ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca și în zbănțui, zbengui, zbrehui2, etc.)Sursa: Dicționarul etimologic român
zburdá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúrdă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta neserios. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri, de ștrengării.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZBÚRDĂ s. f. Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZBÚRDĂ s.f., g.-d. art. zbúrdei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române
zbúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. zbúrdei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZBÚRDĂ s. f. Zburdare, joacă. – Postverbal al lui zburda.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ZBÚRDĂ s. f. (Reg.) Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)