Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele zbughi:

ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din zbughi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZBUGHÍ2, zbughésc, vb. IV. Tranz. ~ (din zbeg)
Sursa: Dicționarul etimologic român

zbughi1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

zbughí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbughésc, imperf. 3 sg. zbugheá; conj. prez. 3 să zbugheáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă. ◊ (La imper., cu valoare de interj.) Înjugă boii la car și zbughi-o, băiete! (ȘEZ.) – Din zbughi1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (în expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din zbughi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din zbughi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZBUGHÍ2, zbughésc, vb. IV. Tranz. ~ (din zbeg)
Sursa: Dicționarul etimologic român

zbughi1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

zbughí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbughésc, imperf. 3 sg. zbugheá; conj. prez. 3 să zbugheáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă. ◊ (La imper., cu valoare de interj.) Înjugă boii la car și zbughi-o, băiete! (ȘEZ.) – Din zbughi1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (în expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din zbughi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)