VÍȚIU s. n. v. viciu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a *víțiŭ n. (lat. vitium, fr. vice. V. învăț). Defect, imperfecțiune (fizică saŭ morală): vițiŭ de conformațiune, de stil, de auz. Stricăcĭune morală (beție, furt, desfrîŭ): a reprima vițiu (V. virtute). Jur. Defect, lipsă, greșală [!]: vițiŭ de formă la un act. – Și viciŭ (cp. cu serviciŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
vițiu n. 1. defect grav, imperfecțiune fizică sau morală: vițiu de conformațiune; 2. dispozițiune obișnuită spre rău: a combate vițiul; 3. desfrânare: a avea oroare de vițiu; 4. Jur. lipsă: vițiuri de formă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÍȚIU s. n. v. viciu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)