VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
volnicíe f. (d. volnic). Vechĭ. Starea omuluĭ volnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
volnicie f. 1. voie liberă; 2. autorizație: știa să facă pitace, volnicii FIL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)