ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a știrbitúră s. f., g.-d. art. știrbitúrii; pl. știrbitúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
știrbitură f. 1. ceva știrbit, gaură de dinte; 2. împuținare: plătesc întreg și fără nicio știrbitură; 3. fig. om știrb, femeie știrbă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)