VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a viroágă s. f., g.-d. art. viroágei; pl. viroágeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
viroágă (oa dift.) f., pl. e (var. din iroagă, ĭerugă, ca văĭoagă față de văĭugă, saŭ d. vsl. virŭ, clocotire [bg. sîrb. vir, bulboană], d. vrĭeti, a ferbe [!], și decĭ înrudit cu rom. vir, iz-vor și var). Dun. Gîrlă provizorie. Est. Loc mocirlos. – În Olt. iroagă și (ArhO. 1928, 158) iroavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
viroagă f. mocirlă. [Tras din slav. VIRŬ, vârtej de apă, pescuină].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)