Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele zeu:

ZEU1 interj. v. zău.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ZEU2, zei, s. m. Divinitate păgână; idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influență (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute de cei mari, de conducători. – Lat. deus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

zeu s. m., art. zéul; pl. zei, art. zéii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZEU2, zei, s. m. Divinitate păgână, idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam., ir.) Om cu putere (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători. – Lat. deus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZEU1 interj. v. zău.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

zeŭ m. (lat. dĕus. V. zăŭ, adiĭo, deific). Ps. S. ș. a. (Zeŭ și Zăŭ), Dumnezeŭ. Azĭ. Neol. Divinitate păgînească: Joĭe era zeu cel maĭ mare. Fig. Om superior: zeu poeziiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

zeu m. 1. (rar) Dumnezeu: Hristos, zeul credinței, ieșit-au din mormânt AL.; 2. divinitate păgână, idol (sens particular limbei moderne); 3. fig. om de o mare superioritate: zeul poeziei. [Lat. DEUS; vechiu românește indiferent dumnezău și zău (sens conservat și în exclamațiunea omonimă)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ZEU1 interj. v. zău.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZEU2, zei, s. m. Divinitate păgână; idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influență (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători. – Lat. deus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)