VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Materialism vulgar. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VULGÁR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a cărui bază este numărul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limbă) Vorbit de popor; popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 3. Lipsit de bază științifică; neștiințific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința de natură materială. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosită mai ales în epoca medievală și medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].
Sursa: Dicționar de neologisme
VULGÁR, -Ă I. adj. 1. cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~ă = limba latină populară. 4. lipsit de bază științifică; neștiințific. ♦ materialism ~ = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința ca fiind de natură materială. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievală și medie. (< fr. vulgaire, lat. vulgaris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
vulgár adj. m., pl. vulgári; f. vulgáră, pl. vulgáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *vulgár, -ă adj. (lat. vulgaris). De vulg, trivial, comun, ordinar: maniere, vorbe vulgare. Comun, ordinar, nedistins, necĭoplit, ignobil: o față cu trăsăturĭ vulgare. Adv. În mod vulgar. V. popular.
Sursa: Dicționaru limbii românești
vulgar a. 1. comun, primit în genere; 2. trivial, josnic: om vulgar; 3. ce ține de vulg: vorba-i trezia furia vulgară EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină târzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; latina populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)