Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele vreme:

VRÉME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie.Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea meseiLoc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

vréme (-mi), s. f. – Timp. – Var. pl. vremuri. Megl. vreami. Sl. vrĕmę (Cihac, II, 466; Conev 36), cf. bg. vreme, sb. vreme, rus. vremja.Der. vremelnic, adj. (tranzitoriu, provizoriu, efemer), din sl. vrĕmenĭnŭ; vremelnicesc, adj. (temporal), înv.; vremelnicește, adv. (în mod provizoriu), înv.; vremui, vb. (a face vreme urîtă); avreme, adv. (efemer), sec. XVI, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român


VRÉME, (4, 5) vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie.Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei.Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat.Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. 5. (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

vréme s. f., g.-d. art. vrémii; (perioade, ocazii) pl. vrémuri/vremi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

vréme f.. pl. vremĭ și vremurĭ (bg. vreme, d. vsl. vrĭemen; rus. vrémĕa). Timp: în (saŭ pe) vremea Romanilor, în vremea de azĭ. Răgaz: n´am vreme. Prilej: Starea atmosfereĭ: vreme frumoasă. Înrăirea atmosfereĭ spre ĭarnă: pisica, porcu face a vreme. Devreme, timpuriŭ, nu tîrziŭ a te scula devreme. Din vreme, din timp: adă-țĭ lemne din vreme, că vine ĭarna. La vreme, la timpu cuvenit; toate lucrurile la vreme (la vremea lor). Pe vreme de, pe timp de: pe vreme de ĭarnă. De vreme ce, (vechĭ și de vreme că), de oare ce, fiind-că. În vreme ce, pe cînd: cărbunele e negru, în vreme ce varu e alb. Pe vremurĭ (vest), odinioară: ce era acest om pe vremuri !
Sursa: Dicționaru limbii românești

vreme f. 1. timp: toate sunt la vremea lor; vremea d’apoi, sfârșitul lumii; 2. anotimp: vreme de iarnă; 3. starea atmosferei: vreme frumoasă, urîtă; de vreme, de dimineață, de timpuriu. [Slav. VRIEMĒ]. V. devremece.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VRÉME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie.Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea meseiLoc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

vréme (-mi), s. f. – Timp. – Var. pl. vremuri. Megl. vreami. Sl. vrĕmę (Cihac, II, 466; Conev 36), cf. bg. vreme, sb. vreme, rus. vremja.Der. vremelnic, adj. (tranzitoriu, provizoriu, efemer), din sl. vrĕmenĭnŭ; vremelnicesc, adj. (temporal), înv.; vremelnicește, adv. (în mod provizoriu), înv.; vremui, vb. (a face vreme urîtă); avreme, adv. (efemer), sec. XVI, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

VRÉME, (4, 5) vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie.Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei.Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat.Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. 5. (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

vréme s. f., g.-d. art. vrémii; (perioade, ocazii) pl. vrémuri/vremi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

vréme f.. pl. vremĭ și vremurĭ (bg. vreme, d. vsl. vrĭemen; rus. vrémĕa). Timp: în (saŭ pe) vremea Romanilor, în vremea de azĭ. Răgaz: n´am vreme. Prilej: Starea atmosfereĭ: vreme frumoasă. Înrăirea atmosfereĭ spre ĭarnă: pisica, porcu face a vreme. Devreme, timpuriŭ, nu tîrziŭ a te scula devreme. Din vreme, din timp: adă-țĭ lemne din vreme, că vine ĭarna. La vreme, la timpu cuvenit; toate lucrurile la vreme (la vremea lor). Pe vreme de, pe timp de: pe vreme de ĭarnă. De vreme ce, (vechĭ și de vreme că), de oare ce, fiind-că. În vreme ce, pe cînd: cărbunele e negru, în vreme ce varu e alb. Pe vremurĭ (vest), odinioară: ce era acest om pe vremuri !
Sursa: Dicționaru limbii românești

vreme f. 1. timp: toate sunt la vremea lor; vremea d’apoi, sfârșitul lumii; 2. anotimp: vreme de iarnă; 3. starea atmosferei: vreme frumoasă, urîtă; de vreme, de dimineață, de timpuriu. [Slav. VRIEMĒ]. V. devremece.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a