ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].
Sursa: Dicționar de neologisme
ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
zenít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *zenít n., pl. urĭ și e (fr. zénith, cuv. stricat de scriitoriĭ evuluĭ mediŭ d. ar. semt, cu art. al-semt, de unde vine azimut). Astr. Punctu în care verticala unuĭ loc ajunge sfera cerească. Fig. Apogeŭ, punctu cel maĭ înalt al gloriiĭ. V. nadir, azimut.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zenit n. 1. Astron. punctul cerului situat tocmai de asupra observatorului; 2. fig. punctul cel mai înalt la care se poate ajunge: zenitul gloriei; ca vulturul voit-am zenitul să-l pătrund AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu emisfera cerească superioară situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].
Sursa: Dicționar de neologisme
ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
zenít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *zenít n., pl. urĭ și e (fr. zénith, cuv. stricat de scriitoriĭ evuluĭ mediŭ d. ar. semt, cu art. al-semt, de unde vine azimut). Astr. Punctu în care verticala unuĭ loc ajunge sfera cerească. Fig. Apogeŭ, punctu cel maĭ înalt al gloriiĭ. V. nadir, azimut.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zenit n. 1. Astron. punctul cerului situat tocmai de asupra observatorului; 2. fig. punctul cel mai înalt la care se poate ajunge: zenitul gloriei; ca vulturul voit-am zenitul să-l pătrund AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu emisfera cerească superioară situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)