VIBRÁȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu frecvență relativ înaltă; oscilație. 2. Vibrare (2). 3. Fig. Emoție puternică, înfiorare, freamăt. [Var.: vibrațiúne s. f.] – Din fr. vibration, lat. vibratio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VIBRÁȚIE s.f. 1. (Fiz.) Mișcare periodică a unui corp față de o poziție de echilibru; oscilație. ♦ Sunet prelung care ia naștere la lovirea puternică a unui metal. 2. Vibrare. ♦ (Fig.) Emoție puternică. [Gen. -iei, var. vibrațiune s.f. / cf. fr. vibration, lat. vibratio].
Sursa: Dicționar de neologisme
VIBRÁȚIE s. f. 1. (fiz.) mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic de o parte și de alta a unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. 2. (fig.) emoție puternică. (< fr. vibration, lat. vibratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
vibrație, vibrații s. f. (tox.) stare resimțită de toxicomanul aflat sub influența drogurilor și comunicată celor din jur.Sursa: Dicționar de argou al limbii române vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită VIBRÁȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu frecvență relativ înaltă; oscilație. 2. Vibrare (2). 3. Fig. Emoție puternică, înfiorare, freamăt. [Var.: vibrațiúne s. f.] – Din fr. vibration, lat. vibratio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)