Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele vaccin:

VACCÍN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VACCÍN- v. vaccino-.
Sursa: Dicționar de neologisme


VACCÍN s.n. Preparat biologic care conține anumiți viruși atenuați și care este inoculat unui individ în scop preventiv sau curativ împotriva unei boli infecțioase sau virulente. ♦ Urmă lăsată pe corp de o vaccinare. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vaccin, cf. lat. vaccinus].
Sursa: Dicționar de neologisme

VACCÍN1 s. n. preparat biologic din microbi sau toxine atenuate, care este inoculat în organism în scopul obținerii imunității. ◊ urmă lăsată pe corp de o vaccinare. (< fr. vaccin, lat. vaccinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

VACCIN2(O)- elem. „vaccin, vaccinare”. (< fr. vaccin/o/-, cf. lat. vaccinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

vaccín (preparat medical) s. n., pl. vaccínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*vaccín n., pl. urĭ (d. lat. vaccinus, de vacă, luat ca subst. subînț. virus). Substanța care ți se inoculează ca să te imunizeze contra uneĭ boale: Pasteur a descoperit vaccinu contra turbăriĭ. Un ser care provine de la o pustulă care se dezvoltă pe ugeru uneĭ vacĭ bolnave de vărsat și care, inoculat, te apără de vărsat. – Descoperitoru vaccinuluĭ, medicu Englez Jenner, care, în 1786, după doŭă-zecĭ de anĭ de observațiune, o dădu lumiĭ. P. această binefacere, parlamentu l-a răsplătit cu 500,000 de francĭ. Mulțĭ aŭ combătut vaccina [!] la început, ĭar azĭ toată lumea a adoptat-o.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vaccin n. altoiu, virus dela ugerul vacilor ce are proprietatea de a feri de vărsat: vaccinul a fost descoperit în 1796 de medicul englez Jenner.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VACCÍN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om ori unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VACCÍN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VACCÍN- v. vaccino-.
Sursa: Dicționar de neologisme

VACCÍN s.n. Preparat biologic care conține anumiți viruși atenuați și care este inoculat unui individ în scop preventiv sau curativ împotriva unei boli infecțioase sau virulente. ♦ Urmă lăsată pe corp de o vaccinare. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vaccin, cf. lat. vaccinus].
Sursa: Dicționar de neologisme

VACCÍN1 s. n. preparat biologic din microbi sau toxine atenuate, care este inoculat în organism în scopul obținerii imunității. ◊ urmă lăsată pe corp de o vaccinare. (< fr. vaccin, lat. vaccinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

VACCIN2(O)- elem. „vaccin, vaccinare”. (< fr. vaccin/o/-, cf. lat. vaccinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

vaccín (preparat medical) s. n., pl. vaccínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*vaccín n., pl. urĭ (d. lat. vaccinus, de vacă, luat ca subst. subînț. virus). Substanța care ți se inoculează ca să te imunizeze contra uneĭ boale: Pasteur a descoperit vaccinu contra turbăriĭ. Un ser care provine de la o pustulă care se dezvoltă pe ugeru uneĭ vacĭ bolnave de vărsat și care, inoculat, te apără de vărsat. – Descoperitoru vaccinuluĭ, medicu Englez Jenner, care, în 1786, după doŭă-zecĭ de anĭ de observațiune, o dădu lumiĭ. P. această binefacere, parlamentu l-a răsplătit cu 500,000 de francĭ. Mulțĭ aŭ combătut vaccina [!] la început, ĭar azĭ toată lumea a adoptat-o.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vaccin n. altoiu, virus dela ugerul vacilor ce are proprietatea de a feri de vărsat: vaccinul a fost descoperit în 1796 de medicul englez Jenner.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VACCÍN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om ori unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)