Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele zonă:

ZÓNA s. f. (În sintagma) Zona Zoster = boală infecțioasă virotică localizată în ganglionii spinali și caracterizată prin dureri și prin erupții veziculare pe traiectul nervilor senzoriali. – Din fr. zona.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZÓNA s.f. (Med.) Sindrom caracterizat prin erupții de vezicule herpetice, localizate pe o singură parte a corpului și dispuse pe traiectul unui nerv. ◊ Zona zoster = boală infecțioasă caracterizată prin erupții pe traiectul nervilor senzoriali. [< fr. zona, cf. gr. zone – centură].
Sursa: Dicționar de neologisme


ZÓNA s. f. ~ zoster = boală infecțioasă virotică, localizată în ganglionii spinali și caracterizată prin dureri și erupții eritemato-veziculare pe traiectul nervilor senzoriali. (< fr. zona)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ZÓNA (În expr.) Zona Zoster = boală infecțioasă caracterizată prin erupții pe traiectul nervilor senzoriali. – Fr. zona (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZÓNA s. f. art. (în sintagma) Zona Zoster = boală infecțioasă virotică localizată în ganglionii spinali și caracterizată prin dureri și prin erupții veziculare pe traiectul nervilor senzoriali. – Din fr. zona.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZÓNĂ, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate în funcție de poli, de cercurile polare și de tropice și caracterizate printr-o climă specifică. Zonă temperată. Zonă ecuatorială. ♦ (Astron.) Fiecare dintre părțile cerului corespunzătoare celor cinci zone (1) ale Pământului. 2. Porțiune dintr-o întindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitată pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurări speciale, a unei destinații determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafața unei sfere cuprinsă între două paralele. 4. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZÓNĂ s.f. 1. Porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adâncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș, al unei comune. · (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. · Spațiu de operații militare; porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții. · Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care înregistrează un număr oarecare de cuvinte, destinate unei întrebuințări preferențiale. · (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. · Întindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. 3. Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Porțiune din suprafața unei sfere între două planuri paralele. 5. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ZÓNĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. ♦ Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Porțiune delimitată dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei împrejurări speciale. ♦ (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. ♦ Spațiu de operații militare; (av.) porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixează piloților pentru lucru în aer. ♦ Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. ♦ Întindere, extensiune a ceva. 3. Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două planuri paralele. 4. Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].
Sursa: Dicționar de neologisme

zónă s. f., g.-d. art. zónei; pl. zóne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZÓNĂ, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare și de tropice. Zonă temperată. Zonă ecuatorială. ♦ (Astron.) Fiecare dintre părțile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pământului. 2. Porțiune dintr-o întindere delimitată pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor împrejurări speciale. 3. Parte din suprafața unei sfere, cuprinsă între două planuri paralele. 4. Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*zónă f., pl. e (lat. zona, d. vgr. zóne, cingătoare). Geom. Secțiune cuprinsă între doŭă paralele ale uneĭ sfere. Geogr. Regiune cuprinsă între polĭ, cercurĭ polare și tropice: zona tóridă (între cele tropice), cele doŭă zone temperate (între cercurile polare și tropice) și cele doŭă zone glaciale (între polĭ și cercurile polare). Astr. Regiune a ceruluĭ. Spațiŭ de teren lung și îngust. Porțiune de teritoriŭ supusă unuĭ regim special.
Sursa: Dicționaru limbii românești

zonă f. 1. fiecare din cele 5 diviziuni mari ale pământului, coprinse între poli, cercurile polare și tropice, adică: zona toridă, două zone temperate și două zone glaciale; 2. spațiu de teren lung și îngust; 3. Geom. porțiunea suprafeței sferice coprinsă între două cercuri paralele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ZÓNĂ, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate în funcție de poli, de cercurile polare și de tropice și caracterizate printr-o climă specifică. Zonă temperată. Zonă ecuatorială. ♦ (Astron.) Fiecare dintre părțile cerului corespunzătoare celor cinci zone (1) ale Pământului. 2. Porțiune dintr-o întindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitată pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurări speciale, a unei destinații determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafața unei sfere cuprinsă între două paralele. 4. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)