ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
țuțuĭán m., pl. ĭenĭ (d. țuțuĭ, var. din țuguĭ, adică „om cu căcĭula țuguĭată saŭ moțată”. D. rom. saŭ mrom. cĭucĭulĭan, cĭocîrlan, vine ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, adică „moțat”. Cp. cu mrom. cĭucĭulă, pisc, și drom. cĭocoĭ). Cĭoban din regiunea Sibiuluĭ (CL. 1912, 123) saŭ Ardelean în general (ca moș Nichifor coțcaru al luĭ Creangă). Fig. Mold. Țopîrlan, om de un aspect rustic: ce țuțuĭan ! V. zaporojan și marangoz.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țuțuian m. cioban din Ardeal: Moș Nichifor țuțuianul CR. [După țuțuiul sau moțul ce-i cade pe frunte].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian]. – Țuțui + suf. -an.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)