SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sóldiu [diu pron. diu] s. m., art. sóldiul; pl. sóldii, art. sóldiii (-di-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
SÓLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în Țările Române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a șoldíŭ, -íe adj. (d. șold). Deșelat, spetit, cu șoldu stricat: ĭapă șoldie. De om saŭ de animal șoldit: mers șoldiŭ. Adv. A merge șoldiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șoldiu a. beteag de un picior, spetit (despre cai): iapă șoldie de piciorul drept.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)