ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A adăuga prin înșelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a încărcá (încárc, încărcát), vb. – 1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleși. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Pușcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s. n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc); încărcător, s. m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s. f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s. f. (rampă de încărcare). Cf. descărca.Sursa: Dicționarul etimologic român
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încărcà v. 1. a pune o sarcină: a încărca un cal; 2. a exagera: a încărca o socoteală; 3. a cita cu profuziune: a încărca o operă cu citate; 4. a pune praf și plumb într’o armă de foc: a încărca o pușcă. [Lat. CARRICARE, lit. a pune în car].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)