ZAHÁR s. n. v. zahăr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZAHAR- elem. v. zaharo-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ZAHÁR s. n. v. zahăr.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zahár (est) și záhăr (vest) n., pl. urĭ (ngr. záhari, rar zahári, ar. sukkar, sokkar, turc. šeker, pers. šakar, šakkar, d. scr. šárkarâ, pâli sakkharâ, de unde vgr. sákhar, sákharon, lat. sáccharum; it. zúcchero, fr. sucre, germ. zucker, ung. cukor, rut. cúkor; bg. zàhar. V. șichirgiŭ). O substanță albă, friabilă și dulce care se scoate din diverse plante, maĭ ales din trestia de zahăr și din sfeclă: cine n´a gustat amaru, nu știe ce e zaharu (prov.). Zahar de gheață (est), candel, zahăr cristalizat, translucid. (E bun contra tusiĭ. Copiiĭ îl mănîncă ca acadea). Zahár toz [!], zahăr granulat, în grăunâe micĭ aproape ca nisipu. – Patria zahăruluĭ de trestie e India (Bengalu). Prima știre autentică despre zahăr a fost adusă în Eŭropa la 327 în ainte [!] de Hristos de doĭ generalĭ aĭ luĭ Alexandru cel Mare, care povesteaŭ că în India se face mĭere fără de albine. Această „mĭere” era sucu trestiiĭ de zahăr. Acest suc s´a întrebuințat mult timp în stare lichidă, ca și mĭerea, și abea [!] în seculu [!] III-VI după Hristos s´a inventat și răspîndit metoda fabricăriĭ zahăruluĭ consistent. – Cultivarea trestiiĭ de zahăr și fabricarea zahăruluĭ s´a răspîndit maĭ întîĭ în China și insulele Sonde. În seculu V după Hristos zahăru se introduse și în Persia, de unde a trecut în Arabia (maĭ ales după cuceririle Arabuluĭ Omar, între 634-644). Apoĭ cultura trestiiĭ de zahăr se răspîndi în țările cucerite de Arabĭ, în Cipru, Sicilia, Spania. Rafinarea zahăruluĭ se perfecționase maĭ ales în Egipt, a căruĭ sistemă s´a menținut pînă pe la sfîrșitu secululuĭ XVIII. – În urma mariĭ mișcărĭ între Occident și Orient în seculu XI (crucĭate, comerciŭ), zahăru se introduse tot maĭ mult în Eŭropa. În Orient se consuma pe atuncĭ în mare cantitate ca zaharica. Venețieniĭ și Genovejiĭ înființară în Siria și Palestina plantațiunĭ de trestie și fabricĭ de zahăr. Italieniĭ îl duseră apoĭ în Germania și Austria. – Pin [!] evu mediŭ și începutu celuĭ modern zahăru era scump ca un medicament: cîteva sute de francĭ chilogramu ! În seculu [!] XIX, în timpu bloculuĭ continental, a început să se facă zahăr din sfeclă, care azĭ e pricipala plantă din care se scoate zahăru. Dar cel maĭ bun zahăr din lume e cel de trestie și anume din San Domingo, unde trestiiĭ, aduse din insula Madera, ĭ-a priit maĭ mult de cît [!] orĭ-unde. V. trestie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zahàr n. Mold. zahăr: o bucată de zahàr AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZAHÁR s. n. v. zahăr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZÁHĂR s. n. 1. Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază. ♦ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ♦ Loc. adj. De zahăr = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; (și în sintagma boală de zahăr) boală cauzată de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahár s. n.] – Din ngr. záhari. Cf. bg. zahar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
záhăr (-ruri), s. n. – Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată. – Var. Mold. zahar, Trans. zăhar. Mr. záhare. Ngr. ζάχαρι (Murnu 60; Densusianu, Rom., XXXIII, 288), din gr. σάϰχαρον ‹ ind. sakkhara, arab. as-sukkar (Cihac, II, 712), sl. zacharŭ (cf. Vasmer, Gr., 148) și în toate idiomurile europene. – Der. zăhărică (var. zaharică), s. f. (plante, Myricaria germanica, Lycium vulgare); zăhăret, s. n. (dulciuri, bomboane); zaharica, s. f. (dulce, bomboană, dulceață), din ngr. ζαχαριϰὰ (Gáldi 256); zaharisi (var. zăhări, zăhăra), vb. (a îndulci, a glasa; refl., a se cristaliza zahărul dintr-o marmeladă sau dintr-un lichior; a se ramoli), din ngr. ζαχαρώνω, viitor ζαχαρόσω (Tiktin; Candrea) sau ζαχαριάζω (Gáldi 265); zaharniță, s. f. (vas în care se ține zahărul); zăhăros, adj. (bogatîn zahăr, cu zahăr); zaharină (var. saharină), s. f., din fr. saccharine; zaharoză (var. saharoză), s. f., din fr. saccharosa.Sursa: Dicționarul etimologic român záhăr s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
zahăr s. n. sg. (tox.) cub de zahăr îmbibat cu o doză lichidă de LSD-25.Sursa: Dicționar de argou al limbii române ZÁHĂR s. n. 1. Substanță albă, cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază; zaharoză. ◊ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De zahăr = foarte bun, gentil, serviabil. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; boală cauzată de acest exces. [Var.: (reg.) zahár s. n.] – Ngr. zahari.Sursa: Dicționarul limbii române moderne záhăr, V. zahar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zahăr n. substanță albă, friabilă, dulce la gust, ce se scoate din trestia de zahăr și din sfecle. [Lat. SACCHARUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZÁHĂR s. n. 1. Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază. ◊ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ◊ Loc. adj. De zahăr = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; (și în sintagma boală de zahăr) boală cauzată de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahár s. n.] – Din ngr. záhari. Cf. bg. zahar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ZĂHÁR s. n. (Trans., Var.) Zahăr.Sursa: Dicționarul etimologic român