ÎNSURÁT1 s. n. Faptul de a (se) însura; însurătoare. – V. însura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
însurat adj. și s. m. (d. însor 1). Căsătorit. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a saŭ de a te însura: la însuratu fiilor luĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
însurát s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită însurat a. căsătorit. ║ n. însurătoare. [V. însura].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNSURÁT1 s. n. Faptul de a (se) însura; însurătoare. – V. însura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
însurat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul însura