SABÁT, sabaturi, s. n. 1. Ziua de sâmbătă la mozaici și la unii sectanți creștini, reprezentând ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele evului mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sábat, sábate, s.n. (reg.) obicei, deprindere (a cuiva).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
SABÁT s.n. 1. Ultima zi a săptămânii în calendarul mozaic, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului; sâmbătă. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții. ♦ (Fig.) Gălăgie produsă de o adunare zgomotoasă. [Cf. fr. sabbat, lat. sabbatum, gr. sabbaton < ebr. sabbath – repaus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SABÁT s. n. 1. sâmbătă, ultima zi a săptămânii la mozaici și la unii sectanți creștini, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului. ◊ primul tratat din Talmud, referitor la aceste ceremonii. 2. adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții; ◊ (fig.) hărmălaie, zarvă. (< fr. sabbat, lat. sabbatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sabát s. m. – 1. Sîmbăta la evrei. – 2. Adunare de vrăjitoare. – 3. Zarvă, gălăgie. – Var. sabaș, șabăț. Fr. sabbat; var., direct din ebr. šabbāth, iud. germ. schabbes, de unde și pol. szabas, rus. šabáš „odihnă, repaus” (Vasmer, III, 368), it. sciabà (Battisti, V, 3393).Sursa: Dicționarul etimologic român 1) sábat n., pl. e (ung. szabat, construcțiune, formă). Nț. Fel, obiceĭ, deprindere, nărav (rev. I. Crg. 8, 220).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *sábat n., pl. e (lat. sábbatum, vgr. sábbaton, d. ebr. sâbbâth. V. sâmbătă). Ultima zĭ a săptămăniĭ jidăneștĭ, consacrată repausuluĭ. Adunare nocturnă de fărmăcători și fărmăcătoare care, după credința popoarelor creștineștĭ, era prezidată chear de dracu (fiind-că era impresiunea pe care le-o producea scîrbosu sabat). Fig. Hărmălaĭe grozavă, nuntă jidovească. V. țap.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!sabát s. n., pl. sabáturi Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sabat n. 1. ultima zi a săptămânei la Evrei, cea consacrată repaosului; 2. pretinsă adunare nocturnă a vrăjitoarelor: unde infernul sabatul adună BOL.; 3. fig. gălăgie mare, dezordine nespusă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Șabaț n. cel mai frumos oraș al Serbiei, pe Sava, cu un castel întărit: 16.000 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a