Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele voluntar:

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



VOLUNTÁR, -Ă adj. 1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit. 2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațânat, îndărătnic. // s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesară). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].
Sursa: Dicționar de neologisme

VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; adj. f., s. f. voluntáră, pl. voluntáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte [!] de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)