ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a știrbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 să știrbeáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
știrbì v. 1. a rupe colțul: a știrbi un cuțit, un dinte; 2. a strica: s’a știrbit ceva din corabie; 3. fig. a tăia, a împuțina: zilele de lucru să nu le știrbească PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o bucățică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
știrbi - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul știrb
știrbi - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul știrb