ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
țúhăĭ și -ĭésc v. tr. (imit. după vre-o interj. *țu, ța, ho). Nord. Fam. Pun la muncă prea grea, port prea mult: soldațiĭ aŭ fost țuhăițĭ răŭ în războĭ, aĭ țuhăit răŭ haĭna asta.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țuhăì v. Mold. a maltrata: îi țuhăește mai rău decât pe vite CR. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fară rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)