VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
veríc, -ă s. (dim. d. văr). Vest. Epitet prietenos cuĭ-va.
Sursa: Dicționaru limbii românești
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)