ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Sculă în formă de daltă boantă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S. m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] – Ștemui + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘTEMUITÓR s. n. daltă cu vârful bont, folosită pentru ștemuire. (< ștemui + -tor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ștemuitór1 (persoană) (-mu-i-) s. m., pl. ștemuitóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ștemuitór2 (instrument) (-mu-i-) s. n., pl. ștemuitoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Instrument în formă de daltă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S. m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] – Ștemui + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)