electric în care are loc demodulația oscilațiilor de înaltă frecvență modulate. (< germ. Demodulator, fr. démodulateur)

DEMARÓR s. n. 1. mecanism motor sau instalație care servește la pornirea motoarelor cu ardere internă. 2. aparat electric montat la circuitul motoarelor electrice, care le asigură demararea. (< fr. démarreur)

DELABORÁ vb. tr. a demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. (< lat. delaborare)

DEGREÁ vb. tr. (mar.) a demonta greementul. (< fr. dégréer)

DEGAJAMÉNT s. n. 1. încăpere care servește ca spațiu de comunicare între încăperile unui apartament, ale unei clădiri publice. 2. incintă adiacentă scenei unui teatru sau platou de filmare destinată depozitării și remontării decorurilor. (< fr. dégagement)

DECOFRÁ vb. tr. a demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton. (< fr. décoffrer)

CUPLÁJ s. n. 1. cuplare; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. dispozitiv demontabil pentru legarea a două circuite electrice sau a două elemente ale unui sistem tehnic; acuplaj. 3. program sportiv din două meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. (< fr. couplage)

CÚPĂ1 s. f. 1. vas de băut, pahar mai mult larg decât înalt, cu picior. ◊ recipient evazat montat pe un picior (pentru fructe etc.). ◊ caliciu. 2. obiect de metal, de cristal etc., care se atribuie ca trofeu câștigătorului unei competiții sportive; (p. ext.) întrecerea însăși. 3. piesă metalică de forma unui recipient deschis, care, fixată pe un elevator, servește la încărcarea de materiale lichide, pulverulente etc. 4. plantă cu tulpina foarte scurtă și o singură floare, albastră azurie. (< lat. cuppa, fr. coupe)

CULÓT s. n. piesă izolantă montată la partea de jos a unui tub electronic, în care sunt fixate piciorușele conectate la electrozi. (< fr. culot)

CREDÉNȚĂ s. f. mobilă din evul mediu formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ◊ măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. (< it. credenza, germ. Kredenz)

CONTRAREÁCȚIE s. f. 1. reintroducere, în opoziție de fază la intrarea unui montaj electronic, a unei părți din semnal prelevată la ieșire. 2. (fot.) reacție negativă. (< fr. contre-réaction)

CONTRAPLÁN s. n. procedeu de montaj în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. (< fr. contre-plan)

CLUB1 s. n. 1. cerc pe lângă o întreprindere, o instituție, un sindicat etc., unde se reunesc membrii săi în timpul liber pentru activități cultural-educative, sport etc. 2. (în țările capitaliste) asociație (politică), cerc de persoane care se întrunesc regulat într-un anumit local; localul însuși. 3. (mar.) vergă montată pe bompresul corăbiilor mari pentru a susține marginea de întinsură a velelor triunghiulare numite focuri. (< fr., engl. club)

CLÍPER2 s. n. 1. lampă electrică cu lumină galbenă intermitentă, montată la intersecția unor străzi. 2. semnalizator clipitor la bordul unui automobil. (< engl. clipper)

VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

CASCÁDĂ s. f. 1. cădere naturală de apă de la o mare înălțime; cataractă2. 2. (fig.) suită de lucrări care se produc în sacade. ♦ ~ de râs = râs sacadat și prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj în ~ = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. ♦ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apă regularizat. 4. cădere liberă, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)

CARUSÉL s. f. 1. instalație din mai mulți căluți de lemn, pe care încalecă copiii și care se învârtesc pe o pistă circulară; călușei. 2. dispozitiv circular pentru manutențiune (1). un ~ aerodinamic = turn metalic pe un suport rotativ, pe care se poate monta un obiect profilat în vederea măsurării forțelor aerodinamice; strung-~ = strung cu axa de rotație verticală, la prelucrarea pieselor grele de înălțime mică. 3. reprezentație a unui grup de călăreți care execută o serie de mișcări de dresaj. 4. circulație intensă de vehicule în diverse sensuri. 5. (fig.) succesiune rapidă de oameni, de lucruri. (< fr. carrousel)

ALTIPLANÁȚIE s.f. Proces de nivelare a reliefului sub acțiunea alternării ciclice a înghețului și dezghețului din regiunile montane; crioplanație. [< fr. altiplanation].

SPÓILER, spoilere, s. n. Panou deflector montat pe autoturism. [Sursa: Fișier auto-moto..., Editura tehnică, Buc. 1988]

AMBRAZÚRĂ s.f. 1. Deschizătură practicată în pereții unei fortificații pentru a permite tragerea cu armele de foc. 2. Deschizătură într-un zid în care se montează o ușă sau o fereastră. ♦ Deschidere practicată într-un unghi care să permită (în cazul unei ferestre) evazarea interioară pentru un iluminat mai bun sau (în cazul unui portal) evazarea exterioară cu mai multă lărgime intrării. [< fr. embrasure].

AMÓNTE s.n. (op. aval) Partea, locul de unde coboară un curs de apă. ◊ În amonte = (referitor la situația unui punct de pe cursul unei ape) = în susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – către munte].

ANCASTRAMÉNT s.n. Locaș într-o zidărie în care se montează pasarela unui ponton, o schelă etc.; încastrare. [< fr. encastrement].

CAROSERÍE s. f. construcția montată pe un vehicul, pentru transportul oamenilor, materialelor, mărfurilor. (< fr. carrosserie)

CAROSÁ vb. tr. a proiecta, a produce sau a monta o caroserie. (< fr. carrosser)

ARBALÉTĂ s.f. 1. Armă folosită în evul mediu, care constă dintr-un arc montat pe un suport. 2. Armă folosită în vânătoarea sub apă. [< fr. arbalète].

AUTOPROIECTÓR s.n. Proiector montat pe un vehicul automobil. [< fr. autoprojecteur].

AUTOTRACTÓR s.n. Tractor de mare putere, montat pe roți sau pe șenile. ♦ Autocamion care se poate mișca pe orice teren. [Cf. fr. autotracteur].

AVÁL1 s.n. (op. amonte) Partea către care curge un râu. ◊ În aval = urmând cursul unei ape. [< fr. aval, cf. lat. ad – la, vallis – vale].

AVANRÁDĂ s.f. Lucrare destinată să prevină afuirile, plasată în amonte față de o construcție hidraulică. [< fr. avant-rade].

BALADÓR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place mult să se plimbe, plimbăreț. ♦ Joker. // s.n. Sistem compus dintr-una sau din mai multe roți dințate, montate pe același arbore și deplasabile în lungul axei, care, angrenate cu alte roți fixate pe alți arbori, pot realiza diferite raporturi de transformare a vitezei. [Cf. fr. baladeur].

BALIZÓR s.m. Cel care se ocupă cu montarea sau supravegherea balizelor. [< fr. baliseur].

BAVÉTĂ s.f. 1. Partea de sus a unui șorț. ♦ Șervețel care se leagă la gâtul copiilor când mănâncă; bărbiță. 2. Șorț de tablă care se montează deasupra coamei la acoperiș. 3. Apărătoare de cauciuc montată la fiecare din roțile (din spate) ale autovehiculelor pentru a diminua stropirea. [< fr. bavette].

BÓLSON s.n. Regiune joasă a unui deșert montan, acoperită de roci detritice și mărginită de un abrupt stâncos. [< fr., sp. bolson < cuv. mexican].

CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].

CAPTATÓR s. n. 1. dispozitiv tehnic pentru captare. ♦ ~ solar = instalație pentru captarea și transformarea energiei solare în energie termică sau electrică. 2. ~ de curent = dispozitiv montat la capătul unui troleu pentru a face un contact alunecător cu firul aerian. (după fr. capteur)

CISTÉRNĂ s.f. 1. Recipient montat pe un cadru cu roți, destinat transportului unor lichide. ♦ Vagon de cale ferată înzestrat cu un asemenea recipient. 2. Rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei provenite din ploi sau din zăpezi. 3. (Anat.) Spațiu mare sub arahnoidian, plin cu lichid cefalorahidian. [Var. citernă s.f. / < lat. cisterna, cf. it. cisterna].

CLÍPER2 s.n. 1. Lampă electrică cu lumină galbenă intermitentă, montată la intersecția unor străzi. 2. Semnalizator clipitor la bordul unui automobil. [Pl. -re. / < engl. clipper].

CONECTÁRE s.f. Acțiunea de a conecta și rezultatul ei; operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică; conexiune (2) [în DN] [< conecta].

CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].

DEGREÁ vb. I. tr. (Mar.) A demonta manevrele fixe și curente ale unei nave. [Pron. -gre-a. / < fr. dégréer].

CAP1 s. n. 1. promontoriu. 2. direcție de deplasare a unei (aero)nave. (< fr. cap)

DELABORÁ vb. I. tr. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. [< lat. delaborare].

DEZARBORÁT, -Ă adj. (Despre o navă) Căreia i s-a demontat arborada. [Et. incertă].

DEZASAMBLÁ vb. I. tr. A demonta, a desface un ansamblu. [Cf. fr. désassembler].

DIAPORÁMĂ s.f. Montaj fotografic sonorizat, în cadrul căruia sunt proiectate cu acompaniament muzical o suită de diapozitive. [Et. incertă].

DIVIZÓR, -OÁRE adj. Care divide, care împarte. // s.m. (Mat.) Împărțitor. ◊ Divizor comun = întreg care împarte exact două sau mai multe numere date. // s.n. Divizor de frecvență = circuit sau montaj folosit la divizarea frecvenței unei oscilații electrice; divizor de tensiune = aparat electric utilizat pentru divizarea tensiunii. [Cf. fr. diviseur, lat. divisor].

HETERODÍNĂ s.f. Montaj folosit in radiotehnică pentru producerea de bătăi prin interferența a două oscilații de frecvențe foarte apropiate. [Var. eterodină s.f. / < fr. hétérodyne, cf. gr. heteros – altul, dynamis – forță].

FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

FAR s.n. 1. Turn în care este instalat un proiector puternic, destinat a servi ca reper în navigație. ♦ Reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. pentru a lumina drumul. 2. Ansamblul tuturor vergelelor, velelor și manevrelor unui catarg. [< fr. phare, cf. lat., gr. Pharos – insulă lângă Alexandria, unde Ptolomeu a ridicat un turn înalt pentru orientarea corăbiilor].

FILMFONOGRÁF s.n. Magnetofon cu ajutorul căruia se reproduc benzile de dialog, zgomot și muzică montate în sincron ale unui film. [< film + fonograf].

FINISTÉR s.n. (Liv.) Promontoriu, cap. [Cf. Finisterre – promontoriu la extremitatea nord-vestică a Europei].

BERING 1. Vitus Jonassen B. (1681-1741), navigator și explorator danez în serviciul Rusiei. A condus două expediții ruse în Kamceatka (1725-1730, 1733-1741 ), în timpul cărora a traversat (1728) marea și str. care azi îi poartă numele, ajungînd pe țărmul de NV al Pen. Alaska și în Arh. Aleutine. 2. Mare în N Oc. Pacific, între Pen. Kamceatka, Alaska și Arh. Aleutine, cu țărmuri puternic crestate. Pr. golfuri: Anadîr, Norton, Bristol; 2,3 mii km2. Ad. max.: 5.500 m; ad. med.: 1.598 m. Salinitate medie: 31,5‰. În ea se varsă fl. Yukon și Anadîr. Pescuit. Vînătoare de balene, morse și foci. 3. Str. care desparte Asia de America de Nord, unind apele Oc. Pacific, cu cele ale Oc. Înghețat. Lățime: 35-86 km. Ad. min.: 36 m. Ad. max.: 70 m. Închisă de ghețuri multe luni pe an; este străbătută de curentul rece Oya-Șivo. Printre ins. Diomede trece granița dintre Federația Rusă și S.U.A. și linia de schimbare a datei. Străbătută pentru prima dată de S.I. Dejnev în 1648, dar denumită în cinstea lui B. (1). 4. Ghețar montan de vale în S Pen. Alaska (S.U.A.), în culmea Chugach-St. Elias. Lungime max.: 203 km (cel mai mare ghețar din America de Nord). Lățime max.: 43 km. Supr.: 5,8 mii km2. Coboară pînă în apele G. Alaska.

GIROCOMPÁS s.n. Busolă care este montată într-un giroscop; girobusolă. [< fr. gyrocompas].

GUJÓN s.n. (Tehn.) Tijă filetată în același sens pe toată lungimea sa sau numai la cele două capete, folosită la îmbinarea demontabilă a două piese. [< fr. goujon].

HARD-TOP s.n. Mașină cu capotă demontabilă, rigidă, din metal sau plastic. [Pron. had-top. / < engl. hard-top].

INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].

JUMELÁRE s.f. (Tehn.) Prindere, montare în perechi. [După fr. jumelage].

LIROGHITÁRĂ s.f. Instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. [< fr. lyro-guitare].

LOCOMOBÍLĂ s.f. Mașină de forță montată pe roți, acționată cu aburi sau cu motor de benzină, care se poate deplasa prin remorcare și se folosește la punerea în mișcare a altor mașini. [< fr. locomobile, cf. lat. locus – loc, mobilis – mobil].

LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].

CABOȘÓN s. n. 1. piesă (semi)prețioasă fără fațete, montată ca podoabă în metal (filigranat). 2. (arhit.) ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. (< fr. cabochon)

CABLIÉR s. n. navă pentru transportul și montarea cablurilor submarine. (< fr. câblier)

MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

MONTANIÁRD adj. (Franțuzism) Muntenesc. // s.m. și f. 1. Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă (La Montagne) a sălii în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul revoluției burgheze din Franța de la 1789. 2. (Rar) Muntean. [Pron. -ni-ard, scris și montagnard. / < fr. montagnard].

MONTANÍSM s.n. Doctrină mistică religioasă a unei secte din primele secole creștine, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. [Cf. fr. montanisme, montanismo < Montanus – frigian, preot al zeiței Cibele, convertit la creștinism].

MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

MONTÁRE s.f. Acțiunea de a monta și rezultatul ei; montaj. [< monta].

MULINÉTĂ s.f. 1. Dispozitiv format dintr-un mic tambur pe care se înfășoară firul undiței. 2. Mică elice auxiliară montată în partea anterioară a elicei propulsoare a unui avion, servind la reglarea automată a pasului acesteia. ♦ Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Barieră rotativă la trecerile pietonilor. 4. V. muline. [Var. mulinet s.n. / < fr. moulinet].

NAUTÍL s.m. 1. Specie de moluscă din mările tropicale, care are corpul închis într-o cochilie compartimentată în spirală. 2. (Ant.) Lampă în formă de nautil (1). ♦ Piesă de orfevrărie compusă dintr-o cochilie de nautil, montată în metal și reprezentând o divinitate a mării. [Var. nautilus s.n. / < fr. nautile, cf. lat. nautilus, gr. nautilos].

NÓRIA s.f. (Tehn.) Mașină hidraulică, folosită mai ales la irigații, cu cupe montate pe un lanț fără sfârșit care se umplu prin scufundare. [Pron. -ri-a. / < fr., sp. noria < ar. naura].

OSCILATÓR s.n. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. ♦ Aparat cu ajutorul căruia prin oscilațiile electromagnetice ale unui montaj se produc unde electromagnetice. // adj. V. oscilatoriu. [< fr. oscillateur].

PAIÓL s.n. Pardoseală acoperită cu linoleum sau material plastic care acoperă podeaua încăperilor unei nave. ♦ (la pl.) Piese de lemn montate pe fundul navei pentru a proteja mărfurile de umezeală. [< rus. paiol].

FÚSBAL s. n. Joc de fotbal de masă bazat pe unele reguli ale jocului de fotbal, având ca suprafață de joc o masă prevazută cu opt tije metalice, pe care sunt montați douăzeci și doi de jucători. – Din engl. foosball < germ. fußball (fotbal).

BULONÁ vb. tr. a monta cu buloane. (< fr. boulonner)

PASSE-MONTAGNE s.n. (Franțuzism) Căciulă care acoperă ceafa și urechile. [Pron. pas-montáni. / < fr. passe-montagne].

PATÍNĂ1 s.f. 1. (Mai ales la pl.) Piesă, instrument de metal de forma unei șine, montat sau atașat pe talpa ghetei, cu care se poate merge alunecând pe gheață. 2. Piesă datorită căreia un mecanism poate aluneca pe o șină. [< fr. patin].

PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].

PERIMONTÁN, -Ă adj. Situat în jurul munților; perimuntos. [Cf. it. perimontano].

PILÓN s.m. 1. Stâlp puternic de susținere (a unei cupole, a unui arc de pod etc.). 2. Construcție masivă de o parte și de alta a intrării unui templu sau unui monument. ♦ Element ornamental în formă de stâlp, așezat la capătul unui pod, la intrarea într-o expoziție, într-un parc etc. 3. Stâlp care susține o linie electrică aeriană, o antenă electromagnetică etc. ◊ Pilon de antenă = stâlp pe care este montată o antenă de radioemisiune. [Pl. -oni, (s.n.) -oane. / < fr. pylône, it. pilone, cf. gr. pylon].

PINÚLĂ s.f. 1. Lamă metalică în care este tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir subțire și care, montată la capetele unei alidade, servește la determinarea prin vizare a direcției aliniamentelor. 2. Pană mică, aripioară, aripă. ♦ Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză compusă de ferigă. V. foliolă. [< fr. pinnule, cf. lat. pinnula].

PIONIÉR s.n. (Tehn.) Banc de lucru ușor transportabil și ușor de montat. [Pron. pi-o-ni-er. / et. incertă].

PORTTORPÍLĂ s.f. Dispozitiv pe care se montează o torpilă pentru a fi transportată. [< fr. porte-torpille].

POȘÉTĂ s.f. 1. Geantă mică de piele etc. în care femeile își țin diferitele obiecte mărunte de toaletă etc. 2. Plic confecționat din material transparent, în care se montează mărcile poștale neobliterate în albume. [< fr. pochette].

PREVENITÓR, -OÁRE adj. Îndatoritor, politicos, amabil. // s.n. (Tehn.) Prevenitor de erupție = dispozitiv care se montează la gura unei sonde pentru a preveni o eventuală erupție nedorită. [< preveni + -tor].

PRIZÓN s.n. Tijă metalică filetată la capete, folosită la îmbinarea demontabilă a două piese; șurub-prizonier. [Pl. -zoane, var. prezón s.n. / < fr. prison, cf. germ. Prison].

PROMONTÓRIU s.n. 1. Fâșie de pământ înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap. 2. (Anat.) Proeminență osoasă. ♦ Proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și sacru. [Pron. -riu. / < lat. promontorium, cf. it. promontorio, fr. promontoire].

LUNÉTĂ, -E, s. f. (Auto.) Geamul din spate al caroseriei unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette.

PUSH-PULL s.n. (Electr.) Montaj amplificator în care două elemente cu caracteristici simetrice funcționează în opoziție. [Pron. puș-pul. / < engl., fr. push-pull].

RECUZÍTĂ s.f. Totalitatea obiectelor cu care se montează o piesă de teatru, un film etc. V. butaforie. ♦ Totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate sau a ideilor unui sistem. [< germ. Requisit].

REMÓNT s.m. Cal tânăr, încă neobișnuit la ham sau la călărie. [< fr. remonte].

REMÓNTĂ s.f. Acțiunea de a procura cai pentru armată. ♦ Serviciu al armatei însărcinat cu această acțiune; totalitatea cailor procurați. ♦ Crescătorie de cai. [< rus. remont, fr. remonte, germ. Remonte].

RODOMONTÁDĂ s.f. (Rar) Lăudăroșenie, fanfaronadă. [< fr. rodomontade].

RODOMÓNTE s.m. Om care se pretinde prepotent și se lansează în acțiuni hazardate pentru a-și dovedi superioritatea fizică. ♦ Temerar, lăudăros. [Var. (după alte surse) rodomont. / < it. rodomonte, cf. Rodomonte – personaj al lui Ariosto din „Orlando furioso”].

MOP, mopuri, s. n. Obiect de uz gospodăresc pentru spălat dușumelele, constând dintr-un mănunchi de sfori răsucite sau de fâșii de material absorbant, montat pe o coadă lungă ca de mătură. – Din engl. mop.

BÓLSON s. n. regiune joasă a unui deșert montan, cu roci detritice și mărginită de un abrupt stâncos. (< fr., sp. bolson)

BOLÁRD s. m. stâlp scurt de metal, lemn sau beton, montat pe chei, la ancorarea navelor. (< fr. bollard)

BLAU s. n. a face ~ = a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare. (< germ. blaue/Montag/)

girofár s. n. Far rotativ cu sclipiri, montat pe acoperișul unor autovehicule. (< fr. gyrophare)

CHÉDER, chedere, s. n. (Auto) Element de etanșare (pentru uși, ferestre, capote etc.) sub forma unui cordon din cauciuc sau plastic, cu un profil special, adaptat locului de montare. – Din germ. Keder.

STATÍV s.n. 1. Dispozitiv de laborator pentru susținerea aparatelor în timpul lucrului. ♦ Parte a unui microscop care susține dispozitivul optic. 2. Trepied montabil cu planșetă, pe care se fixează aparatul fotografic sau cinematografic, instrumentele geodezice etc. [< germ. Stativ, fr. statif].

STOP interj. Stai, oprește! // s.n. 1. Semafor pentru reglarea circulației, folosit la întretăierile străzilor. ♦ Panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersecție. ♦ Lampă de semnalizare montată la partea din spate a unui autovehicul și care se aprinde când se acționează frânele acestuia. 2. Oprirea mingii (cu piciorul la fotbal) și a pucului (la hochei). 3. Termen folosit în telegrafie pentru separarea frazelor în locul punctului. 4. (Med.) Stop cardiac = oprirea temporară a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporară a respirației datorită intoxicării cu gaze, cu medicamente, electrocutării etc. 5. (Cinem.) Stop-cadru = efect constând în oprirea momentană a mișcării, persistența imaginii statice și reluarea mișcării la faza la care a fost oprită; stop-camera = procedeu de filmare combinată, care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, efectuarea unor modificări scenice și reluarea filmării. [< fr., engl. stop].

MANOCONTÁCT, manocontacte, s. n. (Auto) Dispozitiv electromecanic de control montat într-un circuit hidraulic, care închide sau deschide un circuit electric atunci când presiunea monitorizată este prea mică sau suficient de mare. La presiune normală de funcționare, manocontactul deschide circuitul electric, iar la presiune scăzută, închide circuitul pe care îl controlează, semnalând astfel, la bord, optic sau acustic, o posibilă avarie. Sinonim cu senzor de presiune, traductor de presiune sau conector manometric. – Din fr. manocontact.

SURMONTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A trece peste un obstacol, o greutate; (fig.) a învinge, a depăși. [< fr. surmonter].

SURMONTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care poate fi învins, peste care se poate trece. [Cf. fr. surmontable].

TACHÉT s.m. 1. (Mar.) Suport montat pe o navă, de care se leagă, în general, parâmele simple. 2. Cilindru metalic scurt din mecanismul de distribuție cu supape al unei mașini, care are rolul de a împiedica uzura tijei supapei. ♦ Piesă folosită la îmbinarea a două piese, care are rolul de a mări suprafața de transmitere a forțelor. 3. (Mine) Opritor pe care se așază colivia în stație la rampă și care se îndepărtează în timpul mersului coliviei. [< fr. taquet].

BETYL s. n. (la arabi) piatră neagră care însoțea tribul în deplasările sale, purtată ca obiect sacru, ocrotitor, într-un cort montat pe o cămilă, cu un cortegiu de prezicători, toboșari și femei dansând. (< fr. bétyle)

TRAMONTÁNA s.f. Vânt rece și violent care suflă dinspre Alpi spre Mediterana. [< it. tramontana].

TRANSMONTÁN, -Ă adj. De dincolo de munți. [< lat. transmontanus].

TRÁVLING s.n. Procedeu de punere în scenă, folosit în cinematografie și televiziune, constând în filmarea unui plan cu un aparat mobil, montat de obicei pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; mișcarea de translație executată de aparatul de filmat. ♦ Aparatul însuși. ♦ Căruciorul pe care e montat aparatul. ◊ Travling optic = efect identic travlingului obișnuit, obținut cu un aparat de filmat mobil, prin varierea distanței focale. [Pl. -uri, scris și travelling. / < engl. travelling].

TURBOALTERNATÓR s.n. Grup generator compus dintr-o turbină și un alternator montate pe același ax. [Cf. fr. turbo-alternateur].

TURBOMOTÓR s.n. Grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. [Cf. fr. turbomoteur].

ULTRAMONTÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Locuitor) de dincolo de munți. 2. (Adept) al ultramontanismului. [Pl. -ni, -ne. / cf. it. ultramontano, fr. ultramontain < lat. ultra – de dincolo, mons – munte].

ULTRAMONTANÍSM s.n. Curent extremist în cadrul catolicismului, apărut în sec. XV, care susținea infailibilitatea și puterea nelimitată a papei în chestiunile bisericești și laice. [< fr. ultramontanisme].

BATÍU s. n. 1. construcție de metal care formează legătura dintre un motor, o mașină etc. și fundație. 2. cadru pe care se montează mecanismele mașinilor-unelte. (< fr. bâti)

VENTÚZĂ s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite să se fixeze pe diferite corpuri ca să sugă. 2. Păhărel special de sticlă care se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. Aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul care împiedică circulația apei într-o conductă. 4. (Poligr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. [< fr. ventouse].

VIZIONÉZĂ s.f. Aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionneuse].

VOLTAMÉTRU s.n. Aparat de electroliză a apei sau a unei soluții a sării unui metal folosit pentru a determina cantitatea de electricitate care a străbătut circuitul în care e montat aparatul. [< fr. voltamètre].

VIZÓR s.n. (Tehn.) Dispozitiv adaptat la aparatele optice, care permite prinderea în câmpul aparatului a obiectului care trebuie observat. ♦ Tub metalic în care e montat un ochean tronconic sau o mică lentilă și care, fixat în ușile de intrare în apartamente, permite observarea din interior în afară. ♦ (De obicei la pl.) Ochelarii măștilor de gaze. [< fr. viseur].

BALIZÓR I. s. m. Cel care se ocupă cu montarea sau supravegherea balizelor. II. s. n. Navă pentru instalarea de balize. (< fr. baliseur)

BANDÁJ s. n. 1. fașă cu care se leagă o rană, o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament. ◊ aparat special pentru a susține o hernie. ◊ fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. cerc metalic sau de cauciuc care se montează pe janta unei roți de vehicul. 3. sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice. (< fr. bandage)

BAR1 s. n. 1. local public în care consumatorii sunt serviți stând în picioare sau pe scaune înalte, în fața unei tejghele. ◊ tejghea (specială) într-un restaurant etc., la care se servesc și se prepară băuturile. ◊ mobilă, separată sau montată într-un interior, într-o casă, în care se așază băuturi, pahare, tutun și prăjituri. 2. cabaret. (

ARBALÉTĂ s. f. 1. armă din evul mediu constând dintr-un arc montat pe un suport, care servea la aruncat săgeți sau proiectile. 2. armă folosită la vânătoarea sub apă. (< fr. arbalète)

ANTREPRÍZĂ s. f. 1. sistem de executare a lucrărilor de construcții-montaj, în care prețurile unitare pe care beneficiarul urmează să le plătească constructorului se stabilesc prin deviz întocmit dinainte. 2. întreprindere care execută lucrări de antrepriză (1). (< fr. entreprise)

ANTECUIRÁSĂ s. f. blindaj inelar care protejează calota mobilă a turelelor, montat în construcția de zidărie sau beton a unei fortificații. (după fr. avant-cuirasse)

ANCASTRAMÉNT s. n. loc într-o zidărie în care se montează pasarela unui ponton, o schelă. (< fr. encastrement)

AMÓNTE s. n. în ~ = situat pe cursul superior al unui râu, spre izvor. (< it. a monte)

AMBRAZÚRĂ s. f. 1. deschizătură în peretele unei fortificații, într-un blindaj, care permite tragerea cu armele de foc. 2. deschizătură redusă într-un zid, în care se montează o ușă sau o fereastră. (< fr. embrasure)

ALTIPÓRT s. n. suprafață de aterizare special amenajată la mari înălțimi montane, în vederea practicării sporturilor de iarnă. (< fr. altiport)

ALTIPLANÁȚIE s. f. proces de nivelare a reliefului sub acțiunea alternării ciclice a înghețului și dezghețului din regiunile montane; crioplanație. (< fr. altiplanation)

COMBÍNĂ s. f. mașină de lucru complexă care efectuează simultan mai multe operații. ◊ ~ muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun.

SIMERÍNG, simerínguri, s.n. (Tehn.) Garnitură (2) elastică de etanșare care se montează pe anumite organe cu ajutorul unui resort spiral în formă de inel. (cf. engl. simmering, germ. Simmering)

AUTOFRIGIDÉR s.n. Frigider montat pe o mașină de transport; autofrigorifică. (din auto2 + frigider)

BANÁNĂ s. f. 1. fructul bananierului. 2. fișă mică montată la capătul unei conducte electrice pentru stabilirea contactului. (< fr. banane, port. banana)

AGAMÓNT s. m. individ format pe cale asexuată. (< fr. agamonte)

ALÓNJĂ s.f. 1. Piesă (demontabilă) care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Box) Mișcare rapidă de întindere a brațului; lungime a brațului (în raport cu aceea a adversarului). 3. Text care completează conținutul unui document comercial, anexându-se la acesta; act adițional. [< fr. allonge].

AMPENÁJ s.n. Organ de stabilizare și de comandă, format din planuri fixe și mobile, montate în partea din spate a fuzelajului unui avion. [< fr. empennage].

ANTICATÓD s.m. Placă metalică montată într-un tub special de raze X, care, lovită de un fascicul de raze catodice, devine producătoare de raze X. [Cf. fr. anticathode].

ARBORÁ vb. I. tr. 1. A ridica sus, a înălța drept, a purta (un steag, un pavilion etc.). 2. A monta catargele la bordul unei nave. 3. (Fig.) A afișa ostentativ o ținută, o atitudine etc. [< fr. arborer].

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acționat de butoane. ♦ Muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika].

DECIOCĂLÁ, deciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface un obiect în părțile componente; a demonta. – Din de(s)- + ciocălău.

AUTOBETONIÉRĂ s.f. Betonieră montată pe un automobil. [< auto2- + betonieră].

AUTODÍNĂ s.f. Montaj de radiorecepție care folosește același tub electronic ca detector și oscilator. [Pron. a-u-, pl. -ne. / fr. autodyne].

AUTOMACARÁ s.f. Macara montată pe un autocamion, folosită de obicei la lucrări de depanare. [< auto2- + macara, după rus. avtokran].

AVANBÉC s.n. Partea dinspre amonte a unei pile de pod. [Var. avantbec s.n. / < fr. avant-bec].

AXIOMÉTRU s.n. Dispozitiv montat în fața timonei unei nave, care indică permanent unghiul de cârmă. [< fr. axiomètre].

BALADÓR s. n. sistem compus dintr-una sau mai multe roți dințate, montate pe un arbore canalat și deplasabile în lungul axei, care, angrenate cu roți dințate de pe alți arbori, pot transmite viteze diferite. (< fr. baladeur)

BANDÁJ s.n. 1. Fașă cu care se leagă o rană sau o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament. ♦ Aparat special pentru a susține o hernie. ♦ Fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. Cerc (de oțel, de cauciuc etc.) care se montează pe janta unei roți de vehicul. 3. Sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice. [Pl. -je. / < fr. bandage].

BANÁNĂ s.f. 1. Fructul comestibil al bananului. 2. Piesă de forma unei fișe mici, care se montează la capătul unei conducte electrice pentru a ușura stabilirea contactului. [Pl. -ne. / < fr. banane, cf. port. banana < cuv. din Guineea].

BAR s.n. 1. Local public în care consumatorii sunt serviți stând în picioare sau pe scaune speciale, în fața unor mese înalte în formă de tejghea. ♦ Tejghea, masă (având uneori o instalație specială) într-un restaurant, într-o bodegă etc., la care se servesc și se prepară băuturile. ♦ Mobilă, separată sau montată în interior, într-o casă, în care se așază băuturi, pahare, tutun și prăjituri. 2. Local de lux unde se petrece, cu muzică, dans etc.; cabaret. [Pl. -ruri. / < engl., fr. bar].

BATÍU s.n. 1. Construcție de metal care formează legătura dintre un motor, o mașină etc. și fundație. 2. Cadru pe care se montează mecanismele mașinilor-unelte. [Pron. -tiu, pl. -uri. / < fr. bâti].

BEC s.n. 1. Balonaș de sticlă prevăzut cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și un filament în interior, care devine incandescent și luminează când este străbătut de un curent electric. 2. Partea unei lămpi cu gaz aerian unde arde flacăra. [Pl. -uri. / < fr. bec].

BECHÍE s.f. 1. Dispozitiv pe care se sprijină coada avionului. 2. Piesă metalică montată sub elicea unei ambarcații spre a o feri de lovituri. ♦ Proptea care împiedică răsturnarea unei nave naufragiate. [Gen. -iei. / < fr. béquille].

BENEDICTÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în sec. VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la monte Cassino din Italia. // adj. Care aparține benedictinilor, referitor la benedictini. ♦ (Fig.) Laborios. [< fr. bénédictin].

ACONÍT s. m. plantă veninoasă montană, cu flori albastre și frunze de un verde-închis; omag. (< fr. aconit, lat. aconitum, gr. akoniton)

BOLÁRD s.m. Stâlp scurt de metal, cu patru pinteni laterali, montat pe chei, care servește la legarea navelor. [Pl. -rzi. / < engl. bollard].

BAIONÉTĂ s. n. 1. armă albă pentru împungere, cu lama tăioasă, ascuțită la vârf. 2. tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (tehn.) îmbinare demontabilă între două piese, care necesită montări și demontări rapide. (< fr. baïonnette)

BULONÁ vb. I. tr. A monta cu buloane (piese, organe de mașini etc.). [< fr. boulonner].

CABOȘÓN s.n. 1. Piatră (semi)prețioasă fără fațete, montată în metal (filigranat). 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. [< fr. cabochon].

CAPTATÓR, -OÁRE adj. Care captează. // s.n. Dispozitiv tehnic folosit pentru captare. ◊ Captator de curent = dispozitiv montat la capătul unui troleu pentru a face un contact alunecător cu firul aerian. [Cf. fr. captatoire].

CAROSERÍE s.f. Construcție montată pe un vehicul, amenajată special pentru transportul oamenilor sau al materialelor. [Gen. -iei. / < fr. carrosserie].

CASCÁDĂ s.f. 1. Torent de apă care cade de la o mare înălțime; cataractă. ◊ Cascadă de râs = râs sacadat și prelungit. 2. Montaj în cascadă = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cădere].

CONTRAPLÁN s.n. (Cinem.) Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. [Cf. fr. contre-plan].

álbie (álbii), s. f.1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Pușcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s. m. (persoană care face albii); albioară, s. f. (albiuță), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).

CULÓT s.n. Piesă izolantă montată la partea de jos a unui tub electronic, în care sunt fixate piciorușele conectate la electrozi. [< fr. culot].

CUPLÁJ s.n. 1. Cuplare; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Dispozitiv demontabil pentru legarea a două circuite electrice sau a două elemente ale unui sistem tehnic. 3. (Sport) Program sportiv alcătuit din două meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. [< fr. couplage].

CÚPLĂ s.f. Dispozitiv demontabil, cuplaj (2) [în DN, NODEX] pentru un sistem tehnic sau pentru două vehicule. ♦ Piesă cu care se face cuplarea vehiculelor de cale ferată. [< fr. couple].

DECOFRÁ vb. I. tr. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton. [< fr. décoffrer].

DEMONTÁ vb. I. tr. A desface, a descompune (un mecanism, o mașină etc.) în părțile componente. ♦ (Fig.) A descuraja, a dezorienta (pe cineva). [< fr. démonter].

DEMONTÁBIL, -Ă adj. Care se poate demonta. [Cf. fr. démontable].

DEMONTÁRE s.f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei; demontat. [< demonta].

DEMONTÁT s.n. Demontare. [< demonta].

DEPONTÁ vb. I. tr. (Mil.) A demonta un pod militar. [< fr. dépointer].

AXIOMÉTRU s. n. aparat dintr-un sector de cerc gradat, montat la timona unei nave, care indică unghiul de cârmă. (< fr. axiomètre)

DOM s.n. 1. Catedrală de mari proporții; (p. rest.) cupola de deasupra unui edificiu monumental. 2. Structură geologică sau anatomică în formă de cupolă. ♦ Formă de cristal caracterizată prin existența a două fețe înclinate, simetrice. 3. Recipient montat în partea superioară a unei căldări orizontale cu aburi. [< fr. dôme, it. duomo, germ. Dom].

arámă s. f.1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru).

ESPINGÓLĂ s.f. (Ist.) Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. [< fr. espingole].

árnícă (-ci), s. f. – Plantă (Arnica montana). Nume științific, răspîndit de farmaciști. Sec. XIX.

FEERÍE s.f. 1. Priveliște frumoasă, fantastică (ca în basme). 2. Operă dramatică cu subiect și personaje fantastice și cu o montare strălucitoare. [Pron. fe-e-, gen. -iei. / < fr. féerie].

FÍTING s.n. Piesă de asamblare, demontabilă, folosită la conductele metalice pentru fluide. [< engl. fitting].

FOTOMONTÁJ s.n. 1. Mijloc de agitație vizuală constând dintr-o serie de fotografii pe un panou și ilustrând un subiect, o problemă etc. 2. Asamblarea mai multor fotografii sau fragmente de fotografii pentru a obține un clișeu fotografic. [< rus. fotomontaj, fr. photomontage].

FUMIVÓR, -Ă adj. Care absoarbe fumul. // s.n. Dispozitiv montat la unele focare de cazan, pentru îmbunătățirea arderii. [< fr. fumivore, cf. lat. fumus – fum, vorare – a devora].

GALIÓN1 s.n. 1. Navă spaniolă cu vele, care transporta în Spania, la sfârșitul evului mediu, produsele minelor de aur și de argint din America (Mexic și Peru). 2. Prelungire a etravei navelor cu pânze, care susține bompresul. ♦ Ornamentație care se montează uneori la prora navelor cu pânze. [Pron. -li-on. / < fr. galion].

GARNITÚRĂ s.f. 1. Accesoriu care servește la împodobirea sau la completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. Adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesă cu care se etanșează două elemente prin care circulă un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemănătoare care formează un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de același gen, folosite într-un atelier, într-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

așterné (aștérn, așternút), vb.1. A întinde, a extinde, a expune. – 2. A pune pe hîrtie, a scrie. – 3. A acoperi. – 4. A da jos, a trînti. – 5. (Refl.) A fugi în goana mare (se construiește cu dat.). – 6. (Refl.) A-și petrece timpul cu cineva. – 7. A face patul. – Mr. așternu, aștearnire, megl. ștern, șterniri, istr. (a)șternu. Lat. asternĕre (Cipariu, Gram., 107; Pușcariu 151; Candrea-Dens., 105; REW 8248; DAR); cf. alb. stron, piem. sterni „a pava”, tess. sterni „a întinde paie pe jos vitelor”, sard. isterriri „a desface snopii”, engad. sterner.Der. așternut, s. n. (lenjerie de pat; pat).

AVANRÁDĂ s. f. lucrare destinată să prevină afuirile, plasată în amonte față de o construcție hidraulică. (< fr. avant-rade)

INSTALÁ vb. I. 1. tr. A așeza, a monta o mașină, aparate etc. 2. refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. 3. tr. A pune cu oarecare solemnitate pe cineva într-o funcție, într-o demnitate. [< fr. installer, it. installare].

INSTALATÓR, -OÁRE s.m. și f. Lucrător care se ocupă cu montarea și repararea unor aparaturi tehnice. [Cf. fr. installateur].

INSTALÁȚIE s.f. 1. Instalare. 2. Totalitatea construcțiilor, mașinilor etc. montate împreună pentru a executa anumite lucrări, operații etc.; felul în care sunt montate piesele, părțile unui astfel de sistem tehnic. [Gen. -iei, var. instalațiune s.f. / cf. fr. installation].

INSURMONTÁBIL, -Ă adj. De netrecut; de neînvins. [Cf. fr. insurmontable].

báltă (bắlți), s. f.1. Mlaștină. – 2. Luncă inundabilă a Dunării. – 3. Băltoacă. – Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germ. *pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, pl. *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai rom. baltă, ci și alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, și βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din sl. blato, de unde provin și bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate și anume metateza blabal, puțin probabilă în rom.; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul rom. provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma sl. ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile sl. moderne; că singurele forme sl. cu metateză provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie și bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din alb., după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. băltac, s. n. (baltă); băltăcăi, băltăcări, vb. (a da din picioare); băltăceală, s. f. (bătăi din picior); băltăci, vb. (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreț, adj. (palustru); băltăreț, s. m. (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, s. f. (baltă, mlaștină); băltău, s. n. (băltoacă); bălți, vb. (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaștină); băltină, s. f. (luncă, teren inundabil); băltiș, s. n. (teren mlăștinos); băltoacă, s. f. (baltă mică; bulhac); băltoc, s. n. (băltoacă); băltos, adj. (mlăștinos).

AVANBÉC s. n. parte dinspre amonte a unei pile de pod. (< fr. avantbec)

INTRAMONTÁN, -Ă adj. Dintre munți. ◊ Depresiune intramontană = regiune joasă înconjurată de munți. [Cf. germ. intramontan].

AUTOTRÓLIU s. n. troliu montat pe o mașină. (< auto2 +troliu)

AUTOSTÁȚIE s. f. 1. stație de autobuze. 2. autospecială pe care sunt montate aparatură și mijloace destinate unei anumite funcțiuni. (< auto2 + stație)

AUTOSCRÉPER s. n. screper montat pe un autovehicul. (< auto2 + screper)

ÎNSCENÁ vb. I. tr. A monta un spectacol. ♦ (Fig.) A pune la cale acțiuni rău intenționate pentru a cauza prejudicii. [Cf. it. inscenare].

JACÁRD s.n. Dispozitiv compus dintr-o serie de ace orizontale cu ochiuri, montat la războaiele mecanice de țesut, care produce țesături cu desene complicate. [Pl. -de, -duri. / cf. Jacquard – inventatorul războiului mecanic de țesut].

LÍSĂ s.f. 1. Bară orizontală așezată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn montată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion. [< fr. lisse].

LUBRICATÓR s.n. Dispozitiv de forma unui tub montat la gura sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. [< fr. lubricateur].

MENÓU s.n. (Arhit.) Montant interior, folosit mai ales în arhitectura gotică, care împarte o deschidere în mai multe compartimente. [< fr. meneau].

promúnte s.m. (înv.) promontoriu; cap de pământ care înaintează în mare.

MONOBLÓC adj. invar., s.n. (Dispozitiv, organ de mașină) compus dintr-un bloc care nu se poate demonta. [Cf. fr. monobloc].

MONTÁJ s.n. 1. montare. 2. Combinare a unor scene de film într-o succesiune naturală pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea într-o ordine logică, succesivă a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o piesă sau dintr-o operă literară etc. în vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (În pictură, grafică, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compoziție cu scopul de a obține un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formație care rezultă din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].

MONTÓR, -OÁRE s.m. și f. Montator. [< fr. monteur].

MONTÁ vb. I. tr. 1. A așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♦ A fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. A pregăti pentru reprezentare, a pune în scenă (o piesă de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A ațâța, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].

MONTÁN, -Ă adj. (Liv.) De munte, muntos. [< lat. montanus].

MONTÁNT, -Ă adj. Ridicat în sus, înălțat. // s.m. Bară sau stâlp vertical; balustru. ♦ Element de rezistență a celulei unui avion. [< fr. montant].

MONTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Tehnician care execută operații de montare; montor. [Cf. it. montatore].

MÓNTĂ s.f. 1. Împreunare a unui armăsar cu o iapă; (p. ext.) împreunare la animale. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. [< fr. monte].

MONTÚRĂ s.f. Parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă. ♦ Felul în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii. [< fr. monture].

MOTOCICLÉTĂ s.f. Vehicul cu două (sau trei) roți montate pe un cadru și pus în mișcare de un motor. [Var. motociclu s.n. / < fr. motocyclette].

MOVIÓLĂ s.f. (Cinem.) Aparat de proiecție pentru montajul filmelor. [Pron. -vi-o-. / < fr. moviola].

bun (-ni), s. m. – Bunic. Lat. *avunus, cuvînt care provine din aceeași rădăcină indoeurop. (*awon „bunic”) ca avus și care s-a păstrat numai în forma diminutivală avoncŭlus „unchi” (cf. Meillet, Mélanges Soc. Ling., IX, 141). S-a confundat curînd, poate chiar din lat., cu bonus, astfel încît este considerat în general der. al acestuia; cf., în plus, calabr. bona, piem. bona „bunică”. Der. bună, s. f. (bunică); bunic, s. m.; bunică, s. f.; răsbunic, s. m. (străbunic); străbun, s. m. (străbunic; strămoș); străbun, adj. (strămoșesc); străbunic, s. m.; străbunică, s. f.

scenăríe, scenăríi, s.f. (înv.) 1. punere în scenă a unui spectacol dramatic; scenariu. 2. decor montat pe scenă.

cap (-uri), s. n. – Promontoriu. Fr. cap.

AUTOECHILIBRÁRE s. f. echilibrare automată a roților de autovehicul cu ajutorul unui dispozitiv care se intercalează la montajul acestora, între jantă și butuc. (< auto2 + echilibrare)

carábă (carábe), s. f.1. Fluier. – 2. Tubul cimpoiului. – 3. Femur. Pare a fi vorba de un cuvînt balcanic, din fondul tracic. Coincide cu sb. karabe „fluier”, carabatak „partea de sus a pulpei de pasăre”; însă nu se poate explica prin sb. (cum susțin DAR și Scriban), deoarece este împrumut în sl. și datorită răspîndirii rom. a cuvîntului și a der. săi. În plus, este cuvînt care a proliferat și în gr., fără ca rădăcina să aparțină acestei limbi, cf. gr. ϰαραβίς „lăcustă”; ϰάραβος „gîndac” și, mai tîrziu, „navă”, care, după Boissacq 411, trebuie să fie cuvînt străin în gr.; ϰαρβατίνη „învelitoare de blană pentru picioare”, a cărui origine este necunoscută, tot după Boissacq 412; ϰαρβατιών „mașinărie de aruncat sulițe”. Toate aceste cuvinte s-ar putea explica pe baza unui cuvînt străin (probabil trac), cu sensul de „tulpină”, apoi devenit „picior”, și poate în legătură cu gr. ϰάλαμος. lat. calamus. Acest ipotetic *caraba nu poate fi gr., căci rezultatul rom. al lui b intervocalic ar fi fost diferit; și, întrucît nu este nici sl., se cuvine să-l atribuim fondului primitiv balcanic. Animalele care au primit nume derivate de la acest cuvînt, se caracterizează, toate, prin faptul că au multe picioare; ϰάραβος „navă” (lat. carabus, de unde sp., cáraba, carabela, cf. rom. corabie) se explică prin aspectul bărcii cu vîsle, care are o oarecare asemănare cu un gîndac. Trecerea semantică de la „fluier” la „os” și „picior” este firească, cf. lat. tibia, fr. flûte, rom. fluier și ciolan. Der. caraban, s. m. (nasicorn); carabană, s. f. (nasicorn; femur); cărăbăni, vb. (a o întinde, a fugi, a dispărea; a da lovituri), cuvînt pe care Pascu, Etimologii, 63, DAR și Scriban îl pun în legătură cu caravană, ipoteză imposibilă istoric și fonetic și care trebuie să se interpreteze ca „a pleca pe picioare”, cf. fr. carapater; cărăbăneală, s. f. (fugă, plecat); carabete, s. m. (larvă de țînțar sau tăune), pe care Diculescu, Elementele, 489, îl pun în legătură cu un gr. *ϰαραββίς, și care este un der. cu suf. -ete, cf. cărete. Din același grup face parte fără îndoială cărăbuș, s. m. (insectă, Melolontha vulgaris), format cu suf. -uș (mr. cărăbuș, megl. carabatšcă, cf. bg. karabacka, care trebuie să provină din rom.), și care prezintă un paralelism perfect cu gr. ϰάραβος. Pentru acest cuvînt rom. s-au sugerat numeroase etimoane. Pușcariu 286 pleacă de la lat. scarabaeus (sard. carrabusu, piem. rabastabüsa, cf. REW 1225), despre care presupune că s-a contaminat cu lat. buscus „pădure”, și propune de asemenea o legătură cu alb. karabuš „rac” (cf. Meyer 177 și Papahagi, Etimologii). REW 1671 presupune un lat. *carabus, pe care el însuși îl califică drept incert cu acest sens, și care n-ar fi dat rezultatul rom. Scriban îl leagă direct de lat. scarabaeus, și Diculescu, Elementele, 487, de un gr. *ϰάρραβος, cu finală expresivă. În sfîrșit, DAR leagă acest cuvînt cu cărăbaș, fără să fie clară rațiunea acestei apropieri. Pare mai sigur să nu îl separăm de caraban sau carabete; caz în care și alb. ar proveni din rom. Var. caradașcă, s. f. (nasicorn) indică o contaminare a lui cărăbuș cu rădașcă.Caravani, s. m. pl. (pantaloni tipic orientali), din bg. karavani (DAR) și caravei, s. n. (par, băț), folosit în Olt., par a fi în legătură cu același cuvînt primitiv, fără îndoială prin intermediul sl.Carîmb, s. m. (drug de loitră în care intră spetezele carului; parte a cizmei care îmbracă piciorul de la genunchi la gleznă, în Bucov. și Maram., băț pentru a măsura laptele muls) face parte din aceeași familie, și reprezintă același cuvînt cu infixul nazal vechi (cf. gr. ϰαράμβιος „gîndac” și glosa lui Hesiquio ϰαράμβος, citată de Capidan, LL, II, 224). Ipotezele în legătură cu originea sa sînt și mai numeroase decît în cazul lui cărăbuș; din mag. karina (Cihac, II, 487); de la carri umbo (Philippide, ZRPh., XXXI, 302); din sl. *karǫbŭ „coajă”, provenind din gr. ϰόρυμβος (Weigand, Jb, XVI, 222); din sl. korubati „a dezghioca” (Miklosich, Et. Wb., 132); din lituan. karābas (Scriban, Arhiva, 1921, p. 238); din lat. calamulus cu un b dezvoltat între consoanele rezultatului primitiv *cărîmlu (Pușcariu, Dacor., II, 596; cf. REW 1485); această ipoteză, admisă de Densusianu, GS, 363; Candrea și DAR, prezintă mari dificultăți fonetice (Cf. Graur, BL, V, 91). În sfîrșit, Capidan, LL, II, 224-7, bazîndu-se pe glosa lui Hesiquio menționată, crede că este vorba de un cuvînt anterior introducerii lat. în Dacia. – Cf. încăibăra.

AUTODÍNĂ s. f. montaj de radiorecepție care folosește tub electronic ca detector și oscilator. (< fr. autodyne)

cățél (cățéi), s. m.1. Pui de cîine. – 2. Pui de animal din familia canidelor. – 3. Adulator, lingușitor. – 4. Larvă de albină, viespe sau furnică. – 5. Gaură în mînerul coasei, în care se fixează lama acesteia. – 6. Parte ce se desprinde din căpățîna de usturoi. – 7. Parte a cheii care intră în broască. – 8. Frînă la războiul de țesut, care împiedică mișcarea de recul a sulului de urzeală. – 9. Montant de ușă. – 10. Stîlp, coloană, suport vertical destinat să susțină o greutate. – 11. Trăgătoare de cizme. – 12. (Arg.) Avocat, apărător. – Mr. cătsăl; megl. cătsǫl. Lat. catellus (Pușcariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Șeineanu, Chien, DAR); cf. it. catello, v. prov. cadel, fr. chiot, cat. cadell, arag. cadillo, gal. cadelo. Hasdeu, Cuv. Bătrîni, I, 274, pleca de la catullus, cf. Corominas, I, 569. Accepția 6 ar reprezenta după Pușcariu, Lat. ti, 10 și Pușcariu 315, lat. cap(i)tellum; însă la această opinie pare a se renunța în DAR, și nu se justifică, dacă se are în vedere sensul der. cățeli, și accepția identică a it. cacchio „germen”, abruz. kakkye „sfert de nucă”, fr. caïeu „bulb”, care pleacă de la același cuvînt lat. Der. cățelandru, s. m. (cățel, pui de cîine); cățelește, adv. (precum cîinii); cățeli (var. cățela), vb. (a fi în călduri; despre animale, a se împerechea; a se multiplica; despre plantele cu bulb, a da lăstari; despre albine, a ieși din larvă), cuvînt pe care Koerting 2021 și Graur, Rom., LV, 251 îl derivă greșit de la lat. cattullire (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276 și Graur, BL, VI, 145), și care ar putea reprezenta lat. catillare, glosat de Du Cange „per alienas domos girare, tractum a catulis”. Din rom. provine mag. kecel (Candrea, Elemente, 405; Edelspacher 16).

PARASCÂNTÉI s.n. 1. Ecran izolant, neinflamabil, care împiedică formarea arcurilor electrice între două piese metalice sau deteriorările pe care le-ar putea provoca ele. 2. Dispozitiv montat la un coș pentru reținerea scânteilor și a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. [< para- + scântei, după fr. pare-étincelles].

PARASOLÁR s.n. 1. Apărătoare montată la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat; parasol. 2. Placă transparentă (colorată fumuriu) sau opacă, montată în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a apăra pe șofer de lumina directă a soarelui. [Cf. germ. Parasolar, fr. parasoleil].

PAPAGÁL s.m. 1. Pasăre tropicală cu ciocul gros și încovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemănătoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repetă mecanic părerile sau vorbele altuia. 3. Clește cu dinți folosit în lucrările de montare și de reparare a țevilor. [< it. pappagallo].

AUTOCONTÁINER s. n. container montat pe o mașină. (< auto2 + container)

PIÉSĂ s.f. 1. Parte, porțiune, bucată a unui tot (cu care formează o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei mașini etc., care se poate demonta. 3. Monedă, ban. 4. Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată pentru studiu. 5. Fiecare dintre hârtiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, operă artistică expusă într-un muzeu, la o expoziție etc. sau care face parte dintr-o colecție. 7. Lucrare dramatică în care predomină dialogul și care se reprezintă pe scenă. 8. Compoziție, bucată muzicală. [Pron. pie-. / < fr. pièce].

PIEMONTÁN, -Ă adj. Referitor la un piemont, care prezintă caracteristicile unui piemont. [Cf. fr. piémontan].

PLANȘÉTĂ s.f. Placă de lemn dreptunghiulară (uneori montată pe un suport) pe care se fixează hârtia pentru desen, pentru ridicări tipografice etc. ♦ Scândură lată pe care se întind foile de aluat. [< fr. planchette].

PLOT s.n. 1. Mică piesă metalică montată pe un corp format din material izolant și legată la un circuit electric pentru a se putea face legătura între acest circuit și o manetă legată de un alt circuit. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. [< fr. plot].

PORTAVÓCE s.n. Tub acustic metalic montat pe o navă pentru a se transmite prin el ordine și comunicări; (p. ext.) Megafon. [< it. portavoce].

PORTSEMNÁL s.n. Suport montat pe un vehicul care susține felinarele de semnalizare. [< port- + semnal].

POTENȚIOMÉTRU s.n. 1. Montaj pentru divizarea tensiunii electrice. ♦ Reostat care intră în compunerea unui asemenea montaj. 2. Aparat pentru măsurarea potențialelor electrice prin compensare. [Pron. -ți-o-. / < fr. potentiomètre].

POZÁ vb. I. intr. 1. A sta într-o poziție favorabilă pentru a fi pictat, fotografiat. 2. A-și studia gesturile, atitudinile pentru a face impresie, pentru a epata. 3. tr., refl. A (se) fotografia. 4. (Tehn.) A așeza, a dispune, a monta, a stivui. [< fr. poser].

PREFABRICÁT, -Ă adj. Care servește ca material pentru fabricarea unui produs industrial finit. // s.n. 1. Piesă aflată într-o fază intermediară de prelucrare. 2. Element de construcție sau parte componentă a unui element de construcție, confecționat dinainte în fabrică sau în atelier pentru a fi numai montat sau ansamblat cu alte piese pe șantier. [Cf. fr. préfabriqué].

AUTOCÁMERĂ s. f. cameră de luat vederi pivotantă, montată pe o mașină. (< auto2 + cameră)

PREFÍLTRU s.n. Filtru rapid din nisip de cuarț cu granulație mare, amplasat în amonte de filtrele lente. ♦ Filtru anterior altui filtru. [< fr. préfiltre].

PRESGARNITÚRĂ s.f. Garnitură de etanșare a unui organ mobil al unei mașini, astfel montată încât să permită mișcarea acestui organ; presetupă. [Cf. fr. presse-garniture].

AUTOBETONIÉRĂ s. f. betonieră montată pe un automobil, cu instalație proprie de apă. (< auto2 + betonieră)

RADIOCOMPÁS s.n. Aparat montat la bordul unui avion care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie sau care indică abaterile avionului de la această direcție. [Pl. -suri. / < fr. radiocompas, germ. Radiokompass].

AUTOAGREGÁT s. n. agregat (2) montat pe o mașină. (< auto2 + agregat)

REACTÓR s.n. 1. Aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 2. Dispozitiv pentru producerea unei reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor anumite elemente; pilă atomică. [Pron. re-ac-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. réacteur, germ. Reaktor].

REGÍE s.f. 1. Concepția interpretării textului și activitatea de îndrumare și de supraveghere a jocului artiștilor, desfășurată la punerea în scenă și la montarea unei piese de teatru, a unui film. ♦ Regie tehnică = conducerea tehnică a realizării unui spectacol; cel care desfășoară această activitate. 2. Exploatare a unui bun sau executarea unei lucrări de către un administrator prin angajați sau agenți direcți. ♦ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere (la o întreprindere sau instituție); cheltuieli făcute la executarea unei lucrări. 3. (Înv.) Administrație care se ocupa cu perceperea impozitelor indirecte. ♦ Administrație a unor produse sau bunuri asupra cărora exista un monopol de stat. [Gen. -iei. / < fr. régie].

REMONTÁ vb. I. tr. 1. A monta din nou (o instalație). ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) restabili, a (se) înzdrăveni, a (se) reface. ♦ A readuce în poziție inițială, a ridica din nou. 2. A procura cai pentru armată. [< fr. remonter].

REMONTÁNT, -Ă adj. Care întărește, înviorează. ♦ (Despre unele plante) Care înflorește de mai multe ori în perioada de vegetație. [< fr. remontant].

REMONTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) remonta (1) și rezultatul ei. [< remonta].

REMONTOÁR s.n. Mecanism de tragere, de întoarcere a arcului unui ceas. [Pron. -toar. / < fr. remontoir].

ROTÓR s.n. Organ al unei mașini de forță generatoare sau motoare, care se rotește în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. [< fr. rotor].

REVERBÉR s.n. Oglindă metalică montată la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție. [< fr. réverbère].

cioáră (cióri), s. f.1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s..m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit).

SIFÓN s.n. 1. Tub curbat sub formă de U întors, folosit pentru a transvaza un lichid între două niveluri diferite. 2. Piesă de metal, de porțelan etc. care se montează pe o conductă de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie de sticlă pentru apă gazoasă. ♦ Apa gazoasă dintr-o astfel de butelie. 4. Aparat pentru spălarea cu presiune a anumitor cavități ale corpului. 5. Organ al cefalopodelor în formă de tub, care servește pentru locomoție. 6. Canal natural de forma literei U întors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. [< fr. siphon, cf. lat., gr. siphon].

SOLITÁR, -Ă adj. Singur, singuratic, izolat. ♦ Pustiu, neumblat. ♦ Care trăiește retras; retras, iubitor de singurătate. // s.n. Diamant mare care se montează de obicei la un inel. [Cf. fr. solitaire, it. solitario, lat. solitarius].

ȘASÍU s.n. 1. Cadru rigid care se montează pe roțile unui vehicul cu tracțiune mecanică și care suportă caroseria. 2. Nume al unor tipuri de rame folosite în industrie, în legătoria de cărți etc. pentru fixarea pânzei tablourilor etc. [Pron. -siu. / < fr. châssis].

ȘTÉCĂR s.n. Piesă montată de obicei la capătul unui șnur, care face contactul dintre un aparat electric și priza de curent. [Var. ștecher s.n. / < germ. Stecker].

TANC s.n. 1. Car de luptă blindat și înarmat puternic (cu mitraliere, tunuri etc.), având roțile montate pe șenile. 2. Rezervor din tablă de oțel pentru diferite lichide. ♦ Vagonet metalic de o tonă. ♦ Tanc petrolier = navă comercială destinată transportului produselor petroliere. [< engl., fr. tank, germ. Tank].

TANDÉM s.n. 1. Bicicletă cu tracțiune dublă pentru două persoane, având șeile așezate una în spatele celeilalte. 2. Cilindru compresor mecanic cu două tăvăluguri, egale ca mărime, ca formă și ca greutate. 3. (Tehn.) În tandem = poziție de montare a două sisteme tehnice care lucrează împreună, astfel încât axele lor longitudinale să fie în prelungire. [< fr., engl. tandem < lat. tandem – în sfârșit, într-o enumerare].

cort (córturi), s. n.1. Adăpost portativ demontabil. – 2. (Înv., Trans.) Umbrelă. Ngr. ϰόρτη „cort”, din lat. cohors (DAR; Pușcariu, Lr., 261). Este dublet al lui curte.Der. cortel, s. n. (Mold., umbrelă); corturar, s. m. (țigan nomad, care trăiește în cort); corturăresc, adj. (de nomad). Din rom. provine mag. kort „cort de țigani” și „umbrelă”.

TOMBERÓN s.n. Cutie cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți, folosită la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc. [Cf. fr. tombereau].

TUB s.n. 1. Țeavă de metal, de sticlă etc. 2. Recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, în formă de canal, cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (Tehn.) Aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

TRUC s.n. 1. Manevră abilă de a face ceva mascând realitatea; șiretlic, stratagemă; artificiu. 2. Cărucior format dintr-un cadru montat pe două osii (care circulă în special pe o linie ferată). [Pron. și trüc. / < fr. truc, it. trucco, cf. prov. truc – lovitură].

TUBULÚRĂ s.f. Bucată scurtă de țeavă montată la un vas pentru a se face legătura cu o conductă; ștuț. [< fr. tubulure].

BÉNĂ (‹ fr.) s. f. 1. Recipient metalic (0,25-10 m3) folosit pentru transportul materialelor pulverulente sau granulare în vrac. 2. Cutie montată pe un vehicul, folosită pentru transportul materialelor.

cújdă (-de), s. f. – (Trans.) Arnică (Arnica montana). Sl., cf. sb. kuždrav „încrețire”.

cútă (cúte), s. f.1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).

déget (dégete), s. n.1. Fiecare din prelungirile mobile cu care se sfîrșește mîna sau talpa piciorului. – 2. Măsură ce corespunde unei zecimi de palmă. – Mr. deazit, dzeadit, megl. zęizit, istr. žǫžet. Lat. dĭgĭtus (Pușcariu 497; Candrea-Dens., 478; REW 2638; Tiktin; Candrea); cf. it. dito, prov. det, fr. doigt, sp., port. dedo.Der. degetar, s. n. (căpăcel care protejează degetul cu care se împunge acul la cusut; plantă, degetariță, Digitalis ambigua), care pare a fi der. intern cu suf. -ar (ar putea fi și reprezentant direct al lat. dĭgĭtālis, cum îl consideră Pușcariu 498; Candrea-Dens., 479; REW 2637; Tiktin; Candrea, cf. it. ditale, v. fr. déal, sp., port. dedal; însă der. internă pare mai naturală); degetariță, s. f. (plantă, degetar); degetăruț, s. m. (plantă, Soldanella montana); degețel, s. m. (plantă, degetar, Digitalis ambigua, Digitalis purpurea); îndegeta, vb. (a indica), înv., hibrid lingvistic format în Trans.

diréc (-ci), s. m. – Stîlp, coloană, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „bîrnă”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (monedă turcească de argint, folosită la începutul sec. XIX, în valoare de 13 taleri și 60 de parale; însă valoarea ei a scăzut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o monedă sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, bătută la 1764. Cf. dric.

dói (-óuă), num. – Număr într unu și trei. – Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. Lat. dui, f. duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas.Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s. f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s. f. (nesiguranță; oscilație); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoință, s. f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s. f. (înv., îndoială); îndoitură, s. f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfășura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoarăa doua oară.

fag (fági), s. m. – Copac înalt cu coaja netedă și lemnul tare (Fagus silvatica). – Mr., megl. fag. Lat. fagus (Pușcariu 568; Candrea-Dens., 540; REW 3145; DAR), cf. it. faggio (lom., piem., engad. fo), sicil., sard., prov. fau, v. fr. fou (› fr. fouet), sp. (haya), port. (faia). Alb. fag provine din calabr. fagu (Meyer 97) sau din rom.Der. făget, s. n. (var. făgiș), (pădure de fag), mr. fădzet, cf. it. faggeto.

fátă (féte), s. f.1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).

fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).

ferecá (férec, ferecát), vb.1. A pune obezi la roată. – 2. A pune garnituri de fier. – 3. A întări, a consolida. – 4. A pune în lanțuri. – 5. A încrusta, a face marchetărie. – 6. A placa. – Var. înfereca, înferica. Mr. făric, făricare „a potcovi calul”, megl. firicari. Lat. făbrĭcāre (Candrea-Dens., 571; REW 3294; Capidan, Meglen., 126; DAR; Buescu, RPF, III, 352), cu semantism normal, deoarece „a fabrica” însemna la origine „a lucra fierul”. Meyer, Neugr. St., II, 16 și Pușcariu 597 preferau să plece de la lat. *ferricare. Cuvîntul rom. lipsește la A. Rehmann, Die Geschichte der technischen Begriffe fabrica u. machina in der roman. Sprachen, Münster 1935. – Der. ferecătură, s. f. (garnitură de fier; fiare, lanțuri; placă; montare); desfereca, vb. (a scoate lanțurile).

MONTÁ1 vb. I. tr. 1. a așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ◊ a fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. a pune în scenă o piesă de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a ațâța, a instiga. II. refl. a se irita, a se înfuria. (< fr. monter)

MONTÁ2 vb. tr. (despre animale mascule) a efectua monta (1). (< montă)

MONTAGNARD, -Ă NIÁRD/ I. adj. de muntean. II. s.m.f. membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă a sălii în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul Revoluției burgheze din Franța (1789). (< fr. montagnard)

MONTAGNES RUSSES [MONTÁN RÜS] s. n. (rar) suită de urcări și coborâri rapide parcurse de un vehicul, într-un parc de distracții; tobogan. (< fr. montagnes russes)

MONTÁJ s. n. 1. montare. 2. etapă finală în realizarea unui film, în asamblarea scenelor filmate într-o anumită succesiune. ◊ operație care constă în alăturarea prin tăiere și lipire ulterioară a fragmentelor de peliculă. ♦ ~ radiofonic = combinarea într-o ordine logică, succesivă a scenelor și episoadelor caracteristice dintr-o piesă, operă literară etc. în vederea unei transmisiuni radiofonice. 3. (în pictură, grafică, fotografie) reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compoziție, cu scopul de a obține un nou ansamblu. 4. sistem, formație care rezultă din montarea unor piese, mecanisme etc. (< fr. montage)

MONTÁN, -Ă adj. de munte. (< lat. montanus)

MONTANÍSM s. n. doctrină religioasă creștină a unei secte din sec. II, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. (< fr. montanisme)

MONTANÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al montanismului. (< fr. montaniste)

MONTANOLÓG, -Ă s. m. f. specialist în montanologie. (< montanologie)

MONTANOLOGÍE s. f. cercetare științifică fundamentală și aplicată în domeniul agriculturii de tip montan. (< montan + -logie)

MONTÁNT, -Ă I. adj. ridicat în sus. II. s. m. 1. (constr.) bară, stâlp (de susținere) vertical; balastru. 2. pontil metalic dispus vertical pe peretele unei nave pentru rigidizarea tablelor de înveliș. 3. bară care leagă între ele aripile unui avion biplan sau aripa cu fuzelajul. ◊ element de rezistență a fuzelajului. (< fr. montant)

MONTATÓR, -OÁRE s. m. f. montor. (< it. montatore)

MÓNTĂ s. f. 1. împreunare a unui armăsar cu o iapă, pentru reproducere; împreunare la animale. 2. herghelie de armăsari pentru reproducere. (< fr. monte)

MONTÉZĂ s. f. montoare (2). (< fr. monteuse)

MONTÓR, -OÁRE s. m. f. 1. tehnician specializat în lucrări de montare; montator. 2. (cinem.) specialist care efectuează operații de montaj (2); monteză. (< fr. monteur)

MONTÚRĂ s. f. parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă. ◊ piesă de metal în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii. (< fr. monture, germ. Montur)

MOTOCICLÉTĂ s. f. vehicul cu două roți montate pe un cadru cu motor. (< fr. motocyclette)

MOVIÓLĂ s. f. vizioneză sonoră cu un mic ecran pentru montajul filmelor. (< fr. moviola)

MULINÉTĂ s. f. 1. dispozitiv format dintr-un tambur pe care se înfășoară firul undiței. 2. elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. mică elice auxiliară montată în partea anterioară a elicei propulsoare a unui avion, la reglarea automată a pasului acesteia. 4. barieră rotativă la trecerile pietonilor. (< fr. moulinet)

NAUTÍL s. m. 1. moluscă cefalopodă (fosilă) din mările tropicale, cu cochilie spiralată și compartimentată. 2. (ant.) lampă în formă de nautil (1). 3. piesă de orfevrărie dintr-o cochilie de nautil, montată în metal, reprezentând o divinitate a mării. (< fr. nautile, lat. nautilus)

OROGRÁFIC, -Ă adj. referitor la orografie. ♦ nod ~ = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. (< fr. orographique)

PAGO- elem. „regiune submontană”. (< fr., engl. pago-, cf. gr. pagos, stâncă)

PAGOFÍTE s. f. pl. plante care cresc în regiunile submontane. (< fr. pagophytes)

PARASCÂNTÉI s. n. 1. ecran izolat neinflamabil, care împiedică formarea arcurilor electrice între două piese metalice sau deteriorările pe care le-ar putea provoca ele. 2. dispozitiv montat la un coș pentru reținerea scânteilor și a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. (după fr. pare-étincelles)

PARASOLÁR s. n. 1. apărătoare montată la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. 2. placă transparentă sau opacă, în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a apăra pe șofer de lumina directă a soarelui. (< germ. Parasolar)

PARAVALÁNȘĂ s. f. construcție de piatră sau de beton destinată protejării unei căi de comunicație montane contra avalanșelor. (< fr. paravalanche)

PASSE-MONTAGNE PAS-MONTÁNI/ s. n. căciulă care acoperă ceafa și urechile. (< fr. passe-montagne)

PATÍNĂ1 s. f. 1. dispozitiv metalic montat pe talpa ghetei, cu care se poate merge alunecând pe gheață. 2. piesă datorită căreia un mecanism poate aluneca pe o șină. (după fr. patin)

PERIMONTÁN, -Ă adj. situat în jurul munților, la poalele acestora. (< it. perimontano)

PIEMONTÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Piemont. ◊ (s. n.) dialect italian vorbit în Piemont. (< fr. piémontais)

PIÉSĂ s. f. 1. parte, porțiune, bucată a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei mașini etc., care se poate demonta. 3. monedă, ban. 4. ~ anatomică = parte dintr-un cadavru preparată pentru studiu. 5. fiecare dintre hârtiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, operă artistică expusă într-un muzeu, la o expoziție etc., parte dintr-o colecție. 7. lucrare dramatică în care predomină dialogul și care se reprezintă pe scenă. 8. compoziție muzicală. (< fr. pièce)

PISOÁR s. n. vas (de faianță), montat la peretele unui closet, care servește bărbaților pentru urinat. (< fr. pissoir)

PISTOLÉT s. n. 1. armă de foc semiautomată, mai mică decât pistolul1 (1), având magazia de cartușe cu încărcătorul montată în pat. 2. instrument de desen (din celuloid), pentru trasarea liniilor curbe; florar. (< fr. pistolet)

PLOT s. n. 1. mică piesă metalică montată pe un corp din material izolant și legată la un circuit electric. 2. placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. 3. suprafață de separație între două formațiuni geologice. (< fr. plot)

PORTTORPÍLĂ s. f. dispozitiv pe care se montează o torpilă pentru a fi transportată. (< fr. porte-torpille)

POSITÍV s. n. orgă mică, montată într-un loc fix. (< germ. Positiv)

POȘÉTĂ s. f. 1. geantă mică de piele etc. în care femeile își țin diferitele obiecte mărunte de toaletă etc. 2. plic din material transparent, în care se montează mărcile poștale și alte piese filatelice. (< fr. pochette)

POZÁ vb. I. intr. 1. a-și impune o anumită atitudine, comportare etc., pentru a face impresie, a epata. 2. a sta într-o poziție favorabilă pentru a fi pictat, fotografiat etc. 3. (tehn.) a așeza, a dispune, a monta, a stivui. II. tr., refl. (fam.) a (se) fotografia. (< fr. poser)

PREFABRICÁT, -Ă adj., s. n. (element de beton etc.) confecționat dinainte în fabrică sau în atelier, pentru a fi numai montat sau ansamblat pe șantier; (produs) care rezultă dintr-un proces industrial și servește ca material pentru fabricarea unui produs industrial finit. (< fr. préfabriqué)

PREFÍLTRU s. n. filtru cu strat filtrant de nisip cu granulație mare, amplasat în amonte de filtrul principal al instalației de tratare a apei. (< fr. préfiltre)

PREMONTÁJ s. n. 1. (constr.) montaj prealabil. 2. prima asamblare a scenelor și planurilor individuale ale unui film; prima formă de montaj a filmului final. (< pre- + montaj)

PREMONTÁN, -Ă adj. (despre relief) situat la marginea unui lanț de munți. (după fr. avant-mont)

PREVENITÓR, -OÁRE I. adj. îndatoritor, politicos, amabil. II. s. n. ~ de erupție = dispozitiv care se montează la gura unei sonde pentru a preveni o eventuală erupție nedorită. (< preveni + -tor)

PRIZÓN s. n. tijă metalică filetată la capete, folosită la îmbinarea demontabilă a două piese. (< fr. prison)

PROMONTÓRIU s. n. 1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap1 (1). 2. proeminență osoasă. ◊ proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru. (< lat. promontorium, fr. promontoire)

PULÍE s. f. roată cu un ax pe a cărei jeantă se montează un cablu, o frânghie pentru a transmite o putere de tracțiune. (< fr. poulie)

PUPINIZÁRE s. f. montarea de bobine în serie într-un circuit de telecomunicații pentru îmbunătățirea transmisiei. (după fr. pupinisation)

PUPÍTRU s. n. 1. masă cu suprafața înclinată, pe care se poate scrie, citi etc. ◊ cutie cu capac înclinat, care se așază pe o catedră, pe o masă. 2. suport pentru partiturile muzicale. ♦ la ~ = la conducerea unei orchestre, cu dirijor. ◊ ~ de comandă = tablou, instalație pe care sunt montate comenzile pentru controlul și dirijarea unui proces tehnologic. (< fr. pupitre)

PUSH-PULL PÚȘ-PUL/ s. n. 1. (cib.) organ de comandă care, atunci când este împins, determină o acțiune oarecare, iar când este tras, determină inversul acesteia. 2. (electr.) montaj amplificator în care două elemente cu caracteristici simetrice funcționează în opoziție (< engl. push pull)

REACTÓR s. n. 1. parte a unei instalații în care se efectuează o reacție chimică. 2. aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 3. instalație complexă pentru producerea de reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor elemente radioactive; pilă atomică. 4. bobină, condensator care prezintă reactanță într-un circuit. (< fr. réacteur)

READY-MADE RÉDIMEID/ s. n. (arte) tehnică constând în expunerea unor (montaje de) obiecte, detașate de funcțiile lor, organisme compuse din elemente industriale, roci, fragmente de opere de artă etc. (< fr., engl. ready-made)

RECUZÍTĂ s. f. 1. totalitatea accesoriilor cu care se montează o piesă de teatru, un film etc. 2. totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate. (< germ. Requisit)

REGÍE s. f. 1. concepția interpretării textului și activitatea de îndrumare și supraveghere a jocului artiștilor, desfășurată la punerea în scenă și la montarea unei piese de teatru, a unui film. 2. exploatare a unui bun sau executarea unei lucrări direct de către beneficiar. ♦ cheltuieli de ~ = cheltuieli de întreținere la o întreprindere sau instituție; cheltuieli la executarea unei lucrări; în ~ proprie = (despre construcții, reparații capitale) executate de beneficiar cu mijloace proprii. 3. formă capitalistă de organizare a unor întreprinderi, exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia; (p. ext.) administrația, personalul, sediul unei asemenea întreprinderi. (< fr. régie, germ. Regie)

REMÓNT1 I. s. m. 1. cal tânăr încă neobișnuit la ham sau la călărie. 2. banc, grup de pești care urcă în susul apei pentru a-și depune icrele. II. s. n. urcare în susul apei. (< fr. remonte)

REMONTÁ vb. I. tr. 1. a monta din nou (o instalație). 2. a procura cai pentru armată. II. tr., refl. (fig.) a (se) restabili, a (se) înzdrăveni, a (se) reface. (< fr. remonter)

REMONTÁNT, -Ă adj. 1. care întărește. 2. (despre plante) care înflorește de mai multe ori în perioada de vegetație. (< fr. remontant)

REMÓNTĂ s. f. serviciu al armatei însărcinat cu această acțiune; totalitatea cailor procurați. ◊ crescătorie de cai. (< fr. remonte)

REMONTOÁR s. n. mecanism de întoarcere a arcului unui ceas. (< fr. remontoir)

REȚINĂTÓR s. n. ansamblu de conducte și organe de reținere (supape etc.) la dirijarea circulației fluidului într-un singur sens. ◊ casetă la o pompă sau la un compresor cu piston în care sunt montate organele de reținere ce comandă aspirația și evacuarea fluidului. (< reține + -/ă/tor)

REVERBÉR s. n. oglindă metalică montată la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție. (< fr. réverbère)

RODOMONTÁDĂ s. f. vorbire, tiradă emfatică; lăudăroșenie, fanfaronadă. (< fr. rodomontade)

ROTÓR s. n. 1. organ al unei mașini de forță cu palete, cupe, roți, înfășurări electrice, care se rotește în jurul axei arborelui pe care e montat. 2. rotație (2). (< fr. rotor, /2/ germ. Rotor)

SEMNÁL s. n. 1. semn convențional pentru transmiterea de informații, de avertismente, de comenzi la distanță. ◊ semnal topografic = baliză; exemplar, număr semnal = exemplar dintr-o carte sau publicație periodică, pe care se dă bunul de difuzare al redactorului respectiv. ◊ sunet convențional după care se recunosc anumite posturi de radio. ◊ semnal rutier = indicator de circulație. ◊ instalație prin care se transmite un semnal (1). ◊ semnal de alarmă = dispozitiv montat în vagoanele de călători, care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător, pentru a frâna trenul; a da semnalul = a lua inițiativa, a începe o acțiune. 2. (fig.) tot ceea ce anunță, determină începerea unei acțiuni sau servește ca impuls. 3. excitant, stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. (după fr. signal)

SIFÓN1 s. n. 1. tub curbat sub formă de U întors, pentru a transversa un lichid între două niveluri diferite. 2. piesă de metal, de porțelan etc. care se montează pe o conductă de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal în instalație. 3. butelie de sticlă pentru apă gazoasă; apa însăși. 4. aparat pentru spălarea cu presiune a anumitor cavități ale corpului. 5. organ în formă de tub sau de pâlnie, la cefalopode, servind pentru locomoție sau hrănire. 6. canal natural de forma literei U întors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. (< fr., gr. siphon, germ. Siphon)

SINCRONIZÁ vb. tr. a face sincrone. ◊ a realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu cea de sunet corespunzătoare. (< fr. synchroniser)

SINCRONIZÉZĂ s. f. aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică ce conține imaginea cu banda sonoră; sincronizator (1). ◊ utilaj în procesul de montaj pentru asamblarea negativului conținând imaginea unui film în concordanță cu copia de lucru. (< fr. synchroniseuse)

SOLITÁR, -Ă I. adj. (și adv.) singur, singuratic, izolat. ◊ pustiu, neumblat. ◊ (și s.) care trăiește retras; iubitor de singurătate. II. s. n. diamant mare care se montează de obicei la un inel. (< fr. solitaire, lat. solitarius)

SONOMONTÁJ s. n. (radio2, tv.) montaj de sunete. (< sono- + montaj)

STATÍV s. n. 1. dispozitiv pentru susținerea unor piese sau aparate de laborator. ◊ parte a unui microscop care susține dispozitivul optic. 2. trepied montabil, cu planșetă, pe care se fixează aparatul fotografic sau cinematografic, aparatele de iluminat, instrumentele geodezice etc. (< germ. Stativ, fr. statif)

STOP I. interj. 1. stai! oprește! 2. (în telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulației rutiere; panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersecție. ♦ lampă de semnalizare montată la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde când sunt acționate frânele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal și la hochei. ♦ (tenis) minge trimisă scurt, lângă fileu, când adversarul se află plasat pe fundul terenului. 3. stop cardiac = oprirea temporară a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporară a respirației, datorită intoxicării cu gaze, cu medicamente, electrocutării etc. 4. stop-cadru = imagine asupra căreia se oprește momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinată constând în oprirea bruscă a aparatului de filmat și a personajelor din cadru, efectuarea unor modificări scenice și realuarea filmării. 5. unghi format de frunte și linia botului, care poate caracteriza o rasă de animale. (< fr., engl. stop)

SUBMONTÁN, -Ă adj. în imediata apropiere a munților. (< engl. submontane)

SUDÁRE s. f. acțiunea de a (se) suda; operație de îmbinare nedemontabilă a două sau mai multe piese metalice, prin încălzire sau presare, cu sau fără adăugare de material; sudaj, sudat. (< suda)

SURMONTÁ vb. tr. 1. a trece peste un obstacol, o greutate; (fig.) a învinge, a depăși. 2. a sta mai sus, a fi situat deasupra. (< fr. surmonter)

SURMONTÁBIL, -Ă adj. care poate fi învins, peste care se poate trece. (< fr. surmontable)

ȘÁIBĂ s. f. 1. mică piesă metalică, plată și găurită la mijloc, care se montează între șurub și piuliță. 2. roată de transmisie fără spițe. (< germ. Scheibe)

ȘASÍU s. n. 1. cadru rigid pe care se montează un aparat, un utilaj, un autovehicul etc. 2. ramă în industrie, în legătoria de cărți, pentru fixarea pânzei tablourilor etc. (< fr. châssis)

ȘTÉCĂR s. n. piesă montată la capătul unui șnur care face contactul dintre un aparat electric și priza de curent; fișă (2). ♦ triplu ~ = dispozitiv pentru racordarea simultană a trei ștecăre la aceeași priză. (< germ. Stecker)

ȘTUȚ s. n. bucată scurtă de țeavă montată la un recipient spre a face legătura cu o conductă. (< germ. Stutz)

TABLÓU s. n. I. 1. pictură, desen, gravură pe pânză, pe carton etc., care se așază de obicei pe perete într-o încăpere. ♦ (fam.) a rămâne ~ = a rămâne surprins, înlemnit. 2. priveliște, scenă de mari proporții care atrage luarea aminte, impresionează vederea. 3. (fig.) descriere a unei priveliști, a unui obiect, a unor fapte etc. (într-o operă literară). 4. (teatru) subdiviziune a unui act cuprinzând mai multe scene, în același decor. 5. tabel, listă. II. 1. (tehn.) panou, placă subțire de metal ori de marmură pe care sunt montate aparate de comandă sau control. ♦ ~ de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. (inform.) ansamblu structurat de informații organizate secvențional în memoria unui ordinator. (< fr. tableau)

TALÓN s. n. 1. partidă la unele jocuri de cărți. 2. porțiunea de deasupra călcâiului unui ciorap. 3. marginea tare și îngroșată a unei anvelope, care se introduce în janta roții. 4. parte care rămâne la cotorul unui chitanțier, bonier etc. după ce s-au rupt părțile detașabile. ◊ document eliberat călătorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifică existența biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 5. (arhit.) mulură convex-concavă formată din două sferturi de cerc care se racordează. 6. (muz.) piesă montată la capătul de jos al unui arcuș. (< fr. talon)

TAMPÓN s. n. 1. bucată mare de vată sau de tifon sterilizat care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie. 2. disc metalic masiv, prevăzut cu un resort puternic, care primește șocurile dintre vagoanele de cale ferată, de tramvai etc. 3. accesoriu de birou, dintr-o placă recurbată pe care se așază hârtie sugativă. 4. substanță pentru împiedicarea unui anumit proces chimic. 5. (inform.) dispozitiv destinat a izola un lanț de tehnici situat în aval de particularitățile unui lanț în amonte. 6. (fig.) ceea ce amortizează șocuri, împiedică ciocniri. ♦ zonă ~ = zonă de protecție dintre două state menită a împiedica conflictele directe. (< fr. tampon)

TANDÉM s. n. 1. bicicletă cu tracțiune dublă pentru două persoane, având șeile așezate una în spatele celeilalte. 2. cabrioletă descoperită, trasă de doi cai înhămați unul după altul. 3. cilindru compresor mecanic cu două tăvăluguri, egale ca mărime, ca formă și greutate. 4. poziție de montare a două sisteme tehnice care lucrează împreună, astfel încât axele lor longitudinale să fie în prelungire. 5. (fam.) asociație de două persoane (nedespărțite). (< fr., engl. tandem)

TELEFONIZÁ vb. tr. a înzestra cu telefoane o regiune, o localitate, un cartier, bloc etc.; a monta telefoane. (< telefon + -iza)

TOMBERÓN s. n. cutie cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți, la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc. (după fr. tombereau)

TRAMONTÁNA s. f. vânt rece și violent dinspre Alpi spre Marea Mediterană. (< it. tramontana)

TRANSMONTÁN, -Ă adj. (de) dincolo de munți. (< lat. transmontanus)

TRAVELLING [TRÁVLING] s. n. procedeu de filmare în cinematografie și televiziune, constând în deplasarea în plan orizontal sau vertical a aparatului de luat vederi, montat pe un cărucior cu roți care glisează pe șine; căruciorul pe care e montat. ◊ mișcare, deplasare a aparatului de filmat. (< engl., fr. travelling)

TRAVERSÁRE s. f. 1. acțiunea de a traversa. 2. instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. 3. străpungerea unui element de construcție pentru montarea instalațiilor. 4. așezare periculoasă a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. (< traversa)

TRÓMPĂ s. f. 1. prelungire cărnoasă a nasului la elefant, tapir etc., pentru prinderea hranei și pentru apărare. ◊ organ adaptat pentru supt, la unele insecte. 2. canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct; salpinx. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii între timpan și faringe. 3. (tehn.) carcasă metalică în care se montează lagărele unui arbore. ◊ aparat de laborator, din sticlă, pentru evacuarea aerului dintr-un recipient. 4. (arhit.) boltă de colț în consolă pentru susținerea unui element în relief față de planul fațadei. ◊ element de construcție, boltă trunchiată, înlesnind trecerea de la un plan pătrat la unul octogonal. (< fr. trompe)

TRUC2 s. n. cadru suspendat pe una sau pe două osii, pe care se montează caroseria unui vagon de tramvai. (< fr. truc, engl. truck)

TUB2 s. n. 1. țeavă de metal, de sticlă, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii. ♦ ~ fonator = organ în formă de canal cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (tehn.) aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice; ~ Geissler = tub care conține un gaz rarefiat și în care se produc descărcări electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)

TUBULÚRĂ s. f. 1. bucată scurtă de țeavă montată la un vas pentru a se face legătura cu o conductă; ștuț. 2. ansamblu de tuburi ale unei instalații. (< fr. tubulure)

TURBÍNĂ s. f. mașină de forță dintr-un stator și un rotor constituit din unul sau mai multe discuri cu palete ori cupe, montate pe un arbore, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică, transmisă apoi arborelui rotorului. (< fr. turbine)

TURBOALTERNATÓR s. n. turbogenerator dintr-un alternator și o turbină, montate pe același ax. (< fr. turbo-alternateur)

TURBOMOTÓR s. n. grup format dintr-un motor și o turbină, montate pe același arbore de transmisie. (< fr. turbomoteur)

ULTRAMONTÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) de dincolo de munți. (< fr. ultramontain)

ULTRAMONTANÍSM s. n. curent extremist în cadrul catolicismului, apărut în sec. XV, care susținea infailibilitatea și puterea nelimitată a papei în chestiunile bisericești și laice. (< fr. ultramontanisme)

ULTRAMONTANÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al ultramontanismului. (< fr. ultramontaniste)

VAGÓN s. n. 1. vehicul de cale ferată pentru transportul călătorilor, al mărfurilor, animalelor etc. ♦ ~ de dormit = vagon prevăzut cu cabine și paturi pentru dormit; vagon-lit; ~-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; ~-cisternă = recipient cilindric montat pe șasiu, pentru transportul lichidelor; casă (sistem) ~ = casă care are camerele dispuse una după alta. 2. cantitate de mărfuri care încape într-un vagon (1). (< fr. wagon)

VENTÚZĂ s. f. 1. organ de fixare la unele animale parazite. 2. păhărel special de sticlă ce se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul ce împiedică circulația apei într-o conductă. 4. (poligr.; pl.) mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. (< fr. ventouse)

VIDEOGRAFÍE s. f. 1. fotografie prin mijloace video2. 2. producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). (< fr. vidéographie)

VÍRGA2 s. n. (met.) fenomen în evaporarea ploii înainte de a ajunge la pământ, în zonele montane. (< lat., fr. virga)

VIZIONÉZĂ s. f. aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. (< fr. visionneuse)

VOLÉU s. n. 1. (tenis) reluare din zbor a mingii, înainte de a atinge solul. 2. volet (1). ◊ aripă laterală, mobilă a unui poliptic. ◊ (cinem.) dispozitiv format din două sau patru palete mobile din tablă neagră mată, care se montează în fața aparatelor de iluminat pentru obturarea luminii. 3. serie rapidă de contracții musculare provocate artificial. 4. (pl.) efecte cinematografice constând în înlocuirea unei imagini prin alta, de-a lungul unei linii mobile de demarcație. (< fr. volée, volet)

frig (fríguri), s. n.1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado.

geám (geámuri), s. n.1. Placă de sticlă fixată la fereastră. – 2. Fereastră. – 3. (Arg.) Ochelari. – Mr., megl. geam. Tc. cam (Roesler 610; Șeineanu, II, 185; Lokotsch 650; Ronzevalle 69), cf. ngr. τζάμι, alb. ğam, bg. džam.Der. geamgiu, s. m. (persoană care montează sau vinde geamuri), din tc. camci, mr. giamgi; geamlîc, s. n. (coridor, verandă, încăpere închisă cu geamuri), din tc. camlik, cf. ngr. τζαμλίϰι, mr. giamliche.

gît (gấturi), s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, care unește capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghițitură, dușcă. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, țeavă. – 6. Parte îngustă și subțire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gîturi s-ar fi refăcut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus încă din lat. la tipurile de a doua decl., ca împăratimperator, cf. băiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gît a avut loc o încrucișare cu sl. grŭlo „gît” sau, după părerea altora, cu cuvintele sl. der. de la *glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este și mai dificilă decît cea din lat., totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Criș gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s. n. (curea la hamul calului de tracțiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiți; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitură, s. f. (strîmtare, parte mai îngustă); gîtuială, s. f. (gîtuitură); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtiță, s. f. 8gîtlej, gît).

gúșă (-și), s. f.1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușelat. gurgustium; ca it. gorgozzogozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gușa, vb. (a face gușă); gușat, s. m. (persoană care are gușă); gușui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguși, vb. (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, s. f. (îngroșare a vocii); sugușa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel”, rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, țig. gusa (cf. Wlislocki 88).

încheiá (închéi, încheiát), vb.1. A îmbina, a uni, a asambla. – 2. A împreuna, a articula. – 3. A închide, a sfîrși, a termina. – 4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. – 5. A redacta, a alcătui un act oficial. – 6. A prinde în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. – 7. A pune capăt. – 8. (Refl.) A se limita, a se rezuma la... – Mr. ncl’iare. De la cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau direct dintr-un lat. *inclaviare (Pascu, Beiträge, 15). Der. din lat. inclāvāre, de la clāvus (Pușcariu 815; REW 2392; DAR) este mai puțin probabilă, și însuși Pușcariu, Dacor., IV, 708-10, admite o încrucișare cu cheie. Cf. cheotoare. Der. încheiere, s. f. (final, sfîrșit); încheiat, adj. (terminat; determinat, precis; prins în nasturi); încheietor, s. m. (montor); încheietor, s. n. (croșetă pentru încheiat nasturii); încheietoare, s. f. (crestătură, fantă; articulație; butonieră; plantă, Sideritis montana); încheietură, s. f. (articulație; loc unde se împreunează două bîrne; înv., articol; înv., concluzie), pe care DAR îl derivă de la un lat. pop. *clautūra, care nu pare necesar; descheia, vb. (a desface nasturii); încheibăra (var. încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba), vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu der. de la încheia cu un suf. expresiv neclar, cf. încăibăra, înhărbăla (după Pușcariu, Dacor., IV, 712-20 și DAR, de la un lat. *incalvarĭāre, de la calvariahîrcă”, soluție ce nu pare convingătoare; după Tiktin și Scriban, în legătură cu încăibăra).

întrég (întreágă), adj.1. Teafăr, sănătos. – 2. Neatins, din care nu lipsește nimic. – 3. Ferm, integru. – 4. Complet, tot, din care nu s-a luat nimic. – 5. (S. n.) Număr întreg. – 6. (S. n.) Totalitate, ansamblu. – Mr. (î)ntreg, megl. antreg, istr. ăntreg. Lat. integrum (Diez, I, 238; Pușcariu 892; Candrea-Dens., 886; REW 4479; DAR), cf. it. intero (piem. intręk, ligur. intriegu, v. sard. intreu), v. fr. entre „robust”, (Morawski, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, p. 305), fr. entier, sp. entero, port. enteiro. Pentru schimbarea de accent, cf. Rosetti, I, 51. Este dublet al lui integru, adj., din același etimon lat. (sec. XIX). Der. neîntreg, adj. (incomplet; fricos); întregime, s. f. (totalitate, integritate); întregie, s. f. (înv., integritate); întregiune (var. întregăciune, întregătate), s. f. (înv., integritate, plenitudine); întregi, vb. (a completa; a sfîrși, a termina); întregitor, adj. (care întregește).

leșíe (leșíi), s. f. – Soluție alcalină. – Mr. (alisivă). Lat. lixiva (Diez, I, 251; Pușcariu 967; Candrea-Dens., 982; REW 5084), cf. it. lisciva (piem. lessia, calabr. lissia), fr. lessive, sp. lejia. Mr., ca și alb. aljsivë, din ngr. ῆλιαίβα ‹ it.Der. leșia, vb. (a spăla cu leșie); leșier, s. n. (Trans., cenușar); leșietic, adj. (gri, cenușiu; palid). – Din rom. provin bg. lešija, lišija (Capidan, Raporturile, 223), sb., cr. lušija, liksija (Candrea, Elemente, 408).

SEMIGENERÁL adj. v. PLAN (I. 5.). (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. [DEX '98]

CHILOMETRÁJ, chilometraje, s. n. v. KILOMETRAJ. Distanța în kilometri dintre un punct al unei căi de comunicație și un punct de plecare, măsurată în lungul acestei căi. ◊ Distanța în kilometri parcursă de un vehicul într-un anumit timp. ◊ Instrument de măsură montat la unele vehicule pentru a înregistra distanțele parcurse de vehicul sau viteza de deplasare. (sil. -traj) [Scris și: chilometraj] – Din fr. kilométrage. – [DEX '98]

muncél (-éi), s. m. – Colină, înălțime, mușuroi. Lat. monticellus (Pușcariu 1126; Candrea-Dens., 1170; REW 5670), cf. it. monticello, vegl. munčal, fr. monceau, prov. moncel, sp. montecillo, calabr. munziollu. E dubletul lui mușcel (var. muscel), s. m. (Munt., Olt., colină), a cărui derivare e mai puțin clară (poate prin încrucișare cu rădăcina expresivă mot- „măciulie”, cf. motocel, caz în care ar trebui să se pornească de la *moțcel; după Tiktin, din *munțicel).

múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403).

obîrșíe (-íi), s. f.1. Izvor, naștere, începutul unui rîu. – 2. Origine, început, proveniență. Sl. obrusi „înălțime, parte superioară” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina „pădure montană”. – Der. obîrși, vb. (a termina, a sfîrși), din sl. obrušati; obîrșenie, s. f. (sfîrșit, capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”.

PARASCÂNTÉIE, parascântei, s. f. Dispozitiv montat la locomotive și la cubilouri, care reține particulele solide incandescente, pentru ca acestea să nu iasă pe coș și să provoace incendii. ♦ Ecran izolant, necombustibil, care previne descărcările electrice sau deteriorările pe care acestea le-ar produce. – Din para1- + scânteie (după fr. pare-étincelles).

podbeál (podbéli), s. m. – Plantă, Tussilago farfara, Arnica montana. – Var. podbal. Sl., cf. bg. podbĕl, sb. podbjel, slov. podbel (Cihac, II, 270; Miklosich, Slaw. Elem., 37; Conev 46).

scuipá (-p, át), vb.1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui nss, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere*scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕreexcuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură).

sertisá (-séz, -át), vb.1. A monta, a fixa o piatră prețioasă. – 2. A împodobi. Fr. sertir, pornind de la part. prezent sertissant.

sméu (-éi), s. m.1. (Înv.) Șarpe. – 2. (Înv.) Dragon. – 3. Căpcăun, monstru din mitologia populară. – 4. Boală atribuită intervenției unui duh rău care persecută femeile. – 5. (S. n.) Cometă, jucărie de hîrtie. – Var. zmeu, smău, zmău și der.Mr., megl. zmeu. Sl. zmiĭ „balaur” (Miklosich, Lexicon, 230; Cihac, II, 474; Conev 106; cf. Byck-Graur 21), cf. bg. zmĕi, zmija, sb., cr. zmaj.Der. smeoaică, s. f. (căpcăună; somnoroasă, Laserpitium latifolium); smeoaie, s. f. (căpcăună; plantă, Libanotis montana), în Trans. și Olt.; smeesc, adj. (de căpcăun); smeios, adj. (năvalnic, violent).

stăví (-vésc, ít), vb. refl.1. A se stabili, a se aciua. – 2. A rămîne cu ceva, a păstra, a conserva. – Var. astăvi. Sl. staviti (Cihac, II, 364; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. năstav, stative.Der. stavăr, s. n. (înv., Mold., constanță, perseverență), pe care Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, îl considera de origine dacică și Tiktin, legat de lat. stabilis; stavă, s. f. (herghelie, islaz de cai, paradă, montă), din sl. stava „poziție, stat”; stăvar, s. m. (păzitor de cai); stavilă (megl. stăvilă), s. f. (baraj, stăvilar; obstacol, barieră), din sl. (bg.) stavilo (Conev 81); stăvilar, s. n. (baraj); stăvili, vb. (a pune stavile, a zăgăzui; a opri, a împiedica).

șugar (-ră), adj. – (Trans.) Zvelt, suplu. Mag. sugár (Cihac, II, 528). – Der. șugărel, s. m. (plantă, Teucrium montanum).

suflá (-lu, – át), vb.1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteți focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A șopti actorilor rolul. – 9. A șterpeli, a lua pe furiș. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Pușcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s. f. (respirație; faptul de a fi; ființă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s. n., vînturar); suflătoare, s. f. (muștiuc de fluier); sufloi, s. n. (foale; vînturar); suflu, s. n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s. n. (respirație, răsuflare; viață; principiu vital, inimă; facultate psihică, conștiință, bunătate, caritate, valoare; animal, ființă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 și Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufletește, adv. (moralmente); suflețel s. m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleți, vb. (Olt., a trăi); însufleți, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simțiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însuflețitor, adj. (animator, care însuflețeste); neînsuflețire, s. f. (lipsă de viață sau de suflet); neînsuflețit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s. m.; sufleu, s. n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).

tomberón (-oáne), s. n. – Cutie de tablă montată pe o osie cu două roți pentru a transporta materiale, gunoaie etc. – Var. tîmbărău. Fr. tombereau (Graur, BL, XIV, 112).

úșă (-și), s. f.1. Poartă, intrare. – 2. Ușiță, a doua ușă de intrare, dublura ușii. – Var. ușă. Mr. ușe, megl. ușă. Lat. *ūstĭam, în loc de ōstĭum (Cipariu, Gram., 160; Meyer-Lübke, ZRPh., XXV, 355; Pușcariu 1832; Pascu, I, 181; REW 6117; Rosetti, I, 60), cf. it. uscio, prov. uis, fr. huis, v. sp. uzo.Der. ușar(iu), s. m. (portar), în Mold. var. ușer(iu); ușarnic (var. ușernic), adj. (vagabond); ușier, s. m. (portar; pedel); format după fr. huissier; ușor (var. ușcior, uscior), s. n. (montant, stîlp, stîlp susținător al ușii), din lat. ostĭolum (Cipariu, Elem., 115; Pușcariu 1843; REW 6116), cf. engad. usöl, prov. uisol.

vrábie (-ắbii), s. f.1. Pasăre mică (Passer domesticis, P. montanus). – 2. (Arg.) Paznic, agent. – Mr. harabeu. Sl. vrabij (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 463; Conev 53), cf. bg. vrabĕi, slov. vrabelj, rus. vorobeĭ.Der. vrabete (var. vrăbete, v(ă)răbeț, brabete, brăbete, b(ă)răbeț, hrăbeț, hrabete), s. m. (vrabie), din bg. vrabec (Conev 54), sb. vrabac; vrăbier, s. m. (vînător nepriceput); vrăbioară, s. f. (vrabie mică; bucată de carne de vită din regiunea șalelor); vrăbioi, s. m. (masculul vrabiei).

ARNÍCĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. ♦ A ajusta o piesă la un tot; a monta. 2. Refl. A se acomoda. – Fr. adapter (lat. lit. adaptare).

ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. Dispozitiv demontabil care stabilește legătura între organele de acționare ale unei mașini, care transmite mișcarea de la o piesă la alta. – Fr. accouplage.

BÁROC, Ă (‹ fr.) adj. Stil ~ (și substantivat, n.) = stil artistic care s-a dezvoltat în Europa în țările catolice, ca artă a Contrareformei, în sec. 16, 17 și 18. Caracterele principale în arhitectură au fost: gustul pentru colosal și grandios, frecventa folosire a liniei curbe, exuberanța decorației. A apărut întîi în Italia (L. Bernini, F. Borromini, P. da Cortona), s-a răspîndit apoi în Germania (frații Asam, J.L. von Hildebrandt, B. Neumann, J. Fischer von Erlach); în Spania capătă aspectul unei arte naționale (stilul churrigueresc), formă sub care a fost ulterior introdus în America Latină. Sculptura se caracterizează prin compoziția cu multe axe, prin dinamismul formelor (L. Bernini, B. Permoser, H. de Keyser, P. Puget, A. Cano). În pictură, apar schema compoziției în diagonală sau vîrtej, efectele perspectivale (racursi,, trompe l’oeil) și de clarobscur puternice, cultivîndu-se cu precădere temele grandilocvente și o expresivitate uneori teatrală a gesticii (Rubens, Tiepolo, Guido Reni, Magnasco, Ribera, Zurbarrán, Murillo). În arhitectura Țărilor Române, b. apare în Moldova sec. 17. Insinuat în decorația unor monumente de epocă brîncovenească, stilul b. nu va afecta în mod evident expresia arhitecturii din Țara Românească, în schimb, în varianta constantinopolitană, va influența plastica monumentală din Moldova sec. 18. Transilvania a cunoscut în sec. 18 o puternică afirmare a artelor plastice de stil b. În pictură, el nu a pătruns decît în anume elemente de recuzită decorativă. Sculptura de stil b., ca și pictura, are în Țările Române o prezență discontinuă. În Țara Românească, epoca brîncovenească și sec. 18 manifestă o evidentă atracție pentru repertoriul înflorit al acestui stil, dar adaptîndu-l unei ordonanțe mai clare. Dintre artele decorative și aplicate, cel mai mult a suportat influența stilului b. argintăria. În literatură, stilul b. se manifestă printr-o viziune antitetică asupra lumii (viață și moarte, timp și eternitate, aparență și iluzie), prin instabilitate, patetism, extravaganță și neliniște; aduce o intrigă diversificată și complicată, cu un stil dilatat, ornamentat excesiv, cu metafore surprinzătoare. Fixat în genere între sfîrșitul sec. 16 și prima jumătate a sec. 18, se regăsește într-o serie de curente (eufuism, gongorism, conceptism, culteranism, marinism, rococo) la poeții metafizici, în opera lui Lope de Vega, Torquato Tasso, Garcilaso de la Vega, Fernando de Hererra, Góngora y Argote ș.a. În muzică, b. este considerat ca o perioadă intermediară între Renaștere și clasicism. Începe prin afirmarea monodiei acompaniate, în special în operele lui Monteverdi, atingînd punctul culminant în creația instrumentală și vocală a lui J.S. Bach. ♦ P. ext. Stil literar încărcat, retoric, excesiv ornamentat.

BARÁJ (‹ fr.) s. n. 1. Obstacol transversal pe firul unei văi, natural (de alunecare, prăbușire, vulcanic, morenaic, glaciar) sau antropic (din lemn, zid, beton etc.) 2. Contrucție hidrotehnică, așezată transversal în albia unui curs de apă, pentru ridicarea nivelului apei în amonte și crearea unui lac de acumulare. Cele mai înalte b.: Rogunsk și Nurek (C.S.I., 325 m și respectiv 317), Grande Dixence (Elveția, 285 m), Vaiont (Italia, 262 m), Oroville (S.U.A., 230 m); în România, b. de la Bicaz, pe Bistrița (127 m), de la Vidraru, pe Argeș (167 m), b. Gura Apelor de pe Rîul Mare al hidrocentralei Brazi (174 m). Sin. stăvilar, zăgaz. 3. Lucrare executată în mină din scînduri sau din pînză cauciucată, pentru reducerea curentului de aeraj în vederea stingerii incendiilor subterane. 4. Piedică, barieră. 5. (MILIT.) Lucrare genistică constituind un obstacol în înaintarea inamicului (b. antitanc, b. contra infanteriei). Se realizează: b. explozive (cîmpuri de mine), b. neexplozive (șanțuri, escarpe etc.), b. chimice (substanțe toxice de luptă). 6. Întrecere între doi sau mai mulți sportivi sau între două sau mai multe echipe, aflate la egalitate, pentru a se departaja într-un clasament oficial.

ABRUD 1. Depr. de eroziune, intramontană, în M-ții Apuseni, la 600 m alt. Supr.: 36 km2. Relief colinar, format din culmi prelungi, împădurite, ce coboară spre partea centrală a depr. 2. Oraș în jud. Alba, în depr. omonimă din SE M-ților Apuseni; 6.854 loc. (1991). Zăcăminte de min. aurifere. Produse alim. și textile; filatură de bumbac; mat. de constr., expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Turism. Din timpul stăpînirii romane datează o așezare rurală și o mică fortificație cu rol strategic. În ev. mediu atestat documentar din 1271. În 1491 i s-a acordat statutul de oraș liber. Populația de aici a participat la mișcarea lui Sofronie (1759-1761), la răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785) și la Revoluția din 1848-1849.

ABYDOS, unul dintre cele mai vechi orașe ale Egiptului antic, în amonte de Teba, important centru religios al cultului lui Osiris în timpul Regatului Mijlociu (2040-1730 î. Hr.). Aici au fost ridicate celebrele temple ale faraonilor Set I (1312-1290 î. Hr.) și Ramses II (1290-1224 î. Hr.). Azi, lîngă Araba el-Madfuna.

ACTIUM, denumire romană a orașului și promontoriului Arta din V Greciei. Aici a avut loc bătălia navală dintre Octavian August și Marc Antoniu încheiată cu victoria primului (31 î. Hr.).

AFRICA DE SUD, Republica ~, stat în S Africii; 1,22 mil. km2; 33,75 mil. loc. (1988; 68,2 la sută negri; 18 la sută albi; 10,5 la sută metiși și 3,3 la sută asiatici). Limbi de stat: afrikaans și engleza. Cap.: Pretoria (reșed. guvernului) și Cape Town (reșed. parlamentului). Orașe pr.: Johannesburg, Soweto/Southwest Town, Durban, East London, Port Elizabeth. Este împărțit în patru prov. (Cape, Natal, Orange, Transvaal) și nouă teritorii autonome indigene. Relief predominant de podișuri străbătute de lanțuri muntoase nu prea înalte; excepție M-ții Scorpiei (Drakensberg) cu alt. max.: 3.657 m; în lungul țărmului înguste cîmpii litorale. Climat tropical în N și subtropical în restul terit., moderat de alt.; în NV (deșertul Kalahari) și pe litoralul vestic (deșertul Namib) ariditate accentuată. Mari expl. de aur (664,6 t. 1985, locul I pe glob), diamante (10,2 mil. carate, 1985), min. de fier (29,84 mil. t. 1989), mangan (1,5 mil. t. 1989, locul 2 pe glob), nichel, crom (1,05 mil. t., 1985, locul 1 pe glob), bauxită, cupru, uraniu, metale rare (antimoniu, platină, titan). Expl. carbonifere (173,6 mil. t., 1989) și forestiere (4,5 mil. ha de pădure). Ind. A. de S., diversificată, produce energie electrică (156,74 miliarde kWh, 1989), fontă, oțel (9,1 mil. t., 1989), material rulant, autovehicule (montaj, 368,4 mii buc., 1988), tractoare, echipament pentru centrale electrice, mașini agricole, nave maritime, aparataj electrotehnic, utilaj minier, ciment (6,94 mil. t., 1989), țesături de lînă și bumbac, produse chimice, alim. (conserve de carne și de pește, lactate), zahăr (2,26 mil. t., 1988), hîrtie și celuloză etc. Predomină creșterea ovinelor (29,8 mil. capete, 1988), bovinelor (11,8 mil. capete, 1988), caprinelor (5,84 mil. capete, 1988), porcinelor (1,5 mil. capete, 1988), realizîndu-se o producție ridicată de carne, lînă (92,4 mil. t., 1988) și produse lactate. Pescuit intens (628,7 mii t. pește, 1986). Pe 10,8 la sută din terit. se cultivă porumb (6,9 mil. t., 1988), grîu (3,4 mil. t. 1988) cartofi (956 mii t. 1988), viță de vie (1,4 mil. t. struguri, 1988), tutun, citrice (620 mii t. 1988), arahide (231 mii t. 1988), banane, ananas ș.a. C.f: 23,4 mii km2 (c. 5,5 mii km electrificați). Căi rutiere: 184.520 km. Moneda 1 rand = 100 cents. Exportă aur, cărbune, produse siderurgice, diamante, metale neferoase, utilaje și mijloace de transport ș.a. și importă utilaje industriale și mijloace de transport, produse chimice, bunuri de larg consum, prod. alim. ș.a. – Istoric. Înainte de colonizarea europeană, terit. A. de S. a fost populat de boșimani, de hotentoți, iar apoi de polulația bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi: în 1652 s-a întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpînirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în sec. 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al sec. 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar în deceniul 6 al sec. 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial, de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase pînă atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și mai tîrziu de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferînd apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărît în nov. 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea republicii A. de S. s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva Angolei și a Mozambicului (1981), apoi împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe ca le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Angola) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iun. 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrîns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 s-a adoptat o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. A. de S. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral ales exclusiv de populația albă, iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil2 (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37º21’ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34º52’ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17º35’ long. V (Capul Verde) și 51º20’ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloo masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, sitbiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58ºC) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40ºC sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

ALASKA [əlæscə] 1. Mare pen. în NV Americii de Nord, mărginită de Oc. Arctic (la N), M. Bering (la V) și Oc. Pacific (la S), pe terit. căruia se află statul american omonim. Lungime: 700 km; lățime: între 10-170 km. Străbătută de fl. Yukon. Cedată de guvernul rus în 1867 S.U.A., pentru suma de 7,2 mil. dolari. 2. Pen. îngustă în NV Americii de Nord, limitată de M. Bering (la V), G. Bristol (la SV), și Oc. Pacific (la SE), parte a marii pen. cu același nume. Traversată de M-ții Aleutini de origine vulcanică; gheizere, ghețari, lacuri și păduri. Se continuă cu Arh. Aleutinelor. Alt. max.: 2.714 m (vf. Pavlof). Climă subpolară. Pescuit intens. 3. Culme muntoasă în S Pen. A. (1), constituită din granite. Lungime: c. 1.000 km. Alt. max.: 6.194 m (vf. McKinley). Tundre montane. Ghețari. Parcuri naționale. 4. Golf larg al Oc. Pacific, pe coastele Americii de Nord, între Pen. A. (1) și Arh. Alexandru. Ad. max.: 5.660 m. 5. Curent cald în NE Oc. Pacific (G. Alaska și M. Bering). Viteză: 1,5 km/h. Temp. apei: 2ºC (febr.) și 15ºC (aug.). 6. Stat al S.U.A., în Pen. A. (1); 1,53 mil. km2; 510 mii loc. (1988). Centru ad-tiv: Juneau. Expl. de cupru, petrol, cărbune, aur. Ind. lemnului. Pescuit.

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5ºC și mai aspră în reg. montană, 2ºC). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.

ALBERTA [ælbə:tə], prov. în V Canadei; 644,4 mii km2; 2,43 mil. loc. (1986). Centru ad-tiv: Edmonton. Expl. forestiere, de petrol, gaze naturale și cărbuni. Creșterea animalelor. Grîu, orz, sfeclă de zahăr. Mat. de constr., produse chim.

ALBURNUS MAIOR, importantă așezare romană în prov. Dacia, centru principal al exploatării aurului din M-ții Apuseni. Întemeiată de Traian, prin colonizarea unui grup de mineri iliri aduși din Dalmația. Identificată la Roșia Montană (jud. Alba).

ALEXANDRESCU, Sică (Vasile) (1896-1973, n. București), regizor român. A montat la Teatrul Național din București, al cărui prim-regizor a fost vreme îndelungată, comediile lui Caragiale, Goldoni, Gogol, mergînd pe linia tradițiilor clasice ale teatrului românesc. Regizor de film („Bădăranii”, „O scrisoare pierdută”).

ALEXANDRIA (EL ISKANDARÎYAH), oraș în Egipt, port la Marea Mediterană, prin care trece 3/4 din exportul țării (34 mil. t/an); 3,35 mil. loc. (1986, cu suburbiile). Aeroport internațional. Termocentrală. Șantiere navale. Ind. de rafinare a petrolului, de egrenare a bumbacului, ind. cimentului, hîrtiei, metalurgică. Montaj de automobile. Produse alim. Îngrășăminte chimice. Renumită stațiune balneară maritimă. Universitate (1942). Muzee. Întemeiat de Alexandru Macedon în 332-331 î. Hr., orașul a devenit cap. regatului Ptolemeilor (305-30 î. Hr.); important centru economic și cultural al lumii elenistice și romane. Aici a fost construit în sec. 3 î. Hr. Farul, una din cele șapte minuni ale lumii antice. Celebră bibliotecă, conținînd c. 700.000 de volume (arsă în mai multe rînduri).

ALMĂJ (ALMĂJULUI) 1. Munții ~, masiv muntos din grupa M-ților Banatului, la N de defileul Dunării, constituit din roci cristaline cu intruziuni de granite și calcare jurasice. Alt. max.: 1,224 m (vf. Svinecea Mare). Păduri de fag. 2. Depresiunea ~, zonă depresionară intramontană în sudul Banatului, între M-ții Semenicului, Almăjului și Locvei, drenată de rîul Nera. Supr.: 250 km2. Relief colinar, de terase și lunci. Climă blîndă. Expl. forestiere, de calcare, de cărbuni și azbest. Culturi de cartofi și de porumb. Zonă pomicolă și de creștere a vacilor de lapte. Cunoscută și sub numele de Depresiunea Bozovici. 3. Com. în jud. Dolj; 4.115 loc. (1991). Cula Poenaru (1764); biserică (1787).

ALTAIUL ÎNALT (GOV’ ALTAJN [altáin]), sistem muntos în Asia Centrală (C.S.I., Mongolia), alcătuit din granite și gnaise. Lungime: c. 500 km. Alt. med.: 2.400 m. Alt. max.: 4.506 m (vf. Beluha). Vegetație de deșert montan.

ALVARO, Corrado (1895-1956), scriitor și eseist italian. A îmbogățit tradiția prozei veriste cu meditații morale și transfigurări simbolice, evocînd peisajul și obiceiurile arhaice ale Calabriei („Oameni din Aspromonte”) sau ale Italiei contemporane („Omul în labirint”, „Vîrsta cea scurtă”). Memorialistică („Aproape o viață”).

AMADIS DE GAULA, erou al unui roman cavalesc spaniol, publicat în 1508 de Garcia Rodriguez de Montalvo, model de cavaler rătăcitor și de iubit credincios.

AMAZON, 1. Rio Amazonas, fl. în America de Sud (Perú, Columbia și Brazilia). Cele două izv. ale sale, Marañón (considerat izv. pr.) și Ucayali (care confl. în amonte de Iquitos) își au originea în Anzii Peruvieni la 5.250 m alt. și respectiv la 4.000 m alt., la numai 160 km de coasta Oc. Pacific. Se varsă în Oc. Atlantic printr-un vast estuar. Lungime: c. 6.400 km de la izv. rîului Marañón; 7.025 km de la izv. rîului Apurimac, afl. al lui Ucayali, descoperit de o expediție americană la 15 oct. 1971. Bazin hidrografic: 7,18 mil. km2. Este fl. cu cel mai mare debit din lume (212.377 m3/s la vărsare) și fl. care își are originea la cea mai mare alt. Afl. pr.: pe dr. Purús, Madeira, Tapajós, Xingú, Tocantins, iar pe stg. Putumayo, Japurá, Rio Negro. Navigabil pentru vase de mare tonaj pînă la Manaus (1.600 km de la gura de vărsare, iar pentru cele de tonaj mijlociu pînă la Iquitos în Perú, la 3.700 km de gurile de vărsare). Porturi pr.: Belém, Santarém, Obidos, Manaus, Iquitos. Fluxul pătrunde pe A. în amonte pînă la c. 1.000 km, sub forma unui val înalt de 4,5 m, numit poroca. Lățimea fl. în zona de vărsare este de 80 km. 2. Cîmpia Amazonului (Amazonia), cîmpie aluvială, cea mai mare din America de Sud (c. 5 mil. km2), situată în zona ecuatorială, în bazinul fl. Amazon. Lungime: c. 3.000 km (V-E). Lățime: 300-2.000 km. Are un relief monoton, cu alt. medii de 200 m și cu pante cu înclinări foarte mici, unde rîurile se despletesc, formînd întinse zone mlăștinoase. Climă ecuatorială umedă în V (3.000 mm precipitații/an) și subecuatorială în E (temp. medie anuală 23-28 ºC). Este acoperită de păduri ecuatoriale cu peste 4.000 de specii arborescente (selvas) și cîteva asociații vegetale (Igapo, várzea și été). Faună bogată.

AMERICA, continent în emisfera vestică, cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat; 42,2 mil. km2; c. 727 mil. loc. (1990); se încadrează între 83º40’ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) și 55º59’ lat. S (Capul Horn); c. 18 mii km lungime. A. este compusă din două vaste mase continentale, A. de Nord și A. de Sud, unite prin A. Centrală istmică și insularăși separate prin can. Panamá. Resurse naturale. Bogate zăcăminte de petrol și gaze naturale (C. Mississippi, C. Golfului Mexic, California, Venezuela, Columbia, Argentina), cărbuni superiori (Canada Centrală, M-ții Apalași), min. de fier (bazinul Marilor Lacuri, Pen. Labrador, Pod. Braziliei, Chile și Cuba), mangan (Brazilia, Cuba), minereuri neferoase (M-ții Stîncoși), bauxită (Guyana), cositor (Bolivia), aur (Alaska), salpetru (Chile). Clima. Datorită marii extensiuni latitudinale, pe terit. A. apar toate tipurile și subtipurile climatice. Astfel, estremitățile de N și de S (Canada, Ins. Țara de Foc și Arh. Falkland/Malvine) se situează în zona de climă arctică și subarctică, respectiv, antarctică și subantarctică. Temperaturile sînt scăzute (media lunii celei mai calde nu depășește 10 ºC)iar precipitațiile sînt reduse la zăpezi. Zona de climă temperată ocupă cea mai mare parte din A. de Nord, iar în A. de Sud Patagonia septentrională și Pampa argentiniană. Temperaturile medii sînt ridicate vara (18-24 ºC) și mai coborîte iarna (-3 și -6 ºC), iar precipitațiile sînt variabile. Zona de climă tropicală și cea subtropicală este prezentă în partea meridională a A. de N, în N A. Centrale, în Pod. Braziliei, în Pod. Gran Chaco și în N Pampei argentiene. Temperaturile medii sînt ridicate (26-28 ºC vara și 10-15 ºC iarna), însă precipitațiile scad de la E (c. 1.000 mm) la V (c. 400 mm). Relieful înalt, dispus pe direcția meridianelor, permite pătrunderea maselor de aer arctic sau antarctic, care uneori aduc în unele dintre aceste regiuni (Florida, Pampa) geruri accentuate și precipitații sub formă de zăpadă. Zona de climă subecuatorială este proprie părții meridionale a A. Centrale, C. Orinocului și celei mai mari părți a Pod. Guayanelor și Braziliei. Ea se caracterizează prin existența a două anotimpuri: unul ploios (vara) și unul uscat (iarna), cu temperaturi anuale mari (22 și 24 ºC), amplitudinile medii mici și precipitații abundente (peste 1000 mm). Zona de climă ecuatorială ocupă C. Amazonului și porțiuni din Pod. Guyanelor și Braziliei, unde temperaturile medii anuale au valori ridicate (22 și 25 ºC), amplitudinile anuale sînt reduse, iar precipitațiile sînt foarte abundente (peste 2000 mm), se produc zilnic și au două maxime echinocțiale. Vestul cordilier și andin prezintă în funcție de latitudine, altitudine și de poziția pantelor, o serie de reg. climatice din ce în ce mai reci, de la Ecuator către poli și de la nivelul mării către vîrfurile munților. Pe podișurile interioare montane, clima este de nuanță continentală, iar în reg. montane înalte și în cele de latitudini mari clima este rece, existînd și o glaciație actuală. Hidrografia. Continentul american se caracterizează prin prezența celui mai bogat fl. în apă de pe pămînt (Amazon), precum și a a altor fl. mari: Mississippi, Mackenzie, Yukon, Saskatchewan, Sf. Laurențiu, Colorado, Rio Grande del Norte (în America de Nord), Magdalena, Orinoco, São Francisco, Paraná (America de Sud). În A. se află cel mai mare complex lacustru de pe Pămînt (Marile Lacuri) și lacul de la alt. cea mai ridicată de pe glob (Titicaca), alături de care apar numeroase alte lacuri: Winnipeg, Athabaska, Sclavilor, Urșilor (în America de Nord), Poopó, Toro, San Martin (în America de Sud).

ANDERS, Wladislaw (1892-1970), general polonez. În al doilea război mondial, a luptat în zona Varșoviei (1939), repliindu-se spre sud. Luat prizonier de sovietici și internat în lagăr; repus în libertate în 1941, a comandat voluntarii polonezi în Orientul Apropiat și Mijlociu (1942-1943). S-a distins în lupta de la monte Cassino (1944).

ANDORRA, Principatul ~, mic stat în SV Europei, în partea estică a M-ților Pirinei; 453 km2; 48 mii loc. (1989). Limbi oficiale: catalana, franceza și spaniola. Cap.: Andorra la Vella. Relief muntos (alt. max.: 2.975 m), climat temperat montan. Turism dezvoltat (95 la sută din venitul național, alături de comerț). Căi rutiere: 125 km. Moneda: peseta spaniolă și francul francez. Exportă țigarete, produse lactate, cherestea ș.a. – Istoric. Recunoscută de Carol cel Mare, în jurul anului 790, ca independentă, în urma contribuției la luptele împotriva maurilor. Menționată în 806 ca principat autonom la hotarele meridionale ale imp. carolingian. A. devine din sec. 10 obiect de dispută între episcopii spanioli de Urgel și conții francezi din vecinătate. Din 8 sept. 1278, principatul este pus sub dubla suzeranitate a episcopilor de Urgel și a conților de Foix, înlocuiți ulterior de suveranii și președinții Franței. De-a lungul secolelor, această autoritate a devenit pur nominală. La 11 ian. 1982 este ales pentru prima dată un guvern național. A. este un principat autonom sub suzeranitatea președintelui Franței și a episcopului de Urgel. Activitatea legislativă este executată de un Consiliu general care numește și guvernul.

ANKARA, cap. Turciei, situată în centrul Pod. Anatoliei; 2,45 mil. loc. (în 1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional (Esenboğa). Pr. centru politic al țării; centru financiar și ind. Metalurgie, tractoare, montaj automobile, ciment, anvelope și produse chimice, textile și alim. Trei universități. Vechi centru cultural. Muzee. Vestigii romane și bizantine (biserica Sf. Clement, sec. 6). Moschei. Întemeiată de frigieni în sec. 8 î.Hr.. stăpînită de persani, Regatul seleucid, celți, Regatul Pergam, devine în 25 î. Hr. cap. prov. romane Galatia, sub numele de Ancyra. În ev. med. este stăpînită de bizantini, turcii seleucizi ș.a., pentru a intra, în sec. 14, în componența Imp. Otoman. În apropiere de A., în iul. 1402, Baiazid I a fost înfrînt de Timur Lenk. Capitală a Turciei din 1923. S-a numit și Angora.

ANTANANARIVO, cap. Madagascarului, în centrul ins. Madagascar; 1,1 mil. loc. (1985). Nod de comunicații. Aeroport internațional (Ivato). Pr. centru economic, politic și cultural al țării. Expl. de grafit. Montaj automobile, ciment, prelucr. lemnului, ind. chimică, textilă, alim. (băuturi, țigarete, ciocolată). Piață comercială pentru cereale și minereuri. Universitate. Întemeiat în sec. 17. Centru ad-tiv al coloniei franceze Madagascar (din 1896), apoi cap. Rep. Malgașe (din 1960), și, din 1975, cap. R.P. Madagascar.

ANZIO, oraș în V Italiei centrale (Latium), port la M. Tireniană, la SE de Roma; 27,1 mii loc. (1981). În timpul celui de-al doilea război mondial, aici a avut loc operația complexă aeronavală de debarcare a Aliaților (22 ian. 1944), în scopul întreruperii comunicațiilor germane cu monte Cassino.

ARAD 1. Cîmpia Aradului, zonă înaltă a Cîmpiei de Vest, situată la N de Arad, între Mureș și Crișu Alb. Alt. max.: 124 m Importantă zonă agricolă (cereale, viticultură, legumicultură, creșterea animalelor). 2. Municipiu în extremitatea de V a țării, în Cîmpia de Vest, pe Mureș, reșed. jud. Arad: 198.971 (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport internațional. Important centru al ind. constr. de mașini (strunguri, vagoane de metrou, vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători, utilaj agricol, mori pentru prepararea furajelor etc.), al ind. textile (conf. și tricotaje, filatură și țesături de bumbac), chimice (coloranți, lacuri și vopsele, îngrășăminte chimice), mat. de constr. (prefabricate din betob, cărămiși și țiglă), prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), piel. și încălț., alim. (zahăr, preparate din carne, produse lactate, uleiuri vegetale, conserve de legume și fructe, produse de panificație etc.). Fabrică de jucării și de ceasuri deșteptătoare. Centru viticol, legumicol (mari sere) și pomicol (piersici). Centru cultural cu vechi tradiții: institut de învățămînt superior (Universitatea „Aurel Vlaicu”), teatru de sta (cu secțiile română și maghiară), teatru de marionete, filarmonică, muzee, bibliotecă cu colecții rare. Cetate (sec. 18), primăria (sec. 19) în stil neo-renascentist, teatrul vechi (1816-1817) în stil neoclasic, clădirea Tribunalului (1892) în stil neobaroc, Palatul Culturii (1910-1913) în stil eclectic în care este adăpostit și Muzeul județean. Menționat documentar în 1156, iar ca oraș în 1329; ocupat de turci în 1552; eliberat de oștile lui Mihai Viteazul (1599) a reintrat în stăpînirea Porții Otomane (1616) pînă la sfîrșitul sec. 17; în 1685 a trecut sub dominația habsburgică. Important centru al luptei românilor pentru emanciparea națională, politică și culturală. În 1812, aici a fost înființată „Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației românești”, prima școală normală românească din Transilvania. A. a fost un important centru al revoluției din 1848-1849 și sediul Consiliului Național Român Central în 1918. Declarat municipiu în 1968. 3. Jud. în extremitatea vestică a României, la graniță cu Ungaria, în bazinele rîurilor Mureș și Crișu Alb; 7.652 km2 (3,22 la sută din supra. țării); 503.768 loc. (1991), din care 52,9 în mediul urban; densitate: 66,7 loc./km2. Reșed.: municipiul Arad. Orașe: Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pîncota, Sebiș. Comune: 67. Relief variat: în NE și E ramificațiile vestice ale M-ților Codru-Moma (1.112 m, vf. Pleșu) și Zarand (836 m, vf. Drocea), care închid înre ei golful depr. Zarand-Gurahonț-Hălmagiu, în S DealurileLipovei (200-400 m alt.), iar în V Cîmpia de Vest, cu subunitățile ei (Cîmpia Vingăi, Cîmpia Aradului, Cîmpia Crișurilor, Cîmpia Cermei). Climă temperat-continentală, moderată, cu ierni blînde și veri relativ călduroase. Temp. medie anuală de 8 ºC în zona de munte și 11 ºC în cîmpie. Precipitațiile medie anuale însumează c. 1.000 mm în reg. montane și 600 mm în cîmpie (mai abundente în lunile mai-iun.). Vînturi dominante dinspre SV și V. Hidrografia este reprezentată în principal prin cursul inf. al Mureșului, care străbate jud. pe 220 km, și prin cel mijlociu al Crișului Alb sînt legate de cele ale Mureșului printr-o rețea densă de canale (Matca, Ier-Turnu-Dorobanți, Morilor etc.) folosite pentru drenarea și irigarea terenurilor agricole. Resurse naturale: petrol și gaze naturale (Pecica, Turnu), min. complexe (sulfuri polimetalice în zonele Hălmagiu, Brusturi, Luncșoara, Pănișeni), pirite cuprifere (Petriș, Roșia Nouă), molibden (Săvîrșin), marmură (Moneasa, Căprioara, Vîrfurile), dolomite (Minișu de Sus), andezite (Vîrfurile, Aciuța, Mocrea), calcare, argile, gresii, păduri etc. Izv. cu ape minerale la Lipova (feruginoase, carbogazoase, calcice, magneziene, sodice) și Moneasa (carbogazoase, alcaline, mezotermale). Economia. Industria reprezintă principala ramură a economiei jud. A. În 1989, ponderea covîrșitoare în realizarea valorică a prod. globale înd. o deținea subramura constr. de mașini (38,6 la sută), concentrată cu precădere în municipiul Arad și profilată pe producerea unei game variate de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), pe realizarea celei mai mari părți a prod. de strunguri a țării (cu secții la Lipova și Chișineu-Criș) și a întregii prod. de ceasuri, precum și pe prod. de utilaje feroviare și agricole, mori pentru preaprarea furajelor etc. Ponderi mari dețin și ind. textilă și a conf., 16 la sută (Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu), ind. chimică, 6.5 la sută (Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad), de prelucr. a lemnului (Arad, Pîncota, Sebiș, Lipova, Ineu, Nădlac), mat. de constr. (Arad.), alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, conserve de legume, morărit și panificație etc.). Agricultura, cu vechi tradiții și un caracter diversificat, dispune de însemnate supr. cultivate cu porumb (105.352 ha, 1989), grîu și secară (102.781 ha), plante de nutreț, orz și orzoaică, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Supr. apreciabile sînt acoperite cu sere legumicole (Arad), specializate în prod. de tomate, castraveți, ardei gras etc. Viticultură (podgoriile Miniș, Pîncota, Șiria, Ghioroc, Păuliș ș.a.), pomicultură (Lipova, Zăbrani, Buteni ș.a.). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de numeroase ferme moderne specializate în creșterea porcinelor (408,9 mii capete), ovinelor (442,1 mii capete), bovinelor (175,7 mii capete), păsărilor (2950,5 mii capete) etc. Căi de comunicație (1990): 485 km c. f. (196 km electrificate) și 2.087 km de drumuri publice (478 km modernizate). Pe terit. jud. A. se remarcă un intens trafic de mărfuri și călători pe c. f. și șosele, datorat punctelor de frontieră Curtici și Nădlac. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitatea „Aurel Vlaicu”, 285 școli generale, 26 licee, 456 biblioteci, 165 cinematografe, cu filarmonică și un teatru (la Arad), muzee etc. Turism. Existența unui relief variat (inclusiv cel carstic de la limita cu jud. Bihor unde se află izbucul de la Călugăreni), prezența unor izv. cu ape minerale care au generat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice Lipova și Moneasa, numeroasele obiective istorice și social-culturale (cetățile de la Arad, Șoimuș, Șiria, Dezna), castele medievale de la Macea, Sebiș, Curtici, Șiria, Dezna, Pîncota, bisericile de lemn de la Bodești, Hălmagiu, Ionești, mănăstirile Secusigiu și Pecica, muzeele de istorie și etnografie de la Arad, Lipova, Sebiș, Curtici, parcurile dendrologice de la Gurahonț, Lipova și Macea, rezervațiile botanice Petriș și Zimbru, varietatea și originalitatea etnografiei și folclorului (bogăția cromatică a portului popular din zonele Șicula, Birchiș, Secusigiu), centrele de ceramică (Bîrsa, Hălmăgel, Tîrnovița, picturile naive din Brusturi etc.) au favorizat dezvoltarea unui intens turism de tranzit și de sejur. Indicativ auto: AR.

ARDA, rîu în Bulgaria și Grecia, afl. dr. al Mariței în amonte de Edirne; 300 km. Izv. din E masivului Rodopi. Navigabil în cursul inferior.

ARGEȘ 1. Rîu, afl. stg. al Dunării, la Oltenița; 344 km. Izv. din culmea principală a M-ților Făgăraș prin doi afl. (Buda și Capra) și trece prin Curtea de Argeș și Pitești. În cursul superior s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 16 hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 467 MW; în cadrul acestui ansamblu se remarcă barajul (166,6 lățime) și lacul de acumulare Vidraru (14 km lung.). În cursul inf., în aval de Mihăilești, s-au efectuat lucrări de amenajare complexă. Afl. pr.: Vîlsan, Rîul Doamnei, Dîmbovița, Sabar (pe stg.), Neajlov (pe dr.). Denumit în antichitate Ordessos. 2. Cetate atestată documentar în 1330, situată pe rîul Argeș, pe locul actualului oraș Curtea de Argeș. 3. Jud. în partea central-sudică a României, în bazinul superior al rîului cu același nume; 6.801 km2 (2,86 la sută din supr. țării); 681.735 loc. (1991), din care 43,3 la sută în mediul urban; densitate: 92,5 loc./km2. Reșed.: municipiul Pitești. Orașe: Cîmpulung, Colibași, Costești, Curtea de Argeș, Topoloveni. Comune: 93. Relief variat: în N o zonă muntoasă (versantul meridional al M-ților Făgăraș, masivele Frunți, Ghițu, Iezer-Păpușa și prelungirile M-ților Leaota și Piatra Craiului), în centru o reg. deluroasă, cunoscută sub numele de Muscelele Argeșului (Subcarpații Getici) formate dintr-o serie de dealuri înalte (Mățău, Ciocanu, Chicera ș.a.) – ce alternează cu depr. subcarpatice Cîmpulung, Brădetu, Arefu ș.a. și partea de E a Pod. Getic (platformele A., Cîndești și Cotmeana cu alt. de 400-600 m), iar în S o zonă de cîmpie (Cîmpia Înaltă a Piteștiului și Cîmpia Găvanu-Burdea). Climă temperat-continentală cu temp. medii anuale ce prezintă diferențieri altitudinale (-2 ºC pe crestele M-ților Făgăraș, 6 ºC în zona deluroasă și de podiș și 10 ºC în cîmpie). Precipitații medii anuale variabile în funcție de alt. (600 mm în cîmpie, 700-800 mm în reg. deluroasă și de podiș și peste 1.400 mm în zona montană). Vînturi dominante dinspre NV și NE. Rețeaua hidrografică este reprezentată în principal de cursul superior al A, care colectează majoritatea rîurilor de pe terit. jud. A. (Vîlsan, Rîul Doamnei, Rîncăciov, Bascov, Glimbocel ș.a.), iar pe cursul superior al Argeșului s-a amenajat un sistem de lacuri de acumulare (cel mai mare fiind Vidraru) pentru valorificarea potențialului hidroenergetic. Resurse naturale: țiței (Moșoaia, Leordeni, Vedea, Miroși, Merișani, Bogați etc.), lignit (Poienarii de Muscel, Berevoiești, Jugur, Godeni, Boteni, Schitu Goești), sare (Slătioarele), calcare ornamentale (Albeștii de Muscel), calcare pentru ciment (Mateiaș, Dragoslavele), argile (Budeasa, Cîmpulung, Leordeni), gips (Stănești, Corbșori, Oești), ape minerale clorurate, slab iodurate, sulfuroase etc. (Brădetu, Bughea de Sus ș.a.), păduri. Economia. Pr. produse ins. realizate în jud. A. sînt: energie electrică (termocentralele Pitești, Schitu Golești și salba celor 16 hidrocentrale de pe rîul Argeș; Cumpănița, Arefu-Căpățîneni, Oești, Albești, Cerbureni, Valea Iașului, Curtea de Argeș ș.a.), autoturisme de oraș – „Dacia” Colibași) și de teren – „ARO” (Cîmpulung), motoare electrice și produse petrochimice (Pitești), mat. de constr. (Pitești, Cîmpulung, Costești, Valea Mare-Pravăț), stofe și conf. (Pitești, Curtea de Argeș), încălț. (Pitești), mobilă, parchete, cherestea (Pitești, Stîlpeni, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Rucăr), tananți (Pitești), articole de porțelan și electrotehnice (Curtea de Argeș), produse alim. diverse (Pitești, Curtea de Argeș, Băiculești, Topoloveni, Ștefănești, Costești). Agricultura are o structură variată. În 1989, în structura culturilor de cîmp predominau supr. cultivate cu porumb (54.583 ha), urmate de cele de grîu și secară (41.765 ha), plante de nutreț (35.746 ha), plante uleioase, orz și orzoaică, cartofi, legume etc. Pomicultură (predominant meri și pruni); viticultură (podgoriile Ștefănești și Leordeni sprecializate în producția de struguri pentru vinuri albe). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 348,5 mii capete ovine, 178,9 mii capete bovine, 222 mii capete porcine, 2.921 mii capete păsări; apicultură. Căi de comunicație (1990): 225 km căi ferate și 2.660 km drumuri publice, dintre care 555 km modernizate. În cadrul traficului rutier o însemnătate deosebită o au șoseaua transfăgărășană și autostrada Pitești-București. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 482 școli generale, 33 licee, un institut de învățămînt superior (Pitești), un teatru de stat (Pitești), 189 cinematografe, muzee, case memoriale (ale poetului George Topîrceanu la Nămești, compozitorului George Ștefănescu la Căpățîneni și dramaturgului Tudor Mușatescu la Cîmpulung), 823 biblioteci etc. Turism. Prin peisajul variat (vf. semețe ale M-ților Făgăraș, peștera și cheile Dîmbovicioarei, lacurile glaciare, lacul de acumulare Vidraru etc.), cu frecvente specii rare de floră și faună, declarate monumente ale naturii (floarea de colți, garofița Pietrii Craiului, capra neagră, zăganul etc.), prin vestigii istorice (cetatea Poienari) și monumentele arhitectonice (bisericile din Pitești, Cîmpulung și Curtea de Argeș, culele de la Retevoiești și Țițești, conacul din Golești, mănăstirea Negru-Vodă din Cîmpulung), prin rezervațiile paleontologice (Suslănești) și geologice (Albești), prin originalitatea și varietatea elementelor folclorice și etnografice, prin baza materială diversă (hoteluri, moteluri, cabane etc.), jud. A. se înscrie printre jud. țării cu un ridicat potențial turistic. Indicativ auto: AG.

ARICA (SAN MARCOS DE ARICA), oraș în N Rep. Chile, la Oc. Pacific; 169,8 mii loc. (1986). Montaj de autovehicule. Port de export pentru Bolivia și Perú (cositor, wolfram, plumb, sulf etc.). Punct terminus al căilor ferate ce vin de la Tacna (Perú) și La Paz (Bolivia).

BATURA MUZTAGH I (HUNZA KUNJI I), vf. în M-ții Karakorum (NE Pakistanului). Alt.: 7.785 m (al 30-lea vf. de pe glob). Cel mai înalt pisc montan neescaladat.

ASIA CENTRALĂ, reg. naturală în interiorul Asiei (China și Mongolia); c. 6 mil. km2. Este limitată la N și V de frontierele C.S.I. cu China și Mongolia, iar la S de linia depr. tectonice ale Indului superior și Brahmaputrei; în E este limitată de M-ții Marele Hingan. În A.C. se disting: Zona montană, formată din M-ții Tianshan, Altaiul Mongol, Hangai și Hentei, în care se găsesc depr. Țungaria, zonă de depr. cu alt. de 1.000-1.500 m (Gobi și Tarim, ocupate de pustiurile Gobi și Takla-Makan) și A. Centrală Înaltă, cuprinzînd Pod. Tibet și lanțurile montane, Kunlun și Karakorum. Relieful prezintă o îmbinare de suprafețe stîncoase și nisipoase relativ erodate, cu alt. diferite, înconjurate sau traversate de culmi montane. Clima este continentală excesivă, cu ierni reci și temperaturi medii de -10 ºC (în Tibet). Pentru 3/4 din terit., precipitațiile însumează 100-200 mm/an. Pe munții înalți se găsesc ghețari. Hidrografia. Din periferiile reg. izv. marile fl.: Huanghe, Yangtze, Mekong, Salween, Brahmaputra, Ind, Irtîș, Selenga, Amur, restul terit. suprapunîndu-se unei zone endoreice cu numeroase lacuri (Tarim, Kukunor), în majoritate sărate. Solurile sînt castanii în N, cenușii de pustiu în centru, precum și solonceacuri și takîre. Vegetația de stepă trece către munte în taiga montană (conifere).

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km2 (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26º10’ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169º10’ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77º44’ lat. N (Capul Celiuskin) la 1º16’ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Makaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 ºC) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 ºC, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

ASPROMONTE, culme muntoasă, în E Italiei, lungă de c. 45 km, în S Apeninilor, la E de str. Messina. În această zonă, la 29 aug. 1862, trupele comandate de G. Garibaldi au fost învinse și capturate de armata piemonteză.

ATLAS, El ~, ansamblu montan în N Africii, întins de la Oc. Atlantic la M. Mediterană (G. Sirta Mică), în direcția SV-NE, pe c. 2.000 km. Este format din două lanțuri principale de munți: lanțul septentrional, care începe de la str. Gibraltar cu M-ții Rif și se desfășoară apoi de-a lungul țărmului M. Mediterane prin A. Mic (Tell) pînă la Capul Ras ben-Seka, și lanțul meridional, care se înalță pe litoralul Oc. Atlantic în fața Arh. Canare, constituit din trei grupe paralele: A. Înalt (El-Atlas El-Kebir) cu alt. max. de 4.165 m (vf. Djebel Toubkal), alcătuit din roci cristaline în V și calcare în E; A. Mijlociu (El-Atlas El-Moutaouāssit) aflat la N de A. Înalt și Antiatlasul, la S de acesta. A. Înalt se continuă către V cu A. Saharian, care închide, împreună cu cu A. Mic, din N pod. „Chott-urilor”, cu alt. cuprinse între 400 și 1.200 m, populat de numeroase lacuri. Treapta mai coborîtă a munților A. o constituie mesetele marocană și algeriană.

BASREFLÉX adj. Procedeu ~ = accentuare a frecvențelor joase la un difuzor, prin montarea lui într-o cutie specială în vederea reducerii distorsiunilor.

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km2; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10º41’ lat. S (Capul York) și 38º55’ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113º05’ long. E (Steep Point) și 153º34’long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Auastralieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km2; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

AUTOMOBÍL, Ă (‹fr {i}; {s} auto + mobilis „mișcător”) s. n., adj. 1. S. n. Autovehicul cu caroserie închisă sau deschisă, cu suspensie elastică pe cel puțin patru roți pneumatice, folosit la transportul de persoane, de animale sau de materiale. A. a apărut în a doua jumătate a sec. 18, după inventarea motorului cu abur. În 1769, inginerul francez N.J. Cognot a construit primul a. cu abur, iar în 1880, inventatorul D. Văsescu construiește primul a. românesc cu abur. În 1885 și 1886, G. Daimler și C. f. Benz realizează primul a. cu motor cu ardere internă. Primul a. cu formă aerodinamică a fost construit de inginerul român A. Persu (1926). ♦ A. de competiție = vehicul motorizat, cu caroserie închisă sau deschisă, cu trei, patru sau mai multe roți, provenit din producția de serie sau construit special în vederea participării la întreceri sportive sau stabilirii de recorduri. Pot fi: pentru curse pe circuit închis; pentru raliuri, maratonuri sau autocrosuri; pentru stabilirea de recorduri de viteză sau de anduranță. A. de formulă = vehicul motorizat, cu caroserie deschisă, un singur loc și patru roți, destinat curselor de viteză pe piste în circuit închis, care nu provine din producția de serie, dar în construcția căruia se pot utiliza unele componente de serie. Ex.: Formula 1, Formula 3000, Formula Ford, Formula liberă. ♦ A. blindat = mașină de luptă, blindată și înarmată, montată pe un șasiu de a. (1), destinată cercetării, siguranței și legăturii; autoblindat. 2. Adj. Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu.

AVANBÉC (‹ fr.) s. n. (CONSTR.) Partea din amonte a unei pile de pod, avînd rolul de a despărți firul apei și de proteja pila.

AZERBAIDJAN, Republica ~, stat în Europa estică, în E Transcaucaziei la M. Caspică; 86,6 mii km2; 7,03 mil. loc. (1989). Limba de stat: azera (azerbaidjana). Cap.: Baku. Orașe pr.: Kirovabad, Sumgait, Mingheceaur. Pop. urbană: 54 la sută. Este împărțită în 61 raioane. Cuprinde rep. autonomă Nagorno-Karabah. Țară muntoasă (c. 50 la sută), în N culmile Caucazului Mare (4.466 m alt., vf. Bazardiuziu), iar în SV ale Caucazului Mic (3.724 m alt., vf. Ghiamîș). În partea centrală larga cîmpie de acumulare Kura-Araks, iar spre M. Caspică, C. Lenkoran. Climă temperat-continentală montană, în SE subtropicală, cu precipitații bogate în munți (1.400 mm/an) și C. Lenkoran (1.700 mm/an). Pr. rîu Kura cu afl. său Araks (care formează și granița cu Iranul). C. 250 lacuri, majoritatea tectonice și glaciare. Vegetație de stepă umedă și subtropicală (în E). Mari expl. de petrol (Pen. Apșeron, M. Caspică) și gaze naturale, de min. de fier, cupru și alunit. Mari rafinării și complexe petrochimice. Ind. A. produce energie electrică (21,5 miliarde kWh, 1986), oțel, laminate, aluminiu, utilaj chimic și petrolier, mașini unelte, aparate de radio, cauciuc sintetic, sodă caustică, ciment, produse din azbest. Ramurile tradiționale sînt ind. textilă (prelucr. bumbacului, lînii și mătăsii, covoare) și alim. (conserve de legume și fructe, țigarete, vinuri, prelucr. ceaiului). 16,2 la sută din supr. țării este cultivată cu bumbac (784 mii t, 1986), ceai, tutun, citrice, plante tehnice, cereale (grîu, porumb, ovăz – 31 la sută din supr. cultivată), orez, legume, arbuști subtropicali. Pe pășuni și pajiști montane se cresc ovine și caprine (5,7 mil. capete, 1987) și bovine (2 mil. capete, 1987). Sericicultură dezvoltată. C. f.: 2.070 km. Căi rutiere: 24,4 mii km. Deasă rețea de oleoducte și gazoducte. Port pr.: Baku. Exportă: mașini și utilaj divers, produce chimice, textile, covoare, conserve de legume, fructe și pește, bumbac, ceai, orez, citrice și importă semifabricate, min. neferoase, mijloace de transport, bunuri ind. de consum ș.a. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi, pe o anumită parte a terit. A. s-a constituit, începînd cu sec. 9 î. Hr., unele dintre cele mai vechi state: Mana, Media, Atropatene, Albania Caucaziană. În sec. 3-10, A. s-a aflat sub stăpînirea Persiei Sasanide și a Califatului arab. Ca urmare a declinului dominației arabe, în sec. 9-16, pe terit. A. s-au constituit și s-au dezvoltat cîteva state feudale. În sec. 16-18, A. a fost obiectul tendințelor expansioniste ale Imp. Otoman și Persiei, fiind ocupat pe rînd de către acestea. Prin tratele ruso-persane (1813 și 1828), A. de nord a fost anexat la Rusia, iar A. de sud a rămas în componența Persiei. Ca urmare a Revoluției din Octombrie, la începutul anului 1918, puterea a fost preluată de Consiliul Comisarilor Poporului din Baku. În condițiile intervenției anglo-turce, puterea a trecut în mîinile Partidului „Mussavat”. După reinstaurarea puterii sovietice în A., la 28 apr. 1920, s-a constituit R.S.S. Azerbaidjan; din 12 mart. 1922, în componența Republicii Sovietice Federative Transcaucaziene, iar din 5 dec. 1936, în componența U.R.S.S., ca republică unională. Tensiunile interetnice din reg. autonomă Nagorno-Karabah (cu populație majoritar armeană) au fost urmate de încordarea relațiilor dintre A. și Armenia. La 30 aug. 1991, A. și-a proclamat independența. La 21 dec. 1991, a aderat la C.S.I. Din 1988, cînd s-a declanșat conflictul, mii de oameni și-au pierdut viața în luptele dintre A. și Armenia pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah (care și-a declarat independența în 1991), zonă locuită cu precădere de armeni, dar aflată pe teritoriul Azerbaidjanului. În 1992, o comisie internațională a fost însărcinată cu găsirea unor căi de rezolvare a conflictului, în timp ce luptele continuă și fac noi victime.

BABIA GÓRA (ceh. BABIA HORA), cel mai înalt vîrf din masivul Beskizii de Vest (Carpați), la frontiera Poloniei cu Ceho-Slovacia. Alt.: 1.725 m. Păduri de conifere. Relief glaciar. Faună montană. Parc național, rezervație a biosferei.

BACĂU 1. Municipiu în E României, pe rîul Bistrița, reșed. jud. cu același nume; 199.769 loc. (1991). Termocentrală și două hidrocentrale (Bacău I și II). Aeroport. Combinat chimic; întrepr. de mașini (constr. și reparații de avioane, constr. de mașini unelte, de utilaje pentru ind. alim., de utilaje agricole), de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă), de celuloză și hîrtie (prima fabrică de hîrtie din Moldova, 1841), textile (țesături de lînă, conf.), de piel. și încălț., mat. de constr., alim. (preparate din carne și lapte, panificație, băuturi alcoolice, bere etc.); poligrafie. Universitate, teatru dramatic și și de păpuși, orchestră simfonică, muzee. Prima mențiune documentară datează din 1408, ca oraș și punct vamal, existența sa fiind însă anterioară întemeierii statului feudal Moldova; important centru comercial. Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, construiește în 1491 o curte domnească cu biserică (Precista), pentru a-i servi ca reșed. Sediul episcopatului catolic din Moldova. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în E României, în partea centrală a Moldovei, pe cursul mijlociu al Siretului; 6.606 km2; (2,78 la sută din supr. țării); 743.323 loc. (1991), din care 49,0 la sută în mediul urban; densitate: 103,7 loc./km2. Reșed.: municipiul Bacău. Orașe: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești (municipiu), Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna. Comune: 79. Relief variat, format dintr-o zonă muntoasă în V (extremitățile sudice ale M-ților Goșmanu și Tarcău, cele estice ale M-ților Ciuc și Nemira și prelungirile nordice ale M-ților Vrancei), una deluroasă în partea centrală, cuprinzînd dealurile subcarpatice și depr. aferente (Depr. Tazlău-Cașin, culmile Berzunț, 990 m, Pietricica, 746 m alt., Oușoru, 753 m alt. ș.a.) și o a treia în E, înglobînd lunca largă a Siretului și Colinele Tutovei (parte componentă a Pob. Bîrladului). Climă temperat-continentală cu variații mari de temperatură și precipitații. Temp. medie anuală oscilează între 2ºC în zona montană înaltă și 8-9ºC în reg. subcarpatică și pe valea Siretului. Precipitațiile însumează 550 mm anual în zonele colinare și peste 1.100 pe culmile muntoase. Vînturi predominante dinspre N, NV și NE. Rețeaua hidrografică aparține bazinului mijlociu al Siretului, care colectează toate apele din zona carpatică și subcarpatică prin intermediul Trotușului și Bistriței inf. Numeroase lacuri artificiale au fost construite, în scopuri hidroenergetice, pentru alimentare cu apă și irigații, pe rîurile Bistrița (Gîrleni, Lilieci, Șerbănești), Tazlău (Belci), Uz (Poiana Uzului) etc. Resurse naturale: păduri de conifere, zăcăminte de țiței, (Zemeș, Lucăcești, Solonț, Modîrzău, Moinești, Tescani, Geamăna, Dofteana etc.), de cărbune brun (Asău, Comănești, Dărmănești, Leorda), de gaze naturale (Găiceana, Găvănești, Huruiești), de sare gemă (Tîrgu Ocna) și săruri de potasiu (Arșița, Solonț, Stănești, Găleanu); exploatări de gresii (Goioasa, Comănești, Sălătruc ș.a.), de calcar (Solonț, Ștefan cel Mare) și tufuri vulcanice (Cleja, Biribești, Gura Rătăcăului). Izv. minerale carbogazoase, slab sulfuroase, clorurate, bicabornatate sodice, calcice (Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna, Moinești). Economia: În 1989, activitatea industrială se desfășura în 48 de întreprinderi, concentrate cu precădere în arealul văii Trotușului. Cele mai importante ramuri ind. (1989): ind. combustibililor (35,6 la sută din prod. globală a jud.), apoi ind. chimică și de prelucr. petrolului, 16,5 la sută (combinatul chimic de la Borzești, combinatul de cauciuc sintetic de la Onești, rafinăriile de la Dărmănești și Onești), ind. energiei electrice și termice (termocentralele Onești, Comănești, Dărmănești și hidrocentralele de la Buhuși, Racova, Gîrleni, Bacău I și II de pe Bistrița, cea de la Galbeni pe Siret și cea de la Poiana Uzului pe Uz), ind. constr. de mașini și de prelucr. metalelor (11,3 la sută), care produce utilaje pentru ind. chimică, ușoară și alim. (Bacău, Onești, Buhuși), mașini unelte, utilaje agricole, avioane, repere pentru utilaj petrolier (Bacău), ind. textilă (Bacău, Buhuși), ind. de expl. și prelucr. lemnului (Agăș, Tîrgu Ocna, Bacău, Comănești), ind. piel. și încălț. (Bacău), celulozei și hîrtiei (Bacău), alim. (zahăr, produse lactate, preparate din carne, băuturi alcoolice, bere etc.). Agricultura, complexă și echilibrată, se bazează în principal pe pomicultură și pe culturi de cîmp, îmbinate cu creșterea animalelor. În 1989, terenurile arabile, (178.628 ha) erau cultivate cu porumb (64.964 ha), grîu și secară (53.550 ha), plante de nutreț (20.567 ha), sfeclă de zahăr plante uleioase, cartofi, legume etc. Pomicultura se practică în special în depr. Tazlău-Cașin (meri, pruni, cireși, peri etc.), iar viticultura pe pantele culmii Pietricica și pe terasele Trotușului și Tazlăului (Parava, Orbeni, Sascut, Urechești Valea Seacă etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 362,1 mii capete ovine, 191,2 mii capete bovine, 274,4 mii capete porcine, 3.766,4 capete păsări crescute în cadrul unor ferme moderne; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 226 km (191 km linii electrificate), iar cea a drumurilor publice 2.301 km, dintre care 510 km modernizate; aeroport la Bacău. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 535 școli generale, 25 licee, un institut de învățămînt superior (universitate), teatru dramatic, teatru de păpuși, orchestră simfonică (la Bacău), muzee, 552 biblioteci, 220 cinematografe, care memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, determinat de varietatea și atractivitatea peisajului geografic și antropic (valea Trotușului cu o succesiune de defilee și bazinete, valea și defileul Uzului cu lacul de acumulare Poiana Uzului, valea Bistriței cu peisajul urbanistic al municipiului Bacău etc.), de monumentele și locurile istorice (cîmpurile de luptă de la Oituz, mănăstirile Cașin, Cireșoaia, biserica din Borzești – ctitorie din 1493-1494 a lui Ștefan cel Mare, biserica Precista din Bacău etc.), de monumente ale naturii codrul secular de la Runc, parcul dendrologic de la Hemeiuș, unde se află și un relict terțiar – Ginkobiloba), precum și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna ș.a. Indicativ auto: BC.

BADOGLIO [badóλo], Pietro (1871-1956), mareșal și om politic italian. S-a distins în primul război mondial în luptele de la monte Sabatino (1916). A condus forțele italiene în războiul de agresiune împotriva Ethiopiei (1935-1936). Ca prim-min. (1943-1944) a semnat capitularea Italiei (sept. 1943).

BAHLUI, afl. dr. al Jijiei, în amonte de Chiperești; 110 km. Izv. din E Pod. Sucevei (Dealu Mare), străbate C. Moldovei și trece prin Hîrlău și Iași. Numeroase iazuri pentru piscicultură.

BÁHNĂ (‹ ucr.) s. f. 1. Loc mlăștinos acoperit cu rogoz sau cu stuf; smîrc. 2. Mlaștină plană, joasă (oligotrofă), situată în special în depresiunile intramontane.

BAIKAL 1. Culme muntoasă din Federația Rusă (C.S.I.), care mărginește spre NV lacul omonim. Lungime: 300 km. Alt. max.: 2.572 m (vf. Cerski). Alcătuită din șișturi cristaline. Vegetație de taiga și stepă montană. 2. Lac tectonic, navigabil, în SE Siberiei, la 456 m alt.; 31,5 mii km2; volum: 23 mii km3 (lacul cu cel mai mare volum de apă dulce de pe glob). Lungime: 636 km. Lățime medie: 48 km; max.: 79,4 km. Ad. max.: 1.620 m (după alte date 1.940 m), cel mai adînc lac de pe glob. Are 336 afl. (Angara Superioară, Selenga ș.a.) și 27 ins. Din el izv. rîul Angara. Faună endemică de foci, pești și păsări.

BALBO Cesare, conte de Vinadio (1789-1853), om politic liberal și istoric piemontez. Prim-min. (mart.-iul. 1848). Unul dintre conducătorii Risogirmento-ului; adept al independenței și unificării Italiei sub un monarh din dinastia Savoia.

BALCANI sau STARA PLATINA, lanț muntos în Bulgaria, între Timok (la V) și Marea Neagră (la E). Lungime: 555 km. lățime: 20-50 km. Geologic și geografic, B. se împart transversal în trei sectoare distincte: B. Vestici, alcătuiți din roci cristaline și eruptive vechi, calcare mezozoice și fliș; culmi cu versanți abrupți; trecători înalte; alt. max.: 2.168 m (vf. Midjar); B. Centrali, formați din șisturi cristaline și granite; trecători puține și înalte (Šipka, 1.330); alt. max.: 2.376 m. (vf. Botev); B. Estici, cu alt. între 300 m (în E) și 1.000 m (în V), care împreună cu Sredna Gora (M-ții Antibalcani), la S închid depr. tectonice Sofia și Tundja superioară. Turism montan. Parcuri naționale.

BARRAULT [baró], Jean-Louis (1910-1994), actor, mim și regizor francez. Animator al vieții teatrale franceze s-a distins prin montarea unor capodopere ale teatrului universal (Hamlet, Orestia), contribuind la consacrarea unor dramaturgi ca Eugen Ionescu și Samuel Beckett.

BENEDICT DE NURSIA (c. 480-c. 558), fondatorul mănăstirii de la Montecassino (Pen. Italică), autorul „Normelor morale” care stau la baza ordinului ce îi poartă numele.

BENEDICTÍN, -Ă (‹ fr.) s. m. și f., adj. 1. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în 529, la Montecassino (Italia) și căruia îi aparțin mai multe congregații: cistercieni, celestini etc. A numărat printre membrii săi erudiți ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei și Romei, munca lor stăruitoare devenind proverbială. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obținut prin macerarea în alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la început de benedictini (1).

BERNEZI, Alpii (BERNER ALPEN), grup muntos în NV Alpilor (Elveția) între Ronul Superior și rîul Aare. Alcătuit din șisturi cristaline și granite. Alt. max.: 4.274 m (vf. Finsteraarhorn). Glaciație montană dezvoltată (c. 80 de ghețari). Alpinism. Stațiuni turistice.

BERTALANFFY, Ludwig von (1901-1973), biolog austriac. Stabilit în Canada. Prof. univ. la Viena, Ottawa, Los Angeles, Edmonton. Pionier al abordării organismice și sistematice a fenomenelor biologice („Biologie teoretică”, „Problemele vieții”). A elaborat o concepție generalizată a sistemelor („Teoria generală a sistemelor”).

BHUTAN, Regatul ~, Stat în partea central-sudică a Asiei pe versantul de SE al M-ților Himalaya; 47 mii km2; 1,45 mil. loc. (1988). Cap.: Timphu (Thimbu) și Paro Dzong (cap. ad-tivă). Limba oficială: tibetana. Relief muntos (alt. max.: Chomo Lari, 7.314 m); în S, mai scund (colinele Duars). Climă variată: tropical musonică în S, temperată și temperat montană (în zona înaltă himalayană). Mici expl. de huilă, min. de cupru, grafit. Economie dominantă agrară: orez (80 mii t, 1988), porumb (81 mii t, 1988), grîu, legume, cartofi, (50 mii t, 1988), citrice (51 mii t, 1988) ș.a. Creșterea bovinelor (c. 400 mii capete, 1988, inclusiv iaci), ovinelor, porcinelor. Întreprinderi de ciment, cherestea, textile, produse alim. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 1,8 mii km. Moneda: 1 ngultrum = 100 cetrum. Exportă lemn, cherestea, cărbune, orez ș.a. și importă produse textile, utilaje, mijloace de transport, produse alim. ș.a. – Istoric. Principat întemeiat de populația thepu în sec. 8, ocupat de tibetani în sec. 9, care impune lamaismul (din sec. 12, religie de stat). În sec. 18, primcipatul B. recunoaște suzeranitatea chineză. Timp de un sec. își apără autonomia internă amenințată de expansiunea britanică. Primul monarh ereditar al B. este instalat la 17 dec. 1917. În 1910, Marea Britanie recunoaște formal independența B., dar își asumă controlul asupra politicii externe a acestuia prin intermediul viceregelui Indiei (până în 1947). La 8 aug. 1949, prin tratatul semnat cu India, aceasta din urmă preia reprezentarea intereselor externe ale B., iar în 1961, și apărarea acestuia. B. este o monarhie parlamentară. Activitatea legislativă este exercitată de rege și de Adunarea Națională, iar cea executivă de rege, de șeful ordinului religios, lama, de Consiliul Regal și de Consiliul de Miniștri condus de suveran.

BIBLIOTÉCĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. Primele b. iau naștere în antic, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut sînt păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre sînt b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la Alexandria, Pergam și Roma. În ev. med., manuscrisele sînt adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma). În perioada Renașterii și mai ales după apariția tiparului iau naștere primele b. publice (Bodleiana ș.a.). Printre marile b. ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca Academiei Române, din București ș.a. ♦ (INFORM.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul înlesnirii activității de programe. 2. Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. 3. Colecție de cărți (tipărite de o anumită editură), prezentînd din punct de vedere grafic și tematic un caracter unitar.

BIGHORN [bighɔrn], culme muntoasă granitică în V S.U.A. (Wyoming și Montana), în M-ții Stîncoși. Lungime: 193 km; lățime: 40-80 km; alt. max.: 4.015 m (Cloud Peak). Păduri de conifere. Vegetație de stepă alpină. Mici ghețari. Turism.

BIHOR 1. Munții ~, masiv muntos constituind nucleul M-ților Apuseni, situat între obîrșiile văii Lada la N și ale Crișului Alb la S. Este alcătuit din roci cristaline, sedimentare (conglomerate, gresii, marne, calcare) și eruptive. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Expl. de bauxită, min. polimetalice, dacite și calcare. Spectaculoase fenomene carstice: peșteri (Scărișoara, Focul Viu, Cetățile Ponorului), avene, cascade, Izbucul și Cheile Galbenei etc. Stațiune climaterică (Stîna de Vale). 2. Jud. în NV României, la granița cu Ungaria, pe cursurile superior și mijlociu ale Crișului Repede și Crișului Negru; 7.535 km2 (3,17% din supr. țării); 660.131 loc. (1991), din care 48,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km2. Reșed.: municipiul Oradea. Orașe: Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău. Comune: 86. Relief dispus în trepte descrescînde de la E la V, constituit dintr-o zonă muntoasă în E și SE (M-ții Plopiș, Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor și Codru-Moma), una deluroasă și depresionară în mijloc (Dealurile Vestice, Depr. Beiuș și Vad-Borod) și o reg. de cîmpie în V (compartimentul central al Cîmpiei de Vest: Cîmpiile Crișurilor, Miersigului, Barcăului și Ierului). Extensiunea mare a calcarelor din zona montană a determinat apariția unor pitorești forme carstice reprezentate prin complexul carstic de la Padiș, Cetățile Ponorului, Izbucul Galbenei, peșterile Meziad, Vadu Crișului, Peștera Vîntului (cea mai lungă din țară, 35 km de galerii), Vîrtop ș.a., numeroase doline, uvalasuri, avene, polii, lapiezuri, chei etc. Climă temperat-continentală moderată, cu temp. medii anuale de 11ºC în cîmpie și în părțile joase ale dealurilor piemontane și de 2-7ºC în reg. montană. Precipitații atmosferice variază de la 550 mm anual în cîmpie, la 700-1.000 mm în zona de dealuri și peste 1.200 mm în munți. Vînturi predominante dispre V, NV și SV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin rîurile Barcău, Crișu Repede și Crișu Negru cu variații mari de nivel (8-10 m) și debit (2-29 m3/s), fapt ce a impus realizarea unor lucrări de îndiguire și canalizare (Canalul colector al Crișurilor, 61 km, care leagă Crișu Repede de Crișu Negru între Tărian și Tămașda, Canalul Cermei-Tăuț, Canalul Culișer etc.). Resurse naturale: petrol (Suplacu de Barcău, Chișlaz, Abrămuț), lignit (Bratca, Vărzari, Ip, Voievozi, Tătăruș, Derna, Borumlaca, Cuzap, Cornițel, Budoi ș.a.), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vîrciorog, Roșia ș.a.), pirite cuprifere, molibden (Băița), marmură (Vașcău, Băița, Budureasa, Chișcău), calcare compacte (Cărpinet, Chistag, Borz, Șoimi, Remeți, Bratca ș.a.), granodiorit (Budureasa), gresii, argile (Șuncuiuș, Bălnaca); izv. cu ape termale (22-48ºC) uneori mineralizate apar la Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai, Răbăgani, Tămășeu, Chișlaz, Săcueni, Marghita, Balc, Tinca ș.a. Economia: Industria jud. B. produce: energie electrică și termică (termocentralele de la Oradea, Salonta și Voivozi și hidrocentrala de la Aștileu), alumină (Oradea), mașini unelte (mașini de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat etc.), utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vașcău, Beiuș ), piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, utilaj minier (Stei), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranți, mase pastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), conf. și tricotaje (Oradea, Marghita, Beiuș, Salonta, Nucet, Vașcău, Aleșd), încălț. (Oradea, Marghita), blănuri (Oradea), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Stei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniș), mat. de constr. (ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc.) la Oradea, Aleșd, Chiștag, Ceica, Beiuș, Valea lui Mihai, Aștileu, obiecte din sticlă (Pădurea Neagră), produse alim. (Oradea, Salonta, Beiuș, Tinca, Vașcău, Valea lui Mihai, Diosig, Aleșd ș.a.). Ind. poligrafică (Oradea). Agricultura este variată ca structură, dispunînd de un bogat fond agricol (491.425 ha, 1989), constituit din 299,770 ha terenuri arabile, 177.329 ha pășuni și fînețe naturale, livezi, vii etc. În 1989, supr. arabile erau ocupate cu porumb (89.005 ha), grîu și secară (74.054 ha), plante de nutreț (45.910 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume etc. Producții însemnate de legume se obțin și în serele de la Oradea. Viticultura deține supr. apreciabile (2.458 ha, 1989) în arealul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 466,1 mii capete ovine, 221,9 mii capete bovine, 348 mii capete porcine, 3.776,7 mii capete păsări. Căile de comunicație feroviare și rutiere de pe terit. jud. B. asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu celelalte state ale Europei prin punctele de frontieră Borș, Episcopia Bihorului, Salonta, Valea lui Mihai. Prin aeroportul de la Oradea, jud. B. are legături directe cu capitala țării. În 1990, lungimea liniilor de c. f. era de 474 km, iar cea a drumurilor publice de 2.491 km (din care 573 km sînt modernizate). Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1991): 521 școli generale, 23 licee, un institut de învățămînt superior (la Oradea), muzee, 622 biblioteci, 150 cinematografe, teatre etc. Turism. Frumusețea și originalitatea peisajului natural (zone carstice, izbucuri, doline, peșteri, chei, defilee, rezervații geologice și floristice etc.), marea varietate a monumentelor istorice și de arhitectură (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăpostește Muzeul Țării Crișurilor, Catedrala romano-catolică din Oradea, Cetatea din Finiș, Turnul Cetății din Salonta, bisericile din lemn din Rieni, Brădet, Copăceni), bogăția elementelor etnografice și folclorice, prezența unor stațiuni balneoclimaterice și climaterice (Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Stîna de Vale) etc. determină desfășurarea unui intens turism de sejur și de tranzit. Indicativ auto: BH.

BILBOR 1. Depr. intramontană, de baraj vulcanic, în Carpații Orientali, între M-ții Călimani (la NV), Giurgeului (la V și SV) și Bistriței (la E), la 950 m alt., drenată de cursul superior al Bistricioarei. Relief colinar și de terase. Expl. de turbă. Izv. minerale bicarbonatate-calcice. 2. Com. în jud. Harghita, pe Bistricioara; 2.951 loc. (1991). Expl. de turbă. Stațiune balneară cu ape carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, cu conținut bogat în fluor. Rezervație naturală floristică (mlaștina Pîrîul Dobreanului, 3,5 ha). Biserică de lemn (sec. 18).

BILLINGS [bíliŋz], oraș în NV S.U.A. (Montana) pe rîul Yellowstone; 119 mii loc. (1984, cu suburbiile). Aeroport. Constr. de mașini agricole; prelucr. petrolului; ind. alim. (zahăr). Centru comercial pentru lînă, carne și animale.

BÍO-BÍO, rîu în centrul statului Chile; 380 km. Izv. din Anzii Patagonezi și se varsă în Oc. Pacific la Conception printr-un estuar. Navigabil în amonte, pînă la Nascimento.

BISTRIȚA-NĂSĂUD, jud. în N României, în jumătatea septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someșului Mare; 5.305 km2 (2,23% din supr. țării); 329.124 loc. (1991), din care 36,39% în mediul urban; densitate: 56,1 loc/km2. Reșed.: municipiul Bistrița. Orașe: Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi. Comune: 53. Relief predominant muntos (M-ții Țibleș, Rodna, Bîrgău, Călimani), de dealuri și podiș (Dealurile Bistriței, Piemontul Călimanilor, partea de N a Pod. Transilvaniei și cea de NV a Pod. Someșan) în cadrul cărora se individualizează cîteva depr. de tip subcarpatic (Bistrița, Dumitra, Șieu, Budac ș.a.). Climă temperat-continentală, moderată, cu diferențieri în funcție de unitățile de relief, supusă uneori, în timpul iernii, influenței maselor de aer polar. Temp. medie anuală este de 9ºC în zona deluroasă și de 0ºC în reg. montane înalte. Precipitațiile atmosferice variază între 650 și 1.400 mm anual. Vînturi predominante dispre V. Rețeaua hidrografică este reprezentată de cursul superior al Someșului Mare care colectează numeroase rîuri mai mici (Anieș, Ilva, Cormaia, Sălăuța, Ilișua, Șieu, Meleș ș.a.). Resursele naturale: cărbuni (Budacu de Jos, Galații Bistriței), gaze naturale (Matei, Enciu, Stupini, Urmeniș, Monor ș.a.), min. neferoase sub formă de polimetale în care predomină plumbul, zincul și piritele cuprifere (Valea Vinului, Rodna, Parva, Valea Borcutului), grafit (Anieș, Maieru), marmură (Anieș, Cormaia, Parva, Sîngeorz-Băi), caolin (Parva, Sîngeorz-Băi), sare (Parva), roci de constr. (andezite, dacite, tufuri vulcanice, argile) la Măgura Ilvei, Sîngeorz-Băi, Anieș, Zagra ș.a., păduri (peste 1/3 din supr. jud.), izv. cu ape minerale bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, clorurate (Sîngeorz-Băi, Anieș, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Sanț, Rodna, Parva, Dumitra, Josenii Bîrgăului ș.a.). Economia: în 1989, industria era reprezentată prin 34 de întrep. aparțînînd metalurgiei feroase, care produc oțel moale și laminate subțiri (Beclean, Rodna), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul căreia se realizează mașini și utilaje, motoare electrice, instalații tehnologice complexe pentru ind. metalurgică etc. (Bistrița), mat. de constr. (armături ind. din oțel, prefabricate din beton, cahle de teracotă) cu centrul la Bistrița, Beclean, Sîngeorz-Băi, Măgura Ilvei, chimică (materiale plastice la Năsăud), expl. și prelucr. lemnului (Bistrița, Rodna, Năsăud, Prundu Bîrgăului, Măgra Ilvei ș.a.), celulozei și hîrtiei (Prundu Bîrgăului), textilă (Bistrița, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi), sticlărie pentru menaj (Bistrița) și alim. (preparate din carne și lapte, semipreparate din legume și fructe, produse zaharoase și de panificație etc.). Agricultura deține o pondere însemnată în economia jud., fiind specializată, cu precădere, în pomicultură și și creșterea animalelor. În 1989, în structura culturilor agricole predominau porumbul (35.976 ha), plantele de nutreț (19.838 ha), grîul și secara (17.955 ha), sfecla de zahăr, cartofii ș.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii și perii, are condiții optime de dezvoltare în reg. Dealurilor Bistriței, Lechinței, Năsăudului și Piemontului Călimanilor. Podgorii compacte se află în zona localit. Lechința, Dumitra, Viișoara și Teaca. Sectorul zootehnic, favorizat de întinsele pășuni naturale și de cultura plantelor furajere, cuprindea în 1990, 338 mii capete ovine, 121,3 mii capete bovine (în special rasele Pinzgau și Bălțata românească), 20,7 mii capete taurine, 199,9 mii capete porcine. Avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 365 km (88 km electrificată) dispunînd de cîteva noduri de c. f. (Năsăud, Beclean, Salva, Ilva Mică) prin care trec două magistrale feroviare importante: București-Baia Mare și Cluj-Napoca-Vatra Dornei. Lungimea căilor rutiere este de 1.304 km, din care 295 km drumuri modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un colegiu tehnic, 281 școli generale, 16 licee, 313 biblioteci, muzee, 104 cinematografe, case memoriale ș.a. Turism: Jud. dispune de un potențial turistic ridicat legat de complexitatea și varietatea peisajului natural, de monumentele istorice și de artă, de bogăția și diversitatea elementelor folclorice și etnografice, cît și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Sîngeorz-Băi, Rodna, Ilva Mică. Zonele montane, cu numeroase trasee turistice și obiective de atracție (peisaj alpin, rîuri repezi, lacuri glaciare, defilee, pasuri pitorești, peșteri, izv. minerale etc.) reprezintă reg. turistice cu cea mai mare afluență. Vestigii istorice și de artă (stațiunile neolitice de la Bistrița, Slătinița, Năsăud ș.a., cele dacice și daco-romane de la Sînmihaiu de Cîmpie, Archiud, castrele romane de la Odorheiu Bistriței, Livezile, Ilișua, cetățile de la Rodna, Bistrița, Ciceu, Anieș, castelele feudale de la Urmeniș, Posmuș ș.a.). Vestite zone de artă populară și folclor pe văile Someșului, Bîrgăului, Șieului ș.a. Case memoriale: George Coșbuc din Hordou (azi com. George Coșbuc), Liviu Rebreanu din Tîrlișua etc. Indicativ auto: BN.

BÎC, rîu în Rep. Moldova, afl. dr. al Nistrului în amonte de Tighina; 155 km. În cursul superior trece prin înălțimile Codrii, apoi prin Chișinău.

BÎRSA 1. Rîu, afl. stg. al Oltului la Feldioara; 66 km. Izv. din M-ții Făgăraș, de sub vf. Comisul și trece prin Zărnești. 2. M-ții Bîrsei, denumire dată munților din S depr. Bîrsei (Piatra Mare, Postăvaru, Măgura Codlei) formați din fliș. Alt. max.: 1.843 m (vf. Piatra Mare). Obiective turistice. 3. Depresiunea Bîrsei, depr. intramontană tectonică, în V Depr. Brașov, cuprinsă în zona de curbură a Carpaților Orientali. Morfologic este o cîmpie aluvio-proluvială, slab fragmentată, cu cîteva dealuri și cu zona centrală mlăștinoasă. Climă răcoroasă cu inversiuni de temperatură. Străbătură de Olt cu afl. săi. Soluri fertile. Cunoscută și sub denumirea de Țara Bîrsei. 4. Com. în jud. Arad, pe Crișu Alb; 2.067 loc. (1991). Mat. de constr.

BOCȘA 1. Oraș în jud. Caraș-Severin, la poalele M-ților Dognecea, pe Bîrzava; 22.520 loc. (1991). Constr. metalice grele (poduri rulante, macarale turn și portuare), de utilaj metalurgic, minier și agricol și de piese auto. Morărit, panificație, subproduse de abator; cherestea. S-a format ca oraș în 1960 prin unirea localit. Bocșa Română și Bocșa Vasiovei (sau Montana). Prima mențiune documentară a com. Bocșa Română datează din 1349, iar a doua din 1534 cînd apare sub forma castrum Bokcha. Ruinele cetății Cuiești (sec. 14, distrusă în 1658). 2. Com. în jud. Sălaj; 3.721 loc. (1991). Casa memorială „Simion Bărnuțiu”.

BOGOTÁ (SANTA FÉ DE BOGOTÁ), cap. Columbiei situată în partea centrală a țării, la 2.660 m alt.; 5,71 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații pe autostrada pan-americană. Aeroport internațional (El Dorado). Pr. centru comercial, financiar, politic și cultural al țării. Fabrici textile, alim., de încălț., producătoare de ciment. Anvelope, îngrășăminte chimice, montaj automobile. Universitate (1536). Colegiul național San Bartolomé (1604). Academie de științe. Monumente: bisericile La Conceptión (sec. 16) și San Francisco (sec. 16-17). Muzee. Întemeiat în 1538 de conchistadorii spanioli sub conducerea lui G. Jiménez de Quesada. Din 1819, cap. Rep. Federative Marea Columbie, iar din 1830 cap. a Noii Granada (care a luat, în 1886, numele de Columbia).

BOLIVIA, Republica ~, stat în America de Sud, în partea centrală a Anzilor (fără ieșire la mare); 1,1 mii km2; 7,2 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Sucré. Reșed. guvernului: La Paz. Orașe pr.: Santa Cruz de la Sierra, Cochabamba, Oruro, Potosi. Este împărțit în nouă departamente. În V țării se desfășoară M-ții Anzi sub forma a două lanțuri principale ce închid între ele un podiș înalt (Altiplano). 2/3 din terit. B. este ocupat de reg. joasă Oriente (alt. sub. 500 m) drenată de afl. ai Amazonului și Paraguayului. Climă temperat-continentală în zona montană, tropical-umedă în Oriente. Expl. de staniu (10.5 mii t, 1988), stibiu, bismut, wolfram, argint, plumb (12,5 mii t, 1988), zinc (32,9 mii t, 1988), cupru, aur, petrol, gaze naturale (2,7 miliarde m3, 1988). Mari resurse de min. de fier (nevalorificate). Pe 3% din supr. țării se practică cultura cartofului (700 mii t, 1988), cerealelor (porumb, orez, grîu), plantelor tropicale (trestie de zahăr 2 mil. t, 1988, bananieri ș.a.), citricelor (104 mii t, 1988), maniocului ș.a. Se cresc bovine (5,45 mil. capete, 1988), ovine (9,6 mil. capete, 1988), caprine, lama, alpaca. Ind. textilă și alim. îndeosebi, dar și metalurgie neferoasă, rafinarea petrolului, ind. lemnului. C. f.: 3,8 mii km. Căi rutiere: 37,3 mii km. Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă gaze naturale (c. 55%), staniu și min. feroase (c. 1/3), cafea ș.a. și importă utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim. și cereale, produse chim. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi amerindiene (guarani, aymara, chiciua ș.a.), terit. B. a fost cucerit în sec. 16 de spanioli, împotriva cărora au avut numeroase răscoale (cea mai puternică în 1780-1781, sub conducerea lui Tupac-Amaru). La 6 aug. 1825 în urma Războiului pentru independența Coloniilor Spaniole din America, se proclamă independența B (Peú de Sus), numită astfel în cinstea eliberatorului S. Bolivar. La sfîrșitul sec. 19 au început să pătrundă în economia țării capitalul englez și american. În urma războaielor care i-au fost impuse (cu Chile în 1879-1883 și cu Paraguay în 1932-1935), B. a pierdut aproximativ jumătae din terit. inițial. În 1943, B. a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea coaliției antihitleriste. După al doilea război mondial s-a întărit mișcarea democratică, antiimperialistă. V. Paz Estenssoro, venit la putere în urma unei răscoale populare (1952), a realizat unele reforme politice și economice (sufragiul universal, naționalizarea majorității minelor de cositor, reforma agrară). În 1964, guvernul V. Paz Estenssoro a fost înlăturat de o juntă militară, condusă de generalul R. Barrientos Ortuño. În 1969, puterea a fost preluată de un guvern condus de generalul A. Ovando Candia, care a trecut la naționalizarea unor companii străine, iar în 1970, de un guvern democrat condus de generalul J.J. Torres. A 187-a lovitură de stat de la proclamarea independenței și cea de-a 5-a de după cel de-al doilea război mondial înlătură, în aug. 1971, guvernul generalului Torres Gonzales și instituie regimul colonelului Hugo Bánzer Suárez (1971-1978). După demisia președintelui Bánzer Suárez, B. cunoaște o nouă etapă de frămîntări social-politice. Președintele J. Paz Zamora (1989) s-a angajat într-o politică de stabilizare economică și de combatere a traficului de droguri și de distrugere a plantațiilor ilegale de coca. B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Congresul Național, iar cea executivă de un cabinet condus de președinte.

BOLOVĂNIȘ (‹ bolovan) s. n. Rocă sedimentară detritică, mobilă, formată din elemente rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 70 mm și constituită din bucăți de roci rezistente la eroziune. Se formează prin acțiunea apelor curgătoare (în amonte), a ghețarilor (în locul de topire) și a mărilor (în apropiere de țărm), constituind aluviunile teraselor, morene și cordoanele litorale.

BOLSENA (VULSINIO), lac vulcanic în Italia (Lazio), în zona premontană a Apeninilor centrali, la 305 m alt.; 114,5 km2; ad. max.: 146 m. Este drenat de rîul Marta spre M. Tireniană. Pescuit.

BÓLSON (‹ engl. {i}) subst. (GEOGR.) Depresiune tectonică endoreică intramontană, cu marginile stîncoase abrupte și cu partea centrală netedă formată prin acumulări de nisipuri (playa) sau prin nivelare erozională (pediment). Este specifică reg. deșertice din S.U.A. și Mexic.

BOMBAY [bombéi] (MUMBAY), oraș în V Indiei (al doilea al țării), centru ad-tiv al Statului Mahārāshtra, situat pe continent și pe o ins. în apropierea coastei; 10,14 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Cel mai mare port al țării, cu un trafic de 24,2 mil. t (1985). Aeroport internațional (Santa Cruz). Mare centru comercial (piață mondială a bumbacului), financiar și ind. (țesături de bumbac, montaj de automobile, constr. navale, vagoane și locomotive, produce chimice și farmaceutice, aparataj electrotehnic, prelucr. petrolului). Reactor atomic (Trombay ). Studiouri cinematografice (2/3 din prod. națională). Universitate (1857), institut tehnologic. În sec. 16 a fost cucerit de portughezi, iar între 1668 și 1873 s-a aflat în stăpînirea Companiei Engleze a Indiilor Orientale.

BORSEC 1. Depr. intramontană în Carpații Orientali, între M-ții Giurgeu (la V-SV) și Bistriței (la E-NE), drenată de Valea Vinului, afl. al Bistricioarei. Supr.: 30 km2. Relief colinar și de terase joase. Climă răcoroasă (media termică anuală 4ºC). Păduri de rășinoase. Expl. de feldspat și lignit (Borsec). Izv. minerale. Zonă turistică. 2. Oraș în jud. Harghita, în depr. cu același nume; 3.242 loc. (1991). Expl. de lignit, travertin și feldspat. Ve che stațiune balneoclimaterică (din 1804), cu izv. de ape carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, alcalino-feroase (renumite și ca ape de masă), indicate în tratamentul afecțiunilor tubului digestiv, ale rinichilor și căilor urinare, ale celor endocrine, hepato-biliare etc.; nămol terapeutic. Îmbutelierea apelor minerale. Declarat oraș în 1956.

BORȘA 1. Oraș în jud. Maramureș, în golful estic al depr. Maramureș, închis de M-ții Maramureș (la N) și Rodna (la S), la 700-850 m alt.; 30.504 loc. (1991). Expl. de plumb, zinc, cupru și andezit. Uzină de flotație și preparare a minereurilor. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea); panificație. Ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice. Centru pomicol. Biserică de lemn (1700). La 12 km E de B. se află complexul turistic B., la 850 m alt., cu posibilități de practicare a turismului montan și a sporturilor de iarnă (pîrtie de schi); linie de teleferic (lungime: 1.920 m; diferență de nivel 500 m). Menționat documentar în 1356 și apoi în 1450. Declarat oraș în 1968. 2. Com. în jud. Cluj; 1.950 loc. (1991).

BOULDER [bəuldə], oraș în partea central-vestică a S.U.A. (Colorado), la NV de Denver; 165,2 mii loc. (1980, cu suburbiile). Ind. aerospațială. Stațiune montană. Universitate.

BRAMANTE, Donato (1444-1514), arhitect renascentist italian. A dat o nouă orientare arhitecturii din sec. 16, îmbinînd armonios principiilie matematicii și staticii cu formele de tradiție clasică. A construit bisericile Santa Maria presso San Satiro și Santa Maria delle Grazie din Milano, „tempietto” di San Pietro in Montorio (Roma) și a început reconstrucția bazilicii San Pietro din Roma. A executat și fresce.

ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă servind la prelungirea unor obiecte. 2. (La box) Mișcare de întindere rapidă a brațului; lungimea brațului (în raport cu aceea a adversarului). – Fr. allonge.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km2. Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km2 (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km2. Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5ºC în zonele montane înalte, 7,5ºC în reg. dealurilor piemontane și 8,2ºC în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5ºC, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

BRĂILA 1. Municipiu situat în E Cîmpiei Române, port pe stg. Dunării, reșed. jud. cu același nume; 249.633 loc. (1991). Pr. centru industrial: energie electrică (termocentrala de la Chiscani, 1.950 MW), metalurgie feroasă (laminate din oțeluri aliate, sîrmă, fier-beton, lanțuri, cuie etc.), constr. de mașini și utilaje pentru lucrări de constr. (excavatoare pe pneuri și șenile, rulouri compresoare, gredere, screpere), constr. și reparații de nave fluviale (remorchere, șlepuri, cargouri de pînă la 7.500 tdw, drăgi etc.), constr. de utilaje pentru fabrici de ciment, pentru uzine de aluminiu, pentru ind. celulozei și hîrtiei, și de prelucr. a lemnului, constr. de vagoane siderurgice, de rotoare pentru turbine hidroenergetice etc. Ind. mat. de constr. (șamote, mortar refractar, prefabricate din beton, cărămidă), celulozei și hîrtiei (inclusiv pe bază de stuf), prelucr. lemnului (mobilă, chibrituri), conf., chim. (fibre artificiale, celofan, folii impermeabile), alim. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică, muzeu de istorie și de artă. Monumente: geamie (sec. 17), transformată în biserică ortodoxă în 1831. Numeroase edificii din sec. 19 (Cazarma Veche, Magistratura Orașului, Spitalul Vechi, hanuri cu o arhitectură specifică). Locuită neîntrerupt din neolitic, așezarea a fost menționată documentar în 1368. Pr. port al Țării Românești (sf. sec. 14); cucerit de turci (1540), împreună cu terit. din jur, a fost transformată în raia (1542), numită Ibrail, și stăpînită timp de aproape trei sec. Cetatea, construită de turci în sec. 16, a fost dărîmată în iarna 1828/1829, iar orașul și terit. din jur restituite Țării Românești prin Pacea de la Adrianopol (1829); în sec. 19, B. a devenit cel mai de seamă port al Țării Românești, îndeosebi pentru cereale. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în NE C. Române, pe cursul inf. al Dunării; 4.724 km2 (1,99% din supr. țării); 403.856 loc. (1991), din care 67% în mediul urban; densitate: 82 loc./km2. Reșed.: municipiul Brăila. Orașe: Făurei, Ianca, Însurăței. Comune: 39. Relieful aparține în exclusivitate părții de NE a C. Române, reprezentată prin mai multe subunități (C. Călmățuiului sau Bărăganul Central, C. Brăilei sau Bărăganul de Nord și C. Siretului inferior), în care singurele zone accidentate sînt văile rîurilor, crovurile cu cuvete lacustre. Luncile rîurilor Siret, Buzău și Călmățui constituie subunități distincte în cadrul cîmpiei, iar lunca Dunării, numită și Balta Brăilei, este cea mai mare (96.000 ha), fiind îndiguită, desecată și redată circuitului agricol. Clima este temperat-continentală, cu veri călduroase și secetoase și ierni friguroase. Temp. medie anuală este de 10,4ºC, înregistrîndu-se amplitudini mari (25,2ºC) între iarnă și vară. Pe terit. jud. B., la stația meteorologică Ion Sion s-a înregistrat maxima absolută a țării (44,5ºC la 10 aug. 1951). Precipitațiile însumează, în medie, 400-500 mm anual. Vînturile dominante bat dinspre N și NE (crivățul și suhoveiul). Rețeaua hidrografică este constituită în pr. din cursurile inf. ale Siretului, Buzăului, Călmățuiului și Dunării. În zona cursului inf. a Siretului se remarcă un puternic fenomen de subsidență al scoarței terestre, reflectat prin convergența rîurilor, aluvionarea intensă a acestora și meandrare. Resurse naturale: zăcăminte de țiței (Ianca, Făurei, Ulmu, Bordei Verde, Bărăganul) și gaze naturale (Ulmu, Oprișenești), expl. de argile (Brăila, Făurei, Însurăței, Grădiștea) și nisipuri, izv. cu ape minerale (Însurăței). Economia: În 1989, structura prod. globale industriale, scotea în evidență ca ramură pr. ind. constr. de mașini și prelucrarea metalelor (27,7%) reprezentată prin Șantierul naval și Întreprinderea „Promex” S.A. din Brăila. Alte ramuri cu ponderi importante în prod. ind. a jud. B. sînt: ind. chimică, 14,1% (Combinatul de fibre artificiale din Chiscani); ind. energiei electrice (termocentrala Brăila-Chiscani); metalurgiei feroase (Întreprinderea „Laminorul” din Brăila produce oțeluri aliate, laminate de diferite profile, fier-beton etc.), celulozei și hîrtiei (Chiscani), prelucr. lemnului (mobilă, chibrituri la Brăila), textilă și a conf. (Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței), mat. de constr. (ciment, prefabricate din beton la Brăila, cărămizi la Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței), alim. (paste făinoase, biscuiți, brînzeturi, lapte praf, produse din carne, dulciuri, conserve de legume și fructe, zahăr etc.). Agricultura beneficiază de condiții pedoclimatice favorabile și de vaste lucrări de hidroameliorații (379.579 ha irigate, locul 2 după jud. Constanța). Din totalul supr. agricole a jud. B. (381.081 ha, 1989), 337.182 ha revin terenurilor arabile destinate în cea mai mare parte culturilor de plante uleioase (81.242 ha), porumb (72.548 ha), grîu și secară (69.127 ha), plante de nutreț (32.874 ha), floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, legume, pepeni, tutun etc. O largă dezvoltare au culturile legumicole în sere (Chiscani, Surdila-Găiseanca). Viticultura ocupă supr. restrînse în zona localit. Însurăței, Ianca, Făurei, Șuțești, Urleasca. În 1990, sectorul zootehnic dispunea de însemnate efective de animale provenite din mari complexe de creștere a porcinelor (412,4 mii capete), ovinelor (396,1 mii capete), bovinelor (153 mii capete) și păsărilor (2.404,9 mii capete). Prezența Dunării și a unor lacuri mari pe terit. jud. B. (Jirlău, Ciulnița, Lacu lui Traian, Bătrîna ș.a.) determină o intensă activitate de pescuit. Căile de comunicație (1990): jud. B. dispune de o însemnată rețea de căi ferate (168 km lungime, din care 126 km electrificate), rutiere (1.150 km, din care 202 km modernizate) și fluviale. Prin portul fluvio-maritim Brăila, situat la 171 km de Marea Neagră, se efectuează transporturi de mărfuri și călători către și dinspre Marea Neagră, dar și cu porturile fluviale din amonte. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 175 școli generale, 17 licee, două teatre de stat (unul dramatic și altul de păpuși la Brăila), 91 cinematografe, 284 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are valențe turistice determinate de așezarea sa pe Dunăre, la intersecția fluxului turistic dinspre Moldova spre litoralul Mării Negre și Delta Dunării și invers. Vestigii ale trecutului (așezarea geto-dacică de la Brăilița, necropola de la Chiscani, ruinele cetății Brăila etc.). Obiective naturale (Balta Brăilei, de interes cinegetic și pescuit sportiv, Popina Blasova – monument al naturii – unde există un punct turistic nautic pentru concursuri internaționale, Pădurea Viișoara de lîngă Însurăței ș.a.). Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat. Indicativ auto: BR.

AMÓNTE adv. (În expr.) În amonte (în legătură cu situația unui punct de pe cursul unei ape) = mai aproape de izvor (în comparație cu alt punct). – It. a monte.

BROOK [bruc], Peter (n. 1925), regizor englez. Celebru prin montarea pieselor lui Shakespeare. A pus cu succes în scenă piese din dramaturgia contemporană („Marat-Sade” de Peter Weiss), spectacole colaj cu un pronunțat caracter politic („US”), spectacole de operă („Evgheni Onedin”); filme („Moderato cantabile”).

BROWNING [bráuniŋ], localit. în S.U.A. (Montana), în apropierea graniței cu Canada; 1,2 mii loc. (1980). Aici, la 23-24 ian. 1916, s-a înregistrat cea mai mare variație diurnă de temp. (55,5ºC) de la 6,7ºC la -48,8ºC, datorită unei bruște inversiuni termice la poalele M-ților Stîncoși.

ANTICATÓD, anticatozi, s. m. Placă metalică montată în interiorul unui tub de raze X, care, lovită de razele catodice, devine izvor de raze X. – Fr. anticathode (< gr.).

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.

ARBALÉTĂ, arbalete, s. f. (Înv.) Arc din oțel montat pe un pat de lemn (prevăzut cu un resort), folosit la aruncarea săgeților. – Fr. arbalète.

SAHARA (în arabă: AȘ-ȘAHRᾹ), cel mai mare deșert de pe Pământ, în sens larg ocupând aproape în întregime N Africii, extins pe 5.630 km de la V la E, respectiv de la Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1.930 km de la N la S, de la m-ții Atlas și țărmul M. Mediterane și până în zona savanelor din reg. Sudan; 9,1 mil. km2. În sens restrâns, se întinde în E numai până în Valea Nilului; deșertul de la E de Nil, până la M. Roșie, este cunoscut și sub numele de Deșertul Arabiei. Ocupă mari porțiuni din statele Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Ciad, Sudan și o mică parte din Sénégal și Burkina Faso. Fundamentul cristalin, acoperit de gresii și calcare paleozoice, mezozoice și terțiare, apare la suprafață în V, precum și în masivele muntoase centrale (Ahaggar, Tassili-n-Ajjer, Tibesti). Alt. max.: 3.415 m (vf. Emi Koussi din masivul Tibesti). Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane și în platourile vulcanice din Libia și din Mauritania), regurile și ergurile. Climă tropicală deșertică, cu temp. medii ridicate (38ºC), precipitații reduse (20-200 mm/an) și amplitudini termice diurne foarte mari (30ºC în aer și 70ºC pe sol). Temp. medie a lunii ian. este +10ºC, iar a lunii iulie 35ºC. Temp. max. absolută (58ºC) a fost înregistrată în sept. 1922 la Al-’Azῑzῑyah (Libia), iar minima absolută -18ºC (pe timp de noapte). S. este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale. Vegetație (c. 1.000 de specii) xerofită, rară. În cele c. 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale ș.a. Faună săracă (scorpioni, șopârle, vulpi de deșert); spre margini pătrund uneori și animale de savană. Lipsită de așezări omenești permanente (cu excepția oazelor), este locuită totuși de o populație nomadă foarte dispersată, alcătuită din arabo-berbere crescători de cămile. Mari zăcăminte de petrol, gaze naturale, min. de fier etc.

SAFÍR (‹ fr., lat.; {s} gr. sapheiros < ebr. sappir „cel mai frumos lucru”) s. n. Varietate albastră, transparentă, de corindon, folosită ca piatră prețioasă. Cele mai renumite exemplare de s. s-au găsit în ins. Ceylon, Uniunea Myanmar, India și S.U.A. (statul Montana). Considerat piatra destinului; ocrotitoare pentru cei născuți în sept. Se poate obține (din 1902) și pe cale artificială.

RUCĂR, com. în jud. Argeș, situată pe cursul superior al râului Dâmbovița, în culoarul depresionar Rucăr-Bran, la poalele NE ale m-ților Leaota, cele de S ale m-ților Piatra Craiului și cele SE ale m-ților Iezer; 6.230 loc. (2005). Expl. de gresii și calcare. Expl. și prelucr. lemnului. Produse textile și alim. (preparate din lapte). Centru de dulgherit și de confecționare a uneltelor din lemn. Muzeu etnografic. Important punct de vamă în Ev. med. În apropiere de R., pe Dealul Orății, se află ruinele Cetății lui Negru Vodă (sec. 14), cunoscută și sub numele de Cetatea Dâmboviței sau Cetatea Nemților. În satul R., atestat documentar în 1602, se află biserica având dublu hram – Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru (1780), o dârstă cu piuă (sec. 19) și o casă țărănească din brad pe soclu de piatră. Important centru turistic, în special pentru turism rural (peisaj submontan, climat tonic, costume de port popular, case țărănești cu aspect de vile etc.). Punct de plecare spre complexul carstic Cheile Dâmboviței-Dâmbovicioarei-Brusturet din parcul național Piatra Craiului și spre crestele montane din jur.

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încât, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat cu butoane. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circilă fluide la temperatură înaltă. – Germ. [Zieh]harmonika, [Mund]harmonika.

ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-portocalii și fructe negricioase (Arnica montana). – Lat. lit. arnica.

AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă montată pe șasiu, folosit pentru transportul lichidelor. – Din auto2 + cisternă.

AUTODÍNĂ s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – După fr. autodyne.

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km2 (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6ºC, în cel deluros 8-10ºC, iar în cel de cîmpie de 10,5ºC. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.

BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Lamă de oțel ascuțită la vârf, având un mâner care se poate fixa de țeava puștii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baionetă) = luptă corp la corp, în care se folosește pușca cu baioneta pusă. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese cilindrice sau plate, care se realizează printr-o mișcare relativă de translație urmată de una de rotație. – Fr. baïonnette.

BALADÓR, baladoare, s. n. Sistem compus dintr-una sau din mai multe roți dințate, montate pe același arbore, care, angrenate pe rând cu alte roți, pot realiza diferite raporturi de transformare a vitezei. – După fr. baladeur.

BALONÉT, balonete, s. n. 1. Cameră de gaz din interiorul unui dirijabil, care se poate umfla sau dezumfla, pentru a menține înălțimea dirijabilului în timpul zborului. 2. Plutitor suplimentar montat către extremitățile aripilor unui hidroavion, pentru a împiedica intrarea acestora în apă. – Fr. ballonnet.

BANÁNĂ, banane, s. f. 1. Fructul bananului; are formă lunguiață și este făinos, zaharos și aromatic. 2. Piesă de metal care se montează la capătul unei conducte electrice și se introduce într-un dispozitiv pentru a stabili contactul electric. – Fr. banane.

BANCHÉTĂ, banchete, s. f. 1. Bancă mică (capitonată) fără spetează; bancă sau canapea montată în vehicule, pe care stau oamenii. 2. Porțiune orizontală, de forma unei trepte, într-o lucrare de terasament. – Fr. banquette.

BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fașă (de tifon) cu care se acoperă o rană sau cu care se susține sau se imobilizează o parte bolnavă a corpului. V. pansament. 2. Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 3. Piesă circulară montată pe exteriorul obezii sau jantei roților, la unele vehicule. – Fr. bandage.

BARÁJ, baraje, s. n. 1. Obstacol construit de-a curmezișul albiei unei ape pentru a-i opri complet curgerea, în scopul ridicării nivelului în amonte; stăvilar, zăgaz. ♦ Lucrare provizorie într-un puț de mină în timpul săpării acestuia, pentru a opri pătrunderea apelor care vin de sus sau care izvorăsc din fund. 2. Piedică, barieră; (Mil.) lucrare realizată prin săpături, așezare de mine etc., cu scopul de a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie) = tir susținut de artilerie, pentru oprirea înaintării inamicului. – Fr. barrage.

BÁRĂ, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmează să fie prelucrat). ♦ Bucată de lemn sau de metal, de lungime și grosime variabilă, având diferite întrebuințări. 2. Fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bară (fixă) = aparat de gimnastică format dintr-un sul de metal fixat pe doi stâlpi. 3. Barieră care desparte, la instanțele judecătorești, pe judecători de avocați și împricinați; p. ext. locul de unde se pledează în fața instanței. 4. Semn grafic în forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare în interiorul unui text; (Muz.) semn în formă de linie verticală, întrebuințat la separarea măsurilor pe portativ. 5. Ridicătură a fundului mării la gura unui fluviu, formată prin îngrămădirea nisipului sau a mâlului. 6. Valul care urcă de la gura unui fluviu spre amonte o dată cu fluxul, la mările cu maree importantă. – Fr. barre.

CALABRIA 1. Pen. în SV Italiei, între M. Tireniană și Ionică, la str. Messina. Lungime: c. 250 km. Relief muntos (alt. max.: 1.956 m, vf. Montalto). Climat mediteranean. Vegetație de tufișuri xerofite. Denumirea în antic. Bruttium, a fost colonizat de greci, care au întemeiat aici importante orașe ca Sibaris și Crotona (sec. 7 î. Hr.). Sub stăpînire romană, longobardă, bizantină, normandă (sec. 11), a fost alipită Regatului Neapolelui și Siciliei (sec. 12), apoi Regatului Italiei (1960). 2. Reg. în S Italiei, între Str. Messina și G. Taranto; 15,1 mii km2; 2,15 mil. loc. (1988). Oraș pr.: Catanzaro. Măslini; citrice; viticultură. Creșterea animalelor. Parc național.

RULMÉNT (‹ fr.) s. m. 1. Organ de mașină care servește la rezemarea și la ghidarea fusurilor de arbori sau osii, compus din două inele concentrice (unul montat pe arbore, iar celălalt în carcase sau în corpul mașinii), separate prin corpuri de rostogolire (bile, role etc.) care prezintă rezistență apreciabil mai mică decât decât lagărele de alunecare. Unii istorici apreciază că r. cu bile a fost inventat în 1794 de Philip Vaughan. Prima aplicare practică a fost făcută în c. 1900 la biciclete. Primul r. cu role conice a apărut în S.U.A. (1918) iar cu ace în Germania (1922). 2. Faptul de a circula, de a rula (vorbind despre bani). ◊ CONT. Fond de r. net = diferența dintre activele curente ale unei intreprinderi. Se mai poate calcula și ca diferență dintre capitalul permanent și activele imobilizate.

BLAU s. n. (Rar, în expr.) A face blau = a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare. – Germ. blau [Montag].

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km2 (inclusiv 755,2 mii km2 de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80º lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m3, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

BOLÁRD, bolarzi, s. m. Stâlp metalic scurt, cu patru pinteni laterali, uneori cu capătul superior îngroșat, montat pe chei și servind la legarea navelor. – Fr. bollard (<engl.).

CAPE TOWN [kéiptaun] (KAAPSTAD), cap. legislativă a Rep. Africa de Sud (reșed. parlamentului), situată la 50 km N de Capul Bunei Speranțe, port. la Oc. Atlantic, centrul ad-tiv al prov. Cape; 1,91 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Centrală atomoelectrică (1984). Șantiere navale. Montaj de automobile, constr. navale, material rulant, produse alim., șlefuirea diamantelor. Export de lînă, fructe, diamante. Universitate (1918). Observator astronomic (1827-1828). Grădină botanică (1913). Întemeiat în 1652 de coloniști olandezi conduși de Jan van Riebeeck. Centru ad-tiv al fostei posesiuni engleze Colonia Capului (1806-1910).

BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.

BUCELÁ, bucelez, vb. I. Tranz. A monta o bucea. – Din bucea.

CAPRI, ins. italiană în M. Tireniană, la S de G. Napoli; 10,4 km2; c. 12 mii loc. Relief muntos calcaros. Alt. max.: 589 m (monte Solaro). Renumită regiune turistică (Grota Albastră) și climaterică. Măslini și citrice. Floricultură. Viticultură.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km2 (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km2. Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5ºC în depr., 9ºC în reg. munților mijlocii și 0ºC pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55ºC), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

BUFÉT, bufete, s. n. 1. Dulap de sufragerie sau de bucătărie în care se ține vesela. ♦ Bufet de orgă = mobilă de lemn sau de metal în care sunt montate tuburile unei orgi. 2. Local în care se servesc mâncăruri (reci), băuturi etc. ♦ Cameră sau masă unde se servesc mâncăruri (reci), băuturi etc. 3. Mâncăruri care se servesc la bufet (2).Fr. buffet.

CARPAȚI, sistem montan european, reprezentînd continuarea estică a M-ților Alpi. La Bratislava, în E Bazinului Vienei, Dunărea îl desparte de ultimele prelungiri ale Alpilor (M-ții Leitha), iar în cealaltă extremitate, după ce au descris un arc uriaș, lung de peste 1.300 km, culoarul Timok-Nišava îl separă din nou, de astă dată de Balcani. Formarea sistemului a început prin mișcările tectonice din faza de orogeneză austrică (Mezocretatic) care au dus la cutarea zonei interne a C. și au antrenat în unele sectoare porțiuni din fundamentul cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunându-se reg. înconjurătoare (autohtone) sub forma pînzelor de șariaj (ex. în M-ții Tatra, M-ții Parîng și Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul și sedimentarul mezozoic al Pînzei Getice și al Autohtonului au fost apoi strîns cutate și fragmentate. În Paleocen (faza laramică) are loc o ridicare generală a zonei centrale a C. și retragerea definitivă a apelor marine din această zonă. La sfîrșitul Paleogenului, în mișcarea de ridicare și și de cutare este antrenată și zona exterioară (a flișului) care se alătură zonei muntoase mai vechi. În Neogen s-au produs puternice erupții vulcanice, care au dus la formarea celui mai lung lanț vulcanic din Europa, situat pe rama interioară a arcului carpatic. La exteriorul sistemului montan s-a format cea mai nouă unitate de orogen a C., Subcarpații, o dată cu care s-a produs și o înălțare în bloc a întregului masiv. Caracteristică pentru C. este prezența platformelor de eroziune rezultate în urma acțiunii agenților modelatori externi și a ridicărilor succesive, pe verticală. Deși nu există ghețari actuali, urmele glaciațiunii cuaternare sînt evidente în relieful culmilor înalte (Tatra, Černogora, Rodna, Făgăraș, Retezat ș.a.), prin circuri, custuri, văi glaciare etc. În afara glaciațiunii de tip alpin, C. au suferit și influența ghețarului scandinav, care a pătruns pe văi, lărgindu-le și lăsînd acumulări de morene. Cu excepția zonei flișului, slab fragmentată și cu alt. reduse, C. sînt străbătuți transversal de numeroase rîuri. Din punct de vedere fizico-geografic, se împart în trei grupe pr.: C. Nord-Vestici, C. Centrali și C. Sud-Estici. 1. Carpații Nord-Vestici se întind între Dunăre (Bratislava) și Biała (afl. al Dunajecului) din SV Poloniei. Structura și morfologia sînt complicate, existînd atît masive cristaline, cît și eruptive puternic afectate de eroziune. Se întîlnesc numeroase culmi paralele alcătuite din fliș, separate prin depresiuni alungite de natură tectonică sau sculpturală. Alt. medii: 1.000-1.400 m, depășind foarte rar 2.000 m. Totuși în această grupă se află Tatra, cel mai înalt masiv cristalin din întregul sistem montan carpatic (2.663 m în vf. Gerlachovka), cu forme glaciare bine dezvoltate și păstrate. La S de Tatra, între rîurile Váh și Hron, se găsește masivul cristalin Tatra joasă, care culminează în vf. Dumbier (2.043 m), coborînd la periferie sub 1.000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat E-V, și drenat de rîul Hron, desparte munții din N de M-ții Metaliferi ai Slovaciei, munți joși (alt. max.: 1.477 m), generați de vulcanismul neogen. Prin eroziunea conului vulcanic s-au format o serie de neckuri și bazine. Ocolind Tatra Înaltă pe la N se desfășoară C. flișului. Ei încep la Dunăre (Bratislava) prin C. Mici (alt. max.: 768 m), în a căror axă apare fundamentul cristalin, și se continuă cu C. Albi, mai înalți (c. 1.000 m) și mai largi, cuprinzînd numeroși martori din calcare jurasice, și cu Beskizii Slovaciei, munți mijlocii (1.725 m alt. max. în vf. Babia Gora), avînd mare lărgime și o structură asemănătoare Obcinelor Bucovinei. 2. Carpații Centrali constituie o unitate bine individualizată care separă C. Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfășoară între Biała și culoarul Rika-Sviča. În relieful lor, cu alt. ce depășesc rar 700-800 m, sînt caracteristice culmile paralele constituite din fliș în alternanță cu cîmpulunguri, fragmentate de văi transversale slab adîncite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale și trecători joase, de obîrșii. Către N, C. Centrali trec, prin intermediul unor pinteni din gresie, în dealurile precarpatice, pe care le domină cu 200-300 m. Către Depr. Panonică din sud, trecerea se face prin două șiruri de măguri (700-1.000 m) reprezentînd neckurile și masivele vulcanice ale M-ților Vihorlat, care încadrează o depr., subcarpatică. 3. Carpații Sud-Estici se desfășoară între culoarele Rika-Sviča la N și Timok-Nišava la S, avînd cea mai mare extindere pe terit. României și unde se deosebesc trei sectoare: C. Orientali, C. Meridionali și C. Occidentali. Carpații Orientali se întind ca unitate morfologică de la hotarul de N al României pînă la valea Prahovei, iar ca structură geologică pînă în valea Dîmboviței. Sînt alcătuiți din trei zone geologice, dispuse paralel: zona flișului (în E), cristalino-mezozoică (în centru) și vulcanică (în V). Alt. max.: 2.303 m (vf. Pietrosu Rodnei). Se caracterizează prin dispunerea paralelă a culmilor, numeroase pasuri (Prislop, Bicaz, Ghimeș-Palanca, Bratocea, Buzău, Predeal etc.), sînt bine împăduriți și au depr. interioare; alcătuiesc principala zonă forestieră a țării. Zăcăminte de petrol, sare, min. de mangan, fier, cupru, sulf etc. Resurse hidroenergetice. Zone turistice (masivele Rodnei, Rarău, Ceahlău, Cheile Bicazului – Lacul Roșu, Lacul Sf. Ana etc.). Partea de S a Carpaților Orientali, cuprinsă între valea Oituzului, valea Prahovei și Depr. Brașov, se individualizează ca o unitate aparte (Carpații Curburii). Carpații Meridionali se întind ca unitate morfologică, de la valea Prahovei pînă la culoarele Timiș-Cerna și Bistra-Strei, iar ca unitate geologică de la Dîmbovița la Dunăre. În alcătuirea lor intră ca unități tectonice Autohtonul și Pînza Getică. Predomină șisturile cristaline care au determinat masivitatea lor cu o cuvertură de calcare cretacice (uneori organogene) ce dau forme de relief spectaculoase. Se caracterizează prin existența unor noduri orohidrografice, a unui număr redus de depr. intramontane și de pasuri de culme (Bran, Vîlcan) și trecători de vale (Lainici, Turnu Roșu). Prezintă frecvente urme glaciare în zona crestelor înalte. Alt. max.: 2.544 m (vf. Moldoveanu). Importante zăcăminte de cărbuni, min. de fier, mică, grafit. Turism în masivele Bucegi, Făgăraș, Retezat etc. Carpații Occidentali se întind între Dunăre la S și Someș la N, constituind o sinteză geologică a celorlalte sectoare carpatice. Valea Mureșului îi împarte în două grupe pr.: M-ții Apuseni în N, mai înalți și, M-ții Banatului și Poiana Ruscă în S. Au un relief de culmi domoale, cu un ansamblu de nivele de eroziune etajate, puternic fragmentate de depresiuni-golf, care pătrund adînc în masa muntoasă. Nuclee de șisturi cristaline și granite alternează cu depozite sedimentare străbătute de roci eruptive. Prezența calcarelor a favorizat apariția fenomenelor carstice. Nodurile orografice au aspect de munți-bloc, fără urme glaciare, separate prin depr. tectonice de tip golf. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Zăcăminte de bauxită, min. de aur și argint. Obiective turistice: Cheile Turzii, Carașului, Nerei, peșterile Scărișoara, Meziad, Focul Viu, Cetățile Ponorului.

CASCADĂ (‹ fr.) s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui rîu, fluviu sau torent provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii. Frecvente în regiunile calde și umede peste fostele praguri glaciare, în unitățile înalte de relief unde bancurile de roci dure alternează cu altele mai moi. C. cu cea mai înaltă cădere de apă din lume este Angel (Venezuela, 979 m). În România cea mai înaltă c. este Izvorul Cailor (M-ții Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, în componența unui sistem hidroenergetic amenajate în serie pe un curs de apă, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascadă de rîs = rîs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (TEHN.) Montaj în c. = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice pentru a îmbunătăți factorul de putere sau pentru a modifica fără pierderi turația acestora.

CAUCAZ, masiv muntos în Armenia, Azerbaidjan, Gruzia și Rusia, situat între M. Neagră și M. Caspică, format în timpul orogenezei alpine. Lungime: 1.500 km. Constituie parte a limitei de S dintre Europa și Asia. Este format din granite, șisturi cristaline și argiloase. Cuprinde culmile C. Mare și C. Mic. Alt. max.: 5.642 m (vf. Albrus). În C. sînt c. 2.000 de ghețari. Climă temperată în N, subtropicală în Transcaucazia, montană pe înălțimi. Rîurile (Kura, Terek, Rioni, Kuban ș.a.) au mari resurse hidroenergetice. Zăcăminte de min. polimetalice, mangan, cărbune, mat. de constr., petrol. Izv. minerale curative. Vegetație specifică foarte bogată. Turism. Alpinism.

CAUDIUM, oraș antic și trecătoare (Furcile Caudinae) în S Italiei, în M-ții Apenini unde în 321 î. Hr., în timpul celui de-al doilea război cu samnații, armata romană, înfrîntă, a fost silită să treacă, dezarmată, pe sub „furcile caudine” ( o poartă joasă făcută din trei sulițe). Azi Montesarchio.

CAVALLI, Pietro Francesco (pe numele adevărat Pietro Francesco Caletti-Bruni) (1602-1676), compozitor italian. Elev al lui Monteverdi. Unul dintre întemeietorii operei venețiene. Opere („Ercole Amante”), muzică bisericească și de cameră.

CAZANE, sector al defileului Dunării la trecerea prin Carpați (lung de 9 km), cuprins între localit. Dubova și Ogradena (azi în com. Ieșelnița, datorită construcției lacului de acumulare Porțile de Fier I); format din Cazanele Mari (4 km) și Cazanele Mici (5 km). Aici valea Dunării și lacul de acumulare se îngustează la 180-250 m (în trecut de 152 m) și este dominată de pereți verticali, stîncoși (Ciucare Mare pr stg. și Štrbac pe dr.). Viteza de scurgere a apei la viituri depășește 5 m/s. În zona Cazanelor Mari se află peșterile Ponicovei și Veterani. Rezervație naturală complexă (150 ha), care cuprinde stîncile calcaroase ale masivelor Ciucarul Mare și Mic pe care se dezvoltă o vegetație submediteraneană cu numeroase endemisme și plante rare. Aici se întîlnesc stînjenelul balcanic (Iris reichenbachi), dedițelul bănățean (Pulsatilla montana ssp. australis), Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris) etc. Zonă turistică.

CĂPĂȚÎNEANU, Stanciu (prima jumătate a sec. 19), pedagog și cărturar iluminist român. Colaborator al lui I. Heliade-Rădulescu; profesor la Școala Națională din Craiova. Traduceri din Montesquieu, Boileau și Voltaire.

CEAURU-ROVINARI, lac antropic creat pe cursul superior al Jiului, în aval de Tîrgu Jiu, cu scopul de a feri de inundații exploatările de cărbune de la Rovinari. Barajul construit (15 m înălțime) în amonte de aceste expl. asigura retenția temporară a apelor, în timpul viiturilor periculoase. Vol.: 10o mil. m3.

CERB (lat. cervus) s. m. Mamifer artiodactil, rumegător, din pădurile Europei, Asiei, Americii, de talie mare (c. 1,50 m înălțime), cu corpul zvelt, coada scurtă și coarne ramificate (Cervus elaphus). ♦ Cerbul carpatin = cea mai mare specie cinegetică dintre mamifere, din fauna României (c. 1,5 m înălțime; taurul, 250 kg, ciuta, 150 kg), cu blană scurtă, cenușie-roșcată; trăiește în pădurile de amestec (fag cu rășinoase); longevitate 18 ani (Cervus elaphus montanus). Cerbul lopătar = specie de c. mediteranean, de c. 1,30 m înălțime, cu blana brun-roșcată cu pete alburii vara și coarne lățite (Dama dama). Cerbul gigant = gen de mamifer fosil din Cuaternar, cu înălțimea de c. 1,5 m, coarne late, distanțate la vârfuri pînă la 3 m și blana foarte bogată (Cervus megaceros).

CERNA 1. Rîu, afl. stg. al Dunării; 84 km. Izv. din masivul Godeanu. Trece prin stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane și se varsă la Orșova. 2. Rîu, afl. stg. al Mureșului, în amonte de Deva; 73 km. Izv. din M-ții Poiana Ruscă. 3. Rîu, afl. stg. al Oltețului la Bălcești; 99 km. Izv. din M-ții Căpățînii. 4. Com. în jud. Tulcea; 4.518 loc. (1991).

CERVINO (monte CERVINO sau MATTERHORN), masiv muntos în Alpii Pennini, între Valais (Elveția) și Piemonte (Italia), alcătuit din gnaise. Alt. max.: 4.477 m. Escaladat prima oară în 1865 de o echipă engleză, condusă de alpinistul W. Whymper.

CHARRON [șarõ], Pierre (1541-1603), preot și moralist francez. Prieten și discipol al lui Montagne. A propus separarea moralei religioase de morala proprie vieții civile („Despre înțelepciune”, „Cele trei adevăruri”).

CHEIA, stațiune climaterică și de odihnă, cu funcționare permanentă, în depr. omonimă, pe Teleajen, în raza com. Măneciu (jud. Prahova), la poalele M-ților Ciucaș, la 871 m alt. Climat de depr. submontană, tonic-stimulant, cu aer puternic ozonificat, cu veri răcoroase și ierni blînde. Biserica mănăstirii Cheia cu picturi murale executate de Gh. Tattarescu în 1837 și mănăstirea Suzana. Releu de televiziune prin satelit.

BULONÁ, bulonez, vb. I. Tranz. 1. A lega două piese cu un bulon. 2. A monta un bulon pentru asamblarea unor piese, a unor organe de mașini etc. – Fr. boulonner.

BUSÓLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un ac magnetic care se poate roti în plan orizontal în jurul unui ax vertical montat în centrul unui cerc gradat, astfel încât se îndreaptă totdeauna în direcția nord-sud, și care servește la determinarea direcției nord. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Fr. boussole (< it.).

BUTÚC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; bucată groasă de lemn de foc; buștean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut.

POSĂDÍRE, posădiri, s. f. (Reg.) Montarea plaselor pescărești pe frânghii sau pe odgoane, în vederea confecționării diverselor unelte de pescuit. – Din posădi.

CATÁRG, catarge, s. n. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir. – Ngr. katarti.

amónte s. n.

MILANO, oraș în N Italiei, centrul ad-tiv al reg. Lombardia; 1.3 mil. locuitori (1997). Important nod de comunicații. Aeroport (Linate). Metrou. Puternic centru industrial, comercial și financiar. Siderurgie; constr. de automobile (uzinele firmelor „Lancia” și „Alfa Romeo”, absorbite de firma Fiat, 1969, și, respectiv, 1986), tractoare, avioane, motoare, utilaj metalurgic, motociclete, biciclete, de aparataj electrotehnic, material feroviar, mașini-unelte; produse chimice (fabricile firmelor „Montecatini-Edison” și „Pirelli”), textile și alim. Ind. poligrafică. Mare centru cultural și științific: Academia de Științe, 5 universități, institut politehnic (1963). Celebrul teatru de operă „La Scala” (1778). Monumente: Domul – cea mai mare construcție gotică din Italia (sec. 14-19), bisericile San Lorenzo (sec. 4-12), San Eustorgio (1335-1339), Santa Maria delle Grazie (1464-1490), în refectoriul căreia se află celebra pictură „Cina cea de taină” de Leonardo da Vinci, Castelul Sforza (sec. 15, reconstruit în sec. 19), palatele Marino (1557), Litta (sec. 16), Brera (sec. 17-18) și Dugnani (sec. 18, cu fresce de Tiepolo). Biblioteca Ambrosiana. Muzee, pinacoteci. Galerie de artă modernă. Orașul a fost întemeiat la sfârșitul sec. 5 și începutul sec. 4 î. Hr. A intrat în stăpânirea Romei (din 196 î. Hr.), sub numele de Mediolanum. În timpul stăpînirii longobarde, a fost reședință ducală. Unul dintre centrele mișcării patare (sec. 11); s-a proclamat comună în 1097-1098. Cucerit în 1158 de Frederic I Barbarossa, în 1162 a fost în întregime distrus de armatele imperiale. Refăcut ulterior. S-a aflat sub conducerea familiilor Visconti (din 1329) și Sforza (1450-1535, cu întreruperi), fiind din 1935 capitala ducatului cu același nume. În urma Războaielor Italiene (1494-1559), a intrat în stăpânirea Franței (1499-1513), Spaniei (din 1535), iar mai târziu în stăpânirea Austriei (1706-1733, 1736-1796). Ocupat de Napoleon I, M. a devenit în 1797 capitala Republicii Cisalpine, dependente de Franța, apoi a Regatului Italiei (1805-1815). După Congresul de la Viena (1814-1815), M. devine capitala Regatului lombardo-venețian, dependent de Imp. Austriac. În 1848 și 1853 la M. au loc puternice răscoale împotriva stăpânirii austriece. Eliberat în 1859, M., împreună cu întreaga Lombardie, a intrat în componența Regatului Sardiniei și a Regatului Italiei (din 1861). – Edictul din Milano, edict promulgat în anul 313 d. Hr. de împăratul Constantin care consfințea libertatea cultului creștin în Imp. Roman.

CIUC 1. Munții Ciucului, masiv muntos împădurit în grupa centrală a Carpaților Orientali, între Depr. Ciucului (la V), Trotuș (la E) și Valea Uzului (la S), alcătuit din depozite cretacice. Alt. max.: 1.565 m (vf. Șoiu). 2. Depresiunea ~, depr. intramontană, tectono-vulcanică, în Carpații Orientali, pe cursul sup. al Oltului, între masivele Harghita, Puciosu, Ciucului și Hășmaș. Supr.: c. 300 km2. Este împărțită în trei compartimente prin pragurile de la Racu și Jigodin. Relief de câmpie înaltă (c. 700 m alt.), iar în E colinar. Frecvente inversiuni termice în anotimpul rece. Expl. forestiere și de roci de constr. Numeroase izv. minerale (peste 130 captate).

CIUDAD DE MÉXICO [siudað de mehico] (MEXICO CITY [mexicou siti]), cap. Mexicului, centrul ad-tiv al Districtului Federal (1.499 km2), în partea centrală a țării, la 2.200 m alt.; 20,21 mil. loc. (1990, cu suburbiile), al doilea oraș al lumii. Pr. centru politic, economic (deține 50% din prod. ind. a țării) și cultural al țării. Important nod de comunicații. Aeroportul internațional „Benito Juarez”. Ind. alim., textilă, de încălț., a cimentului, poligrafică, montaj de automobile (uzinele firmelor „Ford” și „General Motors”), constr. de aparataj electrotehnic, prelucr. petrolului; siderurgie, metalurgie neferoasă, produse chimice. Mare centru comercial și financiar. Turism. Opt universități (cea mai veche din 1551). Academie de științe (1884). Catedrală (sec. 16-19). Muzee. Centru turistic. Construit în 1521 pe ruinele vechiului oraș Tenochtitlán, a fost între 1535 și 1821 cap. viceregatului Noua Spanie. Din 1824, cap. rep. independente Mexic. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de vară (1968).

CIULEI, Liviu (1923-2011, București), actor, scenograf și regizor român. M. coresp. al Acad. (1992). Roluri: Puk („Visul unei nopți de vară” de Shakespeare), Danton („Moartea lui Danton”, de Büchner); a montat „Cum vă place” de Shakespeare, „Sfînta Ioana” de B. Shaw, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „O scrisoare pierdută” de I.L. Cragiale și a regizat filmele: „Erupția”, „Valurile Dunării” și „Pădurea spînzuraților”.

CÎMPIA DE VEST, cîmpie fluvio-lacustră, situată în V României, care pătrunde în zona montană prin „golfuri” (Zarand, Beiuș, Vad-Borod). Are lățimi cuprinse între 40 km la N și 120 km la S. Alt. medie: 90 m în zonele mai joase (C. Someșului, C. Crișurilor) și c. 110-170 m în porțiunile mai înalte (C. Carei, C. Aradului, C. Vingăi). Zonă cerealieră și viticolă (Șiria, Miniș, Pîncota).

CÎMPIA ROMÂNĂ, mare unitate morfologică, în sudul țării, parte componentă a Depr. Dunării de Jos, situată exclusiv pe stg. Dunării, între Piemontul Getic, Subcarpați, Pod. Moldovei și Dobrogea. Lungime: c. 600 km; lățime: între 10 km în V și 135-140 km în sectorul central (între Tîrgoviște și Zimnicea). Alt. medie: c. 100 m; alt. max. depășește 300 m la contactul cu Piemontul Getic și Subcarpați, iar înălțimile cele mai mici apar în C. Siretului inferior (6-15 m). S-a format prin acumularea depozitelor de pietrișuri, nisipuri, marne, argile, loessuri în zona de subsidență tectonică a unităților din fundament. Aceste depozite au în zona de maximă scufundare grosimi de cîteva mii de metri. La contactul cu dealurile, între Vedea, Trotuș și Bîrladul inferior, cîmpia piemontană este înaltă (300-320 m) și înclinată. Între Argeș și Siretul inferior se află o zonă de luncă largă, de 10-30 km, fără terase, numită cîmpie de divagare, de fapt o zonă de subsidență la marginea Subcarpaților, în cadrul căreia mișcările tectonice locale mai accentuate au dus la formarea unor zone de convergență hidrografică. Cea mai mare parte a C.R. o ocupă terasele Dunării, în număr de 4-5 la V de Argeș și 2-3 la E. În afară de partea nordică unde este o cîmpie piemontană (C. Înaltă a Piteștiului, C. Tîrgoviștei, C. Ploieștilor), în rest este o cîmpie tabulară, slab fragmentată de văi, cu numeroase crovuri, lacuri sărate și dune de nisip. Este principala zonă agricolă a României.

CÎMPÍE (‹ cîmp) Formă majoră de relief cu suprafață netedă sau ușor ondulată, cu alt. de obicei pînă la 200 m, cu o structură geologică omogenă, rezultată în general din acumularea materialelor transportate de rîuri; șes. Ocupă cea mai mare parte din supr. Pămîntului. Cea mai vastă c. din lume este C. Amazonului (c. 5 mil. km2). După geneză se deosebesc c. de acumulare (formate prin depunerea în regiunile depresionare a depozitelor de nisipuri, argile și pietrișuri) și c. de eroziune (realizate prin acțiunea apelor curgătoare care distrug treptat un relief accidentat și mai vechi, netezindu-l; peneplenă). C. de acumulare pot fi: piemontane, de glacis, lacustre, tabulare, de subsidență, de divagare, de nivel de bază, deltaice, eoliene, glaciare, de loess, fluvio-glaciare, marine (c. de abraziune și c. de acumulare litorală) etc. C. de eroziune pot fi: colinare, de terase, fluviatile, pediplene etc. ◊ C. abisală = reg. ce cuprinde fundul oceanelor situată sub 4.000 m adîncime. Cuprinde 29,7% din supr. globului și 41,8% din relieful submers. Este brăzdată de șanțuri abisale, lanțuri muntoase, ins. vulcanice și platouri (ex. vulcanul Mauna Loa, Platoul Bermudelor) ce se înalță pînă la supr. apei.

ripídă s.f. (bis.) 1 Obiect liturgic alcătuit dintr-un disc sau dintr-un romb de metal ori de lemn, montat pe un mâner, împodobit cu chipul unui înger, cu scene biblice etc., care este mișcat de preot deasupra cuminecăturii, simbolizând serafimii bătând din aripi în jurul lui Hristos. Șapte băieți... poartă ripidele și sfeșnicile în fața altarului (EMIN.). ♦ Acoperământ liturgic pentru potir. 2 Obiect alcătuit dintr-un căpăcel conic, fixat la capătul unei bare de metal sau de lemn, folosit pentru stingerea lumânărilor. • pl. -e, -ii. și (înv.) repídă s.f./<slav. ρнпнда; cf. gr. ῥιπίς, -ίδος.

CÎMPULUNG MOLDOVENESC 1. Depr. intramontană de eroziune, în N Carpaților Orientali, pe cursul superior al rîului Moldova, mărginită de Obcinele Feredeului la N și de masivul Rarău la S. Relief specific de terase și coline (împădurite). Climat răcoros, cu ierni lungi (temp. medie anuală: 6,4ºC) și frecvente inversiuni termice. 2. Oraș în jud. Suceava, în depr. cu același nume, pe cursul superior al rîului Moldova, la poalele masivului Rarău; 22.971 loc. (1991). Fabrici de var, de mobilă și cherestea, de încălț., ind. blănăriei și alim. (panificație, lapte praf). Filatură de bumbac. Stațiune climaterică. Atestat documentar în 1411; din 1774, tîrg; împreună cu satele din jur, populate de țărani liberi, a constituit o formațiune teritorială cu regim administrativ și fiscal aparte, respectat de domnii Moldovei. Devine oraș în 1806.

CLÍMĂ (‹ germ., lat.) s. f. Regim mediu multianual a proceselor și fenomenelor meteorologice (caracteristice unei anumite regiuni), determinat de radiația solară și de circulația generală a maselor de aer, care variază în raport cu cu poziția pe Pămînt, cu altitudinea absolută și cu configurația reliefului regiunii respective, avînd ca principale componente temperatura medie a aerului, nebulozitatea, precipitațiile atmosferice și vîntul; climat (1). În funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a mișcărilor maselor de aer, se deosebesc: c. ecuatorială, cu temperaturi ridicate, mișcări ascendente ale maselor de aer, variații termice anuale mici și precipitații abundente; c. subecuatorială, cu două anotimpuri, din care unul secetos și altul ploios; c. tropicală, caldă, cu predominarea vînturilor alizee, cu importante variații termice diurne și ariditate accentuată; c. subtropicală, caldă, de tranziție între cea tropicală și cea temperată, cu două anotimpuri, dintre care unul este secetos, vara, și altul ploios, iarna; c. temperată, la latitudinile medii, cu patru anotimpuri distincte, cu strat de zăpadă iarna și cu predominarea vînturilor de vest; c. subpolară, cu iarnă aspră, vară rece și cantitate relativ redusă de precipitații; c. polară (arctică sau antarctică), cu două anotimpuri, temperaturi scăzute și precipitații puține. ◊ C. continentală = c. cu precipitații reduse cu variații mari, anuale și diurne, ale temperaturii aerului. ◊ C. maritimă = c. caracteristică oceanelor, mărilor și regiunilor continentale aflate sub influența directă a maselor de aer marin, umedă, cu variații termice anuale și diurne mici. ◊ C. montană = c. cu amplitudini termice medii anuale reduse și precipitații mai abundente decît în zonele coborîte din vecinătate. C. locală = topoclimă; microclimă.

METRÓU (METRÓ) (‹ fr.) s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană, cu precădere subterană, cu trenuri rapide, alcătuite obișnuit din 3-8 vagoane. În m. subterane, calea ferată se montează în tuneluri care au adâncimi până la 60 m. Primul m. din lume a fost construit la Londra (1860-1863). Cele mai extinse rețele de m. sunt: la New York (1868, pente 500 km), Londra (408 km), Paris (1900, peste 300 km), Berlin (1902, 235 km), Moscova (1935, 230 km), Tökyö (1927, 155 km), Ciudad de Mexico (1902, peste 140 km), Seul (1972, 120 km). M. din Moscova transportă cei mai mulți călători (mai mult de 2 miliarde pe an). În România, construcția primei linii de m. a început în 1975, în București, fiind dată în folosință la 16 nov. 1979; ulterior, s-au construit încă două magistrale, în prezent rețeaua având o lungime de peste 60 km. Sin. metropolitan (2).

POPESCU, Horea (1926-2010, n. Zlatna), regizor român de teatru și film. Reprezentant al mișcării de modernizare a teatrului românesc în anii '60-'70, un maestru al montărilor monumentale. Activitate prodigioasă, cu merite în valorificarea scenică a unor piese din dramaturgia românească („Domnișoara Nastasia”, „Moartea unui artist”) și universală („Ascensiunea lui Arthuro Ui nu poate fi oprită”, „Generoasa fundație”, „Becket”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Caligula”). Filme reprezentative: „Omul de lângă tine”, „Dragoste lungă de-o seară”, „Cuibul de viespi”, „Moartea unui artist”.

IRAQ (IRAK), Republica ~ (al-Jumhūriyah al-’Irāqῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, suprapunându-se în mare parte Mesopotamiei antice; 434,1 mii km2; 19,9 mil. loc. (1994). Limba oficială: araba. Religia: islamică (șiiți – 62,5% și sunniți – 34,5%) c. 95%, catolică. Cap.: Bagdad (Baghdād). Or. pr.: Basra (Al-Bașrah), Mosul (Al-Mawșil), Kirkūh, Al-Hillah etc. Este împărțit în 15 guvernorate și 3 reg. autonome. Relieful prezintă 4 reg. naturale: în centru câmpia drenată de fl. Tigru și Eufrat, care se unesc și formează fl. Shatt al-Arab ce se varsă în G. Persic (câmpia concentrează 75% din terenurile cultivate ale țării); în N, o unitate colinară piemontană (vechea Asirie), cu precipitații mai bogate; în V, câmpii deșertice, sectoare ale deșertului sirian; în NE M-ții Kurdistanului, prelungire nord-vestică a M-ților Zagros din Iran. Climă subtropicală, cu ariditate accentuată, cu veri toride, fără precipitații și ierni mai blânde. Vegetație de stepă cu tufișuri (în N și E) și plante xerofite și halofite (în S și V). I. dispune de mari rezerve de petrol (13,4 miliarde t, locul 3 pe glob), atât în N, cât și în S țării. Expl. de petrol (36,7 mil. t, 1994), gaze naturale (124 miliarde m3), sulf, fosfați (1.000 mil. t), sare și zăcăminte de cupru, crom și gips. Ind. produce: energie electrică (27,1 miliarde kWh, 1994), gaze lichefiate, derivate petroliere, oțel, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, calculatoare, frigidere, acid sulfuric, îngrășăminte azotoase și fosfatice, ciment (2,5 mil. t, 1992), țesături de bumbac, lână, mătase, in, textile și conf., covoare, produse alim. (lactate, zahăr, carne, bere, țigarete etc.). Circa 75% din supr. țării este neproductivă. Terenurile agricole reprezintă 21,7% din terit. țării. Agricultura antrenează 40% din populația activă și asigură 15% din PIB. Se cultivă grâu, orz, porumb, mei, orez, bumbac, tutun, susan, in, sfeclă de zahăr, fasole, linte; plantații de curmali, citrice, viță de vie, măslini, trestie de zahăr. Mari cantități de legume (tomate 800 mii t, 1994, ceapă, cartofi, castraveți, vinete) și fructe (mere, piersici, prune). Se cresc ovine (6,3 mil. capete, 1994), caprine (1,1 mil. capete, 1994), asini, cămile, bovine și bubaline (1,2 mil. capete, 1994), cabaline. Pescuit de pește și perle în G. Persic. C. f.: 2,0 mii km. Căi rutiere: 25,5 mii km; pipe-line-uri: peste 3 mii km. Flota comercială: 1,6 mil. t. r. b. (tone-registru-brut) (1995). Moneda: 1 dinar = 1000 fils. Turism cu mari obiective antice: în N, vestigii ale civilizației asiriene (Ninive, Nimrud, Assour, Khorsābād), zona Babylon-Bagdad-Samarra (ultimele două capitale ale Califatului Arab) cu minaretul elicoidal Malwiya din Samarra (sec. 9), în SE ruinele orașelor-state antice Ur, Lagash, Eridu ș.a. Export: petrol și produse petroliere, curmale, ciment, țesături, îngrășăminte chimice, lână, piei, orz ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse alim., textile, chimice, cherestea, hârtie, medicamente ș.a. – Istoric. Sub numele de Mesopotamia, regiunea dintre Tigru și Eufrat, teritoriul I. a fost leagănul unor mari civilizații ale Orientului Antic, precum cea akkadiană, asiriană, babiloniană și caldeeană. Cucerit succesiv de perși (539 î. Hr.), de Alexandru cel Mare (331 î. Hr.), parți (sec. 2 î.Hr.- 3 d. Hr.), Sasanizi (sec. 3-7) și arabi care, după victoria repurtată la al-Qadisiyya (637) asupra oștilor sasanide, au întemeiat aici importante orașe (Basra, 638 și al-Kŭfa, 639). În timpul Abbasizilor (750-1258), I. a devenit provincia centrală a Imperiului Arab, califul al-Mansur fundând, în 762, orașul Bagdad, devenit noua capitală (de aceea statul s-a numit și Califatul de Bagdad). În ciuda unei dezvoltări economice și intelectuale remarcabile, I. a avut de suferit din cauza numeroaselor tulburări și revolte, precum și a dominației străine care a urmat: a Buizilor (din 945), a turcilor selgiucizi (din 1056), a mongolilor (din 1258), a Sefevizilor (din 1508) și a turcilor otomani (din 1534). În sec. 16-17, în cadrul războaielor turco-persane, I. a fost obiect de dispută până în 1639, când Sefevizii au recunoscut adversarilor lor stăpânirea asupra I., care s-a menținut până în 1917. Descoperirea unor zăcăminte petrolifere (sf. sec. 19) la Mossul impulsionează dezvoltarea țării. Ocupat de trupe britanice în timpul primului război mondial, este încredințat (1920) de Societatea Națiunilor, sub mandat, Marii Britanii. În 1921, I. este proclamat regat, având ca suveran pe Faysāl ibn Hussain, din familia Hașemiților. Cu toate că își proclamă independența la 3 oct. 1932, I. rămâne sub o puternică influență politică britanică și semnează, în 1955, Pactul de la Bagdad (I., Arabia Saudită, Iordania) de orientare prooccidentală. În urma loviturii de stat din 14 iul. 1958 se instaurează un regim militar (condus până în 1963, de generalul Abd al-Karim Kassem), care abolește monarhia, scoate I. din Pactul de la Bagdad și, prin partidul Baas, aflat la putere, adoptă o linie politică radicală, panislamică. Are loc naționalizarea băncilor și a societăților de asigurare, precum și distanțarea de politica externă filooccidentală. Din 1979, puterea este preluată de vicepreședintele Consiliului Comandamentului Revoluției, Saddam Hussein. Disputa teritorială cu Iranul provoacă un îndelungat și costisitor război iraniano-irakian (1980-1988), soldat cu distrugeri și numeroase victime. La 2 aug. 1990, I. invadează emiratul Kuweit, pe care îl anexează (28 aug.), proclamându-l a 19-a provincie. Condamnat de O.N.U. (care-i cere printr-o rezoluție ultimativă retragerea trupelor din emirat până la 15 ian. 1991), I. este confruntat cu acțiunea forței multinaționale, condusă de S.U.A., operațiunea „Furtună în deșert” (16 ian.-28 febr. 1991), care se încheie cu totala înfrângere a I., obligat să abandoneze Kuweitul (28 febr. 1991). Sancțiunile impuse de O.N.U. I. au generat mari dificultăți economice, cărora Saddam Hussein le-a făcut față prin consolidarea controlului personal asupra regimului și prin hărțuielile asupra corpului de inspectori O.N.U., în încercarea de a obține ridicarea sancțiunilor (1997), Acțiunile separatiștilor kurzi au agravat tensiunile interne și au atras incursiuni ale trupelor turce și crearea unei zone de excludere aeriană a trupelor irakiene în nordul I., locuit de kurzi și în sud, unde populația șiită este majoritară. Anii 1997-1998 au dus la o creștere a tensiunilor și la repetarea unor momente de criză, capabile să ducă la declanșarea unui nou conflict militar în zonă provocat de refuzul autorităților irakiene de a accepta controlul neîngrădit al inspectorilor O.N.U. la toate obiectivele presupuse de aceștia a fi baze de fabricare a armelor de distrugere în masă (nucleare, bacteriologice etc.). Plecarea inspectorilor O.N.U., ca urmare a continuelor neînțelegeri, a determinat reacția forțelor militare anglo-americane, care, începând din noaptea de 16-17 dec. 1998, au bombardat, timp de patru nopți, anumite obiective din I. (operațiunea „Vulpea Deșertului”). Republică prezidențială, potrivit constituției din 22 sept. 1968. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, de Consiliul Comandamentului Revoluției și de Adunarea Națională, iar cea executivă, de Consiliul Comandamentului Revoluției și un Consiliu de miniștri, care are doar funcții administrative.

fax-modem s.n. (inform.; și placă de fax) Placă cu circuite ce se montează într-un conector de extensie al calculatorului. • pl. -uri. / <engl. fax modem. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)

CLUJ, jud. în NV României, în NV Transilvaniei, în bazinul Someșului Mic; 6.650 km2 (2,80% din supr. țării); 742.438 loc. (1991), din care 66,1% în mediul urban; densitate: 109,4 loc./km2. Reșed.: municipiul Cluj-Napoca. Orașe: Dej și Turda (municipii), Cîmpia Turzii, Gherla, Huedin. Comune: 74. Relief accidentat, constituit dintr-o zonă muntoasă în V și SV, care ocupă c. 1/3 din supr. jud. (masivele Vlădeasa, Gilău și Muntele Mare), și o alta, mai mare, de dealuri și podișuri în rest (Dealurile Clujului și Dejului, Feleac, Măhăceni, Gîrboului ș.a., o parte din Pod. Someșan și din Cîmpia Transilvaniei). Depr. intramontane și intradeluroase sînt restrînse, dar sînt reg. de mare densitate (depr. Huedin, Iara, Apahida, Bonțida, Gilău, Dej, Turda, Cîmpia Turzii). Clima este temperat-continentală, cu unele influențe vestice, nord-vestice și sud-vestice. Temp. medie anuală variază între 8-9ºC în Pod. Transilvaniei și 2-6ºC în zona montană. Verile sînt răcoroase, iar iernile friguroase. Precipitațiile atmosferice însumează c. 600 mm anual în Pod. Someșan și 1.400 mm în munți. Vînturi dominante dinspre V și NV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin Someșu Mic (integral pe terit. jud. C. format prin unirea Someșului Cald și Someșul Rece), cu afl. Căpuș, Nadăș, Borșa, Luna, Fizeș, care străbate jud. pe direcția SV-NE. Alte cîteva cursuri de apă drenează parțial terit. jud. C.: Someș, cursul sup. al Crișului Repede, Arieș. Resurse naturale: min. de fier (Căpușu Mic, Băișoara, Iara, Vlaha, Săvădisla), gaze naturale (Puini, Geaca), cărbune brun (Ticu), turbă (Călățele), cuarț (Muntele Mare), sare (Ocna Dejului, Cojocna), gips (Cheia, Leghia), feldspat (Valea Ierii), calcare dolonitice (Săndulești, Tureni, Iara, Buru), granit (Muntele Mare), andezite și dacite (Poieni, Morlaca, Bologa, Iara, Săcuieu), nisipuri cuarțoase (Gîrbău, Aghireșu ș.a.), păduri și izv. cu ape minerale sulfatate, bicarbonatate, clorurate (Băița, Cojocna, Ocna Dejului, Someșeni, Turda). Economia se caracterizează printr-o industrie diversificată, în care domină constr. de mașini și prelucr. metalelor, 26% (utilaj greu, pentru telecomunicații, pentru ind. textilă și alim., material rulant feroviar și rutier, cazane ș.a. la Cluj-Napoca) și metalurgia feroasă 9,9% (oțel, laminate, sîrmă zincată, conductori electrici, cabluri de tracțiune ș.a., Cîmpia Turzii, Cluj-Napoca). Alte ramuri ind. mai produc: energie electrică și termică (hidrocentralele Mărișel, 220 MW și Tarnița, 45 MW, termocentralele de la Dej, Gherla, Cîmpia Turzii), materiale abrazive și bujii (Cluj-Napoca), mase plastice, medicamente, cosmetice, sodă caustică, antidăunători, oxigen (Cluj-Napoca, Turda, Cîmpia Turzii), mobilă, placaje, furnire, cherestea (Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Valea Ierii, Călățele ș.a.), ciment, var, produse refractare, cărămizi prefabricate din beton, sticlă (Turda, Cluj-Napoca, Dej, Aghireșu, Cîmpia Turzii), sticlă de menaj și ceramică fină (Turda, Aghireșu, Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Gherla), celuloză și hîrtie (Dej), conf. și tricotaje (Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Gherla, Dej, Huedin), încălț. (Cluj-Napoca), produse alim. Agricultura dispunea, în 1989, de 54.423 ha cultivate cu porumb, 52.297 ha cu grîu și secară, 29.872 ha cu plante de nutreț, apoi cartofi, sfeclă de zahăr, plante textile, tutun, legume ș.a. Pomicultura (în special pruni și meri) este dezvoltată în Pod. Someșan, în arealul localit. Dej, Bobîlna, Turda, Cluj-Napoca ș.a. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 209,6 mii capete bovine (mai răspîndite rasele Pinzgau și Bălțata Românească), 500,4 mii capete ovine, 346,8 mii capete porcine (mai ales Bazna și Marele alb) și 16,5 mii capete cabaline; avicultură; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară totalizează 259 km, din care 129 km electrificate, iar cea a drumurilor publice 2.447 km (din care 498 km modernizate), jud. C. fiind traversat de cîteva magistrale feroviare și rutiere. Transporturile aeriene se realizează prin intermediul aeroportului „Someșeni” din Cluj-Napoca. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprind trei universități, două academii, un institut politehnic și trei colegii (în total 26 de facultăți), institute științifice de cercetări, filiale ale Academiei Române, patru teatre dramatice (Cluj-Napoca, Turda), două opere (română și maghiară), filarmonica „Gheorghe Dima”, 432 școli generale, 39 licee, 715 biblioteci, 152 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Obiective naturale (Cheile Turzii, cu fenomene carstice – și rarități floristice, declarate monumente ale naturii), vestigii și locuri istorice (ruinele castrului roman de la Cășeiu și ale cetății Dăbîca, monumentul comemorativ de la Bobîlna etc.), monumente (Biserica Sfîntul Mihail, în stil gotic, sec. 14, casa „Matei Corvin”, biserica reformată, sec. 15, Palatul Bánffy, sec. 18 etc. din Cluj-Napoca, Biserica de lemn din Așchileu ș.a.), stațiuni balneoclimaterice (Băița, Cojocna, Ocna Dejului, Someșeni), case memoriale („Octavian Goga” la Ciucea, „Gheorghe Barițiu” la Jucu ș.a.). Indicativ auto: Cj.

COASTA DE AZUR (CÓTE D’AZUR), porțiune a litoralului francez la M. Mediterană, cuprinsă între Cassis și Menton. Climat mediteranean. Lungime: c. 80 km; c. 865,5 mii loc. Stațiuni climaterice renumite: Menton, Nisa, Antibes, Cannes, Saint-Raphaël, Fréjus, Saint-Tropez (Franța), monte-Carlo și Monaco.

!montaniárd (-niard) adj. m., s. m., pl. montaniárzi; adj. f., s. f. montaniárdă, pl. montaniárde

IZVOARELE 1. Com. în jud. Giurgiu; 4.885 loc. (1985). Creșterea porcinelor. Centru viticol. Așezare neolitică. Până în 1965 s-a numit Beiu, iar între 1968 și 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Rezervație forestieră (Pădurea Manafu, 278 ha). Satul I. apare menționat documentar în 1589. Bisericile Sf. Voievozi (1850), Sf. Nicolae (1879), Sf. Nicolae (1885), Sf. Parascheva (1890) și Adormirea Maicii Domnului (1902), în satele Valea Bujorului, Dimitrie Cantemir, Petru Rareș, Izvoarele și Chiriacu. 2. Com. în jud. Olt; 4.130 loc. (1998). Creșterea ovinelor și a păsărilor. Viticultură. Bisericile Sf. Nicolae (1821, refăcută în 1901) și Sf. Treime (1872), în satele Alimănești și Izvoarele. Conacul Alimănișteanu (sec. 19) în satul Alimănești. 3. Com. în jud. Prahova, pe Teleajen; 6.907 loc. (1998). Cherestea. Pomicultură (meri, peri, pruni). În satul Schiulești se află schitul Crasna (1745), cu biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (1824-1828, zidită pe locul uneia de lemn, pictată în 1834); a fost renovată în 1983, iar picturile recondiționate în 1991. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1744) și Sf. Voievozi (1854), în satele Homorâciu și Izvoarele. 4. Com. în jud. Teleorman; 3.068 loc. (1998). Până în 1965 s-a numit Găuriciu (amintit documentar în 1533). Bisericile Sf. Nicolae (1830-1834) și Adormirea Maicii Domnului (1840), în satul Izvoarele. 5. Com. în jud. Tulcea; 4.066 loc. (1998). Centru viticol și de vinificație. Până în 1965 s-a numit Filimon Sârbu. 6. Stațiune climaterică și de odihnă în raza com. Cernești, jud. Maramureș, la poalele M-ților Gutâi, la 916 m alt. Climă submontană, cu veri răcoroase și ierni relativ friguroase, cu aer curat și ionizare accentuată a atmosferei. Indicată pentru tratarea afecțiunilor căilor respiratorii, a celor endocrine, a stărilor de debilitate, surmenaj etc.

CODARCEA, Alexandru (1900-1974, n. Vršac, Serbia), geolog român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Lucrări privind geologia, petrografia și tectonica Carpaților Meridionali și Banatului („Studiul geologic și petrografic al regiunii Ocna de Fier – Bocșa Montană”).

KARAKUL, lac montan în Tadjikistan, în N masivului Pamir, la 3.914 m alt.; 380 km2. Ad. max.: 236 m. Îngheață în perioada nov.-apr.

COHEN [cəuən], Stanley (n. 1922), biochimist american. A efectuat studii privitoare la imunitatea celulară. Premiul Nobel pentru medicină (1986), împreună cu R. Levi-Montalcini.

CONACHI, Costache (1778-1849, n. sat Țigănești, jud. Galați), poet și cărturar român. Adept întîrziat al clasicismului. Opera sa cuprinde elemente de ideologie iluministă și de sensibilitate preromantică. Lirică neonacreontică și petrarchistă („Poezii. Alcătuiri și tălmăciri”). Încercări dramatice. Traduceri din A. Pope, Voltaire, Marmontel ș.a.

KᾹRŪN, râu în partea de V a Iranului, afl. stg. al fl. Shatt al-Arab, în amonte de Abādān; 850 km. Izv. din M-ții Zagros, unde are un curs vijelios, iar în aval de Ahvāz devine navigabil.

*árnică f., pl. ĭ (mlat. arnica, d. lat. ptármica, care vine d. vgr. ptarmiké, [plantă] care te face să strănuțĭ). O plantă din familia compuselor cu proprietățĭ stimulante, febrifuge, tonice și vulnerare (árnica montána). – Pop. podbeal de munte.

CONSTANTIN, Theodor (1910-1975, n. Brăila), scriitor român. Romane polițiste și de aventuri („La miezul nopții va cădea o stea”, „Fiul lui monte Cristo”) sau descriind cazuri și personaje morbide („Casa cu neguri”, „Cel mai lung amurg”). Versuri.

JÁPIȚĂ (‹ bg.) s. f. 1. Piesă de lemn sau de fier montată deasupra părții din față a proțapului, pentru a permite articularea jugului cu proțapul. 2. (Peior.) Persoană fără caracter.

RUSCA MONTANĂ, com. în jud. Caraș-Severin; situată în zona culoarului Bistra, la poalele S ale m-ților Poiana Ruscăi, pe râul Rusca, la confl. cu Bistra; 2.162 loc. (2005). Expl. de sulfuri polimetalice și marmură (în satul Ruschița). Instalație de flotare a minereurilor. În satul R.M., atestat documentar în 1803, se află o biserică romano-catolică (1807) și Monumentul turismului (1936). Rezervație naturală.

RUSCHIȚA, pas în Carpații Occidentali, în m-ții Poiana Ruscăi, situat pe cumpăna de ape dintre izv. râurilor Bega și Rusca la 1.000 m alt. Asigură legăturile rutiere (drum nemodernizat) între jud. Timiș și jud. Caraș-Severin, cu derivație (la Rusca Montană) către Hațeg-Hunedoara-Deva (prin pasul Poarta de Fier a Transilvaniei).

*cabotágiŭ și (ob.) -áj n., pl. e (fr. cabotage, d. caboter, a face cabotaj, d. sp. cabo, cap, promontoriŭ; it. cabotaggio). Navigațiune comercială pe lîngă coaste orĭ de la cap la cap, foarte obișnuită în ainte [!] de invențiunea busoleĭ.

HACIATURIAN, Aram Ilici (1903-1978), compozitor armean. Prof. univ. la Moscova. Balete („Gayaneh”, „Spartacus”), simfonii, lucrări vocal-simfonice, concerte instrumentale, muzică de cameră, de scenă (pentru drama „Mascarada” de Lermontov), de film, caracterizate prin pitorescul armoniei, bogăția melodică, ritmurile complexe și expresive, culoarea orchestrală strălucitoare, succesiunea dinamică și sugestivă a imaginilor, inspirate în special de folclorul armean, gruzin și azer.

HAGGARD [hægə:d], Sir Henry Rider (1856-1925), romancier englez. Reprezentant tipic al literaturii de aventură, caracterizată prin exotism și mister („Ea”, „Inelul Reginei din Saba”, „Cleopatra”, „Fiica lui Montezuma”); romanele sale au cunoscut versiuni cinematografice de mare succes.

CONSTANTINESCU, Emil (n. 1939, Tighina), jurist, geolog și om politic român. Prof. univ. la București. Specialist în mineralogie („Mineralogeneza skarnelor de la Sasca Montană”, „Mineralogie”, în colab.).

DÂRMÓZ (DÂRMÓX) s. m. Arbust ornamental, decorativ prin flori și fructe, de c. 3-5 m, spontan în zona montană a României, cu lăstari solzoși, pubescenți, frunze simple, ovate, flori în cime umbeliforme și fructe drupe roșii, apoi negre strălucitoare (Viburnum lantana).

DEAL (‹ sl.) s. n. Formă de relief pozitivă, cu altitudine absolută, stabilită convențional între c. 200 și 800 m, în care versanții domină văile învecinate. După geneză, se deosebesc:. d de eroziune, rezultate în urma fragmentării de către apele curgătoare a unor terenuri sedimentare, piemontane sau de altă natură, și d. de acumulare, formate prin acțiunea de depunere exercitată de ghețari (ex. morene, drumline) sau de vânt (ex. dune, barcane). ◊ Expr. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba zadarnic; b) să spunem lucrurile așa cum sunt.

DEALURILE sau PIEMONTURILE VESTICE, vastă reg. de dealuri piemontane în V României, strâns lipită de masivele Carpaților Occidentali, extinsă, discontinuu, între râurile Nera în S și Someș în N, reprezentând treapta intermediară de relief interpusă între câmpie și munți. D.V. sunt alcătuite predominant din argile, pietrișuri și nisipuri pliocene, acoperite de o cuvertură de depozite aluviale neogene. În parte de N sunt caracteristice ivirile de roci dure (andezit sau calcar) care apar în relief sub formă de măguri proeminente. Relieful colinar din zona Dealurilor Sălajului și Crasnei este dominat de măguri cristaline și vulcanice (Măgurile cristaline ale Șimleului, Chilioarei ș.a. și cele vulcanice Moigrad, Pomăt. Citera ș.a.) care, intersectate de ape, au permis apariția unor mici defilee. Relieful se caracterizează prin ansambluri de culmi prelungi, cu supr. netede, monoclinale (fragmente de văi scurte, divergente, semipermanente), ce scad altimetric de la 400-600 m, la contactul cu muntele, la 150-250 m, la trecerea spre câmpie. Marele artre hidrografice, zonele subsidente prin care trec acestea și depr. cu largă extindere au creat discontinuități marcante în desfășurarea ariei colinare. Climă temperat-continentală, cu valori de tranziție între munte și câmpie și între N și S (temp. medie anuală este 8-9ºC în N și 10-11ºC în S) și precipitații abundente (700-900 mm/anual), influențate de masele de aer oceanice dinspre V. Vegetația care acoperă D.V. este alcătuită din păduri de cer și gârniță, la care se adaugă gorunul și fagul (în N) și unele elemente termofile (mojdrean, scumpie, cărpiniță, liliac sălbatic etc.) în S. Importantă zonă pomi-viticolă și de creștere a animalelor. În cadrul D.V. se deosebesc două mari sectoare, distincte: Dealurile bănățene la S de râul Mureș, care cuprind Dealurile sau Pod. Lipovei, Dealurile Lugojului, Pogănișului, Dognecei și Oraviței, și Dealurile crișene, la N de Mureș, care includ Dealurile Cigherului, Codru-Moma, Pădurii Craiului (Ghepiș), Oradei, Barcăului, Crasnei, Asuajului și Sălajului.

HAIFA, oraș în NV Israelului, pr. port al țării la M. Mediterană, situat la poalele de NE ale muntelui Carmel; 246,7 mii loc. (1995). Nod de comunicații rutiere. Punct terminus de pipe-line. Rafinărie de petrol. Metalurgie. Montaj de automobile, constr. de aparataj electric. Îngrășăminte chimice, ciment, sticlă, textile. Pescuit. Universitate și institut politehnic. Muzeu maritim. Menționat în Talmud; în Antichitate s-a numit Sycaminum.

HAI PHONG [hái foŋ], oraș în NE Vietnamului, în delta. fl. Hong Ha; 456 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Aeroport. Pr. port al țării (export de cereale, cărbune, fosforite etc.). Metalurgia cositorului; constr. navale, montaj auto, sticlă, ciment, conserve de pește. Filatură de bumbac; ceramică. Punct terminus al c. f. dinspre Kunming (China). Întemeiat de francezi în 1846. A suferit importante distrugeri în timpul violentelor lupte între francezi și Viet-minh (1946); alipit statului nord-vietnamez prin Acordurile de la Geneva (1954). Bombardat în repetate rânduri de aviația americană în timpul războiului dintre Nord și Sud.

*3) cap n., pl. urĭ (fr. cap, neol. și în limba fr.). Geogr. Promontoriŭ, limbă de pămînt în mare: capu Buneĭ Speranțe.

CONVERTIZOR (‹ fr.) s. n. 1. Cuptor, cel mai adesea basculant sau rotativ, în care se efectuează operația de convertizare prin suflarea gazului oxidant la suprafața sau direct în masa metalului topit. ◊ C. Bessemer = convertizor basculant, în formă de pară cu căptușeală refractară acidă, în care se elaborează oțelul din fontă nefosforoasă. ◊ C. Thomas = convertizor de construcție asemănătoare cu c. Bessemer, dar cu căptușeală bazică pentru fontă fosforoasă. 2. Mașină sau dispozitiv care transformă parametrii sau valoarea unei mărimi. ◊ C. de frecvență = sursă de curent alternativ la care tensiunea de alimentare poate fi reglată după o lege de comandă, utilizată pentru reglarea vitezei motoarelor asincrone. ◊ C. rotativ = mașină electrică sau grup de mașini care schimbă felul curentului electric, tensiunea electrică, frecvența curentului electric etc. ◊ C. de cuplu = dispozitiv hidromecanic montat între motor și mecanismul antrenat, pentru a realiza o multiplicare a cuplului la puterea transmisă constantă, folosit în instalații de foraj.

COPENHAGA (KØBENHAVN [cöbənhaun]), cap. Danemarcii, situată pe ins. Seeland și Amager, port la str. Øresund (c. 10 mil. t trafic anual); 1,69 mil. loc. (1989, cu suburbiile Frederiksberg, Gentofte etc.). Mare nod de comunicații (feribot cu Suedia și Germania). Aeroportul internațional Kastrup. Mare centru ind. (17% din prod. țării); constr. navale (șantierele „Burgmeister and Wein”), de aparataj electrotehnic, de mașini agricole, motoare de motociclete; montaj de automobile, fabrici de producție alim. (lactate, zahăr, bere), uzine chimice (îngrășăminte, masa plastice), ciment, hîrtie, mobilă. Centru financiar și cultural. Universitate (1479), institut politehnic (1829), Academie de științe (1742). Muzee. Monumente arhitectonice: fortăreață (sec. 12), palate (Frederiksberg, Amalienborg, reșed. regală ș.a.), muzeul Thorvaldsen. Renumitul parc de distracții „Tivoli”. Menționat în 1043, a primit statut de oraș în 1254. A fost proclamată cap. regatului Danemarcii în 1445. Ocupată de armatele germane între 1940 și 1945.

PARTURIUNT MONTES, NASCENTUR RIDICULUS MUS (lat.) se vor căzni munții (în durerile facerii) și se va naște un biet șoarece – Horațiu, „Ars poetica”, 139. Versul caracterizează rezultatele disproporționat de mici în raport cu strădaniile despuse și indică totodată una din sursele generale ale comicului.

PLUTÔT LA TÊTE BIEN FAITE QUE BIEN PLEINE (fr.) mai degrabă o minte organizată decât una încărcată – Montaigne, „Essaias”, I, 25. Reacție împotriva scolasticii medievale, care educa tineretul conform unei metode dogmatice și livrești, ruptă de realitate,. dând acestuia multe cunoștințe inutile, fără legătură între ele.

IBᾹDAN, oraș în SV Nigeriei, centrul ad-tiv al statului Oyo; 1,3 mil. loc. (1992). Nod de comunicații. Centru comercial și piață agricolă (cauciuc, cacao). Ind. mobilei, a maselor plastice, alim. (țigarete, ulei de palmier, conserve de fructe) și textilă. Montaj auto. Meșteșuguri. Universitate. Fundat în 1830.

PROLEM SINE MATRE CREATAM (lat.) prunc născut fără mamă – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 553. Lucrare elaborată fără ca autorul să se inspire din vreun model. Montesquieu a pus aceste cuvinte drept epigraf la „L’Esprit des lois”.

SIMBOLÍSM (< fr.) s. n. 1. Curent literar apărut în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene. Anunțat prin unele laturi ale romantismului târziu (Novalis, Tieck, E. A. Poe, Gérard de Nerval), dar mai ales prin poezia lui Baudelaire, s. a apărut ca o reacție față de tendințele pozitiviste, de scientismul naturalist și de „obiectivismul” parnasienilor. Considerând lumea reală drept un ansamblu de simboluri, senzațiile nefiind decât semne ale ideilor în sens platonician, poetul simbolist caută să interpreteze semnificațiile profunde ale lumii intuind în corelațiile acestor semnificații unitatea ideală a Universului. De aici interesul pentru poezia sinestezică a „corespondențelor”. Cultivând valențele muzicale ale cuvântului, virtualitățile sale incantatorii și sugestive, orchestrația savantă a versificației, s. a investigat zone tematice noi, specifice (orașul tentacular, taverna, spleenul și nevrozele, nostalgia plecărilor, melancoliile autumnale etc.). Mișcare artistică complexă, neomogenă, s. a înglobat tendințe și grupări diverse, de la poeții „blestemați” (Rimbaud, Corbière, Mallarmé, Verlaine), care au premers de fapt constituirea curentului, până la grupul simbolist propriu-zis (G. Kahn. Viélé-Griffin, Stuart Merill) și la „instrumentalismul” lui René Ghil. În celelalte țări europene, s. a cunoscut trăsăturile distincte, condiționate de tradițiile literaturilor naționale, fiind reprezentat, printre alții, de Verhaeren, Rodenbach, Swinburne, T. S. Elliot, Yeats, Rilke, Trakl, Block, Esenin, Briusov, Rubén Dario, M. Machado y Ruiz, Ungaretti, Montale. În literatura română s. a fost anunțat de creația lui Macedonski (care l-a și teoretizat) și de revista și cenaclul său „Literatorul”. După 1900, s. s-a dezvoltat în climatul literar posteminescian și ca o reacție antisămănătoristă, fiind susținut teoretic îndeosebi de Ov. Densusianu. S. românesc a cultivat ca motive predilecte tristețea orașului provincial, dorința evadării în necunoscut, lumea circului, compasiunea pentru dezmoșteniții vieții etc. și a îmbogățit tehnica și universul poetic, numărând printre reprezentanții săi pe: G. Bacovia, I. Minulescu, D. Anghel, Ștefan Petică, N. Davidescu, Elena Farago, Emil Isac ș.a. S. literar a avut ecou și în artele plastice, unde, respingând spiritul pozitivist și observația atentă a lumii senzoriale manifestate de impresionism, s. se caracterizează prin primatul acordat imaginației, evocărilor unor trăiri afective prin imagini simbolice. Manifestul s., publicat de A. Aurier, în 1891, la Paris, îl socotea pe Gauguin drept un reprezentant ideal; G. Moreau, Puvis de Chavannes, O. Redon se încadrează de asemenea în acest curent. Dezvoltat în mai multe direcții, în primul rând a căutărilor tematice, dar și a constituirii unui limbaj plastic specific, s. a adus o serie de contribuții originale, care se regăsesc în unele manifestări artistice de la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20: Școala de la Pont-Aven, nabiștii, arta 1900, expresionismul, suprarealismul, pictura metafizică ș.a. Ecouri ale s. se găsesc și în arta plastică românească, de ex. operele de tinerețe ale lui Șt. Luchian, la D. Paciurea, la Cecilia Cuțescu-Storck. 2. S. fonetic = capacitate a structurii fonetice a unor cuvinte de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea, legătura dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită semnificație; este mai evident la interjecții și, în special, la onomatopee.

URMUZ (pseud. lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău) (1883-1923, n. Curtea de Argeș), scriitor român. Proză a automatismelor, premergând suprarealismul și literatura absurdului și demontând prin parodiere teme și tehnici literare, într-o savuroasă comedie a limbajului, convențiile literare existente („Pâlnia și Stamate”, „Ismail și Turnavitu”, „Algazy și Grummer”, „Fuchsiada”).

RENAȘTEREA, epocă în istoria Europei, care cuprinde, în linii generale, sec. 14-16, perioada de tranziție de la societatea medievală la cea modernă. R. a început în Italia, unde au apărut mai întâi germenii relațiilor capitaliste, dar a fost un fenomen general european, care s-a dezvoltat, mai curând sau mai târziu, în cadrul societății medievale, cunoscând deosebiri de la o țară la alta, în funcție de etapa istorică și de situația specifică, de tradiție etc. În epoca R., se dezvoltă burghezia, începe emanciparea țărănimii, iar nobilimea pierde treptat supremația economică, păstrându-și doar preeminență politico-socială. Cu excepția Italiei și a Germaniei, de exemplu, în care fărâmițarea politică s-a menținut multă vreme, se formează statele centralizate în jurul monarhiei (Franța, Spania, Anglia), care încurajează expansiunea comercială, protejează creditul și sprijină industria. În epoca R. au loc marile descoperiri geografice (călătoriile lui Henric Navigatorul, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Fernando de Magellan ș.a.), care au spart limitele vechii lumi cunoscute, punând bazele comerțului mondial și grăbind, prin exploatarea noilor teritorii cucerite, procesul acumulării capitalului. Ca urmare a acestor schimbări din economie și din structura socială, încep să apară statele naționale moderne, care corespund cel mai bine cerințelor de dezvoltare a relațiilor capitaliste și a noii clase burgheze. Statele moderne cu interesele lor naționale se substituie pe arena europeană celor două mari entități cu vocație universală – Biserica catolică și Imperiul – a căror rivalitate pentru hegemonie dispare. Acestor transformări social-economice și politice profunde le-a corespuns un avânt fără precedent și în domeniul culturii, o perioadă de înflorire a artei, literaturii, științei, gândirii social-politice și filozofice. Purtătorii noii culturi și ideologii, ei, umaniștii, au considerat epoca lor o epocă de „renaștere” spirituală, întemeiată pe reînvierea culturii antice greco-romane, după o lungă perioadă de întuneric și de decădere. Umaniștii au creat o cultură nouă, profană, în centrul căreia se afla omul, opusă culturii impregnate de dogmele și învățăturile ecleziastice ale societății medievale. Ascetismului și pesimismului medieval, R. i-a opus o concepție nouă, optimistă, despre lume, pătrunsă de încrederea în om și în natură, de idealul unei fericiri terestre. Învățații R. au făcut elogiul culturii, al studiilor umaniste ca mijloc de înnobilare și de desăvârșire a omului, au formulat idealul unei dezvoltări multilaterale a personalității, a omului universal, întruchipat în figura unor titani ai creației și ai acțiunii, ca Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Dürer. R. a promovat spiritul critic, așezând rațiunea mai presus de credință și de tradiție. Ea a pus bazele științelor moderne ale naturii, a inițiat istoriografia modernă, întemeiată pe o concepție laică și pe studiul critic al izvoarelor, a asigurat triumful limbilor „vulgare” în literatură. Științele naturii au cunoscut în epoca R. un puternic avânt. Din această epocă datează începuturile științelor moderne ale naturii, întemeiate pe experiment și pe aplicarea matematicii. Ramurile științei care se dezvoltă cu precădere sunt: mecanica cerească și terestră și, în strânsă legătură cu ele, disciplinele matematice. Cea mai mare realizare științifică a epocii o constituie crearea sistemului heliocentric de către Copernic, care a dat o lovitură decisivă viziunii tradiționale, care plasa Pământul în centrul Universului. Galilei pune bazele cinematicii, iar Kepler descoperă legile mișcării planetelor. În matematică se dezvoltă mai cu seamă algebra și geometria (Tartaglia, Ferrari, Cardano). În domeniul medicinii, A. Vesalius pune bazele anatomiei moderne, iar M. Serveto descoperă circulația mică a sângelui. Un progres considerabil au înregistrat cunoștințele tehnice; se răspândesc armele de foc, de dezvoltă considerabil industria textilă, mineritul, metalurgia, fabricarea hârtiei, construcțiile de corăbii (în legătură cu exploatările geografice). Tot din această perioadă datează invenția tiparului în Europa (sfârșitul sec. 15), a telescopului (sfârșitul sec. 16 și începutul sec. 17). În filozofie, trăsătura caracteristică generală a R. a constituit-o orientarea sa antiscolastică. În cursul sec. 14-15 a predominat reluarea și dezvoltare, potrivit cu condițiile specifice ale epocii, a curentelor filozofice antice. Gânditorii R. au apelat la stoicism pentru a crea o o morală independentă de rigorile preceptelor religioase, bazată cu precădere pe rațiune și pe natură, pentru a proclama triumful omului asupra „Fortunei” („sorții”). Ei au îndreptat epicureismul împotriva ascetismului medieval (L. Valla), scepticismul împotriva dogmelor bisericii (Montaigne). Reprezentanții Academiei florentine (Marsilio Ficino, Pico della Mirandola) au pornit de la Platon și neoplatonism pentru a fundamenta teza unității dintre om și natură, dintre spirit și corp, cultul frumosului ca întruchipare sensibilă a divinului, concepție care a influențat arta R. Neoaristotelicienii de la Universitatea din Padova au tras chiar concluzii ateiste din doctrina Stagiritului (P. Pomponazzi). Umaniștii R. au dezvoltat o nouă concepție despre om, promovând ideea demnității omului ca ființă liberă, autonomă, creatoare (Pico della Mirandola, T. Campanella). Concepției pesimiste despre om, ca făptură supusă permanent păcatului, i-au opus teza „naturii bune” a omului (Erasm, Rabelais, Vittorino da Feltre), fundamentând astfel pedagogia umanistă. În filozofia naturii, concepția despre însuflețirea întregului cosmos exprima, într-o formă naivă, fantastică, ideea unei materii active, care își desfășoară prin sine însăși bogăția formelor (G. Bruno); concepțiile magice și astrologice sugerau ideea conexiunii universale (Paracelsus). Filozofia R. culminează cu concepțiile legate nemijlocit de științele noi ale naturii. Aceste concepte fundamentează metodele cercetării experimentalo-matematice a naturii (Leonardo da Vinci, Galilei), opun finalismului determinismul, formulează conceptul modern al legilor naturii (Galilei, Kepler). Formarea statelor naționale s-a oglindit în epoca R. în concepțiile politice care au negat caracterul divin al puterii de stat, marcând emanciparea teoriei politice și juridice de sub tutela teologiei (Machiavelli, Bodin). În epoca R. apar și primele doctrine utopice; ele zugrăvesc imaginea unei societăți viitoare în care proprietatea privată va fi desființată (T. Morus, T. Campanella). Istoriografia R. a impus o viziune laică asupra evoluției societății, încercând, pe baza studiului critic al izvoarelor, să detecteze raportul dintre social și individual în desfășurarea procesului istoric (Machiavelli, Guicciardini). Umanismul renascentist a avut ecouri puternice și în țările Europei Centrale (istoricul A. Bonfini în Ungaria, marele pedagog J.A. Komensky în Cehia, gânditorul A. Modrzewski-Frycz și poetul J. Kochanowski în Polonia etc.). Literatura R. a pus bazele creației literare europene moderne. Dante a promovat în opera lui, alături de elementele mistico-fantastice, un filon umanist. Creația prin excelență satirică la adresa principiilor etice ale societății medievale a unor scriitori ca Villon sau Chaucer aparține aceleiași perioade de tranziție spre modernitate. Petrarca ilustrează prin versurile sale, pentru prima dată în literatură, bogăția eului, Boccaccio opune bigotismului medieval spiritul laic, burghez și popular, exaltă dragostea descătușată de prejudecățile ascetice. Lorenzo de Medici, Angelo Poliziano, Luigi Pulci, Lodovico Ariosto și Torquato Tasso au cultivat o poezie a temelor mitologice și cavalerești împletite cu cele de inspirație populară, care celebrează plăcerea și bucuria de a trăi. În Franța, realismul satiric al R. este reprezentat în primul rând de creația lui Rabelais, străbătută de un optimism și de un umor de resurse populare. Clémont Marot și poeții Pleiadei au inaugurat o poezie de inspirație pastorală și contemporană, cu bogate referiri la mitologia greco-romană. În Spania, literatura R. este ilustrată îndeosebi prin romanul picaresc, ai cărei reprezentanți au fost Mateo Alemán y de Enero, Quevedo y Villegas Francisco Gómez ș.a Filonul realist-satiric al literaturii spaniole renascentiste este strălucit valorificat de Cervantes în „Don Quijote”, primul roman al literaturii moderne. Epopeea „Luisiadele” a portughezului Luis de Camoës cuprinde, alături de idei cu caracter renascentist, aluzii polemice ale vremii. În Anglia, R. este dominată de personalitatea lui Shakespeare, a cărui operă oglindește dramatic atât crepusculul societății medievale cât și tensiunile embrionare ale societății moderne. În Germania, datorită unor condiții specifice, umanismul R. (Ulrich von Hutten, Hans Sachs ș.a.) s-a dezvoltat și sub haina reformei religioase în luptă cu Biserica catolică, impunându-se prin spiritul său pronunțat popular și prin ideea unității naționale. Cărțile populare care au circulat în sec. 15-16 („Burghezii din Schilda”, „Doctor Faust” și „Till Eulenspiegel”) au contribuit la răspândirea în mase a spiritului R. În arhitectură, artele plastice și decorative, stilul R. a apărut întâi în Italia în sec. 15. În concretizarea noilor idealuri umaniste, artele vizuale, care s-au inspirat după modelul operelor clasice greco-romane, dar fără a le copia, au deținut un rol hotărâtor. Viziunea unui univers organizat, inteligibil a determinat noua structură a imaginilor artistice și orientarea lor spre oglindirea realității obiective și concrete, spre figurarea spațiului real. Cunoașterea artistică și cea științifică se împletesc în activitatea multor creatori de seamă (L.B. Albertini, Leonardo da Vinci, A. Dürer ș.a.). Încercând să pătrundă legile frumuseții (de structură, proporții, ritm etc.), ei au contribuit la dezvoltarea științelor ajutătoare artei (perspectiva, optica, tehnologia culorii, anatomia artistică etc.). În aprecierea operelor de artă, principalele criterii aveau în vedere claritatea, echilibrul și armonia ansamblului. În epoca R., rolul artistului a evoluat de la cel al meșteșugarului medieval (de obicei anonim) la cel al creatorului care semnează opera, proclamându-și astfel individualitatea artistică. Sculptura și pictura se desprind de arhitectură și, pe lângă arta monumentală (pictura murală și decorațiile sculpturale), se dezvoltă pictura de șevalet și sculptura de postament. Desenul este apreciat ca operă de sine stătătoare, iar gravura cunoaște o mare răspândire, răspunzând prin posibilitatea de multiplicare, ca și textul tipărit în noile tipografii, necesităților publicului numeros al orașelor. În Italia, R. cuprinde următoarele perioade: Prerenașterea (sec. 14), R. timpurie (sec. 15), R. (c. 1500-1530), R. târzie (sfârșitul sec. 16) și are următoarele centre principale: în sec. 15 numeroase școli locale la Florența, Siena, Veneția, Padova, Urbino etc., iar în sec. 16 la Roma și Veneția. Arhitectura R. se caracterizează prin revenirea la principiile constructive romane, cu dominanța orizontală și zidurile pline. În sec. 15 s-au adoptat (prin renumiții arhitecți L.B. Alberti, F. Brunelleschi) elemente antice, ca arcade semicirculare, coloane etc. În sec. 16 s-a dezvoltat tema planului central cu elevație piramidală (D. Bramante, Michelangelo), desăvârșindu-se compoziția ritmică a fațadelor (ex. Palatul Pitti din Florența). În sculptură, opera lui Donatello rezumă evoluția artei sec. 15, de la statuile care împodobeau biserica, la portretul laic și monumentul ecvestru (Ghiberti, Jacopa della Quercia, Verocchio, Luca della Robbia ș.a.). În sec. 16, Michelangelo realizează deplina dezvoltare a sculpturii de ronde-bosse. În pictură, trăsăturile înnoitoare din creația lui Giotto sunt dezvoltate, la începutul sec. 15, în pictura murală de florentinul Masaccio, alături de Fra Angelico, Uccello etc., apoi, în a doua jumătate a sec., de Piero della Francesca, Mantegna, Botticelli, Signorelli etc., iar pictura de șevalet este ilustrată cu precădere la Veneția (familia Bellini). În sec. 16, apogeul picturii R. este atins în operele lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio, Michelangelo Buonarotti (ultimul lucrând mai ales la Roma) și în cele ale venețienilor Giorgione, Tiziano, Veronese, Tintoretto. Artele decorative au atins un înalt nivel artistic (mătăsurile și catifele venețiene și genoveze, majolica din Faenza sau din Urbino, sticlăria de Murano etc.). Evoluția generală a stilului a fost de la simplitate (sec. 15) spre fast și măreție (sec. 16). În Țările de Jos, începuturile R. au loc în sec. 15 în pictura fraților Van Eyck, a lui Memling etc. În arhitectură și în decorație persistă încă stilul gotic. În sec. 16, sub influența artei italiene, ia naștere curentul romanist, cei mai de seamă pictori rămân însă credincioși tradițiilor populare locale, folosindu-le în lărgirea tematicii sau în crearea unei viziuni artistice moderne (H. Bosch, Pieter Brueghel cel Bătrân, Lucas van Leyden). În Germania, R. a avut loc la sfârșitul sec. 15 și în prima jumătate a sec. 16 numai în câteva orașe, printre care Nürnberg. În arhitectură, în sculptură și în decorație, fondul tradițional gotic este asimilat în noua structură constructivistă renascentistă. În pictură, limbajul gotic expresionist rămâne determinant în opera lui A. Dürer, H. Holbein cel Tânăr și L. Cranach se remarcă o eliberare sub semnul tendinței de laicizare. Gravura are un rol major în concretizarea noilor concepții artistice, opera lui A. Dürer fiind în această privință reprezentativă. În Franța, arta R. se dezvoltă abia în sec. 16 la Curtea regală, primele ei elemente apar în miniaturile lui Fouquet (sfârșitul sec. 16). Castelele de pe Loara reprezintă sinteze întra tradiția gotică și influența italiană, asimilată treptat în cadrul școlii de la Fontainebleau. Apare stilul original al R. franceze (aripa palatului Louvre, construită de arhitectul P. Lescot, și opera sculptorului J. Goujon). În artele plastice se remarcă portretul (în sculptură G. Pilon, în desen și în pictură Jean și François Clouet ș.a.). În artele decorative capătă o mare dezvoltare tapiseria și ceramica (B. Palissy). În Spania, influența artei italiene s-a manifestat direct, prin import de opere de artă, sau prin formarea unor artiști locali (Juan de Juanes, Alejo Fernández etc.). În țările din centrul și răsăritul Europei, stilul R. se manifestă mai ales în arhitectură. În Polonia este reprezentat prin Castelul Wawel din Cracovia (1507-1563) și prin capela funerară a lagełłonilor, capodoperă a R. polone, prin loggia primăriei din Poznań etc. În Cehia prin Pavilionul Belvedere din Praga, în Ungaria prin vestigiile palatului lui Matei Corvin de la Buda, iar în Rusia prin unele elemente integrate unor construcții din Kremlinul Moscovei, ca Palatul cu fațete după modelul Palatului diamantelor din Ferrara. În muzică, R. începe în sec. 14, prelungindu-se până spre sfârșitul sec. 16. Influența R. se manifestă pentru prima oară în Italia, în „Ars nova florentina”, în care stilul polifonic devine caracteristic și pentru lucrările laice, iar muzica, emancipându-se de comandamentele ecleziastice, devine expresia sentimentelor laice. Poezia lirică a lui Dante și Petrarca e tălmăcită în muzică de Fr. Landino, Ghirardello, G. da Cascia etc. Forma muzicală predominantă este madrigalul. În Franța, P. de Cruce, G. de Machault, Cl. Janequin, Cl. de Jeune, G. Costeley sunt reprezentanții cei mai de seamă ai spiritului R. În școala franco-flamandă, în special compozitorii de origine franceză sunt exponenții idealului estetic al R., întruchipat în chansonul francez. O pregnantă notă individuală caracterizează influența R. în lucrările maeștrilor stilului cromatic (L. Marenzio, G. di Venosa și C. de Rore). În muzica școlii venețiene (Andrea și Giovanni Gabrielli și A. Willaert) se observă diminuarea rolului polifoniei în favoarea armoniei. Palestrina și O. di Lasso (care a activat și în Germania, alături de H.L. Hassler), reprezentând culmea polifoniei vocale, exprimă atât în lucrările laice, cât și în cele liturgice, în modul cel mai cuprinzător, umanismul R. În epoca R. apar primele suite și sonate instrumentale. R. târzie cunoaște apariția genului inovator al operei, iar în domeniul muzici corale de ample proporții, cantata și oratoriul. În Țările Române, R. s-a manifestat prin umanismul transilvănean (sec. 15-16), iar mai târziu în Moldova și în Țara Românească, prin marii cărturari din sec. 17 și începutul sec. 18, umanismul românesc, având trăsături specifice, generate de caracterul său mediat și tardiv. Prin mijlocirea înaltului cler și a marii nobilimi, aflate în strânse relații cu Roma, R. a influențat puternic arhitectura transilvăneană. Caracteristic stilului R. este capela Lazoi a catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia. În același stil au fost transformate, în sec. 16, și castele nobiliare. S-au construit pe plan dreptunghiular, cu curte interioară, castelele din Vințu de Jos, Criș și Sânmiclăuș, cel din urmă având două loggia suprapuse, formate din arcade în semicerc. Casele burgheze din orașe au adoptat formele noi în special în decorația porților și a ferestrelor (casa Göllner din Sibiu, casa Halphard din Cluj ș.a.).

CORDILIERII, Munții ~, cel mai lung lanț muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul țărmurilor vestice ale Americii de Nord și de Sud (Anzi), constituit din două șiruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), în America de Nord și 6.959 (vf. Aconcagua)., în America de Sud. Lățime max.: c. 1.600 km în America de Nord și c. 900 km în America de Sud. Supr. totală: c. 90 mii km2. Formează cumpăna de ape dintre oceanele Atlantic și Pacific. Circa 80 de vulcani activi. În depr. intramontane se află deșerturi și semideșerturi întinse. Bine împăduriți. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platină, salpetru, petrol și cărbune.

NERA, râu, afl. stg. al Dunării; 125 km. Izv. din M-țiiSemenicului și drenează depr. Bozovici (Almăjului); la ieșirea din depresiune, formează chei epigenetice (18 km lungime) în depozitele calcaroase ale M-ților Locvei și Semenicului pe care-i separă. Afl. pr.: Prigor, Rudăria, Miniș, Beiu. În zona cheilor N. se află rezervația complexă Cheile Nerei-Beușnița (3.368 ha), în cadrul căreia se dezvoltă numeroase specii de plante termofile ca liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), laleaua pestriță (Fritillaria montana), scumpia (Cotinus coggygria), ghimpele (Ruscus aculeatus), precum și unele plante endemice (Dianthus giganteus var. banaticus, Ranunculus flabellifolius, Sorbus borbasii) și rarități faunistice (Limax tigrrenius, Vitrea diaphana, Euscorpius carpathicus ș.a.).

CROAȚIA (HRVATSKA), Republica ~, stat în SE Europei, în NV Pen. Balcanice, cu largă ieșire la M. Adriatică; 56,5 mii km2; 4,68 mil. loc. (1989). Limba de stat: sîrbo-croata. Cap.: Zagreb. Orașe pr.: Split, Rijeka, Osijek. Relief foarte variat: în N Cîmpia colinară a Slavoniei, în centru C. Savei, în SV Alpii Dinarici, iar de-a lungul M. Adriatice țărmul Dalmației cu numeroase ins. (Krk, Cres, Brac, Hvar, Korcula). În NV pen. calcaroasă Istria cu pod. Kras. Climă temperat-continentală în N cu precipitații de 860 mm/an, cu nuanțe montane în Dinarici și mediteraneene în V de-a lungul litoralului. Rîuri mari afl. ai Dunării (Sava, iar la graniță cu Ungaria, Drava). Expl. de antracit, petrol, gaze naturale, bauxită, mercur, sare marină. Întreprinderile industriale produc: energie electrică, fontă și oțel, material rulant, aparataj electrotehnic, mașini-unelte și mecanică fină, nave maritime, autovehicule, derivate petroliere, motoare Diesel, mașini agricole, produse chimice (mase plastice, îngrășăminte), ciment și mat. de constr., produse din lemn (mobilă, cherestea), hîrtie, încălț., produse textile (țesături de lînă și bumbac, confecții) și alim. (zahăr, vinuri, conserve de pește). Se cultivă cereale (grîu, porumb, orez, ovăz), plante tehnice (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cînepă, ricin), cartofi și legume. Viticultură și pomicultură dezvoltate. Plantații de citrice și măslini. Se cresc porcine, ovine și bovine pentru carne și lapte. Pescuit matirim costier. Navigație intensă la M. Adriatică (porturi pr.: Split, Rijeka, Zadar, Sibenik, Dubrovnik). Aeroporturi pr.: Zagreb, Split. Turism în Dalmația (stațiuni balneoclimaterice) și în Alpii Dinarici (stațiuni de sporturi de iarnă). Istoric. În antic. terit. C. a fost locuit de iliri și apoi cucerit și romanizat, fiind inclus mai întîi în prov. Panonia. Succesiv, în stăpînirea ostrogoților, slavilor, avarilor. Aici s-au stabilit triburile croate (sec. 7-8), ramură a slavilor de V, care se constituie într-un stat în sec. 10. În 1102 C. formează o uniune dinastică cu Ungaria. Împreună cu Slovenia, C. a fost cucerită de turci (sec. 16). În 1867, în cadrul dualismului austro-ungar, C. s-a unificat cu Ungaria. În 1918 a intrat în componența Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Iugoslavia). În 1941, în urma mișcării separatiste conduse de Ante Pavelic, C. se constituie într-un stat independent. În 1946 reintră în componența Iugoslaviei. Își proclamă independența (1991). În urma acestui fapt a izbucnit un război civil, susținut pe de o parte de Garda Națională Croată și de cealaltă de Armata Federală și milițiile sîrbești din Krajina și Slavonia. S-au înregistrat numeroase victime și pagube materiale. În urma medierii O.N.U. și C.E.E. au fost semnate mai multe acorduri (15), ultimul, din dec. 1991, fiind respectat.

NESTOR, Ion (1905-1974, n. Focșani), istoric și arheolog român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la București. Contribuții privind istoria Comunei primitive și epoca migrației popoarelor („Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien”, „Les données archéologiques et le problème de la formation du peuple roumain”). A efectuat săpături arheologice la Sărata-Monteoru, Brateiu, Dridu și Suceava care au scos la iveală materiale importante pentru istoria poporului român.

blaŭ n. (germ. blau-montag, „lune albastră”, lunea după beție). Fam. A face blau, a nu te duce la muncă după beția de Duminică ș.a. Adv. A o face blaŭ, a ține chefu pînă dimineața.

DACIA, denumirea terit. locuit în Antic, de populația geto-dacă, corespunzând aproximativ terit. locuit apoi de români. Menționați pentru prima dată în opera lui Herodot cu prilejul relatării conflictului lor cu regele persan Darius I (514 î. Hr.), geții, „cei mai viteji și mai drepți dintre traci“, sunt prezentați în izvoare istorice mai târzii (sec. 4— 2 î. Hr.) ca fiind organizați în uniuni de triburi răspândite pe întreg spațiul carpa¬to-danubian. Astfel, uniunea de triburi a geto-dacilor nord-dunăreni opune rezistență, în 335 î. Hr., lui Alexandru cel Mare în timpul expediției organizate de acesta în N Dunării. Formațiunea condusă de Dromichaites obține victorii (între anii 300 și 292 î. Hr.) asupra suveranului macedonean Lisimah. Alți regi geți, de la N Dunării de Jos, Zalmodegikos și Rhemaxos (la sfârșitul sec. 3 î. Hr. și începutul sec. 2 î. Hr.), exercită asupra orașului grecesc Histria un protectorat militar și politic. Un alt conducător al unei uniuni tribale dacice din E Transilvaniei (și, probabil, S Moldovei), Oroles, luptă împotriva bastarnilor pătrunși la răsărit de Carpați, împiedicându-i să-și extindă stăpânirea. În sec. 1 î. Hr., pe terit. D. ia ființă statul geto-dacilor, al cărui făuritor este Burebista. Creând o vastă stăpânire (arhè) care ocupa un spațiu ce se întindea de la Dunărea Mijlocie până la Haemus (M-ții Balcani) și Marea Neagră și dispunând de o puternică forță militară, Burebista a desfășurat o politică activă, purtând războaie victorioase împotriva celților (boiii, taurisci, scordisci) din V Daciei și supunând cetățile grecești vest și nord-pontice (Apollonia, Mesembria, Dionysopolis, Callatis, Tomis, Histria, Tyras, Olbia) și intervenind în războiul dintre Cezar și Pompei (48 î. Hr.). Înfrângerea acestuia din urmă a ridicat în fața statului geto-dac pri¬mejdia ofensivei romane pregătite de Cezar. Este perioada când începe o vastă activitate de ridicare a unor puternice centre fortificate sau de refacere a altora mai vechi, amplasate pe înălțimi, promontorii izolate ori piscuri, cu o bună poziție strategică, greu accesibile și utilizând la maximum configurația terenului respectiv. Centrul din M-ții Orăștiei, vastă zonă de c. 200 km2, a fost organizat într-un sistem de fortificații unic în felul său în întreaga Europă. La realizarea acestei construcții au participat arhitecți și meșteri greci aduși de Burebista din orașele de pe malul Pontului Euxin. Descoperirile monetare atestă legături comerciale vaste, până în spațiul Mediteranei răsăritene, în lumea greacă și romană. Marea bogăție de materiale arheologice cât și diversitatea lor pledează nu numai pentru o remarcabilă prosperitate a societății geto-dace din sec. 1 î. Hr.—1 d. Hr., dar și pentru afirmarea ideii că în această vreme stadiul primitiv, sătesc al așe¬zărilor fusese depășit, unele începând să evolueze treptat spre aglomerări de tip urban. Multe dintre cetăți aveau și rolul de centre religioase (după cum dovedesc edificiile de cult descoperite la Popești, Pecica, Piatra Craivii etc.); centrul principal religios al geto-dacilor se afla însă pe muntele Kogaionon, identificat ipotetic cu Dealul Grădiștii (Grădiștea Muncelului), unde se află azi ruinele sanctuarelor Sarmizegetusei și care a fost, probabil, capitală a statului dac din vremea lui Decebal. Împotrivindu-se tendințelor descentralizatoare ale nobilimii geto-dace, Burebista a fost înlăturat de la tron prin violență (44 î. Hr.), iar întinsa sa stăpânire destrămându-se temporar. Nucleul statului geto-dac intracarpatic a continuat să existe, marele preot Deceneu, sfetnicul și cel mai apropiat colaborator al lui Burebista, asumându-și și funcția de rege al D. Dintre succesorii săi, până la venirea la tron a lui Decebal, izvoarele atestă pe Comosicus, Scorilo și Duras-Diurpaneus. În celelalte reg. ale D. au existat în această vreme formațiuni politice mai mici, precum cele conduse de Cotiso (probabil în Oltenia și Banat), Dicomes (în Câmpia munteană sau Moldova), Roles, Dapyx și Zyraxes (în Dobrogea). Timp de un secol și jumătate geto-dacii au luptat împotriva expansiunii romane, dar n-au putut împiedica cucerirea Dobrogei (28 î. Hr.) și, în sec. 1 d. Hr., pustiirea repetată a S Munteniei prin deplasarea forțată la S Dunării a unor grupuri importante de geto-daci. În fața pericolului tot mai amenințător, cele mai multe triburi dacice s-au unit din nou, la sfârșitul sec. 1 d. Hr., formând un stat puternic condus de Decebal (87— 106). În timpul acestuia, D. a cunoscut epoca de maximă dezvoltare economică, politică și militară. Strateg talentat și diplomat iscusit, Decebal a organizat dese atacuri împotriva romanilor în S Dunării, agravând conflictele cu aceștia și declanșând războaiele din vremea lui Domițian și Traian. În cele din urmă, geto-dacii au fost înfrânți în cursul celor două războaie daco-romane (101—102 și 105—106), iar regatul dac a fost desființat, o mare parte a terit. său fiind transformat (106) în prov. romană. D. romană, denumire a prov. constituite în 106, după cucerirea D. de către romani. Rămas pentru o vreme în D. după terminarea luptelor, Traian a creat din Transilvania (cu excepția părții de SE), din Banat și din jumătatea apuseană a Olteniei o nouă prov. romană imperială de rang consular, administrată de împărat printr-un împuternicit al său, cu titlul oficial de legatus Augusti pro praetore. S Moldovei, Muntenia, E Olteniei și reg. de SE a Transilvaniei au fost anexate prov. romane Moesia Inferior, Primul guvernator al D. a fost Decimus Terentius Scaurianus, în timpul cârmuirii căruia (106—111) a fost întemeiat și primul oraș din D. romană, capitala prov., Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, căreia ulterior i se va adăuga și vechea denumire de Sarmizegetusa. Trupele romane (legiuni și unități auxiliare), destul de numeroase, lăsate în D. (legiunile XIII Gemina, I Adiutrix, IV Flavia Felix) erau masate în marea lor majoritate la granița de N și NV a prov. În 118—119, împăratul Adrian, după ce a reprimat o răscoală a populației autohtone și a respins atacurile sarmaților, a efectuat prima împărțire ad-tivă a prov. în: D. Superior (alcătuită din Banat și Transilvania) cu centrul la Apulum (azi Alba Iulia) și D. Inferior (alcătuită din Oltenia și SE Transilvaniei) cu centrul la Romula (azi Reșca, com. Dobrosloveni, jud. Olt). Au fost păstrate sub observație S Moldovei și Muntenia, romanii menținându-și aici doar unele capete de pod prin care controlau în continuare întregul terit. Granițele celor două D. au fost puternic fortificate prin castre și castele. În 123, vizitând a doua oară D., Adrian a efectuat a doua împărțire ad-tivă creând trei unități: D. Porolissensis (reg. aflată la N de râul Arieș și de cursul superior al Mureșului până la M-ții Meseșului și cursul râului Someș) cu centrul la Napoca (azi Cluj-Napoca), D. Superior cu centrul la Apulum (azi Alba Iulia) și D. Inferior cu centrul, probabil, la Drobeta (azi Drobeta-Turnu Severin). Trupele tuturor celor trei unități ad-tive alcătuiau armata D. (exercitus Daciae), aflată sub comanda superioară a legatului imperial. Organizarea ad-tivă a D. din vremea lui Adrian s-a menținut până în anii 167—169, când pe cea mai mare parte a D. Inferior a fost creată D. Malvensis, cu centrul la Malva (Romula). În provincia astfel organizată și apărată, începând chiar din vremea lui Traian s-au așezat numeroși coloniști, veniți din toate părțile Imperiului („ex toto orbe Romano“). Romanii au adus în D. formele de viață și de organizare administrativă proprii civilizației și culturii lor superioare, astfel că în cei 165 de ani, cât a durat stăpânirea Romei la N Dunării, istoria noii prov. s-a împletit strâns cu cea a lmp. Roman. În epoca romană, D. a cunoscut o deosebită dezvoltare economică și culturală. Au înflorit meșteșugurile, mineritul, agricultura, construcțiile; s-au construit drumuri, iar circulația mărfurilor s-a intensificat. S-au dezvoltat artele și s-a extins folosirea scrisului. Au fost întemeiate o serie de orașe noi, dintre care Napoca, Apulum, Drobeta, Dierna, Ampelum, Ulpia Traiana, Romula, Porolissum, Potaissa, Tibiscum au primit, pe rând, datorită dezvoltării lor urbane, rangul de municipium și colonia. Orașe și târguri s-au născut și din canabaele civile care se formau în jurul castrelor. Coloniile și municipiile aveau o administrație autonomă cu magistraturi similare celor de la Roma, însă marea majoritate a populației trăia în mediul rural, în acele vici și pagi, răspândite pe tot cuprinsul prov. După împărțirea D. în trei unități administrative, un cult imperial se oficia, la Ulpia Traiana, de către un preot de grad superior cu prilejul unui concilium provinciarum Daciarum trium, la care se adunau delegați din toată prov. pentru a discuta probleme admi¬nistrative, economice și religioase de interes comun. Edictul emis de Caracalla (212), generalizând dreptul de cetățenie romană, a nivelat diferențele dintre coloniștii romani, privilegiați, și marea masă a locuitorilor. Criza lmp. Roman din sec. 3 a avut aceleași forme de manifestare și în D. Pentru a face față repetatelor atacuri ale populațiilor barbare, care devastau provincia, lmp. Roman a fost în cele din urmă nevoit, spre a întări cu trupe linia Dunării, să-și retragă din D. armata și administrația. Astfel, în 271 Aurelian a creat la S Dunării o prov. nouă cu același nume (ulterior împărțită în D. Ripensis și D. Mediterranea). Descoperirile arheologice făcute în castre, orașe, așezări și necropole, marele număr de trupe auxiliare formate în sec. 2—3 din daci, ca și numele dacice din inscripții dovedesc persistența populației autohtone sub stăpânirea romană. Deosebit de semnificative în acest sens sunt necropolele băștinașilor geto-daci de la Soporu de Câmpie (jud. Cluj), Obreja (jud. Alba), Locusteni (jud. Dolj) și Enisala (jud. Tulcea). Viețuind în strâns contact cu coloniștii, dacii s-au roma¬nizat. Populația daco-romană de limbă latină rezultată din coexistența autohtonilor și a coloniștilor romani a rămas pe loc după retragerea armatei și a administrației romane, legăturile economice, spirituale și chiar politice cu Imp. Roman rămânând neîntrerupte. Când, în sec. 4, creștinismul a devenit religie oficială a Imp. Roman, adepții noii religii, existenți în D. încă din sec. 2—3 d. Hr., s-au organizat în comunități creștine, consolidând o dată mai mult romanitatea nord-dunăreană. Populația daco-romană de limbă latină, păstrând tradițiile civilizației romane superioare, a ieșit învingătoare din confruntarea cu numeroasele populații care au străbătut în sec. 3—10 aceste terit., constituind componenta fundamentală în procesul de etnogeneză a românilor.

CORSICA (CORSE [cors]) 1. Ins. în N M. Mediterane, constituind o reg. a Franței; 8,7 mii km2; 247,2 mii loc. (1988). Oraș pr.: Ajaccio. Relief muntos granitic. Alt. max.: 2.710 m (vf. monte Cinto). Expl. de min. de fier, cupru, mercur, zinc, plumb, marmură. Citrice, măslini. Viticultură. Creșterea ovinelor și caprinelor. Vin, ulei, zahăr. Turism. Stăpînită succesiv de romani (sec. 3 î. Hr.), vandali, bizantini, ostrogoți, longobarzi, franci, arabi, pisani și genovezi. Din 1768 a intrat în componența Franței, în prezent constituind două departamente. 2. Str. care separă ins. cu același nume de Arh. Toscan. Lungime: 40 km. Lățime: 75 km. Ad. max.: c. 500 m. Port pr.: Bastia.

OAȘ 1. Munții ~, unitate montană joasă (400-800 m alt.), situată în lanțul vulcanic din NV Carpaților Orientali, între granița de N a României și pasul Huta-Certeze de pe cursul superior al râului Valea Rea. Sunt alcătuiți din lave andezitice care acoperă depozitele de marne, argile și gresii miocene. Au aspectul unui platou larg, fragmentat, dominat de mai multe vârfuri cu adpect de domuri. Alt. max.: 869 m (vf. Obârșiei). Expl. de min. neferoase complexe și de mat. de costr. Păduri de fag și de gorun în alternanță cu pajiști. 2. Depresiunea ~ sau Țara Oașului, depresiune de origine tectono-vulcanică, situată pe Valea Turului, între M-ții Oaș și Gutâi. Supr.: c. 550 km2. Relief variat, cu altitudini medii reduse, în cadrul căruia se disting dealuri piemontane (400-600 m alt.), martori de eroziune, câmpii piemontane (200-400 m alt.), terase și lunci. Compartimentată în trei bazinete: Negrești, Târșolț și Cămârzana. Climă răcoroasă cu inversiuni de temperatură iarna. Temp. medie anuală este de 8-9ºC; precipitații moderate: 700-950 mm/an. Păduri de fag și conifere. Expl. forestiere și miniere (bentonite la Racșa). Izvoare minerale (Bixad, Luna, Valea Mariei). Zonă etnografică și folclorică în care muzica populară, dansul, portul popular oșenesc și tradițiile populare și-au păstrat vitalitatea.

OAXACA [auháka] 1. Stat în partea de S a Mexicului, cu ieșire la Oc. Pacific; 95 mii km2; 3,4 mil. loc. (2000). Centrul ad-tiv: Oaxaca. Expl. de antimoniu, aur, argint, sare și forestiere. Culturi de cereale, bumbac, tutun, orez, trestie de zahăr ș.a. Plantații de arbori de cafea și cacao. Creșterea animalelor. 2. (Numele complet: O. de Juárez [huáres]), oraș în S Mexicului, situat la poalele lanțului muntos Sierra Madre del Sur, la 1.550-1.650 m alt., pe cursul superior al lui Rio Atoyac; 472,6 mii loc. (2000). Centrul ad-tiv al statului omonim. Nod rutier. Ind. textilă, a pielăriei, de prelucr. a lemnului și alim. Centru artizanal (olărit, produse din piele, lână și bumbac) și turism. Piață agricolă. Universitate (1827). Muzeu de arheologie. Monumente: catedrală (1535-1553, restaurată în 1730), bisericile Santo Domingo (1575), în stil baroc, renovată în sec. 17, San Felipe (sec. 17), San Juan de Dios (sec. 17), a Iezuiților (sec. 17), palatul Guvernului (sec. 19), în stil neoclasic. Centrul istoric al orașului împreună cu situl arheologic monte Albán au fost declarate (1987) în patrimoniul cultural mondial. În apropiere se află ruinele orașului precolumbian monte Albán. Fundat de azteci în 1486 cu numele Huaxayacac și cucerit de spanioli în 1521, care i-au atribuit denumirea de Segura de la Frontera; și-a dobândit independența în 1812, iar din 1872 poartă numele actual (în cinstea președintelui Benito Juárez Garcia).

OBCINELE BUCOVINEI, complex de culmi montane joase și prelungi, situat în NE Carpaților Orientali, pe terit. jud. Suceava, între granița cu Ucraina (N), Pod. Sucevei (E), culoarul depresionar Gura Homorului – Cămpulung Moldovenesc – Depr. Dornelor (S) și valea superioară a Bistriței Aurii (V). O.B. cuprind trei mari subunități, dispuse paralel pe direcția NV-SE, separate de văile superioare ale râurilor Moldova și Moldovița: Obcina Mestecăniș, extinsă între văile râurilor Moldova (E), Putna (SE), Bistrița Aurie (V) și granița cu Ucraina (NV), este alcătuită din roci cristaline și sedimentare; prezintă culmi prelungi cu alt. de 1.000-1.500 m, bine împădurite, fragmentate de văi; către N, se prelungește cu Obcina Lucina (o mică subunitate a acesteia), în care se află cea mai mare alt. (1.588 m, vf. Lucian); Obcina Feredeu, dezvoltată pe fliș cretacic (în V) și paleogen (îb E), este situată între văile râurilor Moldova (în V) și Moldovița (în E), fiind alcătuită dintr-o culme centrală (1.300-1.400 m alt.) din care se desprind mai multe culmi secundare (1.000-2.000 m) alt.; alt. max.: 1.479 m (vf. Pașcani); Obcina Mare, aflată între valea Moldoviței (V) și Pod. Sucevei (E), este alcătuit din fliș cretacic și paleogen (gresii, șisturi bituminoase, calcare, argile); alt. max.: 1.224 m (vf. Sihloaia). Prezintă o climă răcoroasă (media termică anuală variază între 6ºC pe văi și 2º pe culmi) și umedă (precipitațiile însumează peste 1.000 mm anual); dispune de o rețea hidrografică densă și de numeroase izvoare cu ape minerale. Vegetația este reprezentată prin păduri de molid în V, păduri de amestec (molid, brad și fag) în partea centrală și păduri de fag cu brad în partea de E a Obcinei Mari. În ariile depresionare se dezvoltă pajiști secundare, dominate de păiuș roșu (Festuca rubra), țăpoșică (Nardus stricta), iarba vântului (Agrostis tenuis) ș.a. Local, vegetație de nlaștină, cuprinzând unele relicte glaciare, cel mai cunoscut fiind mesteacănul pitic (Betula nana) din tinovul Găina de la Lucina. Turism dezvoltat legat de accesibilitatea zonei, de prezența numeroaselor monumente istorice și de artă medievală (mănăstirile Voroneț, Moldovița, Sucevița, Humor, Putna ș.a.), de frumusețea peisajului, de varietatea și originalitatea folclorului și artei populare etc.

COTMEANA 1. Rîu, afl. stg. al Vedei, în C. Boianului; 82 km. Izv. din platforma cu același nume. 2. Com. în jud. Argeș; 2.550 loc. (1991). Cherestea. Fostă mănăstire (astăzi biserică), construcție caracteristică sfîrșitului sec. 14 (c. 1387-1389); fațada decorată cu firide, marcate la partea superioară cu discuri de ceramică smălțuită. Pridvorul deschis a fost surmontat în 1777 de un turn-clopotniță.

RÂPA ALBASTRĂ, lac antropic în jud. Vaslui, realizat pe cursul inf. al râului Simila, la 6 km amonte de confl. cu Bârladul. Supr.: 232 km; vol.: 10,6 mil. m3.

UMANÍSM (< fr., germ.) s. n. 1. (În sens larg) Orice doctrină care are în centru bunăstarea și demnitatea omului, încrederea în rațiunea umană, fără un ajutor exterior; mod de acțiune care decurge din această concepție și care militează pentru dezvoltarea liberă a personalității umane. 2. (În sens restrâns) Mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii (sec. 14-17), care promova studiul literaturii clasice, entuziasmul față de om și natură, celebrarea plăcerilor vieții presupuse ca uitate în Ev. med. Acest u. era însă compatibil cu credința religioasă, considerându-se că Dumnezeu i-a conferit omului poziția centrală în lume. A fost strălucit ilustrată de Petrarca, Boccaccio, L. Valla, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, G. Bruno în Italia, Rabelais, Montaigne în Franța, Th. Morus, Shakespeare în Anglia, Erasm în Țările de Jos, N. Olahus, stolnicul Constantin Cantacuzino, D. Cantemir ș.a. în Țările Române. 3. (În sec. 20) Termen folosit în medii postmoderne cu referință la filozofii care resping orice credință religioasă și afirmă conștiința de sine a oamenilor în lumea reală (de ex. Sartre).

COVASNA 1. Oraș în jud. cu același nume, în depr. Tîrgu Secuiesc, la poalele vestice ale M-ților Vrancea; 12.373 loc. (1991). Fabrici de mobilă și cherestea; mat. de constr. (cărămidă); țesătorie de lînă; produse alim. Importantă stațiune balneoclimaterică cu ape alcaline, feruginoase, carbogazoase, cloruro-sodice, iodurate, bromurate; o valoarea terapeutică deosebită au mofetele (emanații de CO2). Centru pentru îmbutelierea apelor minerale. Atestat documentar în 1567. Declarat oraș în 1950. 2. Jud. în partea central-estică a României, în zona internă a a Carpaților de Curbură, pe cursul superior al Oltului; 3.705 km 2 (1,56% supr. țării); 237.304 loc. (1991), din care 53,9% în mediul urban; densitate: 57 loc./km2. Reșed.: municipiul Sfîntu Gheorghe. Orașe: Baraolt, Covasna, Întorsura Buzăului, Tîrgu Secuiesc. Comune: 33. Relief predominant muntos (c. 60$) în N,V și E jud. (m-ții Harghita, Bodoc, Baraolt, Nemira, Vrancea, Buzău). Depr. numeroase: Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc, Baraolt, Comandău, Întorsura Buzăului. Climă temperat-continentală cu veri răcoroase și ierni geroase. Temp. medie anuală: 1ºC în zona montană înaltă și 7,6ºC în cea depresionară. Cantitatea medie anuală a precipitațiilor: 1200 mm în zona montană și 600 mm în depr. Vînturi dominante din N și NE și vîntul local Nemira. Rețeaua hidrografică este reprezentată de rîurile Olt cu Rîul Negru și Baraolt și cursul superior al Buzăului. Resurse naturale: zăcăminte de lignit (Vîrghiș, Baraolt, Căpeni, Valea Crișului), min. de fier (Vîrghiș, Doboșeni), andezit (Bixad, Malnaș-Băi), gresie (Arcuș, Zagon, Sita Buzăului, Brețcu, Ariușd, Covasna, Boroșneu Mare ș.a.), calcare și serpentinit (Vîrghiș), nisipuri (Hăghig, Iarăș, Araci), ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, clorurate (Biborțeni, Covasna, Vălcele, Malnaș-Băi, Bodoc ș.a.), păduri. Economia. Industria jud. produce: mașini-agregate și subansamble auto, motoare electrice, echipament electric auto (Sfîntu Gheorghe), șuruburi, izolatori electrici de joasă tensiune (Tîrgu Secuiesc), piese pentru tractoare și mașini agricole (Întorsura Buzăului), mase plastice (Sfîntu Gheorghe), conf. (Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc), fire și țesături de bumbac și lînă (Sfîntu Gheorghe, Covasna), prelucr. inului (Reci), mobilă (Covasna, Sfîntu Gheorghe), cherestea (Oituz, Comandău, Întorsura Buzăului, Brețcu, Zăbrătău, Tîrgu Secuiesc ș.a.), alim. (preparate din carne și lapte, bere, spirt, amidon, glucoză etc.). Centru de îmbuteliere a apelor minerale (Covasna, Biborțeni, Bodoc ș.a.). Agricultura întrunește condiții naturale favorabile culturii plantelor tehnice și creșterii animalelor. În 1989, terenurile arabile (86.642 ha) erau ocupate mai ales cu plante de nutreț (16.687 ha), cartofi (20.200 ha), sfeclă de zahăr, grîu și secară, in etc. Pomicultura, restrînsă ca supr. pe terenurile în pante, este reprezentată prin plantații de pruni, meri, peri. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 107,6 mii capete bovine (în special bălțata românească), 213,3 mii capete ovine (predominant din rasa țigaie și spancă), 113,2 mii capete porcine; bubaline; avicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea c. f. este de 115 km (46 km electrificate), iar cea a drumurilor publice 810 km (207 km modernizate), terit. jud. C. fiind traversat de magistrala feroviară București-Brașov-Ciceu-Deda-Baia Mare-Satu Mare și de drumul european E 572. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 156 școli generale, 13 licee (cu predare atît în limba română, cît și în limba maghiară), muzee, un teatru (cu secții română și maghiară) la Sfîntu Gheorghe, 78 cinematografe, 294 biblioteci etc. Turism. Particularitățile peisajului natural (peștera cu emanații de sulf de la Turia, declarată rezervație naturală, dunele de nisip și mestecănișul de la Reci, cu exemplare rare de plante, printre care laleaua pestriță), specificul obiectivelor cultural-istorice (cetățile medievale de la Bálványos, Cernat, Malnaș, Bixad, bisericile fortificate, cu incintă de piatră, din sec. 15-16 de la Aita Mare, Arcuș, Belin, Ilieni, Sînzieni, Zăbala ș.a., castelele de la Arcuș, Ozun, Turia, Vîrghiș, Zagon, conacele de la Bicfalău, Cernat, Ilieni, Reci), obiceiurile tradiționale, caracteristicile folclorice, precum și existența numeroaselor stațiuni balneoclimaterice (Bälványos, Biborțeni, Bodoc, Vîlcele, Covasna, Malnaș-Băi, Ozunca-Băi) favorizează desfășurarea unui intens trafic turistic. Indicativ auto: CV.

CRAPINA, lac de luncă în apropierea Dunării, în Cotul Pisicii, în amonte de Isaccea; legat de Dunăre prin privaluri; 29,4 km2. Pescuit.

IANA, râu în partea de N a Federației Ruse; 872 km. Se formează prin unirea (în amonte de Verhoiansk) a două râuri (Dulgalah și Sartang) care izvorâs din M-ții Verhoiansk și se varsă printr-o deltă (5,2 mii km2) în G. Iana al M. Laptev. Afl. pr.: Adîcia, Bîtantai.

Abyla, promontoriu situat în Mauritania. Împreună cu muntele Calpe, din Hispania, alcătuia actuala strîmtoare a Gibraltarului, pe care cei vechi o cunoșteau sub denumirea de „Coloanele lui Heracles”. Legenda spune că cei doi munți, inițial uniți, au fost separați de erou, care în felul acesta a făcut să comunice apele Mediteranei cu cele ale Atlanticului.

CREȚÚȘCĂ (‹ creț) s. f. Plantă erbacee, perenă, meliferă și medicinală, din familia rozaceelor, înaltă de 100-200 cm, cu flori albe dispuse în corimb, răspîndită în regiunea montană (Filipendula ulmaria).

CRISTEA Petre (1909-1995), automobilist român. A participat (1931-1939) la 80 de curse naționale și internaționale. În 1936 a cîștigat (coechipier I. Zamfirescu, mașină Ford V. 8) Raliul monte Carlo, iar în 1939, în cursa de viteză de la Nürburgring (Germania), a cîștigat (automobil BMW) la clasa 2.000 cm3. Bogată activitate publicistică cu tematică auto.

CRÎNG (‹ sl.) s. n. 1. Pădure a cărei regenerare se face pe cale vegetativă (din lăstari), conducerea arboretului realizîndu-se într-o perioadă scurtă de timp (1-40 ani). În c. tăierile se fac împrăștiat pe tot cuprinsul pădurii. ♦ Pădure tînără. ♦ Tufăriș, desiș. 2. Așezare rurală permanentă din zonele montane alcătuite din pîlcuri de gospodării, dispersate pe mari suprafețe de teren, situată în partea centrală a M-ților Apuseni.

RÂNZESCU, Jean (1909-1996, n. Bârlad), regizor de operă român. A montat, la Opera Română (azi Opera Națională din București), numeroase lucrări românești („Oedip”, „Decebal”) și din repertoriul universal („Lohengrin”, „Aida”).

RÂUL DOAMNEI, râu, afl. stg. al Argeșului la Pitești; 98 km. R.D. își formează cursul prin confl. a două pâraie (Valea Rea, 20 km, considerat izv. pr., și Zârna, 17 km) care au obârșia în două lacuri glaciare (Viștea și, respectiv, Zârna) aflate aproximativ la aceeași altitudine (2.190 m) pe versantul de S al m-ților Făgăraș. După un curs vijelios în sectorul montan (panta medie este de 40‰), străbate muscelele și dealurile Argeșului, unde panta de curgere este de 4-8‰. Apele cursului său superior sunt parțial captate și conduse printr-un tunel de aducțiune în lacul de acumulare Vidraru. Afl. pr.: Cernat, Râul Târgului.

RÂU TÂRGULUI, râu, afl. stg. al Râului Doamnei, în amonte de Mărăcineni; 67 km. Izv. din m-ții Iezer, de sub vf. Păpușa, de la 2.050 m lat., străbate zona montană pe direcție N-S, pe o pantă medie de 50‰, la Câmpulung pătrunde în zona Muscelelor Argeșului, iar în aval de Mihăiești drenează partea de V a piem. Cândești, separând-o de dealurile Argeșului. În cursul superior, în satele Lerești și Voinești au fost construite și date în folosință (1987) câte o hidrocentrală cu puteri instalate de 19 MW și, respectiv, 5,2 MW.

REGIOMONTANUS (pe numele adevărat Johannes Müller) (1436-1476), astronom și matematician german. Prof. la Viena și Nürnberg. Cunoscut prin lucrările sale de astronomie și trigonometrie. Op. pr.: „De triangulis omnimodis libri quinque”, carte fundamentală în trigonometria plană și sferică, cu tabele de valori trigonometrice. Construiește (1471) un Observator astronomic la Nürnberg, cu ateliere și tipografie proprie, unde apar primele Anale astronomice și Efemeridele.

URBINO, oraș în partea central-estică a Italiei (Marche), la 32 km SV de Pesaro și de țărmul M. Adriatice, la SE de San Marino; 15,3 mii loc. (2006). Centru comercial. Ceramică (majolică, renumită încă din sec. 16). Ind. textilă și de prelucr. a lemnului (mobilă). Universitate (1506). Institut de Arte. Monumente: bisericile San Francesco și San Domenico (sec. 14-18), castel devenit palat ducal, în stil renascentist, reconstruit în 1460 după planurile arhitectului Luciano da Laurana, în care, în prezent, se află Galeria de artă a prov. Marche; catedrală (dom) reconstruită după cutremurul din 1789. Centrul istoric al orașului a fost inclus (1998) în Patrimoniul cultural universal. Turism. Fondat de umbri în sec. 3 î. Hr. cu numele Urbinum Hortense. Ocupat de etrusci, celți, gali și de către romani (în sec. 3 î. Hr.). Asemeni altor ora;e italiene, U. a cunoscut în Ev. med. dominația succesivă a ostrogoților, bizantinilor, longobarzilor și a francilor, iar ca forme de organizare statală signoria, comitatul (din 1355) și ducatul (din 1474). De-a lungul sec., U. a fost stăpânit de familia Montefeltro (din 1234) și Della Rovere (din 1508), iar între 1626 și 1860, a făcut parte din stăpânirile papale, intrând ulterior în componența Regatului Italiei. În timpul cârmuirii lui Federico da Montefeltro (1444-1482) și a fiului și succesorului său Guidobaldo (1482-1508) U. a atins apogeul dezvoltării sale artistice și literare, fiind unul dintre renumitele centre ale Renașterii italiene.

ȚĂPOȘÍCĂ (‹ țepos) s. f. 1. Plantă erbacee perenă din familia poancee (graminee), de culoare verde-cenușie, cu tulpina scundă (10-30 cm), aspră în partea superioară, cu frunze subțiri, rigide, aspre și spiculețe uniflore dispuse unilateral într-un spic terminal îngust (Nardus stricta); păișiță, părul-porcului (1 b). Răspândită în etajul montan și cel subalpin, pe soluri acide, sărace; formează adesea asociații compacte, monodominante (nardete) sau în asociație cu păiușul roșu (festuceto-nardete). Se extinde masiv pe terenuri suprapășunate, orizontale sau slab înclinate. Nardetele sunt asociații cu biodiversitate redusă, montane, slab productive; acțiunile de ameliorare a pajiștilor au în vedere înlocuirea ț. cu alte specii mai valoroase. 2. Plantă erbacee din familia apiacee (umbelifere), aspru-păroasă, cu frunze penate, cu flori albe sau roz și cu fruct acoperit cu peri rigizi (Tordylium maximum).

CUSTOZA [custóța], localit. în N Italiei (Veneto), în apropiere de Verona. Aici armata piemonteză a fost înfrîntă de cea austriacă (24-25 iul. 1848 și 24 iun. 1866).

CUȘMIR, Anișoara (n. 1962, Brăila), atletă română. Recordmană mondială (București, 1983) la săritura în lungime (7, 43 m). Medalie de argint la campionatele mondiale (Helsinki, 1983). Campioană mondială universitară (Edmonton, 1983).

SCAFÁNDRU (‹ fr.; {s} gr. skaphe „barcă” + andrós „bărbat”) s. n., s. m. 1. Marinar specializat în executarea lucrărilor (de durată) sub apă, cu ajutorul unor aparate speciale. Costum de s. = costum de protecție etanș, de tip combinezon, confecționat din pânză cauciucată și prevăzut cu o cască metalică cu vizor de sticlă (legată cu exteriorul printr-un tub flexibil prin care se pompează aer), mănuși, bocanci speciali și o centură cu greutăți. Primul model a fost construit în 1819 de germanul Augustus Siebe. ◊ S. autonom = s. prevăzut cu butelii de oxigen purtate pe spate și cu labe de cauciuc pentru a ușura deplasarea în apă. Primele încercări de s. autonom au fost executate de francezii Rouqerol și Denayrousse în 1865. S. de mare adâncime = aparat constituit dintr-o carcasă din oțel închisă la partea superioară cu un capac demontabil, picioare articulate și brațe terminate cu clești manevrabili din interior, cu care se poate lucra până la adâncimi de 110 m. 2. S. n. Costum de protecție etanș și izolat față de mediul exterior, purtat de aviatorii care zboară la altitudini mari.

LANGE [læŋə], Jessica (n. 1949), actriță americană de film. Roluri în registru dramatic și comic, interpretate cu eleganță și delicatețe („King Kong”, „Frances”, „Poștașul sună întotdeauna de două ori”, „Promontoriul groazei”). Premiul Oscar„: 1982 (”Tootsie„), 1991 (”Cer albastru„).

LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).

LA BOÉTIE [la boesi], Étienne de (1530-1563), umanist și scriitor francez. Prieten cu Montaigne. La numai 18 ani a publicat tratatul „Discurs despre servitutea voluntară”, scriere teoretică denunțând tirania. Autor de sonete.

LACU ROȘU 1. Lac de baraj natural situat pe cursul superior al râului Bicaz, la 980 m alt., foarmat, în 1837, prin surparea unei porțiuni din Muntele Ghilcoșului spre poalele masivului Suhard, obturând valea râului Bicaz. Supr.: 12,6 ha; lungimea: 2,5 km; lățimea: 100-200 m; ad. max.: 10,5 m. Denumirea lacului derivă de la argilele roșietice (cu oxizi de fier) aflate în suspensie în apă, transportate și depuse în lac de Pârâul Roșu. L.R. mai este cunoscut în literatura de specialitate și sub numele de Ghilcoș sau Ucigașul. Important obiectiv turistic. 2. V. Roșu (3). 3. Localitate componentă a orașului Gheorghieni, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în jud. Harghita, într-o mică depresiune străjuită de munții Tarcău, Hășmaș, Giurgeu și masivul Suhard, pe malul lacului cu același nume, la 980 m alt. Climat montan, tonic, cu veri răcoroase (în iul. temp. medii multianuale de 15ºC) și ierni friguroase (în ian. medii termice de-7ºC). Precipitațiile însumează c. 1000 mm anual. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual etc. Posibilități de practicare a schiului (iarna), alpinismului (vara, în Cheile Bicazului) și a drumețiilor montane.

REPETITÍVĂ (MUZ.) Muzica r. = Mișcare muzicală americană lansată la sfârșitul anilor ’50 ai sec. 20, având la bază ideea de repetiție și pulsație ritmică constantă (La monte Young, Phil Glass, Terry Riley, Steve Reich). Se mai numește și muzică minimalistă.

REVOLUȚIA FRANCEZĂ, revoluție desfășurată între 1789 și 1794, care a avut ca scop abolirea structurilor vechiului regim. A izbucnit în condițiile agravării situației economice a populației, ale progresului ideii de națiune, ale necesității acute de creare a unei piețe naționale. Preludiul revoluției l-a constituit convocarea Stărilor Generale (5 mai 1789). Deputații stării a treia din Adunarea Statelor Generale s-au declarat constituiți în Adunarea Națională, apoi, în vederea elaborării unei constituții, în Adunarea Națională Constituantă (9 iul. 1789-30 sept. 1791). În fața măsurilor represive pe care le pregăteau nobilimea și regele, insurgenții parizieni au luat cu asalt Bastilia, simbolul absolutismului regal și al arbitrarului său (14 iul. 1789, dată devenită sărbătoare națională a poporului francez). Adunarea Constituantă a votat desființarea privilegiilor feudale (4 aug. 1789), a adoptat Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (26 aug. 1789) și o nouă Constituție (3 sept. 1791). Aceste realizări, împreună cu reformele administrative, judecătorești, fiscale și bisericești, au favorizat dezvoltarea structurilor capitaliste. Sub presiunea insurecției naționale de la 10 aug. 1792, Adunarea Legislativă (1 oct. 1791-20 sept. 1792) a suspendat monarhia și a aprobat instituirea Comunei insurecționale (Comuna din Paris), o adevărată putere de stat populară. În perioada aug.-sept. 1792 – cunoscută în istoria revoluției sub numele de prima teroare -, parizienii, sub conducerea Comunei insurecționale au impus instaurarea democrației politice. În fața primejdiei provocate de invadarea Franței de către armatele austro-prusiene, precum și de trădarea generalilor monarhiști, Comuna insurecțională a declarat „patria în primejdie”. Armatele franceze au înfrânt la Valmy (20 sept. 1792) armatele invadatoare. La 21 sept. 1792 Convenția Națională (20 sept. 1792-26 oct. 1795), care luase locul Adunării Legislative, a proclamat Republica. În cadrul Convenției Naționale s-a reliefat două tendințe principale: partidul moderat al girondinilor și cel radical al montagnarzilor, conduși de iacobini: între ele se afla masa deputaților independenți, porecliți „câmpia” sau „mlaștina”. Lupta dintre cele două tendințe a atins apogeul în timpul procesului regelui Ludovic XVI, care, cu toată opoziția girondinilor, a fost condamnat la moarte și executat (21 ian. 1793). Întreaga Europă, cu excepția câtorva state, s-au coalizat împotriva Franței republicane. Înfrângerile de pe front, trădarea generalului Dumouriez, scumpirea vieții și izbucnirea răscoalei contrarevoluționare din Vandeea au provocat sfârșitul guvernării girondine. În urma insurecției din 31 mai-2 iun. 1793 a fost instaurată dictatura iacobinilor, girondinii fiind excluși din Convenție, iar unii dintre ei executați. Perioada dictaturii iacobine (2 iun. 1793-27 iul. 1794), cunoscută sub numele de „teroarea iacobină”, a constituit punctul culminant al revoluției. În timpul acestei dictaturi au fost desființate, fără răscumpărare, servituțile feudale, au fost introduse prețuri maximale, a fost instituit învățământul elementar gratuit. Iacobinii au înfrânt răscoala din Vandeea și pe cea a federaților-regaliști, au creat o armată națională de peste 600.000 de oameni, care a alungat din țară armatele intervenționiste. Comitetul Salvării Publice, creat la 5 apr. 1793, a concentrat în mâinile întreaga putere executivă. Teroarea a impus, pentru o vreme, economia dirijată în direcția sprijinirii efortului de război și salvării republicii. Înlăturarea moderaților, conduși de Danton, cât și a extremiștilor de stânga, în frunte cu J. Roux și Hébert, au slăbit considerabil baza socială a dictaturii iacobine, ușurând sarcina marii burghezii, care a organizat lovitura de stat din 9 thermidor (27 iul. 1794). Robespierre, Saint-Just și partizanii lor au fost ghilotinați (28 iul. 1794). Prin venirea la putere a marii burghezii, revoluția era terminată.

Columnae Herculis, denumire purtată de cele două promontorii, Abyla și Calpe, care formează actuala strîmtoare a Gibraltarului. Inițial legate, se spunea că ele ar fi fost despărțite de către erou și că de atunci îi purtau numele.

RODCENKO, Aleksandr Mihailovici (1891-1956), designer, grafician și scenograf rus. Influențat de constructivism, este creatorul artei nonobiectuale („Negru pe negru”). A realizat primele fotomontaje, în arta tipografică.

RODOCROZÍT (‹ fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir” + khros „culoare”) s. n. (MINER.) Carbonat natural de mangan. Se prezintă în cristale romboedrice și în mase compacte de culoare roz. R. reprezintă o sursă importantă pentru extragerea manganului. În România se găsește în zăcămintele de mangan de la Iacobeni, Răzoare și Delinești și în filoanele metalifere de la Cavnic, Roșia Montană, Brad și Săcărâmb etc.

RODONÍT (‹ fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. (MINER.) Silicat natural de mangan, cristalizat în sistemul triclinic. Se întâlnește sub formă de mase granulare de culoare roz, formate prin metamorfismul sedimentelor cu mangan sau prin depuneri în filoanele hidrotermale. Este folosit ca material pentru ornamentații, în confecționarea bijuteriilor și în construcții. În România se găsește în zăcămintele de mangan de la Iacobeni, Răzoare, Delinești, Munții Sebeșului și în filoanele metalifere de la Cavnic, și Roșia Montană. De asemenea, r. se găsește în Federația Rusă (m-ții Ural), Suedia, Australia, S.U.A. (California, New Jersey) ș.a.

SÂI, râu, afl. stg. al Dunării în amonte de Turnu Măgurele; 81 km. Izv. din C. Boian și curge paralel și în apropiere de cursul inferior al Oltului. Este un vechi curs, părăsit, al Oltului, fapt pentru care mai este denumit, sugestiv, Oltu Mic.

burún n., pl. e și urĭ (turc. burun, nas, cĭoc, promontoriŭ). Dun. Cap, promontoriŭ. V. cĭovrîntie.

REACTÓR (‹ fr.) s. n. 1. (CHIM.) Aparat industrial sau de laborator în care se efectuează reacții chimice (catalitice sau necatalitice) în scopul obținerii anumitor substanțe. R. constituie partea principală a unei instalații chimice. Există r. în care materiile prime se introduc o singură dată, la început, iar după terminarea reacției se scot produsele finite (r. discontinuu), sau în care se introduc materiile prime și se scot produsele finite în mod continuu (r. continuu). După natura procesului chimic se deosebesc r. termice, electrochimice, biochimice și fotochimice, iar după fazele prezente în proces se deosebesc r. în care fazele reactante sunt gaze (gaz-gaz), lichide (lichid-lichid omogen sau neomogen), solide și gaz (gaz-solid) etc. (ex. r. pentru oxidarea amoniacului în amestec cu oxigen și vapori de apă, r. pentru nitrarea benzenului etc.) 2. (AV.) Motor termic folosit pentru asigurarea propulsiei unor vehicule (de obicei avioane), în interiorul căruia are loc transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a unui curent de fluid (jet de gaze de ardere), în scopul producerii forței de propulsie (care apare datorită efectului de reacțiune provocat de gazele de ardere de viteză mare). R. la care aerul necesar arderii combustibilului este introdus în camera de ardere, sub presiune, de către un compresor (axial sau centrifugal) antrenat de o turbină cu gaze se numesc turboreactoare. Principalele elemente componente ale unui turboreactor sunt: difuzorul (care are rolul de a frâna curentul de aer atmosferic la intrarea în motor), compresorul, camera de ardere, turbina cu gaze și efuzorul (în care are loc destinderea gazelor evacuate din turbină). În prezent, turboreactoarele cu compresor centrifugal sunt prevăzute cu camere de ardere individuale, iar cele cu compresor axial au camere de ardere inelare (camere bloc). R. care echipează avioanele cu viteze de zbor supersonice pot fi construite fără compresor, comprimarea aerului necesar arderii făcându-se în difuzor (datorită vitezei foarte mari cu care aerul atmosferic intră intră în motor). R. fără compresor pot fi: statoreactoare, când aerul și gazele de ardere circulă în curent continuu în interiorul motorului, și pulsoreactoare, în care circulația gazelor este intermitentă (pulsatorie); r. fără compresor pot funcționa numai după ce avioanele pe care sunt montate au fost lansate în zbor prin alte mijloace (rachete, catapulte etc.). Sin. motor cu reacție. 3. (ELT.) Bobină electrică cu reactanță mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

REACTOR NUCLEAR s. n. (FIZ.) Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele printr-o reacție în lanț controlată. Funcționarea unui r.n. se bazează pe faptul că fisiunea unui nucleu atomic, provocată de acțiunea unui neutron, este însoțită de eliberarea altor 2-3 neutroni, precum și de degajarea unei însemnate cantități de energie (îndeosebi ca energie cinetică a fragmentelor de fisiune și a neutronilor emiși), care, în final, apare sub formă de căldură. Fiecare nou neutron poate provoca, la rândul lui, fisiunea unui alt nucleu și astfel numărul neutronilor, ca și cel al fisiunilor, poate crește în avalanșă, procesul dobândind un caracter de reacție în lanț autoîntreținută. Din punctul de vedere al vitezei neutronilor care realizează fisiunile, r.n. se împart în: r. termice, în care viteza predominantă corespunde practic unei situații de echilibru termic al neutronilor cu materialele din zona activă; r. epitermice, în care aproape jumătate din fisiuni se datoresc neutronilor cu viteze superioare celor de agitație termică; r. intermediare, în care majoritatea fisiunilor sunt produse de neutroni ale căror viteze sunt superioare celor de agitație termică și inferioare celor cu care neutronii sunt eliberați în procesele de fisiune; r. rapide, în care fisiunile sunt înfăptuite de neutronii ale căror viteze nu diferă mult de cele cu care ei sunt emiși prin fisiune. Partea cea mai importantă a r.n. este regiunea unde se desfășoară reacțiile de fisiune, numită zona activă. Aici se află materialul fisionabil sau combustiblul nuclear, care poate fi: uraniu natural, uraniu îmbogățit cu izotopul U{235}, plutoniu etc., și moderatorul, care are rolul de a încetini neutronii rapizi și care poate fi: apă obișnuită, apă grea, grafit etc. În r.n. de tip eterogen combustibilul nuclear este dispus sub formă de elemente distincte (de obicei bare) înconjurat de moderator, iar în r.n. de tip omogen combustibilul și moderatorul formează un amestec intim, sub forma unei soluții sau a unei suspensii. Proporția de moderator raportată la cantitatea de combustibil depinde de felul r.n., fiind mai mare la r.n. termice și foarte mică (sau lipsind complet) la r.n. rapide. Zona activă este înconjurată de un reflector, care are rolul de a reduce, prin împrăștiere elastică, scăpările de neutroni în afara zonei active. Pentru reglarea puterii, r.n. este prevăzut cu câteva bare de control (sau de reglaj), care pot fi introduse mai mult sau mai puțin în zona activă și care, fiind făcute din materiale puternic absorbante, acționează asupra cantității de neutroni liberi și, implicit, asupra intensității reacției globale. Alte bare de același tip, numite bare de siguranță, au rolul de a opri automat funcționarea r.n. în caz de avarie. Căldura produsă în zona activă este preluată și transferată în afara r.n. prin intermediul unui agent de răcire, care poate transporta energia termică până la un schimbător de căldură sau direct la un turbogenerator (în cazul unor tipuri de r.n. energetice) ori la un turn de răcire (în cazul r.n. de cercetare). Drept agenți de răcire se folosesc: apă, apă grea, gaze (ex. bioxid de carbon), metale topite (ex. sodiu), substanțe organice (ex. difenil) etc. Uneori agentul de răcire se confundă cu moderatorul (de exemplu la r.n. cu apă). O componentă importantă a r.n. este recipientul, care împiedică substanțele radioactive să iasă în afara zonei active și care uneori este și vas de presiune pentru agentul de răcire. Pentru evitarea iradierii personalului cu radiațiile nocive foarte intense care se formează în zona activă, precum și pentru evitarea contaminării aparaturii și echipamentului auxiliar, recipientul r.n. este înconjurat de un zid gros dintr-un material absorbant (de obicei beton special). R.n. este prevăzut cu un tablou de comandă, care conține comenzile dispozitivelor de reglaj, precum și instrumentele de măsură și de înregistrare pentru temperatura și presiunea din zona activă, fluxul de neutroni, pozițiile barelor de control și ale celor de siguranță etc. Se construiesc r.n. pentru diferite scopuri: a) r. de cercetare, care oferă posibilitatea utilizării fluxurilor intense de neutroni și de radiații gamma și care uneori poate și folosit și pentru producerea izotopilor radioactivi; b) r. energetic, care este destinat producției de energie termică și care poate fi staționar (montat într-o centrală electronucleară) sau mobil (montat pe nave de suprafață, pe submarine etc.); c) r. reproducător, care transformă un material puțin fisionabil (ex. U238)sau nefisionabil (ex. Th232) într-un combustibil nuclear mult mai eficient (în Pu239, respectiv U233), în vederea utilizării ulterioare a acestuia într-un r.n. energetic. Primul r.n. a fost construit la Chicago (S.U.A.), în 1942, de către E. Fermi; era un r.n. eterogen, cu grafit moderator, de putere practic nulă. În prezent puterea r.n. ca și diversitatea de tipuri, este în continuă creștere; cele mai mari r.n. au puteri de ordinul sutelor de megawați. În România a fost dat în funcțiune, în 1954, un r.n. de cercetare, de tip eterogen, care funcționează cu uraniu îmbogățit (10% U235), având ca moderator apa obișnuită; s-a construit, la Cernavodă, o centrală atomoelectrică, în colaborare cu Canada, pe baza conceptului r.n. de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium). Centrala atomoelectrică funcționează cu uraniu natural și utilizează apa grea ca moderator și ca agent de răcire. Primul grup energetic (din cele 5 preconizate) are o putere instalată de 700 MW și a fost inaugurată oficial la 17 apr. 1996 (producția de energie electrică a început în nov. același an).

SCROPOASA, lac de retenție realizat în 1930 pe cursul superior al Ialomiței (m-ții Bucegi) în amonte de Cheile Orzei; supr.: 21 ha; vol.: 37,5 mii m3; adâncimea variază între 10 și 15 m; apele lacului alimentează hidrocentralele de la Dobrești și Moroeni.

JURILOVCA, com. în jud. Tulcea, pe malurile lacurilor Golovița și Razim; 5.407 loc. (1998). Expl. de calcar. Centru piscicol cu cherhanale de mare capacitate. Pe promontoriul din SV L. Razim (Capul Dolojman) au fost descoperite urmele unei cetăți grecești (sf. sec. 7 î. Hr.) identificată ipotetic cu așezarea greco-romană Argamum, menționată documentar în sec. 6 î. Hr. între 1983 și 1996, com. J. s-a numit Unirea.

ROCA, Cabo da ~, cap pe coasta atlantică a Portugaliei, cel mai vestic punct al Europei continentale, situat la 38º47' lat. N și 9º30' long. V. Stâncă de granit, înaltă de 144 m, formează extremitatea vestică a m-ților Sintra. Romanii au numit-o Promontorium Magnum.

ŠAR PLANINA (Munții Șar), lanț muntos în NV Macedoniei, alcătuit din șisturi cristaline, dolomit și calcar, extins pe direcție NE-SV, pe c. 160 km lungime, la NV de valea superioară a râului Vardar, la granița cu Albania și Serbia-Muntenegru. Include și masivele Korab, Bistra, Jablabica și Galicica. Alt. max.: 2.794 (vf. Golem-Korab). Prezintă pereții abrupți, vârfuri semețe (Titov 2.747 m, Turcin 2.702 ș.a.), văi adânci, circuri și lacuri glaciare, numeroase depr. intramontane ș.a. Păstorit pe culmile înalte. Versanții sunt acoperiți cu păduri. Stațiuni ale sporturilor de iarnă (Popova Šapka ș.a.). Turism.

SASCA MONTANĂ, com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele SV ale m-ților Anina și la cele NE ale m-ților Locvei, în zona de contact cu dealurile Oraviței, pe râul Nera; 1.689 loc. (2005). Expl. de sulfuri metalice. Pomicultură (meri, pruni, peri). Centru de ceramică populară. În satul S. m. se află biserica Sfinții Apostoli Pavel și Petru (1777, pictată în 1851 și restaurată în 1862), iar în satul Slatina-Nera, biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 18, pictată în 1874)0. Rezervațiile Cheile Nerei-Beușnița (v. Nera) și Cheile Șușarei, incluse în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

SASKATCHEWAN [səskætʃiuən] 1. Râu în partea central-sudică a Canadei; 1.939 km (de la izv. râului Bow);