ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire. 1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a însumĭ, V. însu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
'însumi1 adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. 'însămi (eu, pe mine ~), g.-d. 'însemi (a fetei mele ~, mie ~)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 'însumi2 (înv.) pr. m.; f. 'însămi, g.-d. 'însemiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers.l pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)