ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÎNCÂNTÁ vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ÎNCÂNTÁ vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încânt. / după fr. enchanter].
Sursa: Dicționar de neologisme
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încântà v. 1. a captiva cu fermece; 2. a transporta de admirațiune, de plăcere: taina ce mă ’ncântă AL. [Lat. INCANTARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)