Am găsit 399 de definiții care conțin toate cuvintele înzestra sau forme flexionare ale acestora:

AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.



AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

MODERNIZÁ vb. I. tr. a da un caracter, o înfățișare modernă, a înnoi. ◊ a înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. II. refl. a adopta obiceiurile moderne. (< fr. moderniser)

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz.Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta.

MISTAGÓG s. m. (ant.) preot inițiator în mistere; (p. ext.) om înzestrat cu puterea de a pătrunde aspectele ascunse ale realității. (< fr. mystagogue)

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.

CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire din imediata vecinătate a unei căi de comunicație, înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea acesteia și care servește și ca locuință pentru cantonier. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.

DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar2 ceva cuiva; a face cuiva un dar2; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DIVÍN, -Ă, divini, -e adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat.divinus.

GENIÁL, -Ă, geniali, -e, adj. înzestrat cu geniu; de geniu, care dovedește genialitate. [Pr.: -ni-al] – Din fr. génial.

GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.

MATADÓR1 s. m. 1. toreador căruia, în desfășurarea unei coride, îi revine sarcina să ucidă taurul. 2. (ir.) personaj important, conducător etc. ◊ (fig.) persoană înzestrată cu calități deosebite, personalitate de prim rang. (< fr., gr. matador, germ. Matador)

HIDROAVIÓN, hidroavioane, s. n. Avion înzestrat cu dispozitive de amerizare, care înlocuiesc trenul de aterizare și care îi permit să plutească pe apă. [Pr.: -dro-a-vi-on] – Din fr. hydroavion.

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ÎNGER, îngeri, s. m. Ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

TALENTÁT, -Ă, talentați, -te, adj. Care are talent; înzestrat. – Talent + suf. -at.

UTILÁ, utilez, vb. I. Tranz. A înzestra un atelier, o fabrică etc. cu utilajul necesar desfășurării în bune condiții a procesului de producție. – Din fr. outiller.

UTILÁT, -Ă, utilați, -te, adj. înzestrat cu utilajul necesar. – V. utila.

VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei călătorii etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj., adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuiește încă. Tradiție vie.Limbă vie = limbă care se vorbește în mod curent în prezent, limbă în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. [Pr.: mă-ies-] – Lat. magister.

PERSPICÁCE, adj. invar. (Despre oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare, care este capabil să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității; ascuțit (la minte), ager; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care dovedește agerime, pătrundere, subtilitate, istețime, finețe spirituală; pătrunzător. – Din fr. perspicace.

ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.

FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.

ATELIÉR, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care îsi desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.

PÁJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte; acvilă (1), aceră (Aquila chrysaetos). ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [Var.: (înv.) pájeră, pájoră s. f.] – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.

PANPSIHÍSM s. n. Concepție potrivit căreia toate elementele din natură ar fi înzestrate cu psihic. – Din fr. panpsychisme.

PARALÉU, paralei, s. m. (Mai ales în corelație cu leu) Leu foarte mare și puternic; fig. ființă puternică, vitează. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură. ♦ (Depr.) Bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil. – Para1- + leu.

ASORTÁT, -Ă, asortați, -te, adj. Care se potrivește, care se armonizează (la culoare, mărime, calitate). ♦ Aprovizionat, înzestrat cu mărfuri variate. Magazin asortat.V. asorta.

ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.

SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un scop; selecționare. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = fenomen natural constând în persistența și continua evoluție a speciilor care au o mai mare putere de adaptare la mediu, în detrimentul celor mai puțin dotate. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vederea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: (înv.) selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) înzestrat, talentat. – V. aplica.

POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care compune poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète.

PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. Doctrină socială care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității (1) și subordonate lui Dumnezeu ca ființă supremă. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.

PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

PREVĂZÚT, -Ă, prevăzuți, -te, adj. 1. Care este dedus din fapte, fenomene, date etc. precedente. 2. Care este prescris, specificat de o lege, de un regulament etc. 3. Care este înzestrat cu cele necesare. – V. prevedea.

PREVEDEÁ, prevắd, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care precedă) evoluția evenimentelor viitoare; a avea intuiția celor ce urmează să se întâmple; a întrezări; a presimți. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, îndrumări etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a menționa. 3. Tranz. A echipa, a înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Înv. și reg.) A se vedea prin ceva; a se întrezări. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre1- + vedea (după fr. prévoir).

VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent deziderate etice; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

PROTEJÁT, -Ă, protejați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se bucură de protecția cuiva; ocrotit, apărat, păzit; favorizat. 2. (Despre sisteme tehnice, instalații etc.) înzestrat cu un sistem de protecție. – V. proteja.

PROFETÉSĂ, profetese, s. f. (Livr.) Femeie înzestrată cu darul de a proroci. – Din fr. prophétesse.

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență. 2. (Despre însușiri morale, despre stări fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverențe etc.) Care se face înclinând foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprimă respect, considerație. 3. (Despre ochi, privire) Care exprimă, care sugerează însușiri morale deosebite, profunzime, sentimente adânci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adânc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esențial, radical. 6. (Despre ape, cavități, săpături, obiecte concave etc.) Al cărui fund este situat la o distanță (foarte) mare față de marginea de sus, de suprafață; adânc. – Din lat. profundus, fr. profond.

PROVEDEÁ, provắd, vb. II. Tranz. (Înv.) A înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare; a prevedea. – Din it. provvedere.

PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic.Putere + suf. -nic.

ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui.

FETÍȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forță magică, supranaturală, capabil să dea ajutor celui care îl posedă, îl poartă etc. V. amuletă, talisman.Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, nejustificate. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.

MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincție în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincție. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical.

MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.

MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

MISTAGÓG, mistagogi, s. m. Preot din antichitate care iniția pe cineva în misterele religioase; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

ZBORȘ, zborși, s. m. (Mold.) Pește mic de apă dulce și sărată, care are spini laterali și dorsali mobili (între doi și patru) și al cărui abdomen este înzestrat cu plăci osoase care înlocuiesc solzii (Gasterosteus platygaster). (der. regr. din zborși – denumirea se trage de la spinii dorsali foarte pronunțați; cf. fr. épinoche, germ. Seestichling, Dornfisch)

NĂZDRĂVÁN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În mitologia populară; adesea substantivat) înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdraván, -ă, năzdrávăn, -ă, nezdrávăn, -ă adj.] – Ne- + zdravăn.

NEGUSTORÓS, -OÁSĂ, negustoroși, -oase, adj. Priceput în afaceri (comerciale); p. ext. înzestrat cu simț practic. – Negustor + suf. -os.

NESIMȚITÓR, -OÁRE, nesimțitori, -oare, adj. 1. Căruia îi lipsește facultatea de a simți; care nu este înzestrat cu simțuri; p. ext. insensibil, nepăsător. ♦ Care nu mai simte, care se găsește în stare de nesimțire (1), de inconștiență; p. ext. mort. 2. Nesimțit2 (1). – Ne- + simțitor.

ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

EDILITÁTE s. f. 1. Îngrijire a edificiilor și a lucrărilor de interes public ale unui oraș; înzestrare a unui oraș cu astfel de edificii și de lucrări. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul, executarea și exploatarea lucrărilor de interes public, destinate să asigure un mediu salubru și un anumit grad de confort într-o localitate. – Din fr. édilité, lat. aedilitas, -atis.

INDIVIDUALITÁTE s. f. 1. ansamblul particularităților specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalți indivizi. ◊ ansamblul particularităților unui obiect, fenomen. etc. 2. persoană deosebit de înzestrată, de talentată. (< fr. individualité)

SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă.Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ.

DOTÁ, dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.

DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.

TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u] – Tichie + suf. -uță.

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.

REFLECTÓR, reflectoare, s. n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcție sau într-o anumită zonă mai întinsă; p. ext. aparat înzestrat cu un asemenea dispozitiv. ♦ Oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită; p. ext. proiector. 2. (Astron.) Telescop al cărui obiectiv este construit dintr-o oglindă concavă. 3. (Elt.) Element component al unor antene în scopul măririi directivității lor. – Din fr. réflecteur.

REÎNARMÁ, reînarméz, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) reface potențialul de război; a(-și) înzestra armata cu mijloace noi de luptă, cu armament nou, a (se) înarma din nou. – Re1- + înarma (după fr. réarmer).

REUTILÁ, reutilez, vb. I. Tranz. A utila din nou, a înzestra cu utilaje noi. [Pr.: re-u-] – Re1- + utila.

SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo.

SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare.Simți + suf. -tor.

SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.

SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ.

SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip de om superior, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar trebui să apară și să se afle față de omul actual în același raport în care se află omul actual față de maimuță. – Supra- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme).

GLASIÉRĂ s. f. 1. aparat, recipient pentru preparat și conservat gheață. 2. navă de pescuit înzestrată cu instalații frigorifice. (< fr. glacière)

GÉNIU s. n. I. 1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată. 2. caracter specific. II. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)

ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o zeitate, înzestrat cu puteri supraomenești sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie și curaj excepțional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr. héros, lat. heros)

DOTÁT, -Ă adj. înzestrat cu calități deosebite. (< dota)

DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

CORP I. s.n. 1. organismul considerat ca un tot anatomic și funcțional; trup. ◊ trup fără cap; trunchi. 2. parte principală din ceva. ◊ corp de legi = culegere de legi; corpus. 3. porțiune de materie bine determinată. ◊ (chim.) substanță (organică sau anorganică). 4. obiect material, lucru. ◊ corp ceresc = corp natural sau artificial din spațiul cosmic; corp negru = corp capabil să absoarbă integral radiația termică incidentă, de orice lungime de undă. 5. corp delict = obiect care a servit la săvârșirea unei infracțiuni. 6. (mat.) mulțime înzestrată cu două operații (adunare și înmulțire), caracterizată prin proprietăți de asociativitate, distributivitate, precum și prin existența elementelor neutre și inverse în raport cu cele două operații. 7. corp fonetic = totalitatea sunetelor care alcătuiesc un cuvânt sau o formă gramaticală. 8. unitate cu care se măsoară mărimea literelor tipografice. 9. totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ corp de balet = a) ansamblul balerinilor dintr-un teatru de operă, operetă sau estradă; b) grup de dansatori având într-un spectacol rol similar corului de operă; corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici străini acreditați pe lângă un stat. ◊ corp electoral = totalitatea persoanelor care se bucură de drept de vot la data efectuării unor alegeri. 10. mare unitate militară în alcătuirea căreia intră mai multe divizii, brigăzi și regimente de toate armele. ◊ corp de gardă = clădire sau încăpere din incinta unui obiectiv de pază ocupată de o gardă militară. II. s.m. (med.) denumire dată unor structuri anatomice. (< fr. corps, lat. corpus)

CIRIFÉR, -Ă adj. (despre plante) înzestrat cu peri țepoși sau cârcei. (< fr. cirrifère)

CHELIFÉR, -Ă I. adj. înzestrat cu gheare sau cu clești. II. s. n. specie de arahnid mic, lipsit de postabdomen și de glanda veninoasă; scorpionul de cărți. (< fr. chélifère)

CARISMÁTIC, -Ă adj. înzestrat, dotat, talentat. [Cf. fr. charismatique, germ. charismatisch < gr. charisma – har dumnezeiesc]. [După Wahrig: „Deutsches Wörterbuch”; Bertelsmann: Volkslexikon].

CANTÓN s.n. 1. Clădire construită lângă o șosea sau lângă o cale ferată, înzestrată cu aparate de semnalizare, de protecție și de supraveghere a drumurilor respective, servind și ca locuință cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuință de pădurar. 3. Unitate teritorial-administrativă care se întâlnește în unele țări (Elveția, Franța etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. [< fr. canton].

CISTÉRNĂ s.f. 1. Recipient montat pe un cadru cu roți, destinat transportului unor lichide. ♦ Vagon de cale ferată înzestrat cu un asemenea recipient. 2. Rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei provenite din ploi sau din zăpezi. 3. (Anat.) Spațiu mare sub arahnoidian, plin cu lichid cefalorahidian. [Var. citernă s.f. / < lat. cisterna, cf. it. cisterna].

CAPÁBIL, -Ă adj. 1. înzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, în stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civilă. (< fr. capable, lat. capabilis)

CANALIZÁ vb. tr. 1. a îndrepta apele unui râu pe o albie artificială. 2. (fig.) a dirija ceva într-un anumit sens, scop. 3. a înzestra (un oraș, o construcție etc.) cu canale de scurgere. 4. a deschide un vas anatomic obstruat. (< fr. canaliser)

CANALIFÉR, -Ă adj. (anat.) înzestrat cu canale, cu vase. (< fr. canalifère)

MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată și de învățată; învățat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei școli sau al unui curent literar ori științific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

MUZICÁL adj. 1. Referitor la muzică, de muzică. ♦ înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adv.) Armonios, melodios. [Cf. fr. musical].

MUSIC-HALL s.n. Local înzestrat cu orchestră; cafe-concert, șantan. 2. Spectacol de fantezie pe fond muzical; muzical. [Pron. miusic-hol. / < engl., fr. music-hall].

PERSONALÍSM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu ca persoană supremă. ◊ Personalism energetic = variantă a filozofiei personaliste, elaborată în România în perioada dintre cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

PRIVILEGIÁT, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Cel) care se bucură de un privilegiu. 2. (Fig.) înzestrat de la natură cu un talent oarecare. [Pron. -gi-at. / cf. fr. privilégié].

SPIRITUÁL, -Ă adj. 1. Intelectual, sufletesc. 2. Care aparține spiritului. 3. Inteligent, deștept, ager; înzestrat cu umor. // s.n. Cântec de cult protestant, modificat de populația de culoare din S.U.A., care i-a imprimat o puternică sincopare, schimbându-i treptat structura tonală. [Pron. -tu-al. / cf. fr. spirituel, it. spirituale, lat. spiritualis < spiritus – spirit].

ȘOSELÁ vb. I. tr. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. [< șosea].

TORPILÓR s.n. Navă (ușoară) de luptă, cu viteză mare, care atacă alte nave mai ales cu torpile. // s.m. Marinar specializat în manevrarea și lansarea torpilelor. // adj. Vedetă torpiloare = navă ușoară de luptă, cu tonaj mic și viteză foarte mare, înzestrată cu tuburi de lansare a torpilelor, cu grenade antisubmarine și cu armament antiaerian. [Cf. fr. torpilleur].

ARTÍST, -Ă s. m. f. 1. persoană înzestrată cu aptitudini și talent, care lucrează într-un anumit domeniu al artei. ◊ persoană cu aptitudini deosebite în meseria sa. 2. actor. (< fr. artiste, it. artista)

ARTÍST, -Ă s.m. și f. Persoană înzestrată cu aptitudini și talent care lucrează într-un anumit domeniu al artei; (spec.) actor de teatru, de cinematograf etc. ◊ Artist liric = cântăreț care a urmat o școală specială de canto; artist emerit = titlu onorific care se acordă unui artist cu merite deosebite; artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. ♦ Persoană care are aptitudini deosebite în meseria pe care o exercită. [< fr. artiste, it. artista].

ATELIÉR s.n. 1. Loc, încăpere, local înzestrat cu unelte sau mașini unde se desfășoară o activitate meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local. 2. Încăpere de lucru a unui pictor, a unui sculptor, a unui fotograf etc. [Pron. -li-er. / < fr. atelier].

AUTOGÍR s.n. Aeronavă înzestrată cu o elice care se rotește în jurul unui ax vertical, permițând decolarea și aterizarea în plan vertical. [< fr. autogire].

CANALIZÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta (o parte dintre) apele unui râu pe o albie artificială, destinată navigației, irigării etc. 2. (Fig.) A îndrepta ceva într-un anumit sens, în vederea unui scop anumit. 3. A înzestra (un oraș, o construcție etc.) cu canale de scurgere pentru evacuarea apelor uzate. [< fr. canaliser].

DECIDÉNT, -Ă, decidénți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică înzestrată cu putere de decizie. 2. Adj. Care are putere de decizie; decizional. Organism decident. (cf. fr. décideur, engl. decider) [Le Petit Robert de la langue française]

CAPÁBIL, -Ă adj. înzestrat; destoinic; valoros. ♦ Apt, potrivit, în stare de a face ceva. [Cf. fr. capable].

DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

DOTÁRE s.f. Acțiunea de a dota și rezultatul ei; înzestrare; dotație. [< dota].

DOTÁT, -Ă adj. înzestrat cu calități deosebite. [< dota].

DOTÁȚIE s.f. Dotare. ♦ înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen. -iei, var. dotațiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].

ECHIPÁRE s.f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbrăcare; pregătire; înzestrare. [< echipa].

ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].

INDIVIDUALITÁTE s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor caracteristice ale unui individ prin care acesta se distinge de alți indivizi. 2. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată; personalitate. [Pron. -du-a-. / cf. fr. individualité].

LABORATÓR s.n. Local înzestrat cu instalații speciale (aparate, instrumente etc.) unde se fac experiențe și lucrări de fizică, de chimie, de biologie etc. [Var. laboratoriu s.n. / cf. fr. laboratoire, germ. Laboratorium].

provedére, provedéri, s.f. (înv.) 1. înzestrare a cuiva cu cele necesare; dotare, echipare. 2. întrezărire, bănuire, prevedere, preștire, presimțire, prevestire.

MISTAGÓG s.m. Preot inițiator în mistere la vechii greci. ♦ (P. ext.) Epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde aspectele ascunse ale realității. [Cf. fr. mystagogue].

MODERNIZÁ vb. I. 1. tr. A da un caracter, o înfățișare modernă (cuiva sau la ceva), a înnoi. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. 2. refl. A adopta obiceiurile moderne. [< fr. moderniser].

MOTOMECANIZÁT, -Ă adj. înzestrat cu mijloace de tracțiune auto. [< moto- + mecanizat].

căpătîi (căpătấie), s. n.1. Parte a patului pe care se pune capul. – 2. Cămin, și, prin extindere, situație, stare socială. – 3. Cuzinet; lagăr, palier. – 4. Pană; ic. – 5. Capăt, sfîrșit. – 6. Bucată, fragment, crîmpei. – Mr. căpitîńu, căpitińu, megl. căpitǫń. Lat. capĭtāneum „capital” (Pușcariu 274; REW 1633; DAR); cf. it. capitagna (rov. kapetano) și der. neol. căpitan.Der. căpătier, s. m. (în Mold., în epoca Regulamentului Organic, locuitori săraci, care în drept nu aveau loc de căpătîi, și prin urmare nu aveau obligații fiscale); căpătui, vb. (a căsători; a înzestra, a dota; a găzdui), format cu suf. verbal -ui (Pușcariu, Dacor., II, 595; REW 1634 consideră „șocantă” der., dar motivele nu ni se par evidente; în plus, este posibil și ca forma căpătuiesc să fie numai o formă analogică de la căpătîiesc, cum sugerează DAR); căpătuială, s. f. (situație; căsătorie).

PANPSIHÍSM s.n. Concepție idealistă potrivit căreia toate elementele din natură ar fi însuflețite și înzestrate cu psihic. [< fr. panpsychisme, cf. gr. pas – tot, psyche – suflet].

PAUȘÁL s.n. Sistem de plată pentru beneficiarii prestărilor de servicii comunale la care instalațiile nu sunt înzestrate cu aparate de măsurat cantitățile consumate, suma calculându-se cu aproximație pe baza capacităților instalate ale aparatelor sau a consumurilor posibile. [< germ. Pauschale].

PESCADÓR s.n. Navă specială înzestrată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul pe mare. [Pl. -oare. / < sp. pescador].

PREVEDEÁ vb. II. 1. tr. A-și da seama, a deduce mersul evenimentelor viitoare din unele fapte prezente sau trecute a căror legătură cauzală cu ele este evidentă. 2. tr. (Despre legi) A stabili, a specifica. 3. tr. A echipa, a înzestra cu... 4. refl. A se întrezări. [P.i. prevăd. / după fr. prévoir, it. prevedere < lat. praevidere].

RADIOFICÁ vb. I. tr. A înzestra orașele și satele cu posturi de radioficație. [< radioficație].

RAȚIONÁL, -Ă adj. 1. Potrivit rațiunii; logic; (despre oameni) înzestrat cu rațiune; cuminte. 2. Făcut cu judecată, cu măsură; sistematic, metodic. 3. (Mat.) Număr rațional = număr egal cu câtul a două numere întregi; funcție rațională = funcție exprimată prin raportul a două polinoame de una sau de mai multe variabile independente. [Cf. fr. rationnel, it. razionale, lat. rationalis].

REUTILÁ vb. I. tr. A înzestra cu un nou utilaj. [Pron. re-u-. / < re- + utila].

REVELÁȚIE s.f. Dezvăluire, descoperire, revelare (a unei calități, a unui adevăr ascuns etc.); (p. ext.) lucru revelat. ♦ A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde, a uimi (prin calități). ♦ (În credințele mistice) Dezvăluire a voinței lui Dumnezeu, făcută cuiva înzestrat cu facultăți supraraționale. [Gen. -iei, var. revelațiune s.f. / cf. fr. révélation, lat. revelatio].

SENSÍBIL, -Ă adj. 1. înzestrat cu sensibilitate; care poate fi (ușor) impresionat; emotiv. 2. (Fil.) Care poate fi perceput prin simțuri. ♦ s.m. Domeniul lucrurilor sensibile (2). ♦ Care se poate constata ușor; evident, simțitor, apreciabil. 3. (Despre aparate, instrumente etc.) Care indică cele mai mici valori, deosebiri, diferențe. ♦ s.f. (Muz.) Treapta a șasea a gamei majore sau minore, așezată la un semiton de tonică. [Cf. fr. sensible, lat. sensibilis < sentire – a simți].

SILÓZ s.n. Depozit de dimensiuni mari, folosit pentru păstrarea cerealelor, a cărbunilor etc. și înzestrat cu instalații de uscare, de transport etc. ♦ Depozit pentru păstrarea furajelor, a fructelor etc. [< rus. silos, după fr. silo, it. silos, cf. sp. silo < lat. sirus , gr. siros].

SISTEMATIZÁT, -Ă adj. Organizat, dispus într-un sistem. ♦ (Despre orașe) înzestrat cu lucrări edilitare făcute după un plan vast. [< sistematiza].

SUBIÉCT s.n. 1. Materie, chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește. ♦ Pricină, motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor, a întâmplărilor ce se petrec în desfășurarea unei narațiuni epice sau dramatice. 2. Partea principală a unei propoziții care indică cine îndeplinește sau cine suferă acțiunea verbului. ♦ (Log.) Parte, termen al unei judecăți despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat. // s.m. (Fil.) Omul ca ființă înzestrată cu conștiință și voință. [Pron. -bi-ect. / < lat. subiectus].

TABLÓU s.n. I. 1. Pictură sau desen executat pe o pânză, pe un carton etc. (care se așază de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonică alcătuită dintr-o singură parte, având un program cu conținut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliște, scenă de mari proporții care atrage luarea aminte, impresionează vederea. 3. Descriere a unei priveliști, a unui obiect sau a unei persoane etc., făcută oral sau în scris (mai ales într-o operă literară). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzând mai multe scene, care se desfășoară în același decor. 5. Tabel, schemă. 6. Grafic cuprinzând o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate în șiruri și coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou în care elementele chimice sunt dispuse în șiruri și coloane, după greutatea lor atomică. II. (Tehn.) Panou sau placă subțire de metal sau de marmură cuprinzând mai multe instrumente de măsură, aparate de control etc., cu care este înzestrat un aparat, o mașină etc. [< fr. tableau].

TALENTÁT, -Ă adj. Cu talent; înzestrat. [< talent + -at].

TÉHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor și a deprinderilor de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].

ctítor (ctítori), s. m. – Fondator, persoană care construiește și înzestrează o biserică. – 2. Fondator, organizator. – 3. (Trans. și Munt.) Econom, curator al unei biserici. – 4. (Trans., înv.) Tutore. Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul sl. ktitorĭ, cf. Vasmer, Gr., 65 și 85. – Der. ctitoră, s. f. (fondatoare); ctitori, vb. (a funda); ctitorie, s. f. (fondare); ctitoricesc, adj. (de fondare); ctitornicie, s. f. (fundație; pisanie).

UTILÁ vb. I. tr. A înzestra, a dota cu utilajul necesar. [< fr. outiller].

UTILÁRE s.f. Acțiunea de a utila și rezultatul ei; înzestrare. [< utila].

cuvînt (cuvínte), s. n.1. Termen, vorbă. – 2. Vorbit, taifas. – 3. (Înv.) Discurs. – 4. Verb, învățătură a religiei. – 5. (Înv.) Știre, veste, noutate. – 6. Proverb, zicală. – 7. Ordin, dispoziție. – 8. Făgăduință, promisiune, siguranță. – 9. (Înv.) Răspuns, lămurire. – 10. (Înv.) Dispută, controversă. – 11. Rațiune, motiv, cauză, pricină. – Mr. (cuvendă), istr. cuvint. Lat. conventum „reuniune” (Pușcariu 478; REW 2194; DAR; Philippide, II, 638; Densusianu, GS, II, 15). Cuvîntul există în celelalte limbi romanice cu un semantism foarte diferit; pentru sensul rom., cf. și alb. kuvënt „conversație”, ngr. ϰουβέντα „conversație” ca și ngr. ὁμιλία „reuniune” și „conversație”, sl. sŭborŭ „reuniune” și sb. zbor „conversație” etc. Această coincidență îi determină pe unii filologi să explice semantismul romanic printr-un fond comun balcanic, cf. Berneker 52 și Sanfeld 34. În rom. este cuvînt general folosit, și imaginea pe care o dă ALR, I, 28, asupra folosirii sale este extrem de deficientă. Der. cuvînta (istr. cuvîntu), vb. (a vorbi, a grăi, a spune; a sta la taifas, a conversa; a ține un discurs; a declara), pe care Pușcariu 480 și DAR îl consideră a proveni direct din lat. conventāre, cf. alb. kuvendoń, ngr. ϰουβεντιάζω; cuvîntător, adj. (care vorbește, care poate vorbi; rațional; chibzuit); necuvîntător, adj. (fără grai, care nu poate vorbi; fără rațiune, animalic); cuvîntăreț, adj. (înv., rațional, înzestrat cu rațiune); cuvîntătorie, s. f. (înv., elocință); cuvintelnic, s. n. (înv., dicționar, glosar); precuvîntare, s. f. (prefață), înv., formație literară pe baza sl. prĕdŭslovije (Candrea). Cf. binecuvîntare.

MOTOMECANIZÁT, -Ă adj. înzestrat cu mijloace de tracțiune auto. (< moto1- + mecanizat)

MOTORIZÁ vb. tr. a înzestra cu motor; a mecaniza. (< fr. motoriser)

MUZICÁL adj. 1. referitor la muzică. ◊ înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (despre sunete, voce etc.; și adv.) armonios, melodios. (< fr. musical)

NÉSTOR s. m. bătrân înțelept, înzestrat cu prudență și cu multă experiență. (< Nestor, n.pr.)

PANPSIHÍSM s. n. concepție idealistă potrivit căreia toate elementele din natură ar fi însuflețite și înzestrate cu psihic. (< fr. panpsychisme)

PERSONALÍSM s. n. 1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)

PERSPICÁCE adj. inv. înzestrat cu minte ageră; pătrunzător, isteț. (< fr. perspicace)

PLURIDOTÁT, -Ă adj. înzestrat cu mai multe calități. (< pluri- + dotat)

PRESCIÉNT, -Ă adj. înzestrat cu capacitatea de a ști dinainte ce urmează; prevăzător. (< fr., engl. prescient)

PREVEDEÁ vb. tr. 1. a deduce evoluția evenimentelor viitoare plecând de la cele prezente; a anticipa ceea ce s-ar putea întâmpla; a previziona. ◊ a întrezări. 2. a organiza dinainte. 3. (despre legi) a stabili, a specifica. 4. a echipa, a înzestra cu... (< fr. prévoir, după lat. praevidere)

PRÍMUS ÍNTER PÁRES loc. s. (cu referire la cel mai înzestrat sau mai onorat într-un grup) primul între egali. (< lat. primus inter pares)

PRIVILEGIÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se bucură de un privilegiu. 2. (fig.) înzestrat de la natură cu un talent. (< fr. privilégié)

RAȚIONÁL, -Ă adj. 1. potrivit rațiunii; dedus prin raționament; logic. 2. (despre oameni) înzestrat cu rațiune; cuminte. 3. (și adv.) făcut cu judecată, cu măsură; sistematic, metodic. 4. (mat.) număr ~ = număr egal cu câtul a două numere întregi; funcție ~ă = funcție exprimată prin raportul a două polinoame de una sau de mai multe variabile independente. (< fr. rationnel, lat. rationalis)

REDUÍT s. n. 1. fortificație de dimensiuni limitate, cu caracter autonom în cadrul altei fortificații, înzestrată cu mijloace de foc și subzistență pentru a rezista timp îndelungat. 2. (în trecut) compartiment cuirasat în care era instalată artileria pe marile nave de luptă. (< fr. réduit)

RETEHNOLOGIZÁ vb. tr. a înzestra cu o nouă tehnologie. (< re1- + tehnologiza)

REUTILÁ vb. tr. a utila din nou, a înzestra cu noi utilaje. (< re1- + utila)

REVELÁȚIE s. f. descoperire neașteptată a unei calități, a unui adevăr ascuns etc. ◊ lucru revelat. ♦ a fi o ~ = a depăși așteptările, a surprinde, a uimi (prin calități). ◊ dezvăluire a voinței divinității, făcută cuiva înzestrat cu facultăți supraraționale. (< fr. révélation, lat. revelatio)

ROBOTIZÁ vb. I. tr. 1. a înzestra procesul de producție cu sisteme automatice, informatice și cu roboți. 2. a transforma (o ființă umană) în robot. II. refl. a deveni un robot (2), a acționa ca un robot. (< fr. robotiser)

SILÓZ s. n. 1. construcție înzestrată cu instalații de uscare pentru depozitarea, păstrarea și conservarea cerealelor, a cărbunilor etc. 2. depozit pentru păstrarea furajelor, a fructelor etc. 3. cavitate cilindrică săpată în sol în care sunt instalate și din care se lansează proiectile teleghidate cu propulsie autonomă, rachete. (< rus., it. silos, germ. Silo)

SPIRITUÁL1, -Ă adj. 1. care aparține spiritului. ◊ intelectual, sufletesc. 2. inteligent, deștept, ager; înzestrat cu umor. (< fr. spirituel, lat. spiritualis)

STILOFÓR, -Ă adj. (despre plante) înzestrat cu stil. (< fr. stylophore)

SUBECHIPÁT, -Ă adj. insuficient înzestrat cu mijloace tehnice. (după fr. sous-équipé)

SUPRADOTÁT, -Ă adj. (despre oameni) înzestrat cu calități deosebite. (după fr. surdoué)

ȘOSELÁ vb. tr. a transforma un drum în șosea prin pietruire sau asfaltare. ◊ a înzestra o regiune cu o rețea de șosele. (< șosea)

TALENTÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care are talent; înzestrat, dotat. (< talent + -at)

TÉHNIC1, -Ă I. adj. referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumește o anumită noțiune dintr-un domeniu al științei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte și deprinderi de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. ansamblu de prescripții metodologice folosite pentru o acțiune eficientă, atât în sfera producției materiale, cât și a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)

TELEFONIZÁ vb. tr. a înzestra cu telefoane o regiune, o localitate, un cartier, bloc etc.; a monta telefoane. (< telefon + -iza)

TORPILÓR, -OÁRE I. adj. (despre nave, avioane, submarine) înzestrat cu instalații lanstorpile. II. s. n. navă militară de tonaj mic, rapidă, dotată cu instalații de lansare a torpilelor. III. s. m. marinar specializat în manevrarea și lansarea torpilelor. (< fr. torpilleur)

UTILÁ vb. tr. a înzestra, a dota un atelier, o fabrică cu utilajul necesar. (< fr. outiller)

furnizá (furnizéz, furnizát), vb. – A dota, a înzestra, a aproviziona. Fr. fournir, adaptat la terminația -iza, cf. abrutirabrutiza, amortiramortiza, etc.

géniu (génii), s. n.1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. Lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s. n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingénieux.

închiná (închín, închinát), vb.1. A înclina, a apleca. – 2. (Refl.) A se pleca. – 3. (Refl.) A face o reverență. – 4. (Refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (Refl.) A-și face semnul crucii. – 6. (Refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (Refl.) A face o ofrandă. – 8. (Înv.) A întemeia și înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaș religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora și a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. Lat. inclināre (Pușcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar „a saluta”. Pentru semantism, cf. ex. gr. și sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina „a inclina” ‹ fr. incliner.Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s. m. (varietate de șoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (fățarnic, bigot); închinătură, s. f. (înv., adorație); închinăciune, s. f. (reverență; adorație; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Pușcariu 819), cf. mr. ncl’inățune, megl. (a)ncl’inățuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).

înțelége (înțelég, înțelés), vb.1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere.Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti.

mînă (mîini), s. f.1. Parte anterioară a brațului. – 2. Braț, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conținutul). – 5. Strat, înveliș. – 6. (În jocurile de cărți) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărțile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Pușcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Pușcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulație generală, numai în Crișana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănușe, mănuchi. Der. mînuță, s. f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuiește); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formație literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, ușor; adj., ușor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, ușor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziție; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s. f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s. f. (vrajă, farmec); mînăștergură, s. f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă și șterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s. n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s. m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă.

pop (pópi), s. m.1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

zéstre s. f. – Dotă. Lat. dextĕrae „promisiune” (Hasdeu, după Pușcariu 1935; Iordan, Dift., 115; REW 2618; Tiktin; Candrea). Legătura cu sl. zastroiti „a prepara” (Cihac, II, 472) este improbabilă. Folosit în general, afară de Banat și Crișana (ALR, II, 67). – Der. înzestra, vb. (a dota). Din rom. provin bg. zestra (Capidan, Raporturile, 225), rut. zjastra (Candrea, Elemente, 409), mag. zeszter (Edelspacher 24), săs. zestre.

a nu-l da afară din casă expr. a nu fi înzestrat cu o anumită calitate; a duce lipsă de ceva.

BUN4, -Ă, buni, -e, adj. Care are însușiri pozitive. I. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea, oricine. ♦ Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale legate de o anumită situație. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. (Despre lucrurile și faptele oamenilor) Corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binișorul; cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = sfat înțelept. Bun suflet de om = om bun. A fi (sau a ajunge) în mâini bune = a fi (sau a ajunge) în mâini sigure. A pune o vorbă bună pentru cineva = a interveni pentru cineva. ◊ Compus: bună-purtare = purtare conformă normelor moralei și educației. Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi bine dispus. II. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. (Ir.) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i face (cuiva) o poznă sau un (mare) rău. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală. A o păți bună = a da de bucluc. Bună treabă! = frumos! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am frânt-o! se spune aceluia care, într-o situație grea, propune o soluție nepotrivită. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos. ◊ Expr. Poamă bună = termen injurios dat unui om de nimic, unei femei imorale sau unui copil neastâmpărat. 3. Bogat, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut. 5. Liniștit, tihnit; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! III. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat), formulă prin care cineva dă autorizația de a se tipari o lucrare, pe baza ultimei corecturi. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) se transmite cu ușurință. 2. (Despre organele corpului) Care funcționează bine; (despre funcțiile fiziologice) care se îndeplinește normal. ◊ Expr. Bun de gură = vorbăreț, limbut. Bun de mână = îndemânatic. Bun de picioare = sprinten. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Neuzat; p. ext. nou; de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu insistență. A ști una și bună = a avea o părere hotărâtă, pe care nu o poate zdruncina nimeni. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație; emis de o autoritate îndreptățită. ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație (din partea cuiva). IV. înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, iscusit. V. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun (CREANGĂ). ◊ Expr. A nu fi (de-)a bună (cuiva) = a prevesti ceva rău. VI. 1. Zdravăn, strașnic. Trage un somnuleț bun (ISPIRESCU). ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. O bună parte (din... sau dintre...) = o parte însemnată (din... sau dintre...). În bună parte = în mare măsură. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc) = o bucată lungă (de timp, de loc). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. Mai erau ca două ceasuri bune (CAMILAR). ◊ Compus: bună-știință = conștiință deplină în săvârșirea unei fapte. ♦ (Precedând un adjectiv, accentuează ideea exprimată de acesta) Pe deplin, definitiv. Diata rămase bună făcută (CREANGĂ). 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = într-o zi (sau într-o dimineață); pe neașteptate. VII. (Despre relații de înrudire) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun = văr primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. VIII. (Reflectând concepția claselor exploatatoare, despre familie, neam etc.) Nobil, ales. – Lat. bonus.

BATISFÉRĂ (‹ fr.; {s} bati + gr. sphaira „sferă”) s. f. Nacelă sferică, etanșă, suspendată de o navă-bază și înzestrată cu echipament special pentru cercetări submarine. Construită de americanii C.W. Beebe și O. Barton (1930).

ATHOS (HÁGIÓN ÓROS) 1. Masiv muntos și pen. în Grecia de NE, în Pen. Calcidică. Alt. max.: 2.033 m. 2. Republică monastică, cu regim de departament ad-tiv autonom în cadrul Greciei; 336 km2; 1,5 mii loc. (1981); reșed.: Karyaí. Climă mediteraneană. Numeroase mănăstiri ortodoxe („Marea Lavră”, „Vatopedi” ș.a.), întemeiate cu începere din sec. 9, în care se găsesc valoroase fresce, mozaicuri, sculpturi în lemn, manuscrise rare. Încă din sec. 14 numeroși domni români au reparat, refăcut și înzestrat mănăstiri de la A. La sfîrșitul sec. 16 au început „închinările” de mănăstiri și moșii din Țările Române comunităților grecești de la A., situație curmată de legea secularizării averilor mănăstirești adoptată în 1863 de domnitorul Al.I. Cuza. Importanță religioasă și turistică.

BENZ [benț], Carl Friedrich (1844-1929), inginer și inventator german. A construit, în același timp și independent de Daimler, primul automobil (1885) înzestrat cu un motor cu ardere internă în patru timpi și cu aprindere prin scînteie electrică.

ANIMÁL1, animale, s. n. 1. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate. 2. Fiară, dobitoc; vită. – Fr. animal (lat. lit. animal).

AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. [Pr.: a-u-] – După fr. automatiser.

ASORTÁT, -Ă, asortați, -te, adj. Care se potrivește, care se armonizează (la culoare, mărime, calitate) cu un lucru. ♦ Aprovizionat, înzestrat din belșug cu mărfuri de tot felul. – V. asorta.

ATELIÉR, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un astfel de local. 2. Încăpere sau grup de încăperi în care se lucrează opere de artă sau lucrări de arhitectură, prin munca individuală sau colectivă a unor artiști plastici sau arhitecți; p. ext. ansamblul artiștilor sau al elevilor care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru sau grup de maeștri. [Pr.: -li-er] – Fr. atelier.

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvântarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvântată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvânta.

CASANDRA (KASSANDRA) (în mitologia greacă), fiica lui Priam, regele Troiei, și a Hecubei. Preoteasă a lui Apolo, acesta a înzestrat-o cu darul profeției, osîndînd-o, în același timp, ca spusele sale să nu fie crezute. A prevestit în zadar prăbușirea Troiei. Luată scalvă de Agamemnon, a fost omorîtă, împreună cu acesta, de Clitemnestra.

CEHOV, Anton Pavlovici (1860-1904), scriitor rus. Opera sa, vastă frescă a societății ruse, denunțînd mediocritatea existenței cotidiene, relevă o profundă cunoaștere a sufletului uman. Creator de atmosferă, înzestrat cu un deosebit simț al observației, împletește umorul subtil, amar, cu lirismul discret, într-un limbaj de o mare economie a mijloacelor de expresie (nuvelele „Salonul nr. 6”, „Ordinul Anna”, „Omul în cutie”; piesele „Pescărușul”, „Unchiul Vania”, „Trei surori”, „Livada cu vișini”).

CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea căilor de comunicație (servind și ca locuință pentru cantonier). 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. – Fr. canton.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Fr. capable (lat. lit. capabilis).

NASTRATIN HOGEA, personaj legendar, erou a numeroase povestiri populare și anecdote, de sursă arabă și persană, de unde a trecut în folclorul balcanic. Mesager al unei înțelepciuni milenare, înzestrat cu un acut simț al umorului, a ridiculizat avariția, lăcomia, mărginimea spiritului etc. În literatura română, povestirile și anecdotele despre N.H. au fost culese și versificate de Anton Pann în culegerea „Năzdrăvăniile lui N.H.”.

paraleu, paralei s. m. (peior.) bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil

NEC CUIVIS HOMINI CONTINGIT ADIRE CORINTHUM (lat.) nu este dat oricui să ajungă la Corint – Horațiu, „Epistulae”, I, 17, 36. Traducerea proverbului grecesc „U panthos andros eis Korinthon est ho plus” („Nu oricăruia îi este dat să navigheze până la Corint”). Cetatea Corint exercita o puternică atracție prin lux și rafinament, dar nu oricui îi dădea mâna să o viziteze. P. ext. Nu oricine are posibilități materiale sau înzestrare spirituală pe măsura unor înalte aspirații.

HACKMAN [hækmən], Gene (n. 1930), actor american de film. înzestrat cu o deosebită capacitate de a întruchipa, în cele mai mici detalii emoționale, oameni obișnuiți („Nu am cântat niciodată pentru tata”, „Conversația”, „Principiul dominoului”, „De două orin într-o singură viață”, „Firma”). Premiul Oscar: 1971 („Filiera”), 1992 („Necruțătorul”).

PRIMUS INTER PARES (lat.) primul între egali – Persoana cea mai înzestrată sau mai onorată într-un grup relativ omogen.

HERAKLES (HERCULE), în mitologia greacă, cel mai de seamă erou, înzestrat cu o forță fizică neobișnuită. Fiu al lui Zeus și al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, și pentru a ispăși păcatul de a-și fi omorât soția și copiii, H. îndeplinește cele 12 munci (încercări) din care iese victorios. De pe rugul pe care și-l ridicase, pentru a scăpa de chinurile pricinuite de cămașa otrăvitoare cu filtrul magic trimisă de soția sa Deianeira, H. a fost înălțat de zei în Olimp, dobândind nemurirea. Aici se va căsători cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea și aducerea, de viu, pe umeri, a mistrețului de pe muntele Erymanthos; prinderea căprioarei cu copite de aramă și coarne de aur; curățarea grajdurilor regelui Augias; omorârea păsărilor dăunătoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; îmblânzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; răpirea cingătorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus și omorârea acestuia; furtul merelor de aur din grădina Hesperidelor; aducerea din Infern a câinelui cu trei capete Cerber, și înapoierea acestuia lui Hades.

CUNOÁȘTERE (‹ cunoaște) s. f. Faptul de a cunoaște, de a ști că anumite obiecte există pentru noi și rezultatul acestui fapt. În mod curent, prin c. se înțelege c. explicită (rezultatul unei activități cognitive, conștiente și organizate, concretizat într-un ansamblu de cunoștințe comunicabile și controlabile intersubiectiv) diferită de c. implicită sau tacită (forma de debut a c. implicată în orice tehnică de muncă și fixată în paradigme). În funcție de gradul de satisfacere a cerințelor intersubiectivității distingem: c. comună (realizată în virtutea înzestrării naturale a omului, în limitele practicilor cotidiene, sub forma unor cunoștințe elementare despre mediul înconjurător formulate în limbajul natural) și c. științifică (realizată prin folosirea unor mijloace, tehnici și metode, care asigură descoperirea legilor, sub forma unor cunoștințe formulate în limbaje speciale, cu valoare intersubiectivă). Nivelurile c. științifice sînt: c. observațională (constituită din ansamblul enunțurilor despre starea și caracteristicile lucrurilor individuale, obținute prin observație), c. empirică (ansamblul enunțurilor exprimînd corelații relativ constante și repetabile între aspecte observabile ale lucrurilor, formulate în termeni descriptivi), c. teoretică (ansamblul de enunțuri formulate explicit cu privire la entități ce nu sînt accesibile observației directe și cu privire la comportarea legică a acestor entități). V. teorie științifică.C. intuitivă = c. imediată, clară, directă realizată fără etape sau procedee intermediare. V. intuiție.Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii c. V. gnoseologie, epistemologie.Sociologia cunoașterii = disciplină care studiază tendințele de formare și diferențiere a conceptelor și categoriilor c. în funcție de cadrul social specific. ♦ (REL.) (În creștinism) Sesizarea sau perceperea spirituală a adevărului lui Dumnezeu. Se realizează pe care afirmativă (v. catafatism) și pe cale negativ-mistică (v. apofatism).

CUPIDON sau AMOR (în mitologia romană), zeul iubirii, fiul lui Iupiter și al lui Venus sau, după altă versiune, al lui Marte și Venus. înzestrat cu puterea de a inspira iubirea în sufletele oamenilor și ale zeilor, cu ajutorul săgeților trimise cu arcul de care nu se desparte. Corespondentul lui Eros în mitologia greacă.

Anchises, fiul lui Capys și al lui Themis. înzestrat cu o frumusețe extraordinară, el a cîștigat dragostea Aphroditei, cu care a avut un fiu, pe Aeneas (v. și Aeneas). Mai tîrziu însă, la un ospăț, el s-a lăudat că fiul său are drept mamă o zeiță și a fost, ca pedeapsă, fulgerat de Zeus, rămînînd orb (după alții șchiop) pentru tot restul vieții. Copilul a fost încredințat nimfelor, care l-au crescut pe muntele Ida, și a fost educat de centaurul Chiron. Cînd Troia a fost distrusă și incendiată, Aeneas l-a luat cu sine în pribegie pe bătrînul său tată, care pe atunci avea optzeci de ani. Anchises a murit la scurt timp după sosirea lui Aeneas în Sicilia și a fost înmormîntat pe muntele Eryx.

Apis 1. Fiul lui Phoroneus și rege al Argosului. De la el întreaga provincie a Peloponnesului a luat numele de Apia. 2. Vraci înzestrat cu darul profeției și despre care se spunea că ar fi fost fiul lui Apollo. 3. Bou sacru de la Memphis, pe care egiptenii îl considerau zeu.

MARTE 1. (În mitologia romană) Zeul războiului, al primăverii și al agriculturii. Una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Iupiter și Quirinus). Numele său a fost dat primei luni din calendarul roman. Identificat de timpuriu cu Ares din mitologia greacă. 2. cea de-a patra planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de 237,9 mil. km de Soare. Distanța față de Pământ variază între 52 și 101 mil. km. M. are un diametru de 6.786 km, masa de 6,39 x 1025 kg și densitatea de 3,94 g/cm3. Perioada de revoluție (anul marțian) este de 686 zile 23h 31'12'', iar perioada de rotație (ziua marțiană), 24h 37'26,4''. M. prezintă anotimpuri similare cu cele terestre (dar cu o durată aproape dublă). Solul planetei este asemănător cu cel al Lunii, cu un conținut mare de compuși ai siliciului și ai fierului, care îi dau culoarea roșie-portocalie. Nucleul central al planetei, cu un diametru de 1.300-2.400 km, este metalic (fier și sulfuri de fier). Atmosfera, foarte rarefiată, conține 95,3% dioxid de carbon, 2,7% azot, 1,6% argon și urme de oxigen, apă ș.a. Presiunea atmosferică este de 6,3 milibari (0,7% din cea terestră). Cu toate acestea, vânturile cu viteze de peste 100 km/h ridică praful marțian la înălțimi de 50 km acoperind, uneori, întreaga planetă. Temperatura medie a planetei este de -50ºC, cu variații mari în funcție de sezon și latitudine. La Ecuator, în perioada solstițiului marțian, poate atinge 30ºC ziua, iar noaptea coboară la -100ºC. La poli s-au înregistrat valori de -125ºC. Regiunile polare se acoperă iarna cu calote de gheață carbonică și obișnuită, care în timpul verii se reduc ca dimensiuni. M. are doi sateliți: Phobos și Demidos, situați la distanță de 9.380 și, respectiv, 23.400 km. Explorarea planetei M. a început la 1 nov. 1962 prin lansarea, de către U.R.S.S., a stației„Marte 1” urmată de lansarea de către S.U.A., în 1964, a stației „Mariner 4” și, în 1969, a stațiilor „Mariner 6” și „Mariner 7”, care au transmis fotografii luate de la o distanță de 3.000 km. În 1971, stația „Mariner 9” a fost plasată pe o orbită în jurul planetei și a transmis peste 7.000 de imagini. În 1975, au fost lansate navele spațiale „Viking 1” și „Vikin 2”, de pe care au coborât, pe suprafața planetei, module cu stații de cercetare (primul la 20 iul. și al doilea la 7 aug. 1976).Datele culese și rezultatele analizelor efectuate au fost transmise pe Pământ până în nov. 1982. În 1996, a fost lansată nava „Mars Pathfinder” (M. Exploratorul), care, la 4 iul. 1997, a lansat pe solul planetei o stație complexă de cercetare, înzestrată și cu un robot mobil (Sojourner); aceasta a explorat peste 200 m2 din terenul din jurul punctului de „amartizare”. Din 1999 a început misiunea „Mars Global Surveyor” cu program de cartare a suprafeței planetei. Cantitatea de informații transmisă pe Pământ este de ordinul a 2,3 x 109 biți. Printre rezultatele cercetărilor de până acum se semnalează că în urmă cu 1,8-3,5 x 109 ani, planeta a fost brăzdată de cursuri mari de apă, cu lungimi de mii de km și lățimi de până la 200 km. Activitatea vulcanică a fost intensă (în special în emisfera nordică), dând naștere la munți vulcanici printre care „Olimpus Monts” (Muntele Olimp), cu un diametru la bază de 500-600 km și lățimea de 25 km (cel mai mare vulcan cunoscut din sistemul planetar). Unul dintre obiectivele cercetărilor a fost depistarea unor forme de viață, însă rezultatele de până acum sunt incerte. Cercetările asupra planetei M. continuă și se preconizează ca până în la sfârșitul primului deceniu al sec. 21 să se aducă pe Pământ probe de sol, iar în următorul deceniu, să se trimită expediții cu echipaje umane. Există studii privind readucerea la viață a planetei M.

Bona Dea, veche divinitate romană, al cărei cult era strîns legat de cel al lui Faunus. Bona Dea era socotită o zeiță castă, înzestrată cu darul profeției și protectoare a femeilor. Era considerată, după o tradiție, fiica (sau sora) zeului Faunus, pentru care se spunea că acesta din urmă ar fi nutrit o dragoste incestuoasă. După o altă tradiție ea era soția lui Faunus, pe care zeul omorînd-o, și căindu-se apoi, ar fi cinstit-o după moarte ca pe o divinitate (v. și Faunus).

Carmenta, nimfă înzestrată cu darul profeției. Era mama (sau soția) lui Evander, pe care l-a însoțit în peregrinările lui din Arcadia pînă la Roma (v. și Evander).

Carnus, preot al lui Apollo, înzestrat de către zeu cu darul profeției.

Cassandra, fiica lui Priamus și a Hecubei și soră geamănă cu Helenus. Apollo, care o îndrăgise, i-a făgăduit să-i împlinească orice dorință dacă va consimți să se unească cu el. Cassandra i-a cerut s-o înzestreze cu darul profeției dar, de îndată ce zeul i-a împlinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Mînios, Apollo i-a lăsat atunci darul făcut, luîndu-i însă înapoi puterea de a-și convinge semenii. Într-adevăr, toate profețiile ei în legătură cu destinele Troiei, cu răpirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate în seamă de troieni, deși pînă la urmă s-au adeverit. În noaptea incendierii cetății, Cassandra s-a refugiat în templul Athenei. A fost smulsă însă chiar de la picioarele statuii zeiței de către Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinstească. Mai tîrziu, revenind ca pradă de război lui Agamemnon, Cassandra i-a dăruit doi fii: pe Teledamus și pe Pelops. Prezicîndu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l așteptau cînd avea să se întoarcă acasă, Cassandra își vede, o dată mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon ține cu orice preț să se înapoieze la Mycenae și o ia și pe Cassandra cu el. Acolo însă sînt uciși amîndoi de mîna Clytaemnestrei (v. și Agamemnon).

Cercopes, fiii Theiei, erau niște tîlhari vestiți – de statură uriașă și înzestrați cu o forță extraordinară – care-i jefuiau pe călători. Încercînd să-l prade și pe Heracles, au fost prinși și legați cobză de către erou, care însă mai apoi le-a dat drumul teferi și nevătămați. Continuîndu-și viața de jafuri și prădăciuni, cercopii au sfîrșit prin a-i mînia pe zei, care i-au transformat în maimuțe. După o altă legendă, cercopii erau niște spiriduși.

Damastes, tîlhar înzestrat cu o forță supraomenească și care ataca trecătorii pe drumul dintre Megara și Athenae. El avea două paturi, unul mare și altul mic și înainte de a ucide oamenii, îi tortura întinzîndu-i pe cei mici de statură ca să-i așeze în patul mare, sau tăindu-le picioarele celor înalți ca să încapă în patul cel mic. Damastes a fost ucis de către Theseus. Era pomenit adesea și sub numele de Procrustes (sau Polypemon).

Euphemus, unul dintre fiii lui Poseidon și ai Europei (v. Europa 2.), înzestrat de tatăl său cu darul de a merge pe apă. A participat la expediția argonauților.

Glaucus 1. Fiul lui Antenor și al lui Theano. A luptat în războiul troian împotriva grecilor. 2. Fiul lui Hippolochus. A participat la războiul troian, unde s-a distins prin vitejia și curajul său. Întîlnindu-se în luptă cu Diomedes – de ale cărui rude era legat prin legături de ospitalitate – Glaucus i-a dăruit armele sale din aur, luîndu-le în schimb pe cele ale lui Diomedes, lucrate în bronz, după care cei doi eroi au continuat lupta. Glaucus a fost cel care a readus în tabără corpul neînsuflețit al prietenului său Sarpedon (v. și Sarpedon) și tot el a luptat alături de Hector pentru a pune mîna pe cadavrul lui Patroclus. A fost ucis, în cele din urmă, de către Aiax, fiul lui Telamon. 3. Fiul lui Sisyphus, regele Corinthului, și tatăl lui Bellerophon. A fost ucis de caii săi, după ce a participat la jocurile funebre organizate în cinstea lui Pelias. Se spunea că moartea lui a fost dictată de mînia Aphroditei. 4. Pescar originar din cetatea Anthedon, din Bocotia. Era fiul lui Poseidon și al unei naiade și, datorită acestui fapt, era înzestrat cu darul profeției. A participat la expediția argonauților și, în cele din urmă, a fost transformat într-o divinitate marină. 5. Fiul lui Minos și al lui Pasiphaë. În copilărie murind, Glaucus a fost reînviat de către Polyidus. Acesta i-a atins cadavrul cu niște ierburi miraculoase aduse de un șarpe și l-a readus la viață.

SARANDON [særəndon], Susan (pe numele adevărat Abigail S. Tomalin) (n. 1946), actriță americană de film. Deși înzestrată cu simț ludic („Vrăjitoarele din Eastwick”), ea excelează în registrul dramatic interpretând personaje nonconformiste, hotărâte, care își asumă propriile opțiuni („Thelma și Louise”). Premiul Oscar 1995 („În așteptarea morții”).

daŭ, dat, dare v. tr. (lat. *dao [îld. do], dĕdi, dătum, dăre; it. dare, pv. cat. sp. pg. dar. Dădeam [vechĭ dam]; dădúĭ [vechĭ dedéĭ, dedéșĭ, déde, déderăm, déderățĭ, déderă, ĭar azĭ maĭ rar detéĭ, detéșĭ, déte, déterăm, déterățĭ, déteră]; să daŭ, să dea [mold. să deĭe]; dă, nu da, dea [mold. deĭe]. P. formă cp. cu staŭ. – V. cred, perd, vînd, ascund). Întind, ofer: a da de pomană banĭ săracilor. Ofer, plătesc: daŭ un franc pe un cuțit. Fac, produc: găina face oŭă, vaca vițeĭ, stejaru ghindă. Predaŭ, remit: a da un hot pe mîna polițiiĭ; a da o scrisoare în primirea, în sama, în mîna cuĭva. Caut, încerc: dădea să vorbească și nu putea. Mișc, împing: daŭ scaunu maĭ încolo. Ung, spoĭesc, văpsesc, sulemenesc: daŭ cizmele cu vax, daŭ părețiĭ cu var, daŭ gardu cu verde, mitocanca se dăduse cu roș. Daŭ jos, scobor: daŭ jos ceva din pod. Răstorn: daŭ jos scaunele fugind. Daŭ înapoĭ, restitui: daŭ înapoĭ ceĭa ce eram dator. Împing înapoĭ: daŭ înapoĭ un ceas (adică minutarele luĭ). Daŭ în ainte, 1) împing în ainte: daŭ în ainte un ceas (adică minutarele luĭ); 2) întrec, îs superior: a da cuĭva mult în ainte (E o expresiune de la joc [popice, biliard ș.a.] cînd un adversar tare dă celuĭ maĭ slab cîte-va puncte de la el, ĭar el începe maĭ de jos). Daŭ ascultare cuĭva, mă supun luĭ, îl ascult. Daŭ (saŭ pun) vine pe cineva, îl acuz, îl învinovățesc. Daŭ năvală, năvălesc. Daŭ ordin, ordonez, poruncesc. Daŭ faliment, devin falit. Daŭ un copil la carte, la școală, îl trimet la școală. Daŭ la jurnal, public în jurnal. Daŭ un copil la stăpîn, îl fac servitor. Daŭ ceva pe foc, arunc în foc. Daŭ pe gît, înghit, beaŭ: daŭ vinu pe gît. Daŭ pe gîrlă, arunc în gîrlă, (fig.) arunc ca lucru fără valoare. Daŭ afară, exclud, elimin. Daŭ pe bete, pe brîncĭ afară, exclud trîntind pe cineva la pămînt. Daŭ de-a dura, rostogolesc. Daŭ pe scară, alung dînd jos pe scară. Daŭ draculuĭ, ucid, (fig.) renunț la ceva: dă-o draculuĭ de carte! Daŭ cărțile (de joc), le împart. Daŭ cep unuĭ butoĭ, îl găuresc și încep a bea din el. Daŭ credință (crezare) cuĭva, unuĭ lucru, mă încred. Daŭ cuĭva cuvîntu, daŭ dreptu de a vorbi într’o adunare. Daŭ dreptate, recunosc că are dreptate. Daŭ medicamente, administrez medicamente. Daŭ drumu, las liber. Daŭ (saŭ bag) groaza în dușmanĭ, îi îngrozesc. Daŭ dosu, întorc spatele, fug de frică. Daŭ pe cineva de rușine, nu mă arăt la înălțimea laudelor luĭ, îl fac de rîs. Daŭ de gol, demasc, trădez. Daŭ pe față, denunț, divulg. Daŭ banĭ în ainte, plătesc în ainte. Daŭ mîna cu cineva, îl salut dînd mîna. Daŭ cuĭva bună ziua, îl salut cu vorba de „bună ziua”. Daŭ cinstea pe rușine, în locu cinstiĭ mă încarc de rușine. Daŭ cuĭva (banĭ) de cheltuĭală, (fig.) îi trag o bătaĭe. Daŭ bir cu fugițiĭ, dezertez. Daŭ pace, las în pace, nu neliniștesc. Daŭ o pedeapsă, o palmă, aplic o pedeapsă, o palmă. Daŭ un țipet, țip. Daŭ gură (saŭ o gură) cuĭva, îl strig. Daŭ o guriță, un bot (fam.), îl sărut. Daŭ de știre, anunț. Daŭ țîță, alăptez. Daŭ de zestre cuĭva ceva, îl înzestrez cu ceva. Daŭ vĭață, vivifiv, fac viŭ. Să dea Dumnezeŭ, să facă Dumnezeu! Daŭ sama, expun socoteala. Îmi saŭ samă, sînt conscient, înțeleg. Îmi daŭ sfîrșitu, mor. Îmi dă mîna să fac ceva, om cu ce (curaj, bani), pot, îndrăznesc. V. intr. Mișc: a da din umerĭ, din cap, din coadă, din picĭor. Lovesc, descarc o armă: daŭ cu pumnu, cu cĭomagu, cu pușca, cu tunu în ceva. Arunc, întind: daŭ cu cĭorpacu, cu plasa (ca să prind pește). Încolțesc, germinez: plantele daŭ vlăstare, mugurĭ. Năvălesc: stațĭ maĭ încet, că nu daŭ (subînț. năvală) Turciĭ și Tătariĭ! Intru: a dat moartea în găinĭ. Cad: calu omu a muncit pîn’a dat în bot, în genunchĭ. Conduc la, răspund: fereastra, cărarea dă dă în grădină. A ieșĭ, a țîșnĭ (vorbind de materiile fecale, de lava unuĭ vulcan ș.a.): uĭ-te ce dă din acest copil dac’a mîncat atîtea fructe! Fig. A vorbi lucrurĭ surprinzătoare: acest copil era odată tăcut (orĭ prost) dar acuma uĭte ce dă din el! Daŭ în, cad în: a da într’o groapă în cursă. A da în gropĭ (de prost), a fi foarte prost. A da în clocote, în fert, în undă, a începe să clocotească, să fearbă. A da în foc (apa, laptele), a se unfla și a se revărsa afară din vas. A da în mugurĭ, în copt (un arbore), a începe să facă mugurĭ, să se coacă. A-țĭ da în teapă, în petec (Iron.), a-țĭ face vechiŭ obiceĭ: Țiganu, chear împărat s’ajungă tot îșĭ dă în teapă. Daŭ în cărțĭ (saŭ cu cărțile), în bobĭ (saŭ cu bobiĭ), ghicesc cu cărțile, cu bobiĭ. Daŭ de saŭ peste, aflu, nemeresc, întîlnesc, mă izbesc de: a săpat pîn’a dat de apă, a mers pîn’a dat de prietenu luĭ, a căutat pîn’a dat peste ce a dorit. A dat de dracu, de belea, a-l întîlni pe dracu, a te izbi de o neplăcere. A da înainte (cu vorba, cu beția, cu vinu), a continua. A da înapoĭ, a scădea, a regresa. A da pe la cineva, a trece, a veni pe la el. A da din umerĭ, a sta nepăsător. A bate din buze, a fi păcălit, a nu avea ce- țĭ trebuĭe. V. refl. Mă las pradă în voĭa cuĭva: mă daŭ somnuluĭ. Mă răped: acest cîne se dă la om (Nu te da, nu te lăsa! se zice cînd te prefacĭ că-țĭ opreștĭ cînele să nu muște pe cineva, dar pe ascuns îl amuțĭ contra luĭ). Cedez, mă daŭ învins, mă predaŭ: nu te da! Mă daŭ învins, prins, mă predaŭ, recunosc că-s învins; mă dedaŭ: mă daŭ studiuluĭ, bețiiĭ. Mă daŭ jos, mă scobor, descind. Mă daŭ în lăturĭ, mă retrag, (fig.) nu mă amestec, nu ajut. mĂ Daŭ după vînt, mă conduc după cum cer împrejurările. Mă daŭ după perdea, mă ascund, fug de de răspundere. Mă daŭ pe brazdă, mă acomodez, mă deprind, mă îmblînzesc. Mă daŭ peste cap, fac pe dracu’n patru, fac tot posibilu. Mă daŭ de (saŭ drept), mă pretind: a te da de (saŭ drept) patriot.

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, și al Hecubei. Ca și sora sa, Cassandra, Helenus fusese înzestrat de Apollo cu darul profeției. A participat la războiul troian, luptînd alături de Hector, și a fost rănit de către Menelaus. După moartea lui Paris s-a numărat printre pretendenții la mîna Helenei. A fost respins însă în favoarea lui Deiphobus și, simțindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, cărora le-a dezvăluit – grație darului său de prezicător – ce condiții trebuiau îndeplinite pentru ca Troia să poată fi cucerită: Pyrrhus, fiul lui Achilles, să lupte în rîndurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasă căzută din ceruri, să fie luată de la troieni și grecii să pună mîna pe osemintele lui Pelops. După incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca pradă de război, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfătuindu-l – tot grație darului său de prezicător – să nu aleagă drept cale de întoarcere marea, pe care avea să piară ulterior întreaga flotă a grecilor. Mai tîrziu, Helenus s-a căsătorit cu Amdromacha (v. și Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. După moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, căpătînd o parte din regatul acestuia. Cînd Aeneas, în drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost găzduit acolo de către Helenus.

Hephaestus, fiul lui Zeus și al Herei, era considerat drept zeul focului. Hephaestus era șchiop. Infirmitatea lui se datora fie faptului că fusese aruncat de Zeus din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor și Hera el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Hera îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de nouă ani Hephaestus a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olympus. Reședința sa de predilecție a rămas însă muntele Aetna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi – ciclopii – prelucrau fierul și celelalte metale. Din mîinile dibace ale zeului făurar ies tot felul de obiecte minunate: un tron de aur dăruit Herei, armele lui Achilles lucrate la rugămintea lui Thetis, trăsnetele lui Zeus, faimosul colier al Harmoniei etc. Hephaestus a fost cel care a ajutat la nașterea Athenei înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei tată, și tot el a modelat, din țărînă, trupul Pandorei. Hephaestus a fost cel care l-a țintuit și pe Prometheus de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urît, Hephaestus este considerat cînd drept soțul uneia dintre grații, cînd – de cele mai multe ori – drept soțul Aphroditei care, ce e drept, îi este infidelă. (Cu privire la episodul amoros dintre zeița frumuseții și Ares, în care cei doi sînt prinși într-o plasă de către Hephaestus, v. Ares și Aphrodite). Lui Hephaestus îi sînt atribuiți mai mulți copii (v. și Erichthonius).

PĂCALĂ, personaj al anecdotelor și povestirilor populare românești. înzestrat cu inteligență, ingeniozitate, istețime și umor, reușește să-i păcălească pe cei săraci cu duhul sau pe cei bogați și înfumurați. Este opusul lui Tândală. Similar unor personaje din literatura europeană și orientală, ca Bertoldo, Till Buhoglindă, Nastratin Hogea.

OCHILĂ, personaj din basmele populare românești, impus în literatura cultă de I. Creangă, înzestrat cu darul miraculos al unei vederi extraordinare. Împreună cu alte personaje populare (Gerilă, Păsări-Lăți-Lungilă ș.a.) ajută pe eroul pozitiv al basmelor (Făt-Frumos) să iasă învingător din toate încercările la care este supus, din toate greutățile întâmpinate. V. și Însoțitorii năzdrăvani.

OBLOMOVÍSM (‹ n. pr. Oblomov) s. n. Totalitatea trăsăturilor de caracter specifice eroului scriitorului rus I.A. Goncearov, Oblomov (din romanul cu același nume), care, deși înzestrat cu reale însușiri intelectuale, le risipește din cauza pasivității, a inerției și apatiei.

Iamus, fiul lui Apollo și al Evadnei, înzestrat cu darul profeției, pe care-l moștenise de la tatăl său. Era întemeietorul mitic al familiei Iamizilor (Iamidae).

QUINN [kuin], Anthony (1915-2001), actor american de film. înzestrat cu o deosebită forță expresivă, interpret al unor personaje pline de o forță vitală inepuizabilă, cu o etică frustă, aparținând unei umanități aspre, senzuale. De o longevitate artistică extraordinară, a jucat într-un număr impresionant de filme, aparținând unor genuri foarte diverse („Orhideea neagră”, „Vizita bătrânei doamne”, „Van Gogh”, „Legământ sfânt”, „Ultimul tren din Gun Hill”, „Zorba Grecul”, „Moștenirea Ferramonti”, „Salamandra”, „Cel mai bogat om din lume”, „Ultima aventură”, „Atât aproape de cer”). Premiul Oscar, 1952 („Viva Zapata”), 1954 („La Strada”).

Idmon, fiul lui Apollo și al Cyrenei și unul dintre argonaiți. Era înzestrat de către tatăl lui cu darul profeției. Deși știa că va muri pe drum, Idmon nu a pregetat să se alăture expediției. A fost ucis de un mistreț, în Bithynia.

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, document adoptat la 4 iul. 1776, la Philadelphia, de Congresul continental al reprezentanților celor 13 colonii engleze din America de Nord, prin care acestea s-au declarat independente. D., concepută de Thomas Jefferson, reprezenta chintesența celor mai înalte concepte politice și filozofice ale sec. 18. Ziua de 4 iul. a devenit sărbătoarea națională a S.U.A. Declarația de independență Atunci când, în decursul evenimentelor omenești, devine necesar ca un popor să desfacă legăturile politice care l-au unit cu un altul și să-și asume printre Puterile lumii statutul aparte și egal la care îl îndreptățesc Legile Naturii și ale lui Dumnezeu, un elementar respect față de legile nescrise ale umanității impune ca acesta să declare cauzele care îl constrâng la separațiune. Considerăm ca adevăruri grăitoare că toți oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care își derivă dreptele lor puteri din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori, o Formă de Guvernare devine o primejdie pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie un nou Guvern bazat pe acele principii și organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui Popor Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va fi aceea care va dicta ca Guvernele de mult statornicite să nu fie schimbate pentru motive neînsemnate sau vremelnice; iar întreaga experiență ne învață că omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul poate fi tolerat, decât să-și facă dreptate prin abolirea formelor de guvernare cu care s-a obișnuit. Dar atunci, când un lung șir de abuzuri și de uzurpațiuni urmărind invariabil același Scop, demonstrează intenția de a subjuga Poporul unui Despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să găsească noi Garanți ai securității lui viitoare. Tot astfel a fost și suferința răbdătoare a acestor Colonii; și tot astfel este acum nevoia ce le obligă să schimbe fostele lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultraje și uzurpațiuni, având toate ca scop direct statornicirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi cele spuse, să supunem Faptele judecății unei lumi nepărtinitoare. A refuzat să-și dea Acordul pentru Legile cele mai benefice și mai necesare binelui public. A interzis Guvernatorilor săi să valideze Legi de importanță imediată și presantă dacă aceștia nu le suspendau până la obținerea asentimentului său; iar când acestea erau suspendate ca atare, el a neglijat cu totul să se ocupe de ele. A refuzat să sancționeze alte Legi ce aduc înlesniri unor mari circumscripții, dacă locuitorii acestora nu renunțau la dreptul de Reprezentare în Legislativ, un drept de valoare inestimabilă pentru ei și înspăimântător doar pentru tirani. A convocat corpurile legiuitoare să se întâlnească în locuri neobișnuite, inconfortabile și la mare distanță de Oficiile Publice cu unicul scop de a-i istovi pentru a-i face să se conformeze măsurilor sale. A dizolvat în mod repetat Camerele Reprezentanților pentru că acestea s-au opus cu bravă fermitate încălcării de către el a drepturilor poporului. A refuzat mult timp, după astfel de dizolvări, să permită alegerea altora; drept urmare, Puterile Legislative, neputând fi anihilate, au revenit Poporului în totalitatea sa pentru a fi exercitate, Statul rămânând între timp expus tuturor primejdiilor de invazie din exterior și de frământare în interior. S-a străduit să împiedice popularea acestor State; în acest scop obstrucționând Legea Naturalizării Străinilor; refuzând să sancționeze ale legi de natură să încurajeze migrarea înspre aceste locuri și înăsprind condițiile pentru noi Alocări de Pământuri. A împiedicat Administrarea Justiției, refuzând să-și dea Asentimentul pentru Legile care stabilesc Puterile Judecătorești. I-a făcut de judecători dependenți în totalitate de Voința sa în privința duratei exercitării funcției și a cuantumului și plății salariilor acestora. A înființat o mulțime de Noi servicii și a trimis încoace armate de Funcționari. care să ne hărțuiască oamenii și să le spolieze agoniselile. Și-a păstrat printre noi, în timp de pace, Armatele sale Regulate, fără Consimțământul corpurilor noastre legiuitoare. A acționat în așa fel încât Armata să fie independentă de Puterea Civilă și superioară acesteia. S-a însoțit cu alții ca să ne supună unei jurisdicții străine de constituția noastră și nerecunoscută de legile noastre; dându-și Asentimentul pentru Actele acestora de pretinsă Legislație: Pentru a încartirui printre noi mari corpuri de militari înarmați; Pentru a-i proteja de pedeapsă printr-un simulacru de Judecată pentru orice Crime pe care le-ar fi comis împotriva Locuitorilor acestor State; Pentru a împiedica Comerțul nostru cu toate colțurile lumii; Pentru a ne impune taxe fără Consimțământul nostru; Pentru a ne priva, în multe cazuri, și de avantajele proceselor la Curtea cu Juri; Pentru a ne duce peste Mări spre a fi judecați pentru pretinse delicte; Pentru abolirea liberului Sistem de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind înăuntrul acesteia o guvernare Arbitrară și lărgindu-i Hotarele astfel încât să o folosească imediat drept exemplu și instrument pentru introducerea aceleiași conduceri absolute în aceste Colonii; Pentru înlăturarea Statutelor noastre, pentru abolirea Legilor noastre cele mai prețioase și pentru modificarea fundamentală a Formelor noastre de Guvernământ; Pentru suspendarea propriilor noastre Corpuri Legiuitoare și pentru a se fi declarat investiți cu puterea de a elabora legi pentru noi în toate cazurile, fără discriminare. A renunțat la Guvernare aici, declarându-ne în afara Protecției sale și a dus Război împotriva noastră. Ne-a prădat mările, ne-a pustiit Coastele, ne-a ars orașele și a distrus viețile oamenilor noștri. În momentul de față transportă mari Armate de Mercenari străini pentru a desăvârși actele aducătoare de moarte, pustiire și tiranie, începute în împrejurări de o Cruzime și Perfidie cu greu egalate chiar și de cele mai barbare epoci și total nedemne de Conducătorul unei națiuni civilizate. I-a constrâns pe Concetățenii noștri Capturați în largul Mării să ridice Armele împotriva Țării lor, să devină călăii prietenilor și Fraților lor sau să cadă ei înșiși răpuși de Mâinile acestora. A incitat la răzmerițe în rândurile noastre și s-a străduit să-i aducă încoace pe locuitorii de la frontierele noastre, nemiloșii Sălbatici Indieni, a căror lege de război bine-știută este de distrugere fără discriminare a tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție socială. La fiecare etapă a acestor Opresiuni, Noi am înaintat Petiții de Reparare a Nedreptății în cei mai umili termeni: Cererilor Noastre repetate li s-a răspuns doar cu repetate injurii. Un Principe, al cărui caracter este astfel marcat de acțiuni care, fiecare în parte, ar putea defini un Tiran, este nepotrivit să fie conducătorul unui popor liber. Nu se poate nici spune că nu le-am atras atenția fraților noștri britanici. I-am avertizat din când în când cu privire la încercările legislativului lor de a-și extinde jurisdicția în mod inadmisibil asupra noastră. Le-am reamintit împrejurările emigrării și stabilirii noastre aici. Am apelat la simțul lor înnăscut de dreptate și mărinimie și i-am implorat în numele legăturilor noastre de rudenie comună să dezavueze aceste uzurpațiuni, care, în mod inevitabil, vor duce la întreruperea legăturilor și a corespondenței noastre. Au fost însă și ei surzi la vocea dreptății și a legăturii de sânge. Trebuie, de aceea, să acceptăm necesitatea de a ne Separa și de a-i considera, ca și pe restul umanității, Dușmani pe timp de Război și Prieteni pe timp de Pace. De aceea, noi, Reprezentanții STATELOR UNITE ALE AMERICII, întruniți în Congresul General, făcând apel la Judecătorul Suprem al omenirii pentru a cântări corectitudinea intențiilor noastre, declarăm și publicăm solemn, în Numele și prin Autoritatea investită de bunul Popor al acestor Colonii, că aceste Colonii Unite sunt și de drept trebuie să fie STATE LIBERE ȘI INDEPENDENTE; că ele sunt Absolvite de orice loialitate față de Coroana Britanică și că orice legătură politică între ele și Statul Marii Britanii este și trebuie să fie desfăcută în întregime și că, în calitate de State Libere și Independente au puteri depline să declare Război, să încheie Pace, să contracteze Alianțe, să stabilească Legături Comerciale și să facă toate actele și lucrurile pe care Statele Independente pot să le facă de drept. Și, pentru a susține această Declarație, punându-ne nădejdea în protecția Providenței Divine, ne legăm unii de față de alții cu Viețile noastre, Averile noastre și cu sfânta noastră Onoare. Declarația de mai sus a fost, din ordinul Congresului, autentificată și semnată de către următorii membrii: John Hancock; NEW HAMPSHIRE: Josiah Bartlett, William Whipple, Matthew Thornton; MASSACHUSETTS BAY: Samuel Adams, John Adams, Robert Treat Paine, Elbridge Gerry; Rhode Island: Stephen Hopkins, William Ellery; CONNECTICUT: Roger Sherman, Samuel Huntington, William Williams, Oliver Wolcott; NEW YORK: William Floyd, Philip Livingston, Francis Lewis, Lewis Morris; NEW JERJEY: Richard Stockton, John Witherspoon, Francis Hopkinson, John Hart, Abraham Clerk; PENNYSYLVANIA: Robert Morris, Benjamin Rush, Benjamin Franklin, John Morton, George Clymer, James Smith, George Taylor, James Wilson, George Ross; DELAWARE: Caesar Rodney, George Read, Thomas M'Kean; MARYLAND: Samuel Chase, William Paca, Thomas Stone, Charles Caroll, of Carrollton; VIRGINIA: George Wythe, Richard Henri Lee, Thomas Jefferson, Benjamin Harrison, Thomas Nelson Jr., Francis Lightfoot Lee, Carter Braxton; NORTH CAROLINA: William Hooper, Joseph Hewes, John Penn; SOUTH CAROLINA: Edward Rutledge, Thomas Lynch Jr., Arthur Middleton; GEORGIA: Button Gwinnett, Lyman Hall, George Walton. SE DECIDE ca exemplare ale Declarației să fie trimise diverselor adunări, convenții și comitete sau consilii de securitate și diverșilor comandanți ai trupelor continentale; ca Declarația să fie adusă la cunoștință în fiecare dintre Statele Unite, la nivelul conducerii armate.

DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, document internațional adoptat de O.N.U. la 10 dec. 1948. Prevede respectarea drepturilor și libertăților omului și cuprinde o enumerare a acestora. Ziua adoptării declarației se celebrează în fiecare an ca „Ziua drepturilor omului”. PREAMBUL Considerând că recunoaștem demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume, Considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie și care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvântului și și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspirație a oamenilor, Considerând că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revoltă împotriva tiraniei și asuprii, Considerând că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, Considerând că în Carta popoarelor Organizației Națiunilor Unite au proclamat din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și că au hotărât să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai mari, Considerând că statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite respectul universal și efectiv față de drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și respectarea lor universală și efectivă, Considerând că o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament, ADUNAREA GENERALĂ proclamă PREZENTA DECLARAȚIE UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor. Articolul 1. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrare cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității. Articolul 2. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome, sau supuse vreunei limitări de suveranitate. Articolul 3. Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea personală. Articolul 4. Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavajul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele sale. Articolul 5. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Articolul 6. Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică. Articolul 7. Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Articolul 8. Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege. Articolul 9. Nimeni nu trebuie să fie arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar. Articolul 10. Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa. Articolul 11. 1. Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăția sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârșit actul cu caracter penal. Articolul 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondența sa, nici al atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Articolul 13. 1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de a reveni în țara sa. Articolul 14. 1. În caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări. 2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 15. 1. Orice persoană are dreptul la o cetățenie. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimba cetățenia. Articolul 16. 1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. 2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. 3. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. Articolul 17. 1. Orice persoană are dreptul la proprietate. atât singură, cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Articolul 18. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și în mod privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor. Articolul 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele unui stat. Articolul 20. 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. 2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte din dintr-o asociație. Articolul 21. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși. 2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa. 3. Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vor secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului. Articolul 22. Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale. Articolul 23. 1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială. 4. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Articolul 24. Orice persoană are dreptul la odihnă și recreație, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă și la concedii periodice plătite. Articolul 25. 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență; în urma unor împrejurări independente de voința sa. 2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toți copiii, fie că sunt născuți în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeași protecție socială. Articolul 26. 1. Orice persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie să fie gratuit. cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar și general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe bază de merit. 2. Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. 3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori. Articolul 27. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui. 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este. Articolul 28. Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta declarație pot fi pe deplin înfăptuite. Articolul 29. 1. Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale. 2. În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigur cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. 3. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 30. Nici o dispoziție a prezentei declarații nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârși vreun act îndreptat spre desființarea unor drepturi sau libertăți enunțate în prezenta declarație.

cuvîntăréț, -eáță adj. Vechĭ înzestrat cu daru vorbiriĭ.

PELLEA 1. Amza P. (1931-1983, n. Băilești), actor român. Creator al unor roluri de mare dramatism sau de un comic savuros. înzestrat cu o vocație cinematografică extraordinară, a creat eroi de excepție în situații excepționale sau a întruchipat cu un farmec deosebit tipul olteanului isteț, ironic, inventiv și dinamic („Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Puterea și Adevărul”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Osânda”, „Duios Anastasia trecea”, „Nea Mărin miliardar”, „Capcana mercenarilor”). Protagonist în piesele: „Croitorii cei mari din Valahia”, „Platonov”, „A treia țeapă”. 2. Oana P. (n. 1962, București), actriță română. Fiica lui P. (1). Talent remarcabil ce acoperă o paletă interpretativă complexă în registre diferite, de la comedie la dramă, tragedie (în teatru: „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Scorpia îmblânzită”, „Richard al II-lea” de Shakespeare, „Trei surori” de Cehov; în film: „Faleze de nisip”, „Vulpe vânător”, „Stare de fapt”).

*echipéz v. tr. (fr. équiper, var. din esquiper, d. esquipe, esquif, it. schifo, germ. schiff, corabie). înzestrez cu cele necesare (haĭne, arme, unelte ș. a.).

Nai(a)des, nimfe ale izvoarelor și ale apelor în mijlocul cărora trăiau (v. și Nymphae). Naiadele erau genii ale naturii, fiicele lui Zeus, după o versiune, după o alta ale lui Oceanus. (Uneori naiadele unei ape curgătoare erau socotite drept fiice ale zeului apei respective). De numele naiadelor erau legate numeroase episoade amoroase ale zeilor olimpieni. Veșnic tinere și frumoase, ele erau înzestrate cu darul profeției și dețineau tainele apelor tămăduitoare și ale vindecărilor miraculoase.

Nymphae, genii ale naturii, pe care cei vechi și le închipuiau ca pe niște fecioare tinere și frumoase. Ele locuiau în grotele de pe vîrfurile munților, în codrii deși, pe cîmpii sau în ape și erau de mai multe categorii: numfele apelor purtau numele de oceanide, nereide și naiade, cele ale munților, de oreade iar cele ale pădurilor, de driade și hamadriade (v. și numirile respective). Nimfele erau înzestrate cu darul profeției. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorîndu-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sînt numeroase, ele fiind iubite de zei și nu arareori și de muritori (de exemplu, Daphne, Callisto etc.).

Ocyrhoë 1. Fiica centaurului Chiron și a unei nimfe. Era înzestrată cu darul profeției. 2. Una dintre oceanide, iubită de Helius. A avut un fiu, Phasis, zeul rîului cu același nume din Colchis.

LEIGH [li:], Vivien (pe numele adevărat Vivian Mary Hartley) (1913-1967), actriță engleză de teatru și film. Personalitate proeminentă a teatrului shakespearian și a cinematografiei anglo-americane. Împreună cu Laurence Olivier, a format unul dintre cele mai celebre cuplurile ale cinematografului anilor '30-'40. Înzestrată cu un temperament dramatic, capabil să ilustreze sensibilitatea pasională a personajelor întruchipate și cu toate atuurile feminității, a realizat creații memorabile în „Elisabeta, regina Angliei”, „Podul Waterloo”, „Cezar și Cleopatra”, „Lady Hamilton”, „Anna Karenina”, „Corabia nebunilor” ș.a. Premiul Oscar: 1940 („Pe aripile vântului”), 1951 („Un tramvai numit dorință”).

Phineus 1. Fiul lui Belus și al lui Anchinoë și frate cu Cepheus. Voia să se căsătorească cu Andromeda – nepoata sa – dar a fost transformat în stană de piatră de către Perseus, care i-a arătat chipul Meduzei. 2. Fiul lui Agenor și rege al Thraciei. Deși înzestrat cu darul profeției, Phineus n-a fost în stare să discearnă adevărul atunci cînd a fost vorba de propriii săi fii. Acuzați pe nedrept de către mama lor vitregă – soția lui Phineus – că ar fi vrut s-o necinstească, cei doi tineri au fost lipsiți de vedere de către tatăl lor, fără ca acesta din urmă să fi avut probe suficiente ca să le dovedească vinovăția. Drept pedeapsă, zeii l-au lipsit și pe el, la rîndul său, de vedere și au pus harpiile să-l chinuiască, dîndu-i neîncetat tîrcoale și spurcîndu-i hrana (v. și Harpyae). Cînd argonauții, în drum spre Colchis, i-au cerut lui Phineus să le arate drumul, acesta s-a învoit, rugîndu-i în schimb să-l scape de harpii. Drept mulțumire, boreazii au răpus harpiile și l-au eliberat pe Phineus.

Proteus, zeu marin, înzestrat de către Poseidon cu darul profeției. Proteus avea, de asemenea, puterea de a se metamorfoza (în foc, pămînt, apă sau în diverse animale) ori de cîte ori voia să se sustragă întrebărilor puse de muritori. Sălașul său era insula Pharos. Acolo l-a trimis, de pildă, Idothea, fiica lui Proteus, pe Menelaus să-l consulte pe tatăl ei cu privire la viitorul care-l aștepta. După o altă versiune, Proteus ar fi fost nu un zeu, ci un rege egiptean care avea doi fii, Telegonus și Polygonus, vestiți pentru cruzimea și răutatea lor.

Psamathe 1. Fiica lui Crotopus, regele din Argos, și mama lui Linus, pe care l-a născut unindu-se în taină cu zeul Apollo. Aflînd de existența copilului, Crotopus l-a ucis împreună cu Psamathe (v. și Linus). 2. Una dintre nereide. Cu Aeacus, regele Aeginei, a avut un fiu, pe nume Phocus. Cum acesta s-a dovedit deosebit de înzestrat la întrecerile sportive, a trezit dușmănia fraților săi vitregi – Telamon și Peleus – care l-au ucis. Drept răzbunare, Psamathe a trimis un lup uriaș care a devorat cirezile lui Peleus. Mai tîrziu ea s-a căsătorit din nou, de data aceasta cu Proteus, regele Aegyptului.

Python, balaur fabulos, zămislit din măruntaiele pămîntului pe vremea lui Deucalion și a potopului, și înzestrat cu darul profeției. La porunca Herei, Python a chinuit-o pe Leto, fapt pentru care a fost mai tîrziu ucis de către Apollo pe muntele Parnassus. În amintirea victoriei sale asupra monstrului, Apollo a instituit Jocurile Pitice.

Sibyllae, femei înzestrate cu darul profeției. În general, erau preotese ale lui Apollo, iat numărul lor de-a lungul timpurilor și în diverse locuri varia de la patru la zece. Cea mai vestită era sibila din Cumae, în Italia, pe care se credea că ar fi consultat-o și Aeneas. Ea a trăit nemăsurat de mult și, pe măsură ce îmbătrînea, devenea tot mai mică la trup. Se spunea că pe vremea lui Tarquinius Superbus i-a oferit acestuia „cărțile sibiline”, în care erau adunate toate oracolele, precum și o sumă de prescripții religioase, respectate la Roma pînă tîrziu, în vremea Republicii. În afara sibilei din Cumae, au mai existat sibile, la Erythrae – în Lydia, la Delphi, în Samos etc.

Telchines, neam mitic de ființe monstruoase – jumătate oameni și jumătate pești – care populau insula Rhodos. Erau înzestrați cu darul profeției și pricepuți în arta prelucrării metalelor.

MONOÍD (‹ fr.) s. m. (MAT.) Mulțime înzestrată cu o lege de compoziție internă asociativă și care are un element neutru (de ex. mulțimea numerelor naturale N față de adunare).

Theoclymenus, urmaș al lui Melampus, înzestrat și el, ca și strămoșul său, cu darul profeției. I-a prezis, de pildă, Penelopei întoarcerea apropiată a lui Odysseus. Theoclymenus era unul dintre prietenii apropiați ai lui Telemachus.

Theseus, erou legendar, originar din Attica, vestit pentru faptele sale de vitejie. Theseus s-a născut din unirea lui Aegeus, regele cetății Athenae (după o altă versiune, a zeului Poseidon însuși), cu Aethra, fiica regelui Pittheus. Imediat după nașterea copilului, temîndu-se de uneltirile celor care-i rîvneau tronul, Aegeus i-a lăsat pe Theseus și pe Aethra la Troezen și s-a înapoiat singur la Athenae. Înainte de a pleca, el i-a poruncit însă Aethrei să-i ascundă lui Theseus originea sa pînă în ziua în care, crescînd mare, se va dovedi vrednic urmaș al tatălui său. În acest scop el a ascuns sub o stîncă uriașă o pereche de sandale și o sabie, pe care Theseus urma să le scoată de acolo atunci cînd avea să pornească în lume, în căutarea tatălui său. La vîrsta de șaisprezece ani, înzestrat cu o forță neobișnuită, Theseus a izbutit să urnească piatra și să scoată la iveală darurile făcute de Aegeus. Atunci Aethra îi mărturisește cine îi este părinte și-și trimite fiul să-și caute tatăl la Athenae. Pe drum, Theseus înfruntă nenumărate primejdii. El se luptă cu numeroși monștri, fiare sălbatice sau tîlhari, pe care-i învinge pe rînd, ucigîndu-i, ca de pildă: Sinis, Sciron, Cercyon, Damastes etc. (v. și numirile respective). Ajuns la Athenae, Theseus poposește, fără să-și dezvăluie identitatea, la curtea tatălui său. Îl află însă pe acesta subjugat cu totul de farmecele Medeei. La porunca ei, eroul ucide taurul de la Marathon. Apoi, după victorie, se înfățișează lui Aegeus arătîndu-i sabia lăsată odinioară de către acesta Aethrei. Părintele își recunoaște astfel fiul, pe care-l declară urmașul său de drept la tronul cetății Athenae. Faptul acesta atrage însă asupra lui Theseus ura verilor săi, fiii lui Pallas (v. și Pallas2 5.), care au, și ei, pretenții la tron. Theseus îi provoacă la luptă și-i învinge. După victorie, el cere și reușește să fie trimis în Creta, alături de ceilalți tineri care alcătuiau tributul datorat lui Minos (v. și Minos). Închis în faimosul labirint, din care o dată intrat nimeni nu mai ajungea să vadă lumina zilei, Theseus izbutește să iasă din nou afară, datorită ajutorului dat de Ariadne, fiica regelui, care se îndrăgostise de el. Ea îi dăruise la intrare un ghem pe care, pe măsură ce înainta în coridoarele întortocheate ale labirintului, Theseus l-a depănat. Cînd a fost să facă calea-ntoarsă, eroul s-a călăuzit după firul lăsat în urmă și a izbutit să iasă teafăr afară. După ce ucide Minotaurul, Theseus fuge, luînd-o cu sine și pe Ariadne, căreia îi făgăduise s-o ia în căsătorie. O părăsește însă, nu mult după aceea, pe drumul de întoarcere, în insula Naxos (v. și Ariadne). Ajunge victorios la Athenae, dar bucuria victoriei este umbrită de moartea tatălui său (v. Aegeus). Theseus rămîne acum singur moștenitor al tronului și stăpîn al întregii Attice. Cîrmuiește îndelung și domnia sa e marcată de o serie de reforme și de o fericită prosperitate atît pe plan intern cît și extern. Un eveniment impostant care urmează este războiul împotriva amazoanelor. Cu prilejul unei vizite făcute acestora, în regatul lor, Theseus o răpește pe una dintre ele, pe nume Antiope. Amazoanele invadează atunci Attica, dar sînt învinse în cele din urmă de către erou și silite să se retragă. Antiope moare cu această ocazie, luptînd alături de Theseus, cu care între timp avusese și un fiu, pe Hippolytus. După moartea Antiopei eroul se căsătorește cu Phaedra, cu care mai are doi copii: pe Acamas și pe Demophon (v. și Phaedra). O serie de alte episoade importante din viața eroului sînt legate de prietenia sa cu eroul lapit Pirithous. Împreună cu acesta Theseus o răpește pe Helena, fiica lui Tyndareus (v. și Helena), pe care, dorind s-o ia de soție, o aduce în Attica. O lasă însă acasă, în grija mamei lui. Aethra, și pleacă din nou cu Pirithous, pentru a-i găsi și acestuia o soție. De data aceasta expediția e mult mai primejdioasă: cei doi coboară în Infern cu gîndul s-o răpească pe Persephone. Mîniat de îndrăzneala lor necugetată, Hades îi oprește însă acolo prizonieri pentru totdeauna. Și poate că Theseus ar fi împărtășit veșnic soarta nefericită a prietenului său, rămas în Infern și țintuit în Jilțul Uitării, dacă n-ar fi trecut pe acolo Heracles. Acesta l-a luat pe erou cu sine și l-a readus înapoi pe pămînt. În lipsa lui Theseus însă, Helena fusese răpită de dioscuri, bătrîna mamă a eroului dusă în robie, și el însuși, deposedat de tron de către nobilii nemulțumiți de conducerea sa, fusese înlocuit cu Menestheus. Theseus se retrage atunci la Scyros, la curtea regelui Lycomedes. Acolo moare, bătrîn și uitat (ucis – după o versiune – de însăși mîna regelui) (v. și Lycomedes).

Thestor, fiul lui Idmon și tatăl prorocului Calchas. El însuși îl slujea la altar pe Apollo, în calitate de preot al zeului, și era înzestrat cu darul profeției.

Tithonus, unul dintre fiii regelui troian Laomedon și frate cu Priamus. înzestrat cu o mare frumusețe, Tithonus a fost îndrăgit de către Eos, care i-a dăruit doi fii: pe Emathion și pe Memnon. La rugămintea ei, părintele zeilor l-a făcut pe Tithonus nemuritor (v. și Eos).

ghimpát, -ă adj. înzestrat cu ghimpĭ: tranșeĭ [!] aparate cu sîrmă ghimpată.

ghintuĭésc v. tr. (d. ghint; pol. gwintować). înzestrez cu ghinturĭ: pușcă ghintuită.

SLĂVESCU, Victor (1891-1977, n. Rucăr, jud. Argeș), economist și om politic liberal român. Acad. (1939), prof. univ. la București. Ministru de Finanțe (1934-1935) și al Înzestrării (1939-1940). Specialist în domeniul creditului, monedei, tehnicii bancare și al istoriei băncilor („Organizația de credit a României”, „Băncile comerciale mici din România”, „Istoricul Băncii Naționale a României”, „Politica bancară și depresiunea economică mondială”). Monografii („Viața și opera economistului A.D. Xenopol”). Memorii.

ENDOSCOPÍE (‹ fr. {i}; {s} endo- + gr. skepeo „a examina”) s. f. Metodă de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular cu ajutorul unor instrumente înzestrate cu sisteme optice și de iluminat, care se introduc în organele explorate (ex. gastroscopie, bronhoscopie, restosigmoidoscopie etc.).

EUSÉBIO (Eusebio Ferreira da Silva, zis, supranumit „Perla Neagră”) (n. 1942), fotbalist portughez, de origine mozambicană. Component al echipei Benfica Lisabona timp de 15 ani. Unul dintre cei mai talentați și înzestrați fotbaliști ai anilor '60.

EXTRAORDINÁR, -Ă (‹ fr., lat.) adj. 1. (Și adv.) Dotat cu calități deosebite; neobișnuit, nemaipomenit, formidabil, excepțional, ieșit din comun; miraculos (1). 2. (Dr.) Cale de atac e. = care de atac îndreptată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive. Există trei c. de a. e.: contestația, revizuirea, recursul în anulare. 3. (EC.) Venit e. = venit al unei firme care nu rezultă din operațiunile ordinare. Buget e. = buget creat în mod separat față de cel ordinar pentru anumite scopuri bine precizate (ex. buget pentru înzestrarea armatei).

* dotát, -ă adj. înzestrat. Fig. Talentat.

* dotéz v. tr. (lat. dotare). înzestrez.

FILIPESCU, familie de boieri din Țara Românească. Mai importanți: 1. Alexandru F.-Vulpe (1775-1856, n. București), mare ban în timpul domniei lui Gh. Bibescu. A dus tratative cu Tudor Vladimirescu la intrarea acestuia în București. Logofăt al Dreptății, apoi ministru de Externe. A participat la redactarea Regulamentelor Organice și a fost favorabil alegerii ca domn a principelui Gheorghe Bibescu. 2. Dimitrie (Mitică) F. (1808-1843), om politic român de orientare liberală. Conducător al acțiunii revoluționare secrete din 1840, după descoperirea căreia a fost închis la la Mănăstirea Snagov. 3. Ion A. F. (1811-1863), om politic. Fiul lui F. (1). Caimacam al Țării Românești (1858-1859). Adept al unirii Principatelor. Ministru în timpul lui Al.I. Cuza. 4. Nicolae F. (Nicu) (1862-1916, n. București), om politic român. Orator de mare talent. Președinte (1915-1916) al Partidului Conservator (adept al Antantei). A fundat și condus ziarul „Epoca” (1885-1916). Primar al Capitalei (1893-1895). De mai multe ori ministru; ca ministru de Război (1910-1912) a inițiat: înzestrarea armatei cu armament și echipament militar, înființarea Liceului militar de la Mănăstirea Dealu și construirea Cercului Militar din București. Situându-se pe pozițiile apărării marii proprietăți, F. s-a pronunțat împotriva proiectelor de reformă agrară preconizate de liberali. În perioada neutralității României, F. a susținut cu fervoare intrarea României în primul război mondial de partea Antantei, în vederea înfăptuirii idealului național – Unirea, din inițiativa lui creându-se, în 1915, „Federația unionistă”. Contribuții teoretice importante la îmbogățirea doctrinei conservatoare românești („Către un nou ideal”, „Finanțele noastre”, „Discursuri politice 1911, 1912-1915”. „Pentru România Mare. Cuvântări din război. 1914-1916”). 5. Grigore F. (1886-1838, n. București), om politic conservator român. Fiul lui F. (4). Președinte al Partidului Conservator (1932-1938). Director al ziarului „Epoca” (1918-1938). Președinte al Societății de Telefoane (1931-1938).

îmbunătățiméz v. tr. (d. bunătate, după învîrvomat). Vechĭ. înzestrez cu avere, onoare saŭ alte calitățĭ. – Și bunătățez.

înaripéz și aripéz v. tr. Daŭ aripĭ, pun aripĭ, înzestrez cu aripĭ. – Vechĭ și întraripéz.

înzestréz v. tr. (d. zestre; pv. adastrar). Daŭ zestre, dotez: părințiĭ îșĭ înzestrează fetele. Fig. Natura a înzestrat-o cu o mare frumuseță [!] și inteligență.

GLAUCOS (GLAUKOS) (în mitologia greacă) 1. Erou troian. A schimbat pe câmpul de luptă (în Războiul troian) armele sale de aur cu cele de bronz ale aheului Diomede în cinstea legăturilor de ospitalitate care uneau familiile lor. 2. Fiul lui Sisif, devorat de caii săi, deoarece și-a atras mânia Afroditei. 3. Divinitate marină înzestrată cu darul profeției.

*mecanizéz v. tr. (d. mecanic; fr. mécaniser). Fac asemenea uneĭ mașinĭ. înzestrez cu multe mașinĭ de luptă: a mecaniza o armată. V. motorizez.

*motorizéz v. tr. (d. motor). înzestrez cu motoare (vehicule automobile): a motoriza o artilerie. V. mecanizez.

*muzicál, -ă adj. (fr. musical, it. musicale, d. lat. música). De muzică, relativ la muzică; artă muzicală. În care se cîntă: serată muzicală. Adv. Din punct de vedere muzical: acest copil e bine înzestrat muzical.

MERLE [merl], Robert (1908-2004), scriitor francez. Cunoscut prin romanul „Week-end la Zuydcoote”, având ca tematică războiul. Istorii romanțate („Idolul”); literatură science-fiction („Un animal înzestrat cu rațiune”).

MESIOTA (MEȘOTĂ), Ioan G. (1837-1878, n. Dârste, jud. Brașov), istoric și publicist român. M. coresp. al Acad. (1877), prof. și director (1861-1878) al Gimnaziului român din Brașov. Publicist înzestrat, a abordat în studiile sale, probleme de istorie, geografie, pedagogie („Dacii și războaiele lui Traian în Dacia”, „Școlile reale în paralel cu liceul”, „Creșterea națiunii).

MIHAI VITEAZUL, domn al Țării Românești (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1601) și al Moldovei (1600). Fiul lui Pătrașcu cel Bun. A urmărit întărirea autorității centrale și consolidarea autorității centrale și consolidarea pozițiilor acelei părți din boierime care îi era credincioasă, în frunte cu boierii olteni. A dat un așezământ prin care țăranii dependenți rămâneau pe moșiile unde erau stabiliți, stăpânii de la care fugiseră nemaiputându-i revendica. În condițiile existenței unei situații internaționale complicate, M.V., înzestrat cu un extraordinar spirit de inventivitate în strategia alianțelor, îmbinând talentul diplomatic cu acțiunea militară, a reușit să pună bazele unui sistem de alianțe antiotomane, capabil să ducă creșterea rolului Țării Românești pe plan extern. Începând războiul de eliberare de sub dominația Imp. Otoman (1594), a atacat cetățile stăpânite de turci pe linia Dunării și apoi a înfrânt câteva oști tătărești și turcești la Putinei, Stănești și Serpătești (1595). Grație atât însușirilor sale de mare strateg, cât și vitejiei și spiritului de eroism, M.V. a învins marea oaste otomană, condusă de Sinan Pașa la Călugăreni (13/23 aug. 1595) și la Giurgiu (oct. 1595). Prin victorioasele campanii antiotomane întreprinse la S de Dunăre (1596, 1598), a încurajat rezistența popoarelor de aici, care năzuiau dobândirea eliberării lor de sub dominația Porții. În 1599 l-a învins pe voievodul Andrei Báthori la Șelimbăr și a pus stăpânire pe Transilvania, iar în mai 1600, după o campanie fulgerătoare, și pe Moldova, realizând prima unire politică a celor trei țări române, intitulându-se „domn al Țării Românești, al Transilvaniei și a toată țara Moldovei”. Deși unirea realizată de M.V. nu a putut dăinui în condițiile istorice din acel timp, ea a reprezentat o expresie firească a legăturilor neîntrerupte – umane, politice, economice, culturale și militare – existente de-a lungul veacurilor între cele trei țări românești. Biruit la Mirăslău (sept. 1600) de nobilimea maghiară, ajutată de imperiali și apoi de poloni, care, ocupând Moldova au pătruns și în Țara Românească, a fost nevoit să se apeleze la ajutorul împăratului Rudolf II. Dar, după ce, împreună cu generalul Basta, a înfrânt armata nobiliară la Guruslău (1601), a fost asasinat (9/19 aug. 1601). A ctitorit cea de-a doua biserică a Mitropoliei ortodoxe de la Alba Iulia. Considerat în epocă, potrivit mărturiilor externe, ca fiind „unul dintre cei mai viteji, puternici, valoroși și înțelepți principi”, M.V., prin opera sa, a întruchipat pentru generațiile ce i-au urmat, simbolul luptei pentru independență și unitate, iar programul său politic și militar a avut un rol covârșitor în formarea conștiinței unității de neam și de limbă a poporului român.

MIHĂILEANU, numele a trei dintre primii actori români ai Teatrului Național: Costache (1800-1855), Ștefan (1821-1909), Ralița (1816-1881), foarte înzestrată atât pentru comedie, cât și pentru rolurile de compoziție.

1) om m., pl. oamenĭ (lat. hŏmo, hóminis, it. uomo, pv. om, fr. on [în on dit, se zice] și homme, sp. hombre, pg. homem. V. nimenea). Ființă înzestrată cu rațiune și vorbire articulată: neamu omenesc se întinde peste tot pămîntu. Neamu omenesc în general: omu e supus morțiĭ. Bărbat, ființă omenească adultă virilă: se vedea venind un om și o femeĭe. Bărbat din popor, soldat, simplu lucrător: a venit un om (în opoz. cu domn, boĭer), patru oamenĭ și un căprar, armată de 120,000 de oamenĭ, echipaj de 200 de oamenĭ, a da mîncare oamenilor. Bărbat (individ) curajos, inimos, nobil, om de omenie: acesta e adevărat om. Persoană, ins: la intrare se plătește un franc de om. Bărbat, soț (în gura țărancelor): eŭ și omu meŭ. Cu înțelesu de „el, cineva, lumea (ca fr. on): are dreptate omu să se supere. Om bun, om care nu-țĭ face răŭ: Cine-ĭ acolo? – Om bun, oamenĭ bunĭ! Ca termin [!] de adresare față de oameniĭ din popor (ca domnilor față de boĭerĭ): sărițĭ, oamenĭ bunĭ, că arde casa! Oamenĭ buni, oamenĭ care, în vechime, îl ajutaŭ pe jude și pe pîrgarĭ servind ca marturĭ [!]; Om mare, om ilustru. Primu om, Adam. Fiu omuluĭ, Hristos. Om de lume, om care frecŭentează [!] societatea. Om de bine, om milos, caritabil. Om de nimic, om fără caracter, mizerabil. Om de stat, om priceput în conducerea uneĭ țărĭ, om politic. Om de litere, literat. Om de știință, savant în știință. Om de legĭ, jurist. Om de arme, militar distins. Om al banuluĭ, om interesat, om care adoră baniĭ. Om de casă, 1. om casnic, căruĭa-ĭ place domiciliu, 2. servitor saŭ alt om de încredere care face serviciĭ pe la o casă. A fi din oamenĭ, a fi de bună familie, din ”oamenĭ„ (că ”ceĭ-lalțĭ„ îs ”oamenĭ de nimica„ saŭ ”de rînd„. V. neom). Ca oameniĭ, cum trebuĭe, cum se cade saŭ bun: a vorbi ca oameniĭ, o casă ca oameniĭ. – Omu se distinge de celelalte animale pin [!] ținuta verticală a corpuluĭ, pin mărimea craniuluĭ și greutatea creĭeruluĭ și pin vorbirea articulată. Corpu omuluĭ se compune din cap, trunchĭ și membre. Talia mijlocie, maĭ înaltă la bărbat de cît [!] la femeĭe, variază, după rase, d. la 1, 40 m. Pînă la 1, 80 m. orĭ maĭ multe. Un om de 100 kg. E format din 62 kg. 810 oxigen, 19, 310 cărbune, 9, 310 idrogen [!], 5, 148 azot, 1, 380 calciŭ, ĭar de la 640-005 gr. sulf, fosfor, sodiŭ, potasiŭ, clor, magneziŭ, fluor și fer [!]. Cea maĭ mare parte din oxigen și idrogen [!] fiind combinat supt [!] formă de apă, rezultă că vre-o 60 kg. sînt apă. După coloarea peliĭ și formă, oameniĭ de pe tot pămîntu se împart în rase: 1. rasa albă saŭ caŭcaziană (cu ochiĭ marĭ orizontalĭ, cu păru supțire [!], negru, blond saŭ [maĭ rar] roș), care locuĭește în Eŭropa, nordu Africiĭ, vestu Asiiĭ și în parte și în America; 2. rasa galbenă saŭ mongolică (cu pelea [!] variind dela alb la galben întunecat și verde măsliniŭ cu ochiĭ micĭ oblicĭ, cu păru negru lins), care locuĭește în Asia întreagă aproape, o parte a Oceaniiĭ și a Madagascaruluĭ; 3. rasa arămie saŭ roșie (care e un derivat al celeĭ galbene, cu ochiĭ și păru cam tot așa), care locuĭește în cele doŭă Americĭ; 4. rasa neagră saŭ etiopiană (cu pelea [!] variind de la cafeniŭ la negru, cu păru gros negru creț, cu buzele groase și botu ĭeșit) care locuĭește în Africa (afară de nord), Australia, Melanesia, și o parte a Polinesiiĭ, sudu Asiiĭ și pin [!] America. Număru tuturor oamenilor la un loc e evaluat la 2,000,000,000, și anume: cam 431,000,000 în Eŭropa, 949,000,000 în Asia, 141,000,000 în Africa, 162,000,000 în America și 7,000,000 în Australia.

MIREA 1. George Demetrescu M. (1852-1934, n. Câmpulung), pictor academist român. Director al Școli de Arte Frumoase din București. înzestrat cu calități de portretist („Al. Odobescu”, „C.I. Stănescu”) și cu un simț pentru compoziția istorică („Mihai Viteazul primind capul lui Andrei Báthory”). A făcut o serie de concesii gustului vremii, pictând nenumărate portrete idealizate și compoziții convenționale („Vârful cu dor”, „Bacantă și satir”). Compoziții murale (la Universitatea din Iași). 2. Dimitrie M. (1864-1942, n. Câmpulung), sculptor român. Frate cu M. (1). Unul dintre întemeietorii grupării „Tinerimea artistică”. Plastică mică de vitrină, într-o viziune realistă cu elemente de pitoresc („Mocan călare”, „Țărancă cu cocoș”).

*organizat, -ă adj. (fr. organisé). Care e înzestrat cu organe a căror funcționare constituĭe vĭața: animalele și vegetalele-s corpurĭ organizate. Fig. Constituit din punctu de vedere al inteligențeĭ: acest om are o minte bine organizată, un cap (un creĭer) bine organizat.

MORISOT [morizó], Berthe (1841-1895), pictoriță franceză. Elevă a lui Corot și Manet. Înzestrată acuarelistă, a realizat peisaje, portrete și scene de gen („În balcon”, „Portul L’Orient”, „Pe lac”, „Cele două surori”, „Vânătoare de fluturi”).

*perfecțiúne f. (lat. per-féctio, -ónis, d. per-fectus, perfect. V. a-fecțiune). Calitatea de a fi perfect, de a nu lăsa nimic de dorit din nicĭ un punct de vedere: perfecțiunea uneĭ arme, un om înzestrat cu toate perfecțiunile. Ameliorare din ce în ce, în cel maĭ mare grad: a duce un lucru la perfecțiune. La (saŭ în) perfecțiune, foarte bine (vorbind de o știință): a ști vioara la perfecțiune. – Și -écție.

PAHLAVI, dinastie de suverani ai Iranului: 1. Mohammad Reza Khan P., șah al Persiei (1925-1941), fondatorul dinastiei Pahlavi. Prim-min. (1923-1925). În fruntea Brigăzii căzăcești pe care o comanda, a dat o lovitură de stat (febr. 1921), răsturnând dinastia Kajarilor. Între 1921 și 1925 a oscilat între republică și monarhie, optând pentru ultima soluție sub influența directă a clerului. Printr-o conducere energică, a pus bazele statului modern, promovând, cu sprijin german, o serie de reforme în economie, învățământ și în organizarea armatei. A schimbat numele țării din Persia în Iran (1935). Silit să abdice, în urma intrării trupelor anglo-sovietice, datorită orientării sale progermane, a emigrat în Africa de Sud. Mohammad Reza Aryamehr P., sahinșah al Iranului (1941-1979), încoronat în 1967. Fiul lui P. (1). Între 1951 și 1953 a intrat în divergență cu politica primului ministru M. Mosaddeq. Grație resurselor petroliere și a unei politici reformatoare (industrializare forțată, reformă agrară, modernizarea și înzestrarea armatei, laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei etc.), bazată pe sprijinul S.U.A., țara cunoaște un avânt economic și o apropiere de valorile civilizației occidentale. Nehotărâtă în fața reacției adverse a clerului tradiționalist șiit, condus de ayatollahul Rūhollāh Khomeini, și în urma onor mari mișcări populare de protest. este constrâns să părăsească (ian. 1979) Iranul (proclamat republică islamică în apr. 1979). A murit (1980) în exil.

PANPSIHÍSM (‹ fr. {i}; {s} pan- + gr. psykhe „suflet”) s. n. (FILOZ.) Concepție potrivit căreia toate lucrurile din Univers, chiar și fragmentele aparent inerte de materie, sunt înzestrate cu un anumit grad de conștiință. Variate de p. au fost susținute de pythagoricieni, Plotin, Leibniz, Schopenhauer, iar în sec. 20, mai ales, de A.N. Whitehead.

PĂSĂRI-LĂȚI-LUNGILĂ, personaj din basmele populare românești, înzestrat cu o deosebită agilitate și însușirea de a se putea lungi și lăți după cum voia, reușind să prindă păsările din zbor. Îl ajută pe Făt-Frumos în acțiunile sale. V. și însoțitorii năzdrăvani.

PETRU CERCEL, domn al Țării Românești (1583-1585). Fiul lui Pătrașcu cel Bun. Susținut în obținerea domniei de regele Franței, Henric III, pe care l-a vizitat în 1579. A înăsprit fiscalitatea, s-a îngrijit de înzestrarea armatei (înființarea unei turnătorii de tunuri) și a refăcut palatul domnesc din Târgoviște. Mazilit de turci, a fugit în Transilvania. Revenit, mai târziu, la Constantinopol, a fost ucis de turci. Autorul unor versuri în limba italiană.

PODÉSTA (‹ lat. potestas „putere”) subst. (În comunele medievale italiene) Cel mai înalt magistrat judiciar și militar. Magistratură instituită de împăratul Frederic I Barbarossa. ♦ (În timpul regimului fascist) Funcționar numit de guvern în fruntea unei comunități și înzestrat cu puteri depline.

*privilegiát1, -ă adj. (fr. privilégié, it. privilegiato). Care se bucură de un privilegiŭ: om privilegiat, societate privilegiată. Fig. Bine înzestrat de natură, de soartă: privelegiat [!] al naturiĭ. Creditor privelegiat, care trebuĭe plătit în aintea [!] altora. Subst. Un privelegiat [!].

POLZUNOV, Ivan Ivanovici (1728-1766), inginer rus. A proiectat un model original de mașină cu abur, înzestrată cu un regulator automat al apei din cazan (1763), experimentat în 1766.

PORTAVIÓN (‹ fr.) s. n. Navă de luptă cu tonaj mare (între 25.000 și 90.000 t), înzestrată cu o punte de decolare și de apuntare a avioanelor de luptă și cu cale specială pentru transportul lor. Prima platformă improvizată ca p. a fost crucișătorul Birmingham (1911). Primul p. a fost construit de americani (Hermes, 1924). După al Doilea Război Mondial, p. britanic Ark Royal a fost înzestrat cu instalații moderne. S.U.A. au dat în folosință (1961) primul p. cu propulsie nucleară (Enterprise). Ultimul p., lansat în 2003, poartă numele fostului președinte Ronald Reagan. P. sunt folosite și în forțele armate ale Rusiei, Japoniei, Franței ș.a.

PROBABILITÁTE (‹ fr., lat.) 1. Însușirea de a fi probabil; faptul de a fi probabil, de a avea unele șanse de realizare. ◊ Expr. După toate probabilitățile = după cât se pare. 2. (MAT.) Măsură definită pe un câmp de evenimente, având valori numerice cuprinse între zero și unu. Conform definiției clasice (J. Bernoulli, 1705), p. unui eveniment A este P(A) = numărul cazurilor favorabile/numărul cazurilor posibile. Evenimentului imposibil i se atribuie P = 0, iar evenimentului sigur P = 1. ◊ Calculul probabilităților = capitol al matematicii care studiază proprietățile câmpurilor de evenimente înzestrate cu o probabilitate și proprietățile variabilelor aleatoare; studiul matematic al șanselor de realizare a unui eveniment.

PROCUST (în mitologia greacă), tâlhar din Atica. înzestrat cu o forță fizică supraomenească. După ce-i jefuia pe călătorii prinși la drumul mare, îi reducea la dimensiunile patului în care erau culcați: celor înalți, care nu încăpeau în pat, le tăia picioarele, iar celor scunzi le zdrobea mădularele, ca să-i poată întinde pe toată lungimea patului. A fost supus supliciului născocit de el însuși de către Teseu. P. este simbolul banalizării, al reducerii omului la convențional, este tiranul totalitar (om, partid, regim) care nu suportă decât acțiuni și judecăți conforme propriilor sale criterii. Numit și Damastes sau Polypemon.

PRODROMU, Schitul ~, schit românesc din Republica monastică de la Muntele Athos (Pen. Calcidică, Grecia), situat la capătul răsăritean al pen. athonite numit Vigla, într-un ținut puțin ospitalier. înzestrat cu moaște, icoane și o valoroasă bibliotecă. Aflat sub patronajul Sf. Ioan Botezătorul, de unde și-a luat numele de P. (în gr. „Înainte Mergător”). Întemeiat înainte de 1754, și-a stabilit condițiile de funcționare în 1820, în dependență de mănăstirea grecească „Marea Lavră” din vecinătate. Schitul P., a cărui viață monahală este stărețită de venerabilul ieromonah Petroniu Tănase (1914-2011), se constituie într-un căutat loc de pelerinaj.

PROFÉT (‹ lat., fr.) s. m. Persoană socotită ca fiind înzestrată cu însușirea de a prezice, fie prin revelație, fie prin interpretarea vedeniilor și oracolelor, de obicei aleasă pentru a îndeplini această misiune. În „Biblie”, p. (prorocul) este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, ales de acesta ca să perceapă cuvântul divin și să primească viziuni pe care le va interpreta. „Biblia” distinge patru mari p., Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, la care se adaugă 12 p. mai mici (Zaharia, Amos ș.a.); fiecare dintre ei a dat numele unei cărți a „Bibliei”. Moise este considerat cel mai mare dintre p., singurul care a vorbit cu Dumnezeu față-n față. În Islam, este acceptat titlul de p. pentru marile figuri biblice, dar ca p. absolut nu este recunoscut decât Mahomed, interpretul direct și mijlocitorul între Allah și oameni. ♦ Prin extrapolare, în limbaj modern, este numit p. orice vizionar ale cărui presupuneri sunt susceptibile de a se împlini ori s-au împlinit deja.

PROTEU (în mitologia greacă), divinitate marină de origine egipteană. înzestrat de Poseidon, tatăl său, cu darul profeției și capacitatea de a lua mereu alte înfățișări, de care se folosea atunci când voia să se sustragă întrebărilor puse de muritori. Locuia în insula Pharos din Egipt. Simbol al prefacerii neîncetate a materiei.

rostésc v. tr. (d. rost). Pronunț, articulez: judecătoru rosti sentența [!], Jidaniĭ nu pot rosti bine sunetu R. Orînduĭesc, regulez: casă, vĭață bine rostită. înzestrez, echipez, aprovizionez: după ce se văzu așezat în casă și rostit cu de toate (VR. 1028, 3, 251). Fac rosturile la țesut, scot bățu din sulu pînzeĭ ca să se mute ițele și vatalele. Lărgesc o gaură c´un sfredel maĭ mic ca să vîr apoĭ unul maĭ mare. Fac ceapraz unuĭ ferestrăŭ [!].

HILOZOÍSM (HYLOZOISM) (‹ fr. {i}; {s} gr. hyle „materie” + zoe „viață”) s. n. Doctrină filozofică potrivit căreia întreaga natură este înzestrată cu viață. H. a susținut, într-o formă primară (brută), de unii dintre filozofii presocratici (Thales, Anaximene, Heraclit) și de stoicii greci, iar într-o formă spiritualistă, de gânditori ai Renașterii (B. Telesio, G. Bruno) și de platonicienii de la Cambridge. E.H. Haeckel a elaborat o formă materialistă de h.

HEINE [háinə], Heinrich (1797-1856), poet german. Stabilit (1831) la Paris. Ultimul mare reprezentant al liricii romantice germane. În egală măsură poet liric și polemist, înzestrat cu o rară mobilitate spirituală, a împletit în opera sa lirismul fin, de sursă populară, cu verva și ironia sclipitoare, într-o limbă de o simplitate clasică, muzicală, de mare fluență și expresivitate plastică. Balade („Lorelei”, „Cei doi grenadieri”) și lieduri („Cartea cântecelor”, „Roman-zero”), remarcabile prin spontaneitate, naturalețe, prin tonul apropiat de cel popular. Notele de drum, cuprinzând o analiză lucidă a stărilor sociale din Germania („Tablouri de călătorie”, „Călătorie în Hartz”), inițiază prin vioiciunea și firescul narațiunii stilul prozei moderne, inaugurând un nou gen literar, foiletonul. Epopei satirice, lirico-fantastice („Alta Troll. Visul unei nopți de vară”, „Germania. O poveste de iarnă”). Eseurile sale („Școala romantică”) au făcut cunoscută cultura germană în Franța.

*remarcábil, -ă adj. (fr. remarquable). Demn de a fi luat în samă [!], însemnat, distins: acțiune remarcabilă. Adv. Un copil remarcabil înzestrat.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (lat. intellectus) adj., s. m. 1. Adj. înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit. 2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦ Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din sec. 7-6 î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.

KAYE [key], Danny (pe numele adevărat David Daniel Kaminsky) (1913-1987), actor american de film. înzestrat cu multiple aptitudini (cântăreț, dansator, acrobat, mim), și-a valorificat capacitatea de improvizație, vivacitatea și mobilitatea expresiei („S-a născut un cântec”, „Bufonul regelui”, „Omul de la Dinner Club”). Premiul Oscar (1954), pentru întreaga activitate.

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

zéstre f., pl. ĭ (d. lat. dĕxtrae, adică „mînile [!] drepte” a doĭ care se învoĭesc: dextras renovare, a înoi tractatu. D. rom. vine bg. zestra). Dotă, avere care i se dă uneĭ fete cînd se mărită. Lucrurĭ cu care se înzestrează: zestrea uneĭ școale. V. trusoŭ.

RIMBAUD [rẽbó], Jean Nicolas Arthur (1854-1891), poet francez. Predecesor al simbolismului. Prieten cu Verlaine. Talent exploziv, copil minune al poeziei, și-a încheiat activitatea literară la 19 ani, ducând apoi o viață de peregrinări și aventuri în Asia și Africa. Oscilând între lucid și halucinant, sublim și grotesc, angelic și demonic, într-o continuă confruntare cu sine și cu realitățile exterioare, înzestrat cu o fantezie debordantă, vizionară, se impune prin arta rafinată a transfigurării realului în sinteze de senzații, gânduri și afecte, de o originalitate expresivă unică („Iluminări”). Poeme în proză („Un anotimp în infern”). Creator al versului liber și al sinesteziei, procedeu mult folosit de simboliști.

animal n. 1. ființă vie înzestrată cu simțire și mișcare; 2. fig. om brutal. ║ a. 1. care e propriu animalului: vieață animală; regnul animal, totalitatea animalelor; 2. fig. sensual, material.

ROMÂNIA, stat situat în partea de SE a Europei Centrale, la N de Pen. Balcanică, în bazinul inferior al Dunării, cu ieșire la M. Neagră, având drept „coloană vertebrală” catena Carpaților Sud-Estici. R. este cuprinsă între 43º37'07„ și 48º15'06'' lat. N și între 20º15'44” și 29º41'24„ long. E, aflându-se la mijlocul distanței dintre Ecuator și Polul Nord (paralele de 45º lat. N); la distanțe aproximativ egale de marginile continentului european (2.700 km litoralul atlantic în V, 2.600 km m-ții Ural în E, 2.800 km țărmul arctic în N); față de cel mai sudic punct al Europei continentale (capul Matapan din S Greciei) distanța este de 3.149,9 km, dintre care terestre 1.085,6, fluviale 1.816,9 km și maritime 247,4. Se învecinează la N și SE cu Ucraina (649,4 km), în E cu Republica Moldova (681,3 km), în SE cu Marea Neagră (193,5 km cu apele internaționale, la care se adaugă 22,2 km granița maritimă cu Bulgaria și 31,7 km granița maritimă cu Ucraina), în S cu Bulgaria (631,3 km), în SV cu Serbia (546,4 km), iar în VNV cu Ungaria (448 km). Suprafața: 238.391 km2 (cu apele teritoriale). Moneda oficială 1 leu = 100 bani. Populația: 21 mil. loc. (1 iul. 2005); din care populația urbană: 11.895.598 loc. (54,9%); rurală: 9.777.730 loc. (45,1%). Densitate: 90,7 loc./km2. Structura populației pe naționalități (la recensământul din 2002): români (89,5%), maghiari (6,6%), țigani (2,5%), germani (0,3%), ucrainieni (0,3%), ruși, turci, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, evrei, cehi, greci, armeni ș.a. Limba oficială: româna. Religia (înregistrată la recensământul din 2002): ortodocși (86,7% din populația țării), romano-catolici (4,7%), reformați (3,2%), greco-catolici (0,9%), baptiști (0,6%), musulmani (0,3%) ș.a. Cap,: București. Orașe pr.: Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Oradea, Piatra-Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara. Porturi maritime: Constanța, Mangalia, Midia-Năvodari, Sulina. CADRUL NATURAL Alcătuirea geologică complexă, relieful variat, poziția R. la răspântia influențelor climatice și biogeografice central-europene, submediteraneene și est-europene, determină o mare diversitate a condițiilor fizico-geografice. Marile unități de relief sunt dispuse sub forma a trei trepte principale relativ concentrice: munții ocupă 31% din supr. țării, dealurile și podișurile 36%, iar câmpiile 33%, amplitudinea altitudinală fiind de peste 2.500 m (între nivelul 0 al Mării Negre și alt. max. 2.544 m în vf. Moldoveanu din M-ții Făgăraș); alt. medie este de 420 m. În partea centrală a țării se află marea depresiune a Transilvaniei, un complex de dealuri, podișuri și depresiuni cuprinzând în S pod. Târnavelor, în centru C. Transilvaniei, iar în N Pod. Someșan; este mărginită spre E, la contactul cu Carpații Orientali, de un șir de dealuri și depresiuni (cunoscute și sub numele de Subcarpații interni sau Subcarpații Transilvaniei), spre sud de depresiunile Făgăraș, Sibiu, Săliște, Apold, culoarul Orăștie (care o despart de Carpații Meridionali), iar în V, spre M-ții Apuseni, de culoarul compartimentat Alba Iulia – Aiud – Turda – Gilău. Este înconjurată de arcul Carpaților românești, cu numeroase depresiuni intramontane mari (Maramureș, Dornelor, Giurgeu, Ciuc, Brașov, Loviștei, Hațeg, Petroșani, Beiuș ș.a.), străpunși parțial sau total de numeroase văi, dintre care unele au format chei și defilee spectaculoase (Mureș, Bicaz, Olt, Jiu, Crișu Repede ș.a.); prezintă o serie de pasuri și trecători care înlesnesc legăturile rutiere și feroviare între diferitele reg. ale țării. În ansamblu Carpații sunt m-ți de înălțime mijlocie și mică (altitudinea medie este de 840 m, iar aproape 90% din suprafața lor se află sub cota de 1.500 m). Înălțimi mai mari de 2.000 m se întâlnesc doar în N Carpaților Orientali (Rodnei și Călimani) și îndeosebi în Carpații Meridionali (care grupează 85% din înălțimile de peste 2.000 m din țară), în aceste masive, fiind bine reprezentat relieful glaciar. În exteriorul Carpaților se desfășoară celelalte unități mari de relief. Pe latura de E și de S (între valea Moldovei și Motru) se desfășoară Subcarpații, strâns legați genetic de m-ți, cu relief cutanat, cu o alternanță de dealuri și depresiuni subcarpatice și intracolinare, cu alt. medii de 600-700 m, dar depășind în câteva vârfuri 1.000 m; dincolo de valea Motrului se întinde pod. Mehedinți, o unitate cu caracter intermediar între reg. de munte (ca o treaptă mai coborâtă a m-ților Mehedinți) și reg. de deal. Pe latura externă a Carpaților Occidentali trecerea spre C. Banato-Crișană se realizează prin intermediul dealurilor Banato-Crișene (Dealurile de Vest), cu depresiuni care pătrund ca niște ca niște goluri în spațiul muntos. Partea de E a țării este ocupată de pod. Moldovei, iar în S se întinde C. Română. În sectorul cuprins între Dâmbovița și culoarul depresionar Drobeta-Turnu Severin – Bala – Comănești între Subcarpați și câmpie se interpune o vastă unitate deluroasă, Piemontul Getic, cu înălțimi care scad treptat de la N spre S. În partea de SE a R., la E de Dunăre, se află m-ții Măcin, pod. Dobrogei și Delta Dunării. O caracteristică legată de marea răspândire, în unele unități de relief, a rocilor calcaroase, o constituie relieful carstic bine dezvoltat, atât exocarstul (lapiezuri, doline, avene, polii) cât și endocarstul (numeroase peșteri, dintre care unele foarte bogat și divers concreționate). R. aparține domeniului carpato-danubiano-pontic, respectiv unor coordonate geografice majore europene: lanțul m-ților Carpați parte a sistemului muntos alpino-carpato-himalaian, fluviul Dunărea (importantă cale navigabilă și de legătură între țările din V, centrul și S-E Europei) și Marea Neagră (amplă ”poartă„ deschisă larg către toate țările lumii). RESURSELE SUBSOLULUI Petrolul este localizat îndeosebi în zona flișului din Carpații Orientali, în Subcarpați, în C. Română și platforma litorală a M. Negre. Se exploatează în jud. Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Prahova și Teleorman, Constanța (foraj marin). Gazele naturale, sunt reprezentate prin metan și gaze de sondă. Zăcăminte de metan se găsesc în pod. Transilvaniei, fiind exploatate, îndeosebi, în jud. Mureș și Sibiu; gazele de sondă sunt exploatate în jud. Gorj și Prahova. Cărbunii sunt localizați în unele depr. intramontane, îndeosebi huilele și cărbunii bruni, precum și în Subcarpați și în zonele colinare. Huila se exploatează, în cea mai mare parte, din bazinul Petroșani și în jud. Caraș-Severin, cărbunele brun se extrage din jud. Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, și Sălaj, iar lignitul este exploatat în jud. Argeș, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți și Sălaj. Minereurile de fier se exploatează îndeosebi în SV țării (în m-ții Banatului și mai ales în m-ții Poiana Ruscăi), minereurile de mangan în N Carpaților Orientali. R. dispune de minereuri neferoase în grupa vulcanică de N a Carpaților Orientali și în m-ții Apuseni, de pirite cuprifere în cristalinul din N Carpaților Orientali, în M-ții Apuseni și în m-ții Poiana Ruscăi, de min. auroargentifere în partea centrală și de S a M-ților Apuseni, de bauxită în m-ții Pădurea Craiului. Sarea se găsește în părțile marginale ale depr. Transilvaniei, în Subcarpați și depr. submontane. Roci de construcție (calcar, marmură, granit, bazalt, argile caolinoase etc.) îndeosebi în reg. muntoase și în Dobrogea. Există peste 2.000 de izv. minerale, unele dintre ele cu proprietăți terapeutice deosebite. Se întâlnesc mai ales în Carpați și Subcarpați (Vatra Dornei, Bixad, Borsec, Sângeorz-Băi, Biborțeni, Malnaș, Căciulata, Băile Olănești, Băile Tușnad, Băile Govora, Băile Herculane, Vața de Jos, Geoagiu Băi, Sovata, Praid ș.a.), dar și în zonele de pod. și de câmpie. CLIMA Este de tip temperat-continental, cu numeroase variante locale determinate de alt., expunerea față de mișcarea generală a maselor atmosferice și de alți factori; suferă influențe oceanice în V, submediteraneene în SV și continentale în E. Diferența de latitudine marchează o scădere doar de 2-3ºC între S și N țării. Mul mai însemnate sunt diferențele climatice determinate de alt., atât ca temp., cât și ca precipitații. Temp. medie anuală este de 11ºC în S C. Române, pe litoralul Mării Negre și în S Banatului și de 8ºC în N țării. În reg. de dealuri și podișuri temperatura medie anuală ajunge la c. 8ºC, iar în cele de munte oscilează între 6ºC și -2ºC pe culmile cele mai înalte. În luna iul. temperatura medie variază între 23ºC în S țării, 20ºC în reg. de deal și mai puțin de 6ºC pe înălțimile munților, însă în condițiile unor advecții de aer tropical valorile zilnice pot fi mult mai ridicate; temperatura maximă absolută înregistrată în R. a fost de 44,5ºC (în aug. 1951, la stația meteo ”Ion Sion„ din Bărăgan). Iarna, în reg. de câmpie din E și SE țării, sub influența advecțiilor de mase de aer reci, continentale, temperatura medie a lunii ian. atinge valori scăzute (-3ºC), pe când în V și SV valorile sunt mai mari de -2ºC. În NE țării valorile scad sub -4ºC, iar pe culmile munților ajung la -10ºC. În depresiunile intracarpatice valori pot scădea uneori foarte mult, datorită inversiunilor de temperatură; temperatura minimă absolută, -38,5ºC s-a înregistrat în ian. 1942 la Bod. Precipitațiile atmosferice înregistrează cele mai mari valori în reg. de munte, în special pe latura V și NV a M-ților Apuseni (Stâna de Vale, 1.541 mm) și în masivele înalte din Carpații Meridionali. În reg. de deal și de câmpie diferențele sunt mari în funcție de poziția în terit., în raport cu circulația generală a atmosferei, fiind în general mai abundente în jumătatea NV a țării (550-650 mm în câmpie și 700 mm în reg. de dealuri) și mai reduse în partea de SE (sub 500 mm). Cantități reduse se înregistrează și în reg. situate în ”umbră de precipitații„ și influențate de vânturi tip foehn, ca partea de V a C. Transilvaniei, culoarul Mureșului, latura externă a Subcarpaților de la Curbură, E C. Române. Cele mai reduse cantități (sub 400 mm anual) se înregistrează în Delta Dunării și pe litoral. Față de aceste medii multianuale, există variații foarte mari, înregistrându-se succesiuni de ani secetoși și ani ploioși, pe întreg. terit. țării sau cu diferențe mari între reg. (mai ales între cele situate la S și E de Carpați și cele din V și SV). Precipitațiile sunt distribuite foarte neuniform pe parcursul anului; în general maximele pluviometrice se înregistrează în mai-iun., iar minimele în febr.-mart., cu excepția reg. din SV și NV țării unde se înregistrează un al doilea maxim de precipitații (cu valori mai reduse) în cursul toamnei. Ținând seama de influențele climatice predominante care determină procese atmosferice caracteristice, terit. țării a fost încadrat în șase provincii climatice: cu influență oceanică, cu adecvații frecvente ale aerului temperat-maritim, pe tot parcursul anului, iarna cu adecvații frecvente de aer rece din NV și calde din SV (cuprinzând toată partea de V a țării, până pe culmile Carpaților Orientali și Meridionali); cu influențe submediteraneene, iar cu adecvații de aer cald din SV, care determină un climat mai blând, durată mică a stratului de zăpadă (cea mai mare parte a Banatului, V și S Olteniei); de tranziție de la influențe oceanice și submediteraneene la cele de ariditate, cu alternanța adecvațiilor de aer temperat-maritim din V și NV cu cele ale aerului temperat-continental (NE Olteniei, partea centrală a Munteniei); cu influențe de ariditate, iarna cu advecții de aer foarte rece de origine polară sau arctică, care determină geruri mari, iar în corelație cu advecțiile de aer cald din SV ninsori abundente și viscole, iar vara cu advecții de aer cald, de origine tropicală și adesea un regim deficitar al precipitațiilor (E. C. Române, Subcarpați de Curbură și jumătatea sudică a Subcarpaților Moldovei, cea mai mare parte a Dobrogei, E Pod. Moldovei); cu influențe baltice, cu advecții frecvente ale aerului temperat-continental de origine polară și arctică și ale aerului temperat-maritim, care determină nebulozitate mai mare și precipitații mai bogate (partea de NE a Carpaților Orientali și de NV a pod. Moldovei); cu influențe pontice, iarna cu advecții ale aerului cald și umed din SV, vara sub influența circulației locale sub formă de brize (litoralul M. Negre și Delta Dunării). HIDROGRAFIA Apele curgătoare izvorăsc, în cea mai mare parte din coroana centrală a Carpaților și sunt colectate, aproape în totalitate (cu excepția câtorva râuri mici din Dobrogea), de Dunăre, rețeaua hidrografică având în mare parte caracter radial. Râurile din V țării sunt adunate de Tisa care face hotarul de N al țării pe o mică distanță, între afl. ei mai importanți sunt: Someșul, Crișul și Mureșul. În Banat, principalul râu este Timișul. Râurile mai mari din S țării sunt: Jiul, Oltul, Argeșul, cu afl. său, Dâmbovița, Ialomița. În E țării, Siretul adună mari afl. din Carpați (intre care Moldova, Bistrița, Buzăul) și din pod. Moldovei (Bârladul), înregistrând, aproape de vărsarea în Dunăre, cel mai mare debit al râurilor interioare; Prutul, deși mai lung are afl. mici și un debit mai redus. Regimul râurilor din R. este supus unor variații de nivel relativ mari, datorită continentalismului climatic. Lacurile se întâlnesc pe toate treptele de relief și au forme, mărimi și origini foarte variate. Deși în număr mare(c. 3.500) sunt, în general, reduse ca supr. Cele mai mari sunt cele din sistemul lagunar Razim, sau unele limane maritime (Tașaul, Siutghiol, Techirghiol), ori fluviale (Oltina în Dobrogea de S, Snagov la N de București etc.). Mult mai mici numeroase și de mari dimensiuni sunt lacurile de munte, majoritatea de origine glaciară. Tot mai numeroase și de mari dimensiuni sunt lacurile de acumulare de interes hidroenergetic (lacul de la Porțile de Fier pe Dunăre, Izvoru Muntelui pe Bistrița, Vidraru pe Argeș, Vidra pe Lotru, cele 17 lacuri de pe Olt ș.a.) sau pentru alimentări cu apă – pe văile Uzului, Doftanei, Firizei ș.a. SOLURILE Solurile prezintă o foarte mare diversitate, principalele categorii de soluri fiind distribuite în strânsă legătură cu treptele de relief, dar cu mari variații locale legate de influențele climatice, de litologie, de gradul de fragmentare a reliefului și de nivelul pânzei freatice, astfel că adesea se formează adevărate mozaicuri de soluri cu caracter zonal, intrazonal și azonal. În câmpii și podișuri joase, în S țării dar și în părțile marginale din E și V țării, ca expresie a zonalității latitudinale se întâlnesc diverse tipuri tipuri de sol din clasa molisoluri (cernisoluri), care ocupă c. un sfert din terit. țării. Dintre acestea cernoziomurile tipice, unele dintre cele mai fertile soluri de pe glob, se întâlnesc îndeosebi în Dobrogea și partea de E a C. Române, fiind formate sub vegetația de stepă (acum în cea mai mare parte dispărută). În mare parte din C. Română, C. Jijiei și porțiuni din pod. Bârladului, C. Banato-Crișană și local în pod. Transilvaniei se întâlnesc cernoziomuri cambice (= levigate) și cernoziomuri argilo-iluviale. Pe măsură ce alt. crește începe să se manifeste zonalitatea altitudinală, în câmpii mai înalte, podișuri și dealuri predominante fiind cambisolurile și luvisolurile. Pe de altă parte, în pod. Moldovei și depr. Cracău-Bistrița se manifestă influențe climatice estice care determină prezența solurilor cenușii (faeoziomuri greice sau griziomuri); în SV țării solurile brun-roșcate și brun-roșcate luvice atestă influențele submediteraneene, pe când în partea centrală și V a țării în dealuri și podișuri predomină solurile brune eumezobazice (eutricambosoluri) și brune argiloiluviale (preluvosoluri) și luvisoluri asemănătoare celor din Europa Centrală. În munți etajarea este clar exprimată, de la cambisoluri la spodosoluri și apoi la umbrisoluri (în etajul alpin fiind reprezentate prin soluri humico-silicatice). VEGETAȚIA Terit. R. este străbătut de o importantă limită biogeografică, cea între pădurea de foioase de tip central-european și stepele est-europene, între care se impune o zonă de silvostepă. Pe acest fond general se suprapun influențe submediteraneene, bine exprimate în partea de SV a țării și în Dobrogea și din ce în ce mai estompate spre N și NE. Dar pe o mare parte a terit. caracteristicile covorului vegetal sunt determinate în primul rând de etajarea altitudinală. Datorită acțiunii omului, formațiunile vegetale naturale au suferit diverse transformări; unele s-au restrâns până aproape de dispariție, altele prezintă modificări mai mult sau mai puțin pronunțate. Pădurile, care ocupau în condiții naturale c. trei sferturi din supr. țării, reprezintă astăzi numai c. 26,6%. Zăvoaiele de luncă au fost în mare parte distruse sau puternic degradate. În reg. de deal și de munte pe locul pădurilor defrișate au luat o mare răspândire fânețele și pășunile naturale. Au fost introduse și o serie de specii provenind din alte reg. geografice, în special salcâmul, originar din America, care în prezent constituit un component obișnuit al pădurilor de câmpie. S-au răspândit mult diverse specii ruderale. Vegetația zonală. Zona de stepă ocupă partea de SE a țării (o parte din pod. Dobrogei, jumătatea de E a C. Române, o parte a C. Covurluiului și a Siretului Inferior), dar vegetația ierboasă de stepă, dominată de colilie și negară, încă bine reprezentată la sfârșitul sec. 19, a fost aproape total înlocuită prin culturi agricole sai izlazuri puternic degradate, în care predomină specii ca bărboasa (Botriochloa ischaemum), păiușul de stepă (Festuca valesiaca), pirul gros (Cynodon dactylon), firuța cu bulbi (Poa bulbosa). Zona de silvostepă se prezintă ca o fâșie de lățimi variabile, cu vegetația de asemenea puternic modificată antropic, încât adesea este greu de pus în evidență extinderea reală a ei; în NE pod. Moldovei și C. Crișanei este o silvostepă de tip nordic, cu păduri de stejar (Quercus robur) adesea în amestec cu carpen, arțar tătăresc și cireș, pe când în silvostepa sudică, bine reprezentată în C. Romană, dar apărând pe suprafețe mici și în Dobrogea și partea de SE a pod. Moldovei, în păduri predominau în condiții naturale, două specii sudice, stejarul pufos (Quercus pubescens), element submediteraneean și stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora)răspândit în R. și în Pen. Balcanică. Zona pădurilor de foioase este reprezentată în S și V țării (partea de S a Piem. Getic, porțiuni din C. Română, Dealurile de V) prin păduri de cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto), specii cu caracter subtermofil foarte caracteristice pentru partea de SE a Europei, unde se interpun între pădurile de tip submediteraneean și cele caracteristice Europei centrale. În pod. Transilvaniei și pod. Sucevei vegetația de pădure este reprezentată de stejar, adesea în amestec cu gorun, carpen, frasin, tei și ulm. Etajarea altitudinală. O dată cu creșterea altitudinii, se trece de la zonalitatea latitudinală la cea altitudinală. Primul etaj este cel nemoral, cu două subetaje. Subetajul pădurilor de gorun (Quercus petraea, Q. polycarpa, Q. dalechampii) este cuprins în general între 300 și 600-700 m alt., cu extindere mare în Subcarpați, porțiunile mai înalte ale Piem. Getic, pod. Târnavelor, pod. Someșan, mare parte din pod. Moldovei, în porțiunile mai înalte ale Dealurilor de V. Subetajul pădurilor de fag (Fagus sylvatica) ocupă porțiunile mai înalte, peste 600-700 m alt., urcând adesea la 1.200-1.400 m, iar în SV Carpaților Meridionali chiar la peste 1.600 m alt. Pe mari întinderi se produce însă o întrepătrundere a acestor două subetaje, fagul coborând pe văi și versanții umbriți (ajungând chiar sub 100 m alt., de ex. în Defileul Dunării), iar gorunul ridicându-se pe versanții însoriți, pe culmi și pe muchii de deal până la alt. destul de mari (chiar peste 1.000 m), adesea constatându-se inversiuni de vegetație. În partea superioară a subetajului fagului frecvent se formează amestecuri de fag cu brad și molid, care ocupă suprafețe foarte mari în Carpații Orientali și în grupa estică a Carpaților Meridionali. Etajul pădurilor de molid începe în general la c. 1.200 (în N țării) – 1.400 m (1.600) m, ridicându-se până la c. 1.800 m, însă molidul a fost extins mult dincolo de limita sa naturală datorită plantațiilor forestiere. În schimb limita superioară adesea este mult coborâtă antropic, ca urmare a pășunatului în golul de munte, care a dus la extinderea asociațiilor de pajiști sau a tufărișurilor de ienupăr și afin pe locul vechilor molidișuri de limită. Etajul subalpin reprezentat în mod natural prin rariști de limită și tufărișuri de jneapăn (Pinus mugo), este acum dominat de pajiști de părușcă (Nardus stricta) și de tufărișuri secundare de ienupăr, afin și merișor. Etajul alpin propriu-zis ocupă doar suprafețe mici, la alt. de peste 2.200-2.400 m, fiind caracterizat prin pajiști de coarnă (Carex curvula) și rugină (Juncus trifidus) sau prin plante scunde, în pernițe (gușa porumbelului pitică, unghia găii etc.), salcia pitică, mușchi și licheni. FAUNA Deși a suferit modificări importante, atât datorită supraexploatării (vânat și pescuit excesiv) cât mai ales în urma restrângerii habitatelor și dispariției surselor de hrană și, în special, în cazul faunei acvatice, datorită poluării apelor, R. mai păstrează încă o faună bogată și variată. În cea mai mare parte este o faună de climă temperată caracteristică Europei Centrale, cu specii adaptate vieții în munți sau în pădurile de foioase din dealuri și câmpii, dar și în habitate mai mult sau mai puțin transformate de om (luminișuri, livezi, vii, și chiar în mediul urban, în parcuri și spații verzi). În ce privește mamiferele, R. dețină încă efective importante de urs, lup și râs, de mare interes conservativ (fiind considerate cele mai importante din Europa în afara țărilor din fosta U.R.S.S.), dar sunt bine reprezentate și alte mamifere ca cerbul carpatin, cerbul lopătar (introdus în sec. 20, dar în prezent având efective mai importante decât ale cerbului carpatin), căpriorul, mistrețul, vulpea, pisica sălbatică, iepurele de câmp, jderul de copac și jderul de piatră, nevăstuica, bursucul, diferite specii de pârș, chițcanul, șoarecii de pădure, ariciul, cârtița. Se întâlnesc mai ales în SE țării, și unele specii de stepă ca popândăul, hârciogul, orbetele, șoarecele de câmp, dihorul de stepă, dihorul pătat. În luncile râurilor erau abundente specii ca vidra și nurca, acum puternic periclitate. În golul de munte cea mai caracteristică specie este capra neagră; se mai întâlnesc diverse mamifere mici printre care șoarecele de zăpadă; în câteva masive muntoase înalte a fost introdusă marmota alpină. Zimbrul, dispărut din fauna R., a fost reintrodus în semilibertate (rezervația Neagra de la Bucșani, jud. Dâmbovița, parcul natural Vânători-Neamț). Lumea păsărilor este extrem de diversă. În pădurile de munte se remarcă cocoșul de munte, ierunca, diverse specii de ciocănitoare, alunarul, pițigoiul de brădet, pițigoiul de munte, forfecuțele. Cocoșul de mesteacăn își restrânge arealul și efectivele, fiind astăzi întâlnit numai local (mai ales în jnepenișuri) în N Carpaților Orientali. În trecut erau bine reprezentate și marile răpitoare de zi, aflate astăzi pe cale de dispariție (zăganul și probabil vulturul pleșuv negru și sur au dispărut din fauna țării, pajura se mai întâlnește doar sporadic), în schimb sunt bine reprezentate micile răpitoare de zi și o serie de răpitoare de noapte. În reg. de câmpie erau abundente ciocârliile, prepelițele și potârnichile, și ele fiind astăzi în regres pronunțat, în timp ce dropia și spurcaciul aproape au dispărut. Printre păsările existente încă în mare număr: coțofana, gaița, mierla, sturzii, graurii, cioara de semănătură, cioara grivă, pupăza. Păsările de apă și cele limicole (de țărm), majoritatea migratoare (specii de clocitoare în R., specii de pasaj și oaspeți de iarnă) sunt extrem de diverse, iar pentru ocrotirea lor au fost realizate numeroase arii protejate, printre care un loc aparte îl ocupă Rezervația Biosferei Delta Dunării. Printre cele de interes deosebit se remarcă pelicanii (având în Delta Dunării cele mai mari colonii din Europa), cormoranii, egreta mare, egreta mică, lebăda albă și lebăda mută, diverse specii de rațe și gâște sălbatice. Pentru gâsca cu gâtul roșu din N Siberiei unul dintre cele mai importante locuri de iernat se află în deltă și pe litoralul Mării Negre. Dintre reptile există diverse specii de șerpi: vipera comună, vipera cu corn (specie sudică întâlnită în SV țării), șarpele de apă, șarpele de alun, iar în Dobrogea balaurul (Elaphe quatuourlineata), broasca țestoasă de uscat (Testudo hermanni în SV țării și Testudo graeca ibera în Dobrogea). În ce privește ihtiofauna, în apele reci de munte este caracteristic păstrăvul; lostrița, frecventă altădată în râurile mai mari, este acum aproape dispărută (se încearcă însă repopularea apelor cu exemplare obținute în condiții de laborator); în apele din reg. de deal predomină cleanul, scobarul și mreana, iar în râurile mari de câmpie și în Dunăre crapul, carasul, știuca, plătica, șalăul etc. Din Marea Neagră pătrund în Dunăre sturionii, furnizori de icre negre. În Marea Neagră se pescuiesc scrumbii albastre, heringi, hamsii, stavrizi, guvizi, chefali. Se înregistrează și pătrunderea spontană de specii noi, care găsesc condiții favorabile în cadrul peisajului modificat de om (bizamul, câinele enot, guguștiucul etc.). Recent în S țării, în special în Dobrogea, a început să se răspândească șacalul. Pe lângă Rezervația Biosferei Delta Dunării, care are un statut special, find de mare interes european, mai există 12 parcuri naționale: Retezat (cel mai vechi din țară, înființat în 1935, ulterior extins pe suprafață mai mare), m-ții Rodnei, Călimani, Ceahlău, Cheile Bicazului-Hășmaș, Piatra Craiului Vânturarița-Buila, Cozia, Domogled-Valea Cernei, Semenic-Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușnița, m-ții Măcinului. Au fost declarate arii protejate și numeroase parcuri naturale, dintre care unele în reg. de munte (Bucegi, M-ții Apuseni, Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Putna-Vrancea, m-ții Maramureșului, Porțile de Fier), altele în reg. de câmpie și luncă (Balta Mică a Brăilei, Comana, Lunca Mureșului – în jud. Arad și Timiș, Lunca joasă a Prutului inferior – în jud. Galați) sau la contactul dintre munți și reg. mai joase (Vânători-Neamț, geoparcurile platoul Mehedinți și Țara Hațegului). Există numeroase rezervații științifice, rezervații naturale și arii de protecție specială avifaunistică. Procesul de declarare de noi arii protejate este în plină desfășurare, în acord cu normele Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.) și cu preocupări în acest sens la nivelul Uniunii Europene. ECONOMIA Industria, bazată pe o apreciabilă tradiție meșteșugărească (mai ales în Transilvania) și pe resurse de sol și subsol, se dezvoltă începând din sec. 19 și se amplifică în ritmuri rapide în sec. 20. Pe lângă vechile reg. ind. București, Valea Prahovei, Banat, S Transilvaniei care continuă să joace un rol de primă importanță la nivel național, au apărut sute de întreprinderi ind. (de la cele siderurgice și chimice la cele ale ind. alimentare) în Oltenia, Moldova, Dobrogea, N Transilvaniei. Procesul de restructurare demarat în 1990 a dus inițial la o scădere a prod. ind. Începând cu 1994, are loc o relansare a prod. ind. Unele întreprinderi și-au redus activitatea sau au fost nevoite să-și închidă porțile în timp ce altele s-au restructurat, diversificându-și sau modificându-și profilul, proces care se află încă în plină desfășurare. Au apărut însă și o serie de noi obiective ind., în general ca urmare a unor investiții externe. Ind. energetică se bazează încă în mare măsură pe termoenergie (c. 60% din producția electrică în anul 2004), deși aceasta implică un preț de cost mai ridicat și un grad mai mare de poluare a mediului. Totuși unele termocentrale au fost trecute în conservare sau lucrează la capacitate mai mică. Există și un număr mare de hidrocentrale, de diferite capacități; se remarcă Porțile de Fier I și II (Ostrovu Mare) pe Dunăre, hidrocentralele în cascadă de pe Bistrița, Argeș, Oltul inferior, cele de pe Lotru, de la Tismana, de la Stânca-Costești pe Prut, Fântânele în M-ții Apuseni, Râu Mare la poalele m-ților Retezat etc. O pondere mare o are centrala atomo-electrică de la Cernavodă. Mari rafinării de petrol funcționează în jud. Prahova (Ploiești, Brazi, Teleajen), Constanța (Midia-Năvodari) și Onești. Prelucrarea complexă a produselor petroliere se realizează și Arpechim-Pitești. Ind. siderurgică este reprezentată de câteva centre: combinatul siderurgic Galați, care, după o perioadă foarte dificilă, este acum în plină activitate, combinatul ee oțeluri speciale Târgoviște, uzinele de la Reșița, Hunedoara și Iași, laminoarele de la Roman și Brăila, ind. sârmei de la Câmpia Turzii. Metalurgia neferoasă este prezentă îndeosebi prin producția de alumină (Oradea, Tulcea) și producția de aluminiu și aliaje de aluminiu de la ALRO Slatina. Ind. constructoare de mașini a suferit modificări profunde, datorită lipsei de competivitate a unora dintre produse. Printre întreprinderile rămase în funcțiune, unele chiar cu rezultate semnificative, se numără cele producătoare de autoturisme de oraș (Pitești, Craiova), utilaj petrolier (Ploiești, Târgoviște), mașini-unelte, piese și utilaje, în numeroase centre, mașini agricole (Brașov), frigidere și mașini de gătit (Găești, întreprindere retehnologizată conform normelor internaționale privind protecția stratului de ozon), construcții și reparații navale (Constanța, Mangalia, Galați, Brăila), material rulant (Arad). Ind. chimică, cu un puternic potențial poluant, a fost nevoită să întreprindă acțiuni de modernizare iar unele dintre întreprinderile care nu corespundeau standardelor de mediu au fost închise. Printre principalele produse se numără soda calcinată, soda caustică și alte produse cloro-sodice (Govora, Borzești, Râmnicu Vâlcea, Ocna Mureș, Turda, Târnăveni), îngrășăminte chimice (Craiova, Târgu Mureș, Năvodari, Făgăraș etc.), detergenți (Ploiești, Timișoara), amoniac, acid sulfuric etc. Se fabrică și cauciuc sintetic și produse din cauciuc, inclusiv anvelope auto (Bacău, Florești-Prahova, Jilava, Timișoara). Ind. farmaceutică are centre importante la Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov. R. este un important producător de ciment (Fieni, Câmpulung, Turda ș.a.), la care se adaugă și alte materiale de construcții (ceramică, cărămizi, geamuri). Pe baza exploatării, adesea excesive, a resurselor forestiere, s-a dezvoltat o importantă ind. de prelucr. a lemnului (îndeosebi cherestea, dar și furnir, mobilă, instrumente muzicale, celuloză și hârtie), în numeroase localit., îndeosebi în reg. Carpaților Orientali, la poalele Carpaților Meridionali (la Brezoi și Sebeș) și în aria M-ților Apuseni. Există și numeroase unități ale ind. blănăriei. Ind. alimentară, bine reprezentată în toate orașele mari dar și în numeroase localit. mici și mijlocii, produce preparate din carne, conserve de legume, fructe, pește, produse lactate, ulei comestibil (în special de floarea soarelui), zahăr și produse zaharoase, produse de panificație, vin, bere, băuturi spirtoase și răcoritoare. Ind. poligrafică are centre importante la București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea, Sibiu. Terenurile agricole ocupă peste 60% din suprafața țării; dintre acestea 63% sunt terenuri arabile, 38,7% pășuni și fânețe, 1,8% vii și 1,6% livezi. Pe mari suprafețe se cultivă cereale: grâu și orz (îndeosebi în reg. de câmpie, Dobrogea, partea centrală a pod. Transilvaniei și pod. Moldovei), porumb (foarte răspândit atât în reg. de câmpie cât și în cele de dealuri și podișuri), pe suprafețe mai mici ovăz și secară. Dintre plantele tehnice, producții importante se obțin la floarea-soarelui, cultivată îndeosebi în C. Română, C. de Vest și pod. Moldovei, dar se extind tot mai mult și alte plante oleaginoase (soia, rapița, ricinul). În schimb sfecla de zahăr, inul și cânepa înregistrează un regres. Cartoful este cultivat în toată țara, dar pe suprafețe mai mari în jud. Suceava, Maramureș, Satu Mare, în SE Transilvaniei (jud. Brașov, Covasna, Harghita), iar cartofii timpurii în partea centrală a C. Române, îndeosebi în jud. Dâmbovița. Se mai cultivă tomate, fasole, mazăre, ceapă, varză, ardei, atât în câmp cât și în grădini și sere, îndeosebi în reg. sudice ale țării și în zonele preorășenești; se folosesc pe scară largă solariile pentru producția de legume timpurii. Pepenii verzi și galbeni găsesc condiții favorabile în S C. Române și în C. de Vest. Se cultivă și diverse plante furajere (sfeclă furajeră, lucernă, trifoi, borceag, dovleci, porumb pentru siloz). Producțiile agricole înregistrează însă mari fluctuații în funcție de condițiile climatice din anul respectiv. Deși suprafața amenajată pentru irigat în a doua jumătate a sec. 20 depășea 3 mil. ha (locul 2 în Europa), aceasta a fost doar parțial repusă în funcțiune. În anul 2004 (un an agricol foarte bun), R. a ocupat locul 2 în Europa la producția de porumb, locul trei la floarea-soarelui și locul 4 la soia. Pomicultura este bine dezvoltată în reg. deluroase (cu mari suprafețe în jud. ca Argeș, Vâlcea, Buzău, Caraș-Severin) atât sub formă de livezi sistematice cât și ca livezi tradiționale asociate cu fânețe. Pe primul loc se află prunul (în anul 2004, R. a ocupat locul 3 pe glob la producția de prune); fructele sunt folosite preponderent pentru producția de țuică sau pentru gem și magiun, dar există și soiuri superioare de masă. Mărul se cultivă de asemenea pe scară largă, dar producții însemnate din soiuri de calitate superioară de obțin îndeosebi în aria Bistrița-Baia Mare-Sălaj, în pod. Sucevei și în Subcarpații Ialomiței (Voinești). Se mai cultivă păr, cireș, vișin, cais, nuc iar în Dobrogea și dealurile Crișanei se află întinse livezi de piersici. Vița de vie are condiții bune de dezvoltare, dar numai o parte din vii sunt de calitate superioară (altoite), în rest, mai ales în micile exploatații agricole, fiind vii hibride cu producții de calitate mai slabă. Printre cele mai importante reg. viticole din țară, cu pondere importantă a soiurilor superioare se numără latura externă a Subcarpaților de la Curbură (din jud. Vrancea până în jud. Prahova, cu centre renumite ca Panciu, Odobești, Cotești, Tohani, Pietroasa, Valea Călugărească), pod. Moldovei (Cotnari, Huși), Dobrogea (Murtfatlar, Niculițel), Piemontul Getic (Drăgășani), sudul Olteniei (Dăbuleni, Segarcea), pod. Târnavelor și reg. Alba Iulia. Struguri de masă se obțin la Ostrov (Dobrogea) și Greaca. Efectivele de animale au înregistrat fluctuații importante după 1989; după o scădere importantă acum se înregistrează o redresare, atât în gospodăriile individuale cât și în unitățile zootehnice de mare capacitate; au început să apară și unele ferme moderne, la standarde europene. Se cresc bovine pentru carne și lapte (inclusiv un număr relativ mic de bivoli, în unele reg. din Transilvania și în S. C. Române), porcine, ovine și caprine, cabaline (locul doi în Europa, îndeosebi cai de tracțiune dar și cai de rasă folosiți pentru sport), păsări (îndeosebi găini pentru ouă, pui și curcani). Apicultura se bazează pe bogata bază meliferă oferită de flora spontană, pe unele culturi agricole (ex. floarea-soarelui) și plantațiile de salcâm. Pescuitul și piscicultura de practică atât în Dunăre și Marea Neagră cât și în apele interioare; multe râuri și bălți au fost repopulate, totuși se înregistrează o scădere cantitativă și calitativă a producției, în special din cauza poluării apelor. Se constată o creștere continuă a ponderii serviciilor (comerț., transp., poștă, telecomunicații etc.). Rețeaua feroviară cuprinde opt linii magistrale și însumează 11.376 km (34% electrificată), cea rutieră c. 73.000 km drumuri publice (mai puțin de 18.000 km fiind modernizați, dintre care c. 120 km de autostrăzi); în schimb calea navigabilă a Dunării și canalul Dunărea-Marea Neagră înscriu R. pe una dintre magistralele ce leagă Europa Occidentală de E continentului și Asia, portul Constanța fiind și cel mai mare din bazinul Mării Negre. Traficul maritim internațional rămâne însă inferior celui din 1989 (în 2001: 28,9 mil. t, trafic total). Atât la mărfuri (74,3%), cât și la pasageri (60%) predomină transp. rutier, urmat de cel feroviar (18%; i, respectiv, 39,3%). În urma procedurii de modernizare și extindere, capacitatea principalului aeroport internațional ”Henri Coandă„, București-Otopeni, a crescut la 3 mil. de pasageri anual (față de 1,6 mil. în 1998 și 1 mil. în 1994). O rețea vastă de conducte asigură transportul gazelor naturale și petrolului de la locurile de exploatare din țară sau a celor importate la centrele de prelucrare sau la consumatori și transportul produselor petroliere spre porturile Constanța, Galați, Giurgiu. Rețeaua electrică de transport include aproximativ 8.800 km de linii electrice aeriene de tensiune înaltă, medie și joasă, fiind interconectată cu rețelele electrice din țările vecine. După excedentele înregistrate în anii '80 ai sec. 20, folosite la stingerea datoriei externe contractate în anii '70, balanța comercială s-a deteriorat, pe fondul prăbușirii unor piețe tradiționale (țările membre ale fostului C.A.E.R.), al embargoului impus Iraqului și fostei Iugoslavii și al lipsei de competivitate a multora dintre prod. ind. românești. Pentru acoperirea acestor deficite și asigurarea de fonduri pentru restructurarea economiei s-a apelat la credite externe, în special de la instituțiile financiare internaționale. Datoria externă a R. în 2005 era de 24,4 miliarde euro (din care datorie publică 11,3 miliarde euro și public garantată 13,1 miliarde auro). De asemenea, s-au creat facilități pentru investițiile străine, nivelul acestora depășind 8 miliarde $ (oct. 2002), c. 3 miliarde % fiind obținute din privatizarea unităților ec. de stat; principalii investitori provin din Italia, Olanda și Germania (aproape 40% din total), urmați de Cipru, Franța, S.U.A., Marea Britanie ș.a. Exportul, în valoare de 22,3 miliarde de euro în 2005, are ca principale domenii produsele minerale (inclusiv produse petroliere, minereuri, ciment, sare) cu o pondere de 11,1% din valoarea totală a exportului, produsele metalurgice (siderurgie, aluminiu ș.a.) 14,8% mașini, aparate și echipamente electrice 17,7%, mijloace și materiale de transport 7,9%, produse textile și confecții (cu pondere ridicată, 19% inclusiv produse realizate în regim de lohn), încălțăminte și accesorii (5,8%), la care se mai adaugă produse chimice, material lemnos, mobilă, produse alimentare. Este orientat în special spre țările Uniunii Europene, cu o pondere de 67,6% din totalul exporturilor (principalii parteneri fiind Italia cu 19,2%, Germania 14%, Franța 7,4%, Marea Britanie 5,5%) și spre Turcia (7,9%). În 2005 s-a importat în valoare de 30,1 miliarde euro, în special mașini, aparate și utilaje (23,4% din totalul importurilor), produse minerale (inclusiv țiței și gaze naturale), 15,6%, produse textile și confecții (10,2%), mijloace și materiale de transport (10,2%), produse metalurgice (8,8%), produse chimice (7,5%), principalii parteneri fiind Italia, Germania, Rusia, Franța, Turcia, China, Austria, Ungaria, Kazahstan. TURISMUL Principalele zone sau obiective: litoralul Mării Negre, cu renumite stațiuni de cură heliomarină, cu vestigiile orașelor antice Tomis, Callatis, Histria; zona Bucegi-Brașov (principala zonă a turismului montan și hivernal din R., cu orașul Brașov și stațiunile Poiana Brașov, Sinaia, Predeal ș.a.); Valea Oltului, cu stațiuni balneare în jud. Harghita (Băile Tușnad) și Vâlcea (Călimănești – Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora); NV Moldovei (Bucovina), cu monumente de artă medievală bisericească; M-ții Apuseni, cu spectaculoase fenomene carstice; Maramureșul, cu valori folclorice și etnografice (o adevărată civilizație a lemnului: porți sculptate, case, biserici cu turle înalte – Ieud, Bogdan Vodă, Rozavlea ș.a., Cimitirul Vesel de la Săpânța ș.a., port popular viu colorat) unice în țară, cu stațiuni balneare (Ocna Șugatag) și de sporturi de iarnă (Borșa, Moșoga); defileul Dunării, fenomene carstice în m-ții și pod. Mehedinți; M-ții Făgăraș (supranumiți ”Alpii Transilvaniei„), Piatra Craiului, Parâng, Retezat. Obiective incluse în Patrimoniul natural și cultural universal: Rezervația Biosferei Delta Dunării, bisericile cu picturi exterioare din Bucovina, din sec. 15-16 (Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humor, Arbore), mănăstirea Horezu din Oltenia, bisericile de lemn din Maramureș (Ieud, Șurdești, Bârsana, Rogoz ș.a.), cetățile dacice din m-ții Orăștiei, bisericile fortificate săsești din Transilvania (Biertan, Prejmer, Viscri ș.a.) și centrul istoric al Sighișoarei. ISTORIA Vestigii ale activității umane în spațiul carpato-dunărean coboară în timp până în epoca Paleoliticului inferior (unelte din această perioadă au fost descoperite pe Valea Dârjovului, Valea Dâmbovicioarei, Valea Lupului, Ripiceni etc.) și atestă apartenența acestei zone la marea arie geografică în care s-a desfășurat procesul de antropogeneză. Rămășițele osteologice cele mai vechi (descoperite la Ohaba-Ponor) aparțin omului de Neanderthal, purtătorul culturii Musteriene (Paleoliticul mijlociu). Urmele de cultură materială atestă o continuitate de viețuire și în perioadele Paleoliticului superior (Cioclovina, Peștera) și Mezoliticului (Lapoș, Scaune, Herculane). Trecerea de la Paleolitic la Neolitic a fost însoțită de profunde prefaceri economice și sociale: din vânător și culegător, omul devine cultivator al pământului și crescător de animale; în același timp, gintei matriarhale îi urmează ginta patriarhală. Triburile preindo-europene dezvoltă un șir de culturi materiale, diferențiate mai ales prin ceramică, dintre care cele mai importante sunt: Hamangia, Gumelnița, Cucuteni. Pătrunderea indo-europenilor – triburi de păstori organizate în ginte patriarhale – la sfârșitul milen. 3 î. Hr. a dus la o sinteză între populația sedentară și cea migratoare, creându-se astfel – și cu aportul influențelor culturale sudice – un adevărat grup carpato-balcanic, individualizat etnic, lingvistic și cultural. Metalurgia aramei și a bronzului a contribuit în chip decisiv la progresul comunităților prototrace și a favorizat crearea uniunilor tribale (culturile Tei, preponderent pastorală, Sărata Monteoru, cu economie mixtă, Otomani, cu o dezvoltată tehnică de prelucrare a bronzului), care întrețin strânse legături în aria civilizației miceniene și reprezintă principalii exportatori de aur pe continent. Epoca fierului înregistrează individualizarea triburilor geto-dace în cuprinsul grupului etnic, cultural și lingvistic nord-tracic. Populațiile autohtone din spațiul carpato-dunărean (acoperit aproape în întregime de cultura Basarabi din prima Epocă a fierului) au receptat succesiv influențe scitice (sec. 6 î. Hr.), grecești (sec. 7-6 î. Hr., când au fost întemeiate coloniile Histria, Tomis și Callatis) și celtice (300-280 î. Hr.), care au îmbogățit cultura materială și spirituală a localnicilor. Deosebiți doar prin zonele pe care le populau (geții la S și E de Carpați, dacii în pod. Transilvaniei și Banat), geto-dacii sunt semnalați pentru prima dată, în izvoare scrise, în legătură cu expediția lui Darius, regele persan, din 513 î. Hr. (Herodot îi numește pe geți ”cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci„). Aflați în faza democrației militare, geto-dacii vorbeau aceeași limbă și formau o mare și bine structurată unitate culturală, etnică și lingvistică. Ei trăiau în cadrul unor mari formațiuni unional-tribale, dintre care cea mai cunoscută a fost aceea a lui Dromichaites, care izbutește să-l înfrângă pe Lisimah, regele Traciei (c. 300 î. Hr.). Unificatorul formațiunilor politice și militare geto-dace a fost Burebista, care a pus bazele unui puternic stat ce se întindea din Boemia până la Marea Neagră – cu centrul probabil la Argedava -, cetățile grecești pontice (de la Olbia la Apolonnia) aflându-se de asemenea, sub autoritatea sa. După moartea lui Burebista (44 î. Hr.), statul dac s-a destrămat în mai multe formațiuni politice. În timp ce Imp. Roman lua în stăpânire Pen. Balcanică și Dobrogea (alipită în 46 î. Hr. prov. romane Moesia), dacii, sub conducerea lui Decebal (87-106), își reconstituie statul, cu centrul politic, militar și religios în Transilvania, în m-ții Orăștiei. Amenințati de expansiunea romană, dacii fac dese incursiuni la S de Dunăre, înfrângând armata romană care le invadase terit. (vistoria de la Tapae, 87). În cursul a două războaie (101-102, 105-106), împăratul Traian a izbutit, după lupte grele (Tapae, Adamclisi), să învingă pe daci și pe aliații lor și a transformat o mare parte din Dacia în prov. romană. Populația geto-dacilor care trăia în afara perimetrului prov. – carpii, costobocii etc. – și-a păstrat libertatea, cultura ei fiind însă influențată de cea romană. Colonizarea masivă și organizată cu elemente romanice sau romanizate, folosirea limbii latine și asimilarea civilizației romane, aflată pe o treaptă superioare de dezvoltare, precum și intensa urbanizare au dus la romanizarea autohtonilor și la constituirea, prin amestecul dacilor cu coloniștii romani, a populației daco-romane, principalul element al procesului de etnogeneză a românilor. După retragerea armatei și administrației romane la S de Dunăre (271/275), grosul populației daco-romane a rămas la N de Dunăre unde și-a continuat vechile îndeletniciri de agricultori și păstori și a gravitat din punct de vedere politic, economic și cultural în sfera de influență a Imp. Roman și a celui Bizantin. În aceste condiții, procesul de romanizare a continuat, fiind însoțit, în același timp, de răspândirea creștinismului, predicat și practicat în limba latină. Până la începutul sec. 7, se constituie în cadrul romanității orientale, rămasă un bloc unitar, un popor romanic (protoromânii), distict de celelalte popoare romanice care se formaseră (sau se formau) pe terit. fostului Imp. Roman. Migrația slavilor și căderea limesului danubian au dus la dislocarea blocului compact al romanității orientale care acoperea întreg spațiul carpato-balcanic. Protoromânii își mențin caracterul romanic și asimilează, succesiv, populațiile migratoare, chiar dacă acestea exercitau, temporar și parțial, autoritatea politică și militară asupra zonei carpato-dunărene. În sec. 7-9 are loc desăvârșirea procesului de formare a poporului român și a limbii române, care, prin origine, structură gramaticală și fondul principal de cuvinte aparține limbilor romanice, fiind singura succesoare directă a latinei vorbite în prov. carpato-balcanice ale Imp. Roman. După dispariția centrelor urbane, nucleul de organizare economică și socială a devenit obștea teritorială. Din rândul membrilor obștii, se ridică, cu timpul, o pătură de șefi politici și militari (cneji, juzi) care își consolidează autoritatea prin prin conducerea luptei împotriva migratorilor sau prin rolul de intermediari în relațiile cu aceștia. Cnejii și juzii devin cu timpul beneficiarii unor dări și prestații, se diferențiază prin avere de restul obștii și își permanentizează situația de conducători ai obștilor sau ai uniunilor de obști – care încep să se formeze mai ales pe văile apelor sau în depresiuni (”țări„ precum Țara Loviștei, Țara Hațegului etc.). În sec. 10-11, pe întreg spațiul carpato-dunărean sunt semnalate mici formațiuni politice (cnezate, voievodate), precum cele conduse de Menumorut, Glad și Gelu în Transilvania și Banat (sec. 9-10), Tatos (Chalis), Satza și Sestlav în Dobrogea (sec. 11). Cucerirea Transilvaniei de către unguri (desfășurată în mai multe etape în sec. 10-12) a stânjenit procesul de constituire a societății medievale românești în bazinul carpatic, dar cuceritorii au recurs la instituția autohtonă a voievodatului, ca formă de organizare a Transilvaniei, aceasta păstrându-și astfel individualitatea în cuprinsul Regatului ungar. Marea invazie mongolă din 1241-1242 nu a putut anula rezultatele procesului de dezvoltare a societății românești, formațiunile politice de la S și E de Carpați continuând să progreseze în direcția structurilor feudale. În 1247 sunt semnalați, între Carpați și Dunăre, ”mai mari ai pământului„ (majores terrae), care dispuneau de o anumită forță militară și a căror putere economică și autoritate politică veneau din exploatarea masei de țărani (rustici), îndatorați la dări și prestații. O situație similară este atestată în Moldova în prima jumătate a sec. 14. Pe această bază nucleele statale din sec. 10 se dezvoltă în microstate ca cele ale lui Litovoi, Ioan și Farcaș (Oltenia) și Seneslau (Muntenia); la E de Carpați, un rol important au jucat trei formațiuni: Moldova (pe valea râului Moldova), cu capitala la Baia, alta în părțile de N cu capitala la Siret și una în S Moldovei. Consolidarea acestor formațiuni reprezenta un obstacol în calea politicii a expansiune a Regatului ungar peste Carpați, astfel că un conflict între acesta și conducătorii formațiunilor statale românești devenea inevitabil. În 1277 Litovoi (cel din 1247 sau un succesor omonim), care își extinsese autoritatea asupra unor terit. (poate în stânga Oltului) și refuzase să plătească tribut regelui ungar, este ucis în luptă. În a doua jumătate a sec. 13 și prima jumătate a sec. 14, în condițiile întăririi elitei politico-militare și ale unor împrejurări externe favorabile (anarhia feudală din Regatul ungar, slăbirea forței politice și militare a Țaratului bulgar și a Hoardei de Aur), are loc unificarea formațiunilor politice de la S și E de Carpați în cadrul statelor feudale Țara Românească și, respectiv, Moldova. Basarab I (la Posada, 1330) și Bogdan I (în 1364-1365) au consolidat independența Țării Românești și a Moldovei, înfrângând încercările regalității ungare de a-și extinde stăpânirea și asupra terit. românești de la S și E de Carpați. Întemeierea statelor feudale românești a favorizat dezvoltarea demografică și economică, a pus bazele organizării social-politice și militare și a dat românilor o identitate politică, ferindu-i de pericolul integrării lor în hotarele regatelor vecine care își disputau stăpânirea spațiului carpato-dunărean. Structura economică și social-politică a Țărilor Române în Ev. med. prezintă trăsături clasice ale feudalismului: economia autarhică, organizarea domenială ca celulă economică, în cadrul căreia țăranii șerbi (iobagi, rumâni, vecini) erau obligați să asigure renta feudală stăpânilor de moșii. La nivelul structurilor politice, feudalismul din Țara Românească și Moldova se încadrează tipologic în feudalismul bizantin, iar cel din Transilvania, ca urmare a cuceririi maghiare, feudalismului apusean. O trăsătură specifică a societății medievale din Țara Românească și Moldova a fost menținerea unei însemnate categorii de țărani liberi (moșneni și răzeși), organizați în obști, beneficiind de anumite libertăți și privilegii, care le-au asigurat o pondere importantă în viața socială și politică a Țărilor Române. Prin situarea lor geopolitică și geostrategică, Țările Române au fost confruntate cu expansionismele concurente ale regatelor ungar, polon și Imp. Otoman, care din 1393 devine vecin la Dunăre cu Țara Românească. Mijlocul cel mai frecvent folosit pentru a conserva individualitatea lor politică – impus de altminteri de contextul politic – a fost recunoașterea unei suzeranități nominale ca, la adăpostul ei, să se evite o suzeranitate reală. Din a doua jumătate a sec. 14, Țările Române se angajează într-un îndelung efort de apărare împotriva Imp. Otoman ce se încadrează în cruciada târzie. În Țara Românească, Mircea cel Bătrân (1386-1418) câștigă bătălia de la Rovine (1394), iar după victoria mongolă de la Ankara (1402), intervine în lupta pentru succesiune din Imp. Otoman, izbutind, pentru scurt timp, să impună ca sultan pe un protejat al său. După căderea acestuia însă Mircea a fost constrâns să plătească haraci Porții (1417). Pentru a face față presiunii otomane sporite, voievodul Transilvaniei (Iancu de Hunedoara) (1441-1456), organizează un front antiotoman al țărilor române – prin sprijinirea ca domni în Țara Românească și Moldova a unor partizani ai săi – și stăvilește înaintarea otomană prin apărarea Belgradului, asediat de Mehmet al II-lea (1456). Acțiunea sa a fost continuată de domnul Țării Românești, Vlad Țepeș (1448, 1456-1462, 1476) care, după ce a nimicit garnizoanele turcești de la Dunăre, a înfrânt expediția întreprinsă împotriva lui de sultan (1462), dar nu a putut să se mențină în domnie, ca urmare a conflictului cu regele Ungariei, Matia Corvin. Domnia voievodului Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504) marchează apogeul luptei împotriva expansiunii otomane. Consolidându-și puterea în țară printr-o energică politică de întărire a autorității domnești și făcându-se respectat de vecini (în 1467, înfrânge la Baia pe Matia Corvin, regele Ungariei, iar în 1497, în codrii Cosminului, pe Ioan Albert, regele Poloniei), Ștefan s-a alăturat coaliției antiotomane alcătuită de Veneția, Ungaria și statul turcoman al lui Unun-Hasan în episodul cunoscut ca Războiul turco-venețian (1463-1479). Biruitor în lupta de la Vaslui (1475), el a avut de făcut față în anul următor unei mari expediții organizate de Mehmet al II-lea și încheiate cu un eșec pentru otomani. Lipsit de sprijinul puterilor europene, cărora li se adresase, în repetate rânduri, în vederea unor acțiuni comune, Ștefan a sfârșit prin a accepta plata haraciului, în schimbul angajamentului Porții de a nu interveni în afacerile interne ale țării. La sfârșitul sec. 15 și începutul sec. 16, succesele Imp. Otoman (cucerirea Chiliei și Cetății Albe în 1484, ocuparea Belgradului în 1521, zdrobirea Ungariei la Mohács în 1526) și posibilitatea de a-i utiliza pe tătarii din Crimeea ca instrument politic militar (deveniseră vasali Porții din 1475) au constrâns Țările Române să accepte suzeranitatea otomană, păstrându-și un statut de autonomie. Încercările Porții de a transforma statele române în provincii otomane au declanșat reacția viguroasă a acestora (Radu de la Afumați, Petru Rareș) care au făcut, în cele din urmă, respectată autonomia lor. Regimul dominației otomane a impus, alături de haraci, apăsătoare obligații materiale (grâne, vite, cherestea, contribuții bănești), care au sleit resursele economice ale Țărilor Române. Agravarea considerabilă a acestui regim a provocat riposta militară a statelor române, care au încercat să se emancipeze de sub suzeranitatea Porții. După o primă tentativă fără succes, a lui Ioan-Vodă, domnul Moldovei (1572-1574), se produce la sfârșitul sec. 16 războiul antiotoman al celor trei țări românești, care se alăturaseră unei noi coaliții europene (Liga Sfântă). În cursul acestui război, domnul Țării Românești, Mihai Viteazul (1593-1601), redobândește neatârnarea printr-un șir de victorii, cele mai importante fiind repurtate la Călugăreni și Giurgiu (1595). În cursul acestui război, din rațiuni politico-strategice, Mihai i-a îndepărtat din domnie, pe principele Transilvaniei, Andrei Báthori, și pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă, înfăptuind (1600) astfel prima unire politică a Țărilor Române (Țara Românească, Transilvania și Moldova). Deși realizarea unirii Țărilor Române sub domnia lui Mihai Viteazul a fost de scurtă durată, amintirea ei a fost mereu evocată în cadrul ideologiei naționale din sec. 19, ca justificare a necesității constituirii statului național român. Reintrarea Țărilor Române sub dependența Porții la începutul sec. 17 s-a făcut în condițiile atenuării regimului de exploatare, iar teama de o nouă ridicare la luptă a românilor a constrâns Imp. Otoman să respecte autonomia celor trei state românești. În acest nou cadru se integrează domniile lui Radu Șerban (1602-1611, cu întreruperi), continuator al programului politic al lui Mihai Viteazul, Matei Basarab (1632-1654), exponent, cu mari însușiri politice, ai regimului boieresc, în Țara Românească, Vasile Lupu în Moldova (1634-1653), cu ambiții de continuator al Bizanțului imperial, Gabriel Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rákóczi I (1630-1648), în Transilvania, preocupați să asigure statului beneficii din intervenția în Războiul de 30 de Ani. O nouă acțiune antiotomană a Țărilor Române, condusă de Constantin Șerban (1654-1658), Mihnea III (1658-1659) și Gheorghe Rákóczi II (1648-1660), este reprimată de Poartă. Eșecurile militare ale Imp. Otoman din a doua jumătate a sec. 17 intensifică lupta de emancipare de sub suzeranitatea Porții. Promotorii ei, Șerban Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714), în Țara Românească, duc negocieri secrete cu puterile creștine sau se alătură deschis luptei antiotomane, ca Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei (1693, 1710-1711), care participă la campania antiotomană a țarului Petru I (1711). După înfrângerile suferite din partea armatelor austriece și după instituirea stăpânirii habsburgice asupra Transilvania (1699), Poarta introduce în Moldova (1711) și Țara Românească (1716) regimul fanariot, ceea ce a avut drept urmare limitarea autonomiei și înăsprirea exploatării otomane. Confruntați cu o criză demofiscală, domnii fanarioți au promovat o politică amplă de reforme, care, începută în domeniul fiscal, a cuprins progresiv toate sectoarele vieții sociale; dintre reformele adoptate, cea mai importantă a fost abolirea șerbiei de către Constantin Mavrocordat (1746, în Țara Românească, 1749, în Moldova).În Transilvania stăpânită de Habsburgi au avut numeroase răscoale, culminând cu marea răscoală condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785), în urma căreia dependența personală a fost desființată (1785). Războaiele ruso-austro-turce pentru rezolvarea ”Chestiunii orientale„, desfășurate și pe terit. Țărilor Române, au produs mari devastări și s-a încheiat prin amputări teritoriale în detrimentul Țării Românești și Moldovei; Oltenia s-a aflat temporar sub stăpânirea austriacă (1718-1739), Bucovina a fost cedată de Poartă Imp. Habsburgic (1775), iar prin Tratatul de Pace de la București, care punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812), parte de E a Moldovei, situată între Prut și Nistru (Basarabia) a fost anexată de Rusia. Destrămarea relațiilor feudale, ca urmare a progresului economic și a afirmării burgheziei a fost însoțită de avântul luptei de emancipare națională. În Transilvania, ”regimul națiunilor„ privilegiate (nobilimea maghiară, patriciatul săsesc și elita secuiască) era principalul obstacol în calea afirmării naționale a românilor; în Moldova și Țara Românească, dominația otomană devenise incompatibilă cu dezvoltarea noilor relații capitaliste; înlăturarea regimului feudal reclama ieșirea de sub dependența Porții. Inițiatorul luptei politice naționale în Transilvania a fost episcopul Ioan Inocențiu Micu (Clain). Acesta, invocând autohtonia, preponderența numerică și contribuția fiscală masivă a românilor transilvăneni, revendică egalitatea în drepturi cu celelalte trei ”națiuni„. Rămase fără rezultat, demersurile lui Micu au fost reluate și dezvoltate în cadrul memoriului Suppplex Libellus Valachorum (1791), redactat de fruntașii Școlii Ardelene care, alături de egalitatea în drepturi, cereau reprezentarea proporțională în Dietă. Intensificarea luptei de emancipare socială și națională de la începutul sec. 19 a culminat cu mișcarea din 1821 din Țara Românească condusă de Tudor Vladimirescu, prin care se urmărea înlăturarea dominației otomane. Ea s-a integrat marelui curent de emancipare națională din Europa de SE, a cărei expresie a fost Eteria și a solidarizat toate forțele social-politice ale Țării Românești, determinând colaborarea lui Tudor Vladimirescu cu Eteria și marii boieri. Dezavuarea acțiunilor Eteriei și ale lui Tudor Vladimirescu de către țar – la Congresul Sfintei Alianțe de la Laibach (azi Ljubljana) – l-a silit pe Tudor să intre în negocieri cu turcii. Faptul a provocat conflictul dintre Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei; din ordinul acestuia, Tudor a fost prins și ucis. Intrarea armatei turcești în Țara Românească și Moldova a capăt mișcării. Deși înfrântă, ea s-a încheiat cu abolirea regimului fanariot și restabilirea domniilor pământene. Programele de reformă, care se înmulțesc în perioada imediat următoare, reflectă tendința generală de renovare socială și politică; acestui curent, care se manifesta mai puternic în Moldova, unde reprezentanții micii boierimi – Ioniță Sandu Sturdza – ocupa scaunul domniei, îi aparține și proiectul de constituție din 1822, zis al ”cărvunarilor„, denumire care pune în evidență legăturile reformatorilor români cu mișcarea democratică europeană. Războiul ruso-turc, încheiat prin Pacea de la Adrianopol (1829) a deschis calea unor profunde prefaceri în viața internă a Țărilor Române. Abolind restricțiile comerciale impuse de Poartă Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol a facilitat intrarea economiei celor două principate în circuitul european. Pentru a răspunde cererilor de produse cerealiere ale țărilor Vestului industrializat, se intensifică exploatarea forței de muncă a țărănimii prin sporirea cuantumului obligațiilor în muncă; marele domeniu se transformă într-o exploatare agricolă întemeiată pe clacă, a cărei producție este destinată în principal exportului. Totodată, boierii se străduiesc să-și elibereze stăpânirile funciare de servituțile feudale care le grevau și să transforme domeniul feudal în proprietate capitalistă. Pe plan legislativ, aceste prefaceri și-au găsit expresie în Regulamentele Organice. Dezvoltarea capitalistă a economiei și formarea burgheziei au imprimat un caracter acut confruntărilor sociale, iar în Transilvania se adăugau antagonismele izvorâte din discriminarea națională la care era supusă populația românească. Conflictele social-politice, latente, s-au manifestat viguros în Revoluția din 1848-1849, care, izbucnită aproape simultan în toate cele trei țări române – cauzele fiind comune – a fost, deopotrivă, parte integrantă a revoluției democratice europene și expresie a unității și solidarității forțelor novatoare. Adunările Ad-hoc, convocate, potrivit prevederilor Congresului de la Paris, au formulat cererea unirii Principatelor Române într-un singur stat cu numele de România, având un statut de autonomie și neutralitate (oct. 1857). Poziția ostilă Unirii, adoptată de Imp. Otoman, Imp. Habsburgic și Marea Britanie, a făcut ca revendicările românești să fie doar parțial acceptate: cele două Principate urmau să aibă câte un domnitor, guvern și adunări legiuitoare separate. Folosindu-se cu abilitate de imprecizia hotărârii reprezentanților celor șapte puteri, care nu prevăzuseră posibilitatea alegerii aceleiași persoane în cele două Principate, atât moldovenii cât și muntenii l-au ales domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, candidatul partidei naționale (5 și 24 ian. 1859), realizându-se astfel Unirea Țării Românești cu Moldova. Noul domnitor, după ce a asigurat recunoașterea internațională a unirii Țării Românești cu Moldovei într-un singur stat, a inițiat un șir de reforme interne care urmau să consolideze Unirea, să elimine structurile social-politice perimate, să înzestreze noul stat cu instituții moderne și să asigure progresul societății. Măsurile preconizate de Cuza s-au lovit de rezistența grupărilor conservatoare care, dacă acceptau secularizarea averilor mănăstirești, s-au opus cu îndârjire reformei agrare. Cuza, sprjinit de cel mai apropiat colaborator al său, Mihail Kogălniceanu, a dat o lovitură de stat (2/14 mai 1864), dizolvând adunarea legislativă (în care predomina boierimea conservatoare) și a promulgat o nouă Constituție. Adoptată ulterior, legea rurală preconiza eliberarea țăranilor de servituțile feudale, aceștia devenind proprietarii loturilor de pământ aflate în folosința lor și urmând să plătească moșierilor, prin intermediul statului, o despăgubire. Prin Actul adițional la Convențiunea din aug. 1858 (semnat la Constantinopol în iun. 1864), Cuza a obținut autonomia deplină a României. Reformele înfăptuite de Cuza, îndeosebi reforma agrară și cea electorală, au întâmpinat o puternică opoziție din partea conservatorilor și liberal-radicalilor care, uniți într-o conjurație, l-au silit pe domnitor să abdice (11/23 febr. 1866) și să părăsească țara. Dând curs unui deziderat formulat în timpul Adunărilor Ad-hoc, Locotenența Domnească, instituită după abdicarea lui Cuza, oferă coroana României (1866) unui domn de origine străină, în persoana prințului german Carol din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Alegerea unui domn străin era motivată și de necesitatea de a se pune capăt competiției pentru domnie dintre marile familii boierești și amestecul marilor puteri limitrofe, care sprijineau diverși candidați, pentru a-și întări influența în societatea română. Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I se pronunță, în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice și militare ale țării, iar în cel extern pentru menținerea și consolidarea statului internațional de stat autonom. Se promulgă o nouă Constituție, care consfințea unitatea și indivizibilitatea statului român, stabilește, pentru prima oară, în mod oficial, denumirea de România, în locul aceleia de Principatele Unite Române, consacră ca formă de stat monarhia constituțională, ereditară în familia principelui Carol, în linie direct masculină; în Constituție sunt prevăzute drepturile și libertățile cetățenești, precum și principiul separației puterilor în stat: legislativă, executivă și judecătorească. Primul deceniu al noii domnii s-a caracterizat prin instabilitate guvernamentală, reflex al divergențelor dintre grupările politice din țară. Noua fază a ”crizei orientale„, declanșată de intensificarea mișcării de eliberare din Balcani, a deplasat centrul de greutate de la politica internă la cea externă. În urma negocierilor purtate la Livadia (oct. 1876), s-a semnat o Convenție româno-rusă (4/16 apr. 1877), care prevedea dreptul de a trece a trupelor ruse pe terit. R. spre Balcani, Rusia obligându-se să mențină și să apere integritatea terit. a R. Declarația de război adresată Porții de Rusia și intrarea armatei ruse pe terit. R. au provocat o ripostă militară a Imp. Otoman – bombardarea terit. românesc. La 9 mai, R. își proclamă independența de stat consolidată prin Războiul de Independență (1877-1878) și recunoscută pe plan internațional prin Pacea de la San-Stefano și Congresul de la Berlin (1878). Perioada de stabilitate cuprinsă între proclamarea independenței și izbucnirea Primului Război Mondial a favorizat rapida dezvoltare a economiei naționale. Promulgarea legii pentru încurajarea ind. (12/24 mai 1887) și adoptarea primelor tarife vamale protecționiste au asigurat un ritm mai rapid de dezvoltare a producției ind. autohtone. Cele mai însemnate progrese s-au înregistrat în domeniul ind. extractive (petrol-cărbune), alimentare și forestiere. Necesitățile economice au impus dezvoltarea rețelei de căi ferate și de reorganizare și modernizare a porturilor fluviale (Turnu Severin, Giurgiu, Brăila și Galați). Viața politică s-a polarizat în jurul Partidului Liberal (creat în mai 1875) și a Partidului Conservator (constituit în febr. 1880), a căror alternanță la conducerea țării a constituit trăsătura caracteristică a sistemului de guvernământ românesc. În 1893 s-a creat Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. După 1848, Transilvania a devenit dependentă direct de Habsburgi, iar după instituirea dualismului austro-ungar (1867) a fost anexată la Ungaria, ceea ce a avut drept consecință agravarea politicii de discriminare și asimilare a românilor transilvăneni. Pentru continuarea luptei în noile condiții, elita intelectuală a creat Partidul Național Român (mai 1881) una dintre cele mai importante acțiuni ale sale fiind Memorandul din 1892. Dezvoltarea capitalismului în agricultură în condițiile menținerii unor forme anacronice alături de extinderea arendășiei și de pauperizarea țărănimii, a provocat răscoalele țărănești din 1888 și 1907. În politica externă, ca urmare a tensiunilor din relațiile româno-ruse din 1878, R. s-a apropiat de Puterile Centrale cu care a semnat (1883) un tratat secret de alianță, în ciuda puternicelor divergențe cu Austro-Ungaria, provocate de situația românilor din Transilvania, precum și de cauze de ordin economic. Aceste divergențe au slăbit cu timpul raporturile cu Tripla Alianță și au generat un curent favorabil apropierii de Franța și, implicit, de Antantă. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, cu toate progresele obținute în înaintarea pe calea capitalismului, R. continua să fie o țară slab dezvoltată din punct de vedere economic, cu o ind. restrânsă, cu o economie având un pronunțat caracter agrar. În 1913, R. a participat la cel de-al Doilea Război Balcanic încheiat cu Pacea de la București (1913) prin care reg. din S Dobrogei – Cadrilaterul – revine României. La 28 iul. 1914 a izbucnit Primul Război Mondial între Antantă și Puterile Centrale. La scurt timp moare Carol I, urmând la tron nepotul său, Ferdinand I (1914-1927). Neutralitatea proclamată în aug. 1914 nu a împiedicat apropierea progresivă a R. de puterile Antantei, cărora li s-a alăturat în 1916, declarând război Austro-Ungariei (14 aug. 1916). După o scurtă înaintare în Transilvania, armata română a fost prinsă în cleștele unei duble ofensive germane – cu colaborarea trupelor austro-ungare, bulgare și turce – din direcția Carpaților și a Dunării. Armata română a fost silită să părăsească Oltenia și Muntenia; regele Ferdinand și guvernul s-a refugiat la Iași. În vara anului 1917, încercarea forțelor germano-austriece de a rupe frontul român s-a soldat cu un grav eșec în urma ofensivei române de la Mărăști (iul.-aug.), a zdrobirii ofensivei germano-austro-ungare prin bătălia de la Mărășești (aug.) și prin bararea (aug.) văii Trotușului (a treia bătălie de la Oituz). Situația R., în urma negocierilor germano-ruse de la Brest-Litovsk, a devenit critică; în aceste condiții guvernul român a intrat în negocieri cu Puterile Centrale și a încheiat armistițiul de la Focșani (26 nov./9 dec. 1917), căruia i-a urmat Tratatul preliminar de la Buftea și apoi Tratatul de pace de la București (24 apr./7 mai. 1918). Prin clauzele tratatului, R. era constrânsă la pierderi terit. și concesii economice în favoarea Puterilor Centrale. La 27 mart./9 par. 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România. În nov. 1918, guvernul român a denunțat Tratatul de la București și a redeschis ostilitățile cu Puterile Centrale. În condițiile înfrângerii Puterilor Centrale în război și a dezmembrării Austro-Ungariei, Bucovina (15/28 nov. 1918) și Transilvania (18 nov./1 dec. 1918) se unesc cu R., desăvârșindu-se astfel formarea statului național român, cu consecințe pozitive asupra întregii evoluții economice, politice și sociale a țării. La 28 iun. 1919, R. a devenit membră a Societății Națiunilor. Pe plan intern, printre primele măsuri inițiate, au fost reforma sistemului electoral din 1918 (care asigura o participare mai largă a populației, îndeosebi a țărănimii la viața politică a țării) și reforma agrară din 1921 (prin care se expropriau cu despăgubire peste 6.000.000 ha, adică 66% din întreaga suprafață de pământ deținută de moșierime). Reforma agrară a dat impuls dezvoltării capitalismului în agricultură. În anii 1921-1930 are loc o dezvoltare mai accentuată a ind., care a cunoscut un avânt însemnat și s-a diversificat, deși în structura continua să predomine ind. bunurilor de consum și ind. extractivă. În 1923 a fost adoptată o nouă Constituție, care a proclamat R. ”stat național unitar și indivizibil„, înscriind în același timp prevederi cu caracter democratic (”libertatea muncii„, ”libertatea de asociere„, ”dreptul de vot„ ș.a.). La Congresul Partidului Socialist (8-12 mai 1921), s-a hotărât, prin votul majorității, transformarea Partidului Socialist în Partidul Comunist din România, care și-a propus ca obiectiv răsturnarea burgheziei și moșierimii, în vederea cuceririi puterii politice și instaurarea dictaturii proletariatului și țărănimii. A fost scos în afara legii (1924), ca urmare a subordonării sale totale față de Komintern, și de U.R.S.S., acesta pronunțându-se, între altele, pentru autodeterminarea până la despărțire a Basarabiei de România. Criza economică mondială din 1929-1933 s-a manifestat în R. cu o violență deosebită. În 1932 indicele general al prod. ind. a scăzut din punct de vedere valoric la 57,7% față de 1929; multe întreprinderi ind. au fost închise; numărul șomerilor au ajuns la c. 35% din totalul angajaților; salariile au scăzut la jumătate. Criza a dus la ruinarea a mil. de producători agricoli și la accentuarea degradării agriculturii. După 1918, pe parcursul colaborării din Partidul Țărănesc (creat în dec. 1918) și Partidul Național Român (înființat în 1881) s-au creat condițiile fuzionării acestora și întemeierii Partidului Național-Țărănesc (oct. 1926), care în perioada interbelică a sec. 20 a fost al doilea mare partid de guvernământ. Criza economică a fost însoțită de o criză politică caracterizată prin scindarea partidelor. În iun. 1930, Carol II (îndepărtat de la succesiune în 1926; în locul său, între 1927 și 1930, Mihai I, minor, a fost rege sub tutela unui Consiliu de regență) revine în țară cu sprijin intern și extern și se proclamă rege (1930-1940). După ieșirea din criza economică, prod. ind. și agricolă a înregistrat o continuă creștere, atingând în 1938 cel mai înalt nivel antebelic. După Primul Război Mondial, R. a desfășurat, pe plan extern, o serie de acțiuni politice, economice și diplomatice, îndreptate spre consolidarea statului național român, spre menținerea integrității terit. În anii 1920-1921 a încheiat tratate de alianță bilaterale cu Cehoslovacia și Iugoslavia, punând împreună baza unui organism politic internațional, cunoscut sub numele de Mica Înțelegere, iar în 1921 a semnat cu Polonia, în scopuri defensive, un tratat de alianță. Preocupată de menținerea păcii prin apărarea statu-quo-ului terit., R. a reînnoit în 1926 tratatul de alianță din 1921 cu Polonia și a semnat, în 1926, un tratat de amiciție și arbitraj cu Franța (reînnoit în 1936); totodată, prin încheierea unui tratat cu Italia (1926), guvernul român a reglementat raporturile cu aceasta. Cu prilejul adunărilor generale ale Societății Națiunilor, prezidate de ministrul de Externe Nicolae Titulescu în 1930 și 1931, R. s-a pronunțat în favoarea soluționării controversatelor probleme ale dezarmării și securității. În anii următori, consacrându-și eforturile spre crearea sistemului securității colective, inițiat de Franța și U.R.S.S., R. a luat inițiativa reorganizării Micii Înțelegeri (1933), a semnat Convențiile de la Londra de definire a agresiunii (1933), a încheiat alături de Iugoslavia, Turcia și Grecia, Pactul Balcanic (1934), a stabilit relațiile diplomatice cu U.R.S.S. și a purtat (1936) negocieri pentru încheierea unui pact de asistență mutuală româno-sovietic, abandonat după înlăturarea din guvern a lui N. Titulescu (29 aug. 1936). A susținut adoptarea hotărârii de a se aplica sancțiuni economice Italiei fasciste, care atacase Ethiopia (1935), și a protestat împotriva remilitarizării zonei renane (1936), precum și împotriva anexării Austriei (1938) de către Germania Nazistă. În febr. 1938, regele Carol II a instaurat regimul de monarhie autoritară, în timpul căruia au fost luate o serie de măsuri (abolirea Constituției din 1923, dizolvarea partidelor politice, restrângerea atribuțiilor parlamentului ș.a.). După acordul de la München (1938) și dezmembrarea Cehoslovaciei de către cel de-al Treilea Reich, R. s-a văzut silită să accepte încheierea, în 1939 și 1940, a unor tratate economice cu Germania. În împrejurările complexe ale izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, în urma semnării Pactului Molotov-Ribbentrop (23 aug. 1939), R. s-a găsit izolată pe plan extern. Situația s-a înrăutățit și mai mult, devenind deosebit de grea după capitularea Franșei (iun. 1940) – principalul aliat al R. – și înfrângerea pe continent a Marii Britanii, amenințată ea însăși de invazia trupelor germane. La 28 iun. 1940, în urma notelor ultimative sovietice, Basarabia și N Bucovinei au fost anexate la U.R.S.S. După înfrângerile suferite de Franța și Marea Britanie pe Frontul de Vest regele Carol al II-lea a decis să dea o orientare progermană politicii externe a R. La 4 iul. 1940 a fost adus la putere un guvern agreat de cercurile guvernamentale germane, care a renunțat la garanțiile franco-engleze din apr. 1939. Germania și Italia au impus R. Dictatul de la Viena (30 aug. 1940), prin care partea de NV a Transilvaniei, cu o suprafață de 43.000 km2, populată de c. 2.600.000 de locuitori, în majoritate români, era cedată Ungariei. La 7 sept. 1940, partea de S a Dobrogei (Cadrilaterul) a intrat în componența Bulgariei. Criza politică internă, agravată de succesiunea de catastrofe interne, l-a silit pe Carol al II-lea să renunțe la tron (6 sept. 1940) în favoarea fiului său Mihai (1940-1947). Convins că restaurarea frontierelor României Mari se poate face numai cu ajutorul Reich-ului, noul conducător al statului, generalul Ion Antonescu, se alătură Germaniei în războiul împotriva U.R.S.S. (iun. 1941). La 23 aug. 1944, mareșalul Antonescu este arestat din ordinul regelui Mihai I, R. raliindu-se cu întregul potențial ec. militar Puterilor Aliate până la sfârșitul războiului (9 mai 1945). Tratatul de Pace de la Paris (1947) recunoaște anularea Dictatului de la Viena, dar consacră totodată anexarea Basarabiei și N Bucovinei de către U.R.S.S. Inclusă în sfera de hegemonie a U.R.S.S., ca urmare a ocupării terit. ei de către Armata Roșie și a acordului de procentaj Churchill-Stalin (oct. 1944), R. cunoaște, în etapa istorică următoare, un regim totalitar, de represiune polițienească, al cărui partizan principal a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul partidului și statului român timp de aproape 20 de ani. Ca urmare, R. a traversat aceeași evoluție ca și celelalte state est-europene devenite satelite ale U.R.S.S.; proclamarea Republicii Populare (30 dec. 1947), trecerea la dictatura partidului unic comunist (1948), naționalizarea întreprinderilor (1948), colectivizarea forțată a agr. (1949-1962) și dezvoltarea centralizat-planificată a întregii societăți, lichidarea vechii elite politice, culturale, religioase și militare, precum și a participanților la Rezistența anticomunistă. Membră a C.A.E.R. (1949), a Tratatului de la Varșovia (1955) și a O.N.U. (1955). Adversar al destalinizării lansate de N.S. Hrușciov (1956), Gheorghiu-Dej a promovat o politică de relativă distanțare a R. față de U.R.S.S. și de deschidere față de Occident, care n-a fost însoțită de introducerea unor reforme reale în economie și de democratizare a vieții sociale și politice. Expresia noii orientări a fost Declarația din apr. 1964 a C.C. a P.M.R. în problemele mișcării comuniste internaționale și a relațiilor între țările socialiste. După moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, succesorul său, N. Ceaușescu (din 1965, secretar general al partidului și din 1967, șef al statului), după o scurtă perioadă de relaxare politică, a continuat, în plan intern, linia dură a predecesorului, iar în cel extern a amplificat politica de individualizare a României în C.A.E.R. și Tratatul de la Varșovia. R. a avut o serie de inițiative și demersuri – stabilirea relațiilor cu R.F. Germania (1967), menținerea relațiilor cu statul Israel după ”Războiul de șase zile„ (1967), condamnarea invadării Cehoslovaciei (1968) – care au singularizat-o în blocul sovietic și au atras interesul marilor puteri occidentale, ilustrat de vizitele în R. ale generalului de Gaulle (1967) și președintelui S.U.A., Richard Nixon (1969), a președintelui Băncii ”The Chase Manhattan„, David Rockefeller (1973), a președintelui S.U.A., Gerald Ford (1975), a primului ministru al Marii Britanii, Harold Wilson (1975), al primului ministru al Italiei, Arnaldo Forlani (1975), a cancelarului federal al R.F. Germania, Helmut Schmidt (1978), a președintelui Franței, Valéry Giscard d’Estaing (1979) ș.a. Sub conducerea lui N. Ceaușescu (1965-1989), R. se prezintă ca o țară cu un regim de dictatură după modelul sovietic, dar cu o autonomie în politica externă. Accentuarea din anii '70 ai sec. 20 a represiunii interne, manifestările grotești ale cultului personalității cuplului Ceaușescu și dificultățile economice tot mai grave au slăbit progresiv adeziunea populației față de politica zisă ”de independență„ a regimului. Angajarea resurselor țării în proiecte gigantice a contribuit la reducerea drastică a nivelului de trai al populației. Revolta populară din dec. 1989 a eliminat regimul de dictatură comunistă, deschizând perspectiva reinstaurării democrației, a sistemului politic pluralist, a ec. de piață și a reintegrării R. în Europa. Moștenirea celor patru decenii și jumătate de comunism, rezistența vechilor structuri și mentalități, fărâmițarea forțelor politice într-o multitudine de partide au generat, în anii 1900-1991, tensiuni social-politice cu izbucniri violente, cele mai nocive pentru imaginea țării în exterior dovedindu-se ”mineriadele„. Alegerile locale, parlamentare și prezidențiale din 1990, 1992, 1996, 2000 și 2004 și adoptarea, la 21 nov. 1991, a noii Constituții, validată de referendumul din 8 dec. 1991 (modificată de Parlament și adoptată prin referendum național din 18-19 nov. 2003), au reprezentat tot atâția pași pe drumul despărțirii de trecutul totalitar, al funcționalității noii democrații și al principiului alternării la putere. Alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, ca și cele din 18 oct. 1992 și 26 nov. 2000 sunt câștigate de candidatul F.S.N. (din 29 apr. 1992, P.D.S.R.), Ion Iliescu. Guvernul instaurat după alegerile parlamentare din 20 mai 1990 a făcut primii pași în tranziția spre o economie de piață, în redarea parțială și extrem de lentă a pământului foștilor proprietari sau urmașilor acestora (până la 10 ha de familie), în privatizarea comerțului, turismului, liberalizarea prețurilor ș.a. În urma dezmembrării U.R.S.S., Republica Moldova (constituită din cea mai mare parte a Basarabiei), și-a proclamat, la 27 aug. 1991, independența de stat, statut recunoscut în aceeași zi de către R. Prăbușirea prod. ind. (comparativ cu 1989, în anul 1992, 54%), dizolvarea C.A.E.R.-ului, care absorbea c. 80% din exporturile R., criza iugoslavă ș.a. au accentuat regresul economiei românești. Ritmul lent al procesului de privatizare și al reformelor economice, rata înaltă a inflației și deprecierea monedei naționale, șomajul au avut ca rezultat sporirea dificultăților și a duratei perioadei de tranziție de la comunism la capitalism. Alegerile parlamentare și prezidențiale din 1996 au fost câștigate de forțele aflate în opoziție; președinte: Emil Constantinescu. La 12 dec. 1996 s-a constituit un guvern de coaliție alcătuit din Convenția Democratică Română (o alianță electorală formată din P.N.Ț.-C.D., P.N.L. și alte formațiuni politice și organizații civile), Uniunea Social-Democratică (alianță formată din Partidul Democrat și P.S.D.R.) și U.D.M.R. (formațiune participantă pentru prima oară la guvernare). Structura doctrinară eterogenă a forțelor coaliției, frecventele dispute dintre acestea au generat lipsa de fermitate a acțiunilor de reformă economică și restructurare socială. Urmarea a constituit-o scăderea P.I.B., menținerea unei rate ridicate a inflației și un deficit comercial important în anii 1997 și 1998, R. rămânând astfel în ultimul eșalon al statelor în tranziție din Europa Centrală și de Est. La alegerile din 26 nov. 2000 numai 5 din cele aproape 50 de partide participante au depășit pragul electoral de 5%, accedând în noul for legislativ. P.D.S.R., care a obținut aproape 48% din mandatele noului parlament, a format un guvern minoritar. La 28 dec. 2000, prim-min. al R. a prezentat Parlamentului programul de guvernare, care prevedea relansarea creșterii economice, combaterea sărăciei și șomajului, refacerea autorității statului și a instituțiilor sale, reducerea birocrației, combaterea corupției și criminalității, continuarea și accelerarea procesului de integrare în Uniunea Europeană și în N.A.T.O. În iun. 2001 s-a constituit, în urma fuziunii P.D.S.R. cu P.S.D.R., P.S.D. Într-o zonă geografică afectată de crize, R. s-a impus după 1989 ca un factor de echilibru și stabilitate. R. a devenit la 1 febr. 1993 membru asociat al Uniunii Europene, membru cu drepturi depline al Consiliului Europei (29 sept. 1993), iar la 26 ian. 1994, R. a fost primul stat european care a semnat Parteneriatul de Pace propus de N.A.T.O., a luat parte la exercițiile multinaționale, unele desfășurate pe terit. său, și a trimis trupe de menținere a păcii în zone de conflict ale lumii (Somalia, Angola, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afghanistan și Iraq), în cadrul unor acțiuni coordonate de O.N.U. sau N.A.T.O. La 15 dec. 2000, R. a început, la Bruxelles, tratativele de aderare la Uniunea Europeană, iar la summit-ul celor 19 state membre N.A.T.O. de la Praga (21-22 nov. 2002), R. alături de alte șapte state europene, este invitată pentru negocieri de aderare la această Alianță. La 26 mart. 2003, R. semnează la Bruxelles, protocolul de aderare la N.A.T.O., iar în 29 mart. 2004 devine din punct de vedere juridic membru cu drepturi depline al N.A.T.O. Integrarea în Uniunea Europeană, opțiune împărtășită de cvasitotalitatea forțelor politice, rămâne o prioritate absolută a politicii externe românești. Alegerile parlamentare din nov. 2004 au fost câștigate de P.S.D., iar în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din dec. 2004 victoria a revenit, la limită, candidatului Alianței Dreptate și Adevăr P.N.L.-P.D., Traian Băsescu. După runde de negocieri, guvernul a fost format de o coaliție de patru partide P.N.L., P.D., U.D.M.R. și P.U.R. (din 2005, Partidul Conservator), care și-a propus ca obiective consolidarea statului de drept și a democrației, restrângerea intervenției statului în economie și întărirea funcției de garant aș legalității individuale, respectarea strictă a angajamentelor în procesul de aderare la U.E., precum ți integrarea deplină a României în structurile de securitate euroatlantice. Cu toate că noul guvern al coaliției a accelerat ritmul reformelor (introducerea cotei unice de impozitare de 16%, reforma sistemului judiciar, adoptarea legilor de restituire a proprietăților, asaltul asupra marilor datornici către fisc, aplicarea regulilor concurenței etc.) nu a rezolvat în totalitate problemele în nici unul dintre cele șapte domenii semnalate la Bruxelles: combaterea corupției la nivel înalt și instituțional, aplicarea în practică a reformelor din sistemul judiciar, afacerile interne, controlul la frontiere, agricultura, mediul, concurența și achizițiile publice. În plan extern, R. a semnat, la Luxemburg (15 apr. 2005), Tratatul de aderare la U.E., care urmează să fie ratificat în 2005-2006, de parlamentele statelor membre ale U.E. în vederea admiterii R. la 1 ian. 2007. La 6 dec. 2005, secretarul de Stat al S.U.A., Condolezza Rice, și ministrul de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu, semnează la Palatul Cotroceni, Acordul privind instalarea a patru baze militare americane pe terit. R.: Babadag, aerodromul Mihail Kogălniceanu, Smârdan – Galați și Cincu, Sibiu – Brașov. Republică parlamentară.

dotà v. a înzestra.

genial a. înzestrat cu geniu: cap genial.

cuvântător a. 1. care vorbește, care ține un cuvânt; 2. înzestrat cu rațiune: omul e cuvântător, dar dobitoacele sunt necuvântătoare.

înzestrà v. 1. a da zestre; 2. fig. a gratifica, a împodobi cu daruri sufletești: natura l’a înzestrat cu toate talentele.

năsdrăvan a. 1. (în basme) înzestrat cu daruri supranaturale: calul lui Făt-frumos e năsdrăvan, vorbește cu eroul și-l povățuește în toate faptele sale; tovarăși năsdrăvani, ca Frânge-lemne, Sfarmă- piatră, uriași cari ajută pe Făt-frumos în grelele sale isprăvi; 2. magic: ochianul ei era năsdrăvan ISP. 3. minunat: ca o stea năsdrăvană EM. [Formă intensivă din sdravăn (cf. năsilnic, năstrușnic)]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măestru.

măestru a. 1. magic, înzestrat cu însușiri miraculoase și protetice, epitet ce se aplică în basme nu numai oamenilor (în special lui Făt-frumos), dar animalelor (pasăre, cal, șarpe) și chiar lucrurilor (măr măestru): așa pasărea măeastră poate lua diferite chipuri, e înzestrată, cu darul vorbirii și are un viers fermecător; 2. epitet dat zinelor: aci locuia o zină măeastră ISP.; 3. abil, ingenios: șă văd măeastra-ți mână lucrând odoare sfinte AL. [Lat. MAGISTRUM]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măeastră.

nitroglicerină f. uleiu gălbicios, compus din glicerină și acid nitric, înzestrat cu o prodigioasă forță explozivă; amestecată cu nisip, nitroglicerina constitue dinamita.

om m. 1. ființă organizată, înzestrată cu rațiune și graiu; 2. specie umană: omul se naște spre a muri; 3. individ de sex bărbătesc; ce vrea acest om ? 4. (absolut) om de inimă, de caracter: e un om; 5. partea cocoșată a arșicului în opozițiune cu gaura sau partea-i găunoasă. [Lat. HOMO].

organizat a. 1. înzestrat cu organe: ființe organizate; 2. fig. care a primit o dispozițiune naturală: cap bine organizat.

pasăre f. animal ovipar cu două picioare, având pene și aripi; pasăre măiastră, înzestrată cu graiu omenesc, aduce vești de pe cea lume sau depe tărâmul celălalt: iat’o pasăre măiastră prinsă ’n luptă c´un balaur AL. pasăre muscă, păsărică din America cu colori sclipitoare; pasărea paradisului, pasăre din India însemnată prin penișul și micimea ei; pasăre tătărească, nagăț; pasăre țigănească, codobatură. [Lat. PASSAREM = PASSEREM].

perfecți(un)e f. 1. caracterul celui ce e perfect în felul său; 2. calitate excelentă, fizică sau morală: a fi înzestrat cu toate perfecțiunile; 3. Jur. îndeplinire: obligațiunea e condițională, când perfecțiunea ei depinde de un eveniment viitor.

privilegiat a. 1. care se bucură de un privilegiu: clase privilegiate; 2 fig. care e înzestrat cu vr’un dar natural. ║ m. cel ce se bucură de un privilegiu.

progresiune f. 1. mers înainte: cele mai multe animale sunt înzestrate cu o mișcare de progresiune; 2. fig. mers, șir neîntrerupt: progresiunea ideilor; 3. șir de numere ce derivă succesiv unele din altele după aceeaș lege: progresiune aritmetică, progresiune geometrică.

viscer n. Anat. organ înzestrat cu proprietăți și funcțiuni proprii, așezat într’una din cele trei mari cavități ale corpului (abdomen, torace, craniu): creierii, inima și plămânii sunt viscere.

Alexandru m. numele mai multor Domni români; ALEXANDRU BASARAB, fiul lui Tugomir, Domnul Munteniei, (1310-1338), învinse pe regele ungur Carol Robert (1330) și alungă din țară pe țarul sârb Dușan (1335). ║ Nic. ALEXANDRU, fiul său, domni ca Domn independent și ocupă părțile tătărești de lângă gurile Dunării (1340-1364). ║ ALEXANDRU I (cel Bun), Domnul Moldovei; fiul lui Roman Mușat, înzestra țara cu așezăminte folositoare (mănăstiri, biserici, scoale, târguri și orașe) și domni în pace (1401-1433). ║ ALEXANDRU II. 1. Domnul Moldovei, fiul lui Ilie I (1448-49) și (1451-55); 2. Domnul Munteniei, fratele lui Petru Șchiopul (1567-1577). ║ ALEXANDRU III. 1. (Cornea), Domnul Moldovei, domni numai trei luni și fu ucis de Petru Rareș (1540-1541); 2. (Bogdan), Domnul Munteniei (1592-1593); ║ ALEXANDRU IV. v. Lăpușneanu și Iliaș. ║ ALEXANDRU V. v. Movilă și Coconul. ║ ALEXANDRU VI. v Iliaș. ║ EXAPORITUL v. Mavrocordat. ║ ALEXANDRU IOAN I, v. Cuza.

raționabil a. 1. înzestrat cu rațiune: omul e o ființă raționabilă; 2. conform rațiunii: pretențiune raționabilă; 3. suficient, convenabil: preț raționabil.

VÂNĂTÓR, vânători, S. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (în sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

VIRTUÓS, -OáSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (în concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Ființă organizată, uni- sau pluri-celulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.

APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) înzestrat, talentat. – V. aplica.

UTILÁ, utilez, vb. I. Tranz. A înzestra un atelier, o fabrică etc. cu utilajul necesar desfășurării în bune condiții a procesului de producție. – Din fr. outiller.

UTILÁT, -Ă, utilați, -te, adj. înzestrat cu utilajul necesar. – V. utila.

TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

TALENTÁT, -Ă, talentați, -te, adj. Care are talent; înzestrat. – Talent + suf. -at.

ASORTÁT, -Ă, asortați, -te, adj. Care se potrivește, care se armonizează (la culoare, mărime, calitate). ♦ Aprovizionat, înzestrat cu mărfuri variate. Magazin asortat.V. asorta.

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. ◊ Tanc amfibiu = tanc care se poate deplasa și pe apă. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

ATELIÉR, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același pro­dus. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care își desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Ar­tiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.

AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

TÉHNIC, -Ă, tehnici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Ansamblul metodelor, procedeelor și regulilor aplicate în executarea unor lucrări sau, în general, în practicarea unei profesii. 2. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag (pe cineva) sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine (cu cineva) = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău (cu cineva) = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un palton de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai ? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat ? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat niciun rău; b) n-are nicio importanță. A avea ceva (cu cineva) = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar, II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât ! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum.., când.., unde.., cine.., ce..), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește, urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar). Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (în basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță.

TORPILÓR, torpiloare, s. n. Navă de război ușoară și rapidă, înzestrată pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.

ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui.

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care prezintă calitățile necesare prin natura, funcția, destinația sa. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun ! = te rog ! ai bunătatea ! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă bună sau un cuvânt bun (pentru cineva) = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = decență; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = politețe. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă ! = frumos ! halal ! n-am ce zice ! Na-ți-o bună ! = asta-mi mai lipsea ! asta-i acum ! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună dimineața ! Bună ziua ! Bună seara ! Noapte bună ! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun ? = la ce folosește ? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc. etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea, bogăția. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal sau social; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun necorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. 6. (La pl.) (Ec.) Bunuri economice = mărfuri și servicii care satisfac nevoile și care există în cantități limitate. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.

SELÉCȚIE, selecții, s. f. 1. Alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop; selecționare. ♦ Spec. (La pl.; în forma selecțiuni) Fragmente de mare popularitate sau valoare alese dintr-o operă muzicală. 2. Proces de supraviețuire a indivizilor dotați cu cele mai apte însușiri în lupta pentru existență. ◊ Selecție naturală = mecanism fundamental al evoluției în urma căruia în cadrul unei populații supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu. Selecție sexuală = alegere naturală și artificială care se face în urma eliminării de la actul reproducător a indivizilor slabi și rău înzestrați. Selecție artificială = metodă de ameliorare a speciilor animale și vegetale, constând în selecționarea, în vderea reproducției, a indivizilor care întrunesc cele mai multe calități biologice. 3. Operație de extragere a unităților dintr-o colectivitate generală, după anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivități. [Var.: selecțiúne s. f.] – Din fr. sélection, lat. selectio, -onis.

SENZITÍV, -Ă, senzitivi, -e, adj. 1. Senzorial (2). 2. înzestrat cu sensibilitate; sensibil. ♦ (Bot.; substantivat, f.) Specie de mimoză. – Din fr. sensitif, lat. sensitivus.

SILÓZ, silozuri, s. n. Construcție de mari dimensiuni înzestrată cu instalații speciale de uscare, de transport etc. care servește la depozitarea și păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru însilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservării prin murare; loc, groapă, șanț etc. unde se pune la macerat nutrețul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat într-o groapă, într-un șanț etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo.

SIMȚITÓR, -OÁRE, simțitori, -oare, adj. 1. Care este capabil să simtă (5), care se înduioșează, se impresionează ușor, înzestrat cu simțire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A făcut o economie simțitoare. – Simți + suf. -tor.

SISTEMATIZÁT, -Ă, sistematizați, -te, adj. Care este organizat, reunit, dispus într-un sistem. Noțiuni sistematizate. ♦ (Despre orașe) înzestrat cu lucrări edilitare efectuate după un plan vast. – V. sistematiza.

SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă.Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ.

SPRÍNTER, -Ă, sprinteri, -e, s. m. și f. Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte sau înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalul unei curse mai lungi. – Din fr., engl. sprinter.

SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip superior de om, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar urma să apară și să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi și situându-se dincolo de bine și de rău. – Supra1- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme).

RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.

CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. ◊ Cultul personalității = atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată cu privire la un conducător (sau la o personalitate), considerat ca înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

REFLECTÓR, reflectoare, s. n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcție sau într-o anumită zonă mai întinsă; p. ext. aparat înzestrat cu un asemenea dispozitiv. ♦ Oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită; p. ext. proiector. 2. (Astron.) Telescop al cărui obiectiv este construit dintr-o oglindă concavă. 3. (Elt.) Element component al unor antene în scopul măririi directivității lor. – Din fr. réflecteur.

REÎNARMÁ, reînarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) reface potențialul de război; a(-și) înzestra armata cu mijloace noi de luptă, cu armament nou, a (se) înarma din nou. – Pref. re- + înarmat (după fr. réarmer).

DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar2 ceva cuiva; a face cuiva un dar2; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

REUTILÁ, reutilez, vb. I. Tranz. A utila din nou, a înzestra cu utilaje noi. [Pr.: re-u-] – Pref. re- + utila.

ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

PÁJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte (Aquila chrysaëtos); acvilă (1), aceră. ♦ (în mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul ori două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [Var.: (înv.) pájeră, pájoră s. f.] - Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.

DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus.

DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.

DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.

ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

EDILITÁTE s. f. 1. Îngrijire a edificiilor și a lucrărilor de interes public ale unui oraș; înzestrare a unui oraș cu astfel de edificii și de lucrări. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul, executarea și exploatarea lucrărilor de interes public, destinate să asigure un mediu salubru și un anumit grad de confort într-o localitate. – Din fr. édilité, lat. aedilitas, -atis.

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până na se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emanicipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă, etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva. într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngiiji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul ( sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață.Stăvilarul morii. [Pl. și; (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis).

PARALÉU, paralei, s. m. (Mai ales în corelație cu leu) Leu foarte mare și puternic; fig. ființă înzestrată cu puteri supranaturale. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură. ♦ (Depr.) Bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil. – Para1- + leu.

ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

PERSPICÁCE adj. invar. (Despre oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare, care este capabil să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității; ascuțit (la minte), ager; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care dovedește agerime, pătrundere, subtilitate, istețime, finețe spirituală; pătrunzător. – Din fr. perspicace.

FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitis, lat., it. poeta, fr. poète.

GENIÁL, -Ă, geniali, -e, adj. înzestrat cu geniu; de geniu, care dovedește genialitate. [Pr.: -ni-al] – Din fr. génial.

GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.

PREVĂZÚT, -Ă, prevăzuți, -te, adj. 1. Care este dedus din fapte, fenomene, date etc. precedente. 2. Care este prescris, specificat de o lege, de un regulament etc.Care este înzestrat cu cele necesare. – V. prevedea.

PREVEDEÁ, prevắd, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care precedă) evoluția evenimentelor viitoare; a avea intuiția celor ce urmează să se întâmple; a întrezări; a presimți. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, îndrumări etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a menționa. 3. Tranz. A echipa, a înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Înv. și reg.) A se vedea prin ceva; a se întrezări. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre1- + vedea (după fr. prévoir).

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

PROFETÉSĂ, profețesc, s. f. (Livr.) Femeie înzestrată cu darul de a proroci. – Din fr. prophétesse.

PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență. 2. (Despre însușiri morale, despre stări fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverențe etc.) Care se face înclinând foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprimă respect, considerație. 3. (Despre ochi, privire) Care exprimă, care sugerează însușiri morale deosebite, profunzime, sentimente adânci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adânc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esențial, radical. 6. (Despre ape, cavități, săpături, obiecte concave etc.) Al cărui fund este situat la o distanță (foarte) mare față de marginea de sus, de suprafață; adânc. – Din lat. profundus, fr. profond.

PROTEJÁT, -Ă, protejați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se bucură de protecția cuiva; ocrotit, apărat, păzit; favorizat. 2. (Despre sisteme tehnice, instalații etc.) înzestrat cu un sistem de protecție. – V. proteja.

PROVEDEÁ, provăd, vb. II. Tranz. (Înv.) A înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare; a prevedea. – Din it. provvedere.

PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic.Putere + suf. -nic.

NĂZDRĂVÁN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În basme; adesea substantivat) înzestrat cu puteri miraculoase; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdraván, -ă, năzdrávăn, -ă, nezdrávăn, -ă adj.] – Pref. ne- + zdravăn.

HIDROAVIÓN, hidroavioane, s. n. Avion înzestrat cu dispozitive de amerizare, care înlocuiesc trenul de aterizare și care îi permit să plutească pe apă. [Pr.: -dro-a-vi-on] – Din fr. hydroavion.

NEGUSTORÓS, -OÁSĂ, negustoroși, -oase, adj. (Rar) Priceput în afaceri (comerciale); p. ext. înzestrat cu simț practic. – Negustor + suf. -os.

NESIMȚITÓR, -OÁRE, nesimțitori, -oare, adj. 1. Căruia îi lipsește facultatea de a simți; care nu este înzestrat cu simțuri; p. ext. insensibil, nepăsător. ♦ Care nu mai simte, care se găsește în stare de nesimțire (1), de inconștiență; p. ext. mort. 2. Nesimțit2 (1). – Pref. ne- + simțitor.

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ♦ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.