șutău, șutăuri, s.n. (reg.) 1. trecere înclinată care face legătura între două nivele într-o mină; suitoare. 2. despărțitură în suitoare în formă de jgheab, prin care se transportă cărbunele sau minereul; locul unde se dă drumul minereului în jghiab.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
șutắu,-uri, s.n. – Uscător de poame: „De-i șede până la toamnă, / Usca-m-oi ca și o poamă; / Ca o poamă pe șutău, / Mândruluț, de dorul tău” (Bârlea 1924 II: 42). – Din magh. sűtõ „cuptor„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Forme flexionare:
șutau - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul șuta