ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a împuternicíre f. Acțiunea de a saŭ de a se împuternici.
Sursa: Dicționaru limbii românești
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită împuternicire f. acțiunea de a împuternici: 1. restabilire; 2. plenipotență, mandat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
împuternicire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul împuternici