Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele vornicel:

VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


vornicél m., pl. (dim. d. vornic). Vechĭ. Pl. Soldațĭ de supt [!] comanda mareluĭ vornic. Maĭ pe urmă, ales al opștiĭ [!] satuluĭ (primar, consilier). Azĭ, colăcer, cavaler de onoare la nunțile țărăneștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vornicel m. pl. ostași de sub comanda marelui Vornic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

vornicel m. (la țară) cel ce poftește oaspeții la nuntă: vornicel e un grierel EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)