VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VIOLENTÁ vb. I. tr. A săvârși un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].
Sursa: Dicționar de neologisme
VIOLENTÁ vb. tr. a săvârși un act de violență; a constrânge, a sili. (< fr. violenter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită violentà v. a constrânge, a silui.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
VIOLÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -țe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].
Sursa: Dicționar de neologisme
VIOLÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale. ♦ teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *violénță f., pl. e (lat. violentia). Caracteru de a fi violent: e bine să-țĭ poțĭ stăpîni violența. Faptă violentă, silă: cu bețivu a trebuit să recurgem la violență ca să-l dăm afară. Loc. adv. Vîntu bătea cu violență, a proceda cu violență.
Sursa: Dicționaru limbii românești
violență f. 1. caracterul celor violente; 2. torță de care se uzează în contra dreptului comun, în contra legilor, în contra libertății publice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
violenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul violent
violentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul violent