Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele venin:

VENÍN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



venín (-nuri), s. n. – Substanță toxică, otravă. – Mr., megl. virin „pedeapsă, chin”, istr. verir. Lat. vĕnēnum (Pușcariu 1872; REW 9195), cf. it. veleno, v. fr. velin, cat. veri, sp. veneno, beleño, alb. vërer (Philippide, II, 657). – Der. (în)venina, vb. (a se otrăvi, a se intoxica; a infecta); veninat, adj. (otrăvitor); veninariță, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis); veninos, adj. (toxic; ticălos).
Sursa: Dicționarul etimologic român

venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

venín și (Maram.) verín n., pl. urĭ (lat. vĕnênum, it. veléno, vechĭ venéno; pv. vene, veri, fr. venin, cat. veri, sp. veneno, vechĭ venino). Otravă: veninu șerpilor. Fig. Ură, răutate: veninu calomniiĭ. Fĭere, amăreală din stomah [!]: a vărsa venin. Fig. Mare supărare, necaz: îșĭ făcea venin de moarte, îșĭ versa veninu pe alțiĭ. V. virus.
Sursa: Dicționaru limbii românești

venin n. 1. fiere: varsă venin; 2. otravă conținută în corpul unor animale: venin de viperă; 3. principiu contagios al unor boale: veninul turbării; 4. fig. răutate ascunsă: veninul calomniei. [Lat. VENENUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)