Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele voce:

VÓCE, voci, s. f. 1. Facultate specifică omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi răstit. 2. Însușire, aptitudine pe care o au unele persoane de a cânta frumos din gură. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ◊ Voce caldă = voce în care predomină componentele de frecvență joasă, accentuate natural sau artificial. Voce metalică = voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvență înaltă. Voce profesională = voce care corespunde unor exigențe înalte, specifică cântăreților, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire dată vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetică = voce produsă prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodică încredințată fiecărui instrument dintr-o compoziție. – Din lat. vox, vocis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



vóce (-ci), s. f. – Glas. – Mr. boațe. Lat. vocem (sec. XIX), cf. REW 9459. Este dubletul lui boace, v. boci. – De. (din fr.) vocabular, s. n.; vocal, adj.; vocală, s. f.; vocalic, adj.; vocalism, s. n.; vocaliza, vb.; vocativ, s. n.; vocați(un)e, s. f.; vocifera, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român

vóce s. f., art. vócea, g.-d. art. vócii; pl. voci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*vóce f. (lat. vox, vócis. V. bocesc). Glas, sunetu vorbelor omuluĭ și a strigătuluĭ animalelor: o voce de copil. Fel de voce din punct de vedere muzical: voce de tenor. Apel, îndemn, sfat: vocea rațiuniĭ, vocea sîngeluĭ. Formă (la verb): vocea activă (maĭ des formă). – Vocile omeneștĭ se împart în bărbăteștĭ (tenor și bas) și femeĭeștĭ orĭ copilăreștĭ (sopran și contralto). Sopranu și tenoru, contralto și basu formează cŭartetu vocal. Baritonu, tenoru ușor și sopranu mediŭ îs vocĭ mixte. Afară de rare excepțiunĭ, fie-care din aceste felurĭ de vocĭ cuprinde 13-14 note.
Sursa: Dicționaru limbii românești

voce f. 1. glas, sunet ce iese din gura omului și din a unor animale; 2. voce modificată prin cântare: voce de tenor; 3. apel, cuvânt, sfat: ascultați vocea rațiunii; 4. Gram. formă verbală după cum acțiunea e făcută sau suferită de subiect: vocea activă, pasivă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VÓCE, voci, s. f. 1. Facultate specifică omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi răstit. 2. Însușire a cuiva de a cânta frumos din gură. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ◊ Voce caldă = voce în care predomină componentele de frecvență joasă, accentuate natural sau artificial. Voce metalică = voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvență înaltă. Voce profesională = voce care corespunde unor exigențe înalte, specifică cântăreților, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire dată vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetică = voce produsă prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodică încredințată fiecărui instrument dintr-o compoziție. – Din lat. vox, vocis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)