Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele vulcan:

VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



VULCÁN s.m. Ridicătură muntoasă de formă conică, având o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă etc. ♦ (Fig.) Loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. [< lat. vulcanus < Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it. vulcano, fr. volcan].
Sursa: Dicționar de neologisme

VULCÁN s. m. 1. ridicătură de formă conică, cu o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă. 2. (fig.) loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). (< it. vulcano, germ. Vulkan)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

Vulcan = Vulcanus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

vulcán s. m., pl. vulcáni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*vulcán m. (fr. volcan, d. it. volcano, vulcan, care vine d. lat. Vulcanus, zeu foculuĭ [care locuĭa în vulcanu Etna și fabrica fulgerele luĭ Joĭe]). Munte care scoate abur, fum și foc și revarsă lavă pin [!] crater: Etna, Vezuviu și Strómboli îs ceĭ treĭ vulcanĭ [!] aĭ Italiiĭ. Fig. Om energic și impetuos. Stare de lucrurĭ care nu se poate liniști decît pintr´o [!] izbucnire periculoasă. – Vulcaniĭ cauzează de multe orĭ cutremure. La 79 după Hristos, o teribilă erupțiune a Vezuviuluĭ dărămă [!] în parte și acoperi cu cenușă și lavă orășelele Pompeji, Herculanum și Stabiae, lîngă Neapole. În zilele noastre, cele maĭ celebre îs erupțiunile vulcanuluĭ Krakatoa (1883), care distruse o parte din insula cu acelașĭ nume, în Oceania, și a vulcanuluĭ Pelée (din Martinica), cade a ucis 35.000 de oamenĭ (1902). Sînt și vulcanĭ care aruncă apă clocotită (geyserĭ), noroĭ, pucĭoasă, aer cald și gazurĭ [!] inflamabile.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vulcan m. 1. munte cu o deschizătură (crater) în vârf pe unde ies gazuri, cenușă, pietre și materii în fuziune (lavă): Vezuviul și Etna sunt vulcani; 2. fig. imaginațiune vie, arzătoare, impetuoasă; 3. pericol amenințător dar ascuns.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Vulcan m. Mit. zeul focului și al artelor metalurgice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Vulcan (Samuil) m. episcop din Oradia-Mare, bărbat meritos pentru cultura Românilor ardeleni (1758-1830).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Vulcan m. 1. plaiu in jud. Gorjiu înalt de 1624 m.: 2. trecătoare numită și Lainici. [Din slav. VLŬKŬ, lup].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (în sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VULCÁN s.m. Ridicătură muntoasă de formă conică, având o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă etc. ♦ (Fig.) Loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. [< lat. vulcanus < Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it. vulcano, fr. volcan].
Sursa: Dicționar de neologisme

VULCÁN s. m. 1. ridicătură de formă conică, cu o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă. 2. (fig.) loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). (< it. vulcano, germ. Vulkan)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

Vulcan = Vulcanus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

vulcán s. m., pl. vulcáni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*vulcán m. (fr. volcan, d. it. volcano, vulcan, care vine d. lat. Vulcanus, zeu foculuĭ [care locuĭa în vulcanu Etna și fabrica fulgerele luĭ Joĭe]). Munte care scoate abur, fum și foc și revarsă lavă pin [!] crater: Etna, Vezuviu și Strómboli îs ceĭ treĭ vulcanĭ [!] aĭ Italiiĭ. Fig. Om energic și impetuos. Stare de lucrurĭ care nu se poate liniști decît pintr´o [!] izbucnire periculoasă. – Vulcaniĭ cauzează de multe orĭ cutremure. La 79 după Hristos, o teribilă erupțiune a Vezuviuluĭ dărămă [!] în parte și acoperi cu cenușă și lavă orășelele Pompeji, Herculanum și Stabiae, lîngă Neapole. În zilele noastre, cele maĭ celebre îs erupțiunile vulcanuluĭ Krakatoa (1883), care distruse o parte din insula cu acelașĭ nume, în Oceania, și a vulcanuluĭ Pelée (din Martinica), cade a ucis 35.000 de oamenĭ (1902). Sînt și vulcanĭ care aruncă apă clocotită (geyserĭ), noroĭ, pucĭoasă, aer cald și gazurĭ [!] inflamabile.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vulcan m. 1. munte cu o deschizătură (crater) în vârf pe unde ies gazuri, cenușă, pietre și materii în fuziune (lavă): Vezuviul și Etna sunt vulcani; 2. fig. imaginațiune vie, arzătoare, impetuoasă; 3. pericol amenințător dar ascuns.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Vulcan m. Mit. zeul focului și al artelor metalurgice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Vulcan (Samuil) m. episcop din Oradia-Mare, bărbat meritos pentru cultura Românilor ardeleni (1758-1830).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Vulcan m. 1. plaiu in jud. Gorjiu înalt de 1624 m.: 2. trecătoare numită și Lainici. [Din slav. VLŬKŬ, lup].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (în sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)