Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele învia:

ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a.Prez. ind. și: înviez] – În + viu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), și-a schimbat conjug., ca în Banat scriarescriere (Tiktin), cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s. f. (acțiunea de a învia).
Sursa: Dicționarul etimologic român

învià v. 1. a da vieață; 2. a se scula din morți: Hristos a înviat! [Lat. IN VIVERE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață după ce a murit. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a.Prez. ind. și: înviez] – În + viu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a.Prez. ind. și: înviez] – În + viu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), și-a schimbat conjug., ca în Banat scriarescriere (Tiktin), cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s. f. (acțiunea de a învia).
Sursa: Dicționarul etimologic român

învià v. 1. a da vieață; 2. a se scula din morți: Hristos a înviat! [Lat. IN VIVERE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață după ce a murit. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a.Prez. ind. și: înviez] – În + viu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)