VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a vídmă (-me), s. f. – Fantasmă, nălucă, stafie. Sb., rut. vidima „vrăjitoare”, pol. widma „nălucă” (Tiktin; Candrea). În Mold. Cf. iasmă „nălucă”, care ar putea fi foarte bine același cuvînt, cu pierderea inițialei ca în (v)iroagă.Sursa: Dicționarul etimologic român
vídmă (reg.) s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídmeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită vídmă f., pl. e (rut. vidmo, stahie [!], vedenie, nălucă; pol. widma, wiedma, vrăjitoare, stahie; vsl. vĭedĭma, d. vidĭeti, a vedea. V. vedenie). Est. Fam. Nălucă, vedenie: nălucirĭ și vidme (Con. 281). Fărmăcătoare [!], vrăjitoare (Cr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
vidmă f. Mold. vrăjitoare: ce vidmă de fată e aceea ? CR. [Pol. widma, vrăjitoare, vedenie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid’ma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)