ticuí, pers. 3 tícuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
țicuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiéște, imperf. 3 sg. țicuiá; conj. prez. 3 să țicuiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țicuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiéște, imperf. 3 sg. țicuiá; conj. prez. 3 să țicuiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)