UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] – Din fr. usucapion.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a UZUCAPIÚNE s.f. (Jur.) 1. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. 2. Dobândire a suveranității asupra unui teritoriu prin exercitarea continuă și pașnică a autorității de stat asupra acelui teritoriu. [sil. -pi-u-, g.-d. art. uzucapiúnii] (din fr. usucapion, lat. usucapio) [morf. DOOM]
Sursa: Marele dicționar de neologisme
UZUCAPIÚNE s.f. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. [Pron. -pi-u-, var. usucapiune s.f. / < lat. usucapio < usus – uz, capere – a lua].
Sursa: Dicționar de neologisme
uzucapiúne (-pi-u-) s. f., g.-d. art. uzucapiúniiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *uzucapiúne f. (lat. usucapio, -ónis, d. usus, uz, și cápere, a lua). Jur. Dobîndire bazată pe posesiunea prelungită, pe un număr oare-care de anĭ, în care timp nu s´a rîdicat [!] nimenĭ să-țĭ conteste posesiunea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] – Din fr. usucapion.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)