Am găsit 3 definiții pentru cuvantul/cuvintele vre:

vre- – Particulă care indică ideea de nedeterminare. Se folosește numai în compuse: vreun, oarecare; vreodată, cîndva; vreo sută, cam o sută; vreo doi, circa doi. Uzul cu art. indef o (vre o sută) s-a extins la cazuri în care în mod normal nu se articulează: vreo doi, vreo cîțiva.Mr. vir(n)ă, vîrnu „oarecare”, megl. vrin. Lat. vere (unus) (Salvioni, ZRPh., XXII, 479; Tiktin; REW 9224), cf. it. veruno. Der. din lat. vel unus (Capidan 331), este incertă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

vre- (var. din verĭ-), particulă care arată aproximațiunea numerică saŭ temporală: vre-o zece oamenĭ, dă-mĭ vre-un franc doĭ dacă aĭ, vre-odată. – Vre-o se pronunță, într´o singură silabă (adică cu e scurt), vre-un se pronunță în doŭă silabe. Moldoveniĭ, fiind-că zic on îld. un, zic și vre-on într´o singură silabă. Din vre-o, vre-un în limba familiară în Mold. și Munt. s´a făcut v´o, v´un, precum: v´o unu, v´o una, v´o doŭă, v´o zece, v´o sută, v´odată, v´un franc (în Mold. și v´on franc). În Mold. nord. îld. v´o se zice și h´o ĭar în Munt. vest și Olt. f´o și f´un.
Sursa: Dicționaru limbii românești


vre, particulă, exprimă ceva nedeterminat sau o aproximațiune numerică ori temporală; vr’o dată, vr’o sută, vreun. [Și veri (macedo-rom. văr) = lat. VEL(IS)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a