Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele vin, este, adjectiv:

ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ADJECTÍV s.n. (Gram.) Clasă morfologică flexibilă care determină un substantiv și denumește o însușire sau însoțește un substantiv. [< lat. adiectivum, cf. fr. adjectif].
Sursa: Dicționar de neologisme

ADJECTÍV s. n. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire. (< lat. adiectivum, fr. adjectif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe, însoțind și determinând substantivul care exprimă numele acelui obiect sau al acelei ființe. – Fr. adjectif (lat. lit. adjectivum).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*adjectív n., pl. e (lat. adjectivus, care se adaugă). Gram. Cuvînt adăugat unuĭ substantiv ca să-l califice saŭ să-l determine. Adj. Formă adjectivă saŭ adjectivală. – Fals adĭectiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești

adjectív s. n., pl. adjectíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

adjectiv n. vorbă adaosă la un substantiv spre a-l califica sau determina.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ADJECTÍV, adjective, s. n. (Și în e x p r. adjectiv calificativ) Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe, însoțind și determinînd substantivul care exprimă numele acelui obiect sau al acelei ființe. ◊ Adjectiv determinativ v. determinativ. Adjectiv demonstrativ v. demonstrativ.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

éste și ĭáste, pronunțat azĭ ĭéste (lat. est), pers. III sing. a indicativuluĭ prezent d. verbu a fi. Se întrebuințează numaĭ cînd e accentuat și după maĭ: Este pîne [!]? Este. Nu maĭ este.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ESTE (D’ESTE), familie princiară italiană. A domnit la Ferrara (sec. 13-16), Modena și Reggio (sec. 13-18). Important rol politic și cultural.
Sursa: Dicționar enciclopedic

éste v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

VIN, vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau, p. gener. prin fermentarea mustului altor fructe. – Din lat. vinum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

vin (-nuri), s. n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. – Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356); cf. it., sp. vino, prov., cat. vi, fr. vin, port. vinho.Der. vinărici, s. m. (podgorean, viticultor; s. n., impozit pe vin); vinăricer, s. m. (cel care strîngea impozitul pe vin); vinărit, s. n. (impozit pe vin); vinărie, s. f. (bodegă); vinariță, s. f. (plantă, Asperula odorata); vinaț, s. n. (vin), probabil din lat. vῑnācĕus (REW 9337); vinicer (var. vinițel), s. n. (septembrie), probabil der. interior (după Tiktin și Candrea, din sl. vinicije „vie”); vinimeriu, s. m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea, Dacor., III, 739, îl deriva din lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul); vinars, s. n. (Trans., țuică), comp. ca germ. Branntwein; vinărsar, s. m. (producător de țuică); vinărsărie, s. f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din rom. provine bg. vinerič (Capidan, Raporturile, 224).
Sursa: Dicționarul etimologic român

VIN bobiță, boharcă, bolearcă, buleoarcă, căpșunică, ceai, corăbioară, flanelă, mol, molan, molete, șpriț, șprițache, șprițan, șprițeanu, șprițescu, șprițuleanu, tulburel, vinuleanu.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) vin n., pl. urĭ (lat. vinum, rudă cu vgr. oînos; it. sp. vino, pv. cat. vi, fr. vin, pg vinho. D. lat. vine germ. wein și vsl. vino). O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcînd-o (saŭ și din alte fructe) și care se numește maĭ întîĭ must, ĭar după fermentare vin: vin alb, vin roș (vin negru, adică „roș închis”). Medicament cu vin: vin de chinchină. Fig. A-țĭ turna apă în vin, a te modera, a nu maĭ fi așa de pornit.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) vin și viŭ, venit, a veni v. intr. (lat. vĕnire, it. venire, pv. fr. cat. sp. venir, pg. vir.Vin și viŭ, viĭ, vine, venim, venițĭ, vin; să vin și să viŭ, să viĭ, să vie și să vină; viind și venind. Întocmaĭ ca pun, puĭ și țin, țiŭ. – V. con-, de-, pre-, pro- și re-vin și inventez). Mă transport, mă duc acolo unde e cel ce vorbește orĭ îĭ vorbesc eŭ saŭ acolo unde e lucru saŭ persoana despre care se vorbește: a venit acasă, îl aștept să vie, va veni și el acolo, va veni la ospăț. Sosesc: poșta, trenu a sosit. Supravin, apuc: ĭ-a venit leșin de rîs. Ajung, mă rîdic [!]: apa-ĭ venea pînă la gît. Mă deriv: Român vine din (saŭ de la) latinu Romanus. Mă aflu, sînt, îs situat, am locu: nu știŭ unde vine acel sat, știŭ cum vin bucățile la mașina asta. A veni după, a urma: eŭ vin după tine. A-țĭ veni bine, 1. a te bucura: nu ĭ-a venit bine cînd l-am mustrat, 2. a ți se potrivi, a te prinde, a-țĭ sta bine: haĭna îĭ vine bine. A-țĭ veni răŭ, 1. a ți se face răŭ, a te îmbolnăvi, 2. a nu ți se potrivi: haĭna îĭ vine răŭ. Bine aĭ venit, fiĭ bun venit, expresiune pin [!] care-ĭ arățĭ cuĭva că te bucurĭ de venirea luĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vin n. 1. lichid alcoolic obținut prin fermentarea mustului din struguri: vin alb, vin negru; 2. orice preparațiune farmaceutică tăcută cu vin și cu alte substanțe: vin de chinină; 3. orice licher fermentat și spirtos tras din vegetale: vin de palmier. [Lat. VINUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

adjectiv - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul adjectiv

adjectiv - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul adjectiv

este - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi

vin - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul veni

vin - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul veni

vin - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul veni

vin - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul veni

vin - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul vin

vin - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul vin

Este - Formă unică - pentru cuvantul Este