ZABÉT s. m. (Turcism înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Din tc. zabit.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a zabét (înv.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZABÉT s. m. (Turcism înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Tc. zabit.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zabét și (maĭ vechĭ) -ít m. (turc. ar. zabit, șef, d. zabt, stăpînire; ngr. zabitis, sîrb. zabit. V. zapciŭ, zăpsesc). Vechĭ. Guvernator, șef. Suprefect [!], pretor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zabet m. od. guvernator: o să te dau pe mâna zabetului FIL. [Turc. ZABIT, administrator, guvernator].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZABÉT s. m. (înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Din tc. zabit.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)