ZABLÁU s.m. (Var.) Zăblău2.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
1) zablắŭ m. (cp. cu ung. zabló, mîncăcĭos, d. zabálni, a mînca mult. Cp. și cu zaplan, ca bădărăŭ și bădăran). Mold. Zaplan. Zăvod. – Și ză-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) zablắŭ n., pl. ăĭe (cp. cu ung. zabló, troacă, copaĭe). Munt. Cergă, pătură, țol: un zablăŭ vărgat (Od.). Polog, prelată, mușama de acoperit grînele saŭ altă marfă (CL. 1910, 29, și 1911, 583). Dos. (zăblăŭ). Pînză de sac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zabáló.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂBLẮU1, zăblắi, s.m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mâncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Câine mare, zăvod2. Când au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P.223. – Variantă: zablău s.m.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
zăblắu (-ắi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.Sursa: Dicționarul etimologic român
zăblắu (-aíe), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.Sursa: Dicționarul etimologic român zăblắu1 (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblắul; pl. zăblắi, art. zăblắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
zăblắu2 (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblắul; (pături) pl. zăbláie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare, zăvod. – Magh. zabáló.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zăblắŭ, V. zablăŭ 1 și 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zăblău n. 1. țol de cânepă de vânturat grâne: întinde zăblaiele și bate-le cu maiele POP.; 2. cergă de cal: un zăblău vărgat OD. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zábaló.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zabáló.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂBLẮU1, zăblắi, s.m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mâncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Câine mare, zăvod2. Când au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P.223. – Variantă: zablău s.m.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
zăblắu (-ắi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.Sursa: Dicționarul etimologic român zăblắu (-aíe), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.Sursa: Dicționarul etimologic român
zăblắu1 (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblắul; pl. zăblắi, art. zăblắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
zăblắu2 (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblắul; (pături) pl. zăbláie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare, zăvod. – Magh. zabáló.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zăblắŭ, V. zablăŭ 1 și 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zăblău n. 1. țol de cânepă de vânturat grâne: întinde zăblaiele și bate-le cu maiele POP.; 2. cergă de cal: un zăblău vărgat OD. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zábaló.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zabáló.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂBLẮU1, zăblắi, s.m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mâncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Câine mare, zăvod2. Când au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P.223. – Variantă: zablău s.m.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
zăblắu (-ắi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.Sursa: Dicționarul etimologic român zăblắu (-aíe), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.Sursa: Dicționarul etimologic român zăblắu1 (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblắul; pl. zăblắi, art. zăblắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
zăblắu2 (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblắul; (pături) pl. zăbláie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare, zăvod. – Magh. zabáló.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zăblắŭ, V. zablăŭ 1 și 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zăblău n. 1. țol de cânepă de vânturat grâne: întinde zăblaiele și bate-le cu maiele POP.; 2. cergă de cal: un zăblău vărgat OD. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zábaló.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)