VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a víntre s. f. – 1. Burtă, stomac. – 2. Diaree. Lat. ventrem (Pușcariu 1899; REW 9205), cf. vegl. viantro, it., prov., fr., cat., port. ventre, sp. vientre. Puțin folosit în literatură, deși are circulație aproape generală în limba populară (ALR, I, 43). – Der. vintriș, adj. (oblic); suvintri, vb. (a tunde lîna oilor de pe burtă); ventrilică, s. f. (ventricea, Veronica officinalis, V. Tournefortii), cf. vrătilică.Sursa: Dicționarul etimologic român
víntre2 (măruntaie) (pop.) s. f. pl.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită víntre1 (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită víntre, s.f. – Pântece, abdomen, burtă: „I s-o năpustit boala în vintre” (Papahagi 1925; Șieu). – Lat. venter, -ris „pântece, stomac„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
víntre și (vechĭ) véntre f. (lat. vĕnter, vĕntris, pîntece; it. pv. fr. cat. pg. ventre, sp. vientre. V. ventricul). Vechĭ. Pîntece. Azĭ. Rar. Partea de jos a pînteceluĭ (între stinghiĭ). Diareĭe, treapăd. – În L. V. și n., pl. tot așa (ca nume): vintrele nostru, vintrele mele. – Și vîntre (Barac). V. ie 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
vintre f. vârșie. [V. vântrelă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
vintre f. pl. partea corpului între pântece și coapsă: durere de vintre, disenterie. [Lat. VENTREM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) vî́ntre, V. vintre.
Sursa: Dicționaru limbii românești