SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
siliște V. siliște.
Sursa: Dicționaru limbii românești
síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea 'naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Siliște f. V. Seliște.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (în Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită siliște V. siliște.
Sursa: Dicționaru limbii românești
síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea 'naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Siliște f. V. Seliște.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (în Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită siliște V. siliște.
Sursa: Dicționaru limbii românești
síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea 'naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Siliște f. V. Seliște.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (în Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
șíliște (-ti), s. f. – 1. Vatra satului. – 2. Pustiu, loc pe care s-a aflat altădată o populație. – Var. seliște, săliște. Megl. seliști. Sl. (bg., sb., cr.) selište (Tiktin; Conev 60; Iordan, BL, VI, 39).Sursa: Dicționarul etimologic român