Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele urgenta:

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].
Sursa: Dicționar de neologisme

URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

URGÉNȚĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgență = imediat, fără întârziere. [< fr. urgence, it. urgenza].
Sursa: Dicționar de neologisme

URGÉNȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*urgénță f., pl. e (d. urgent; fr. urgence). Caracteru lucrurilor urgente: urgența afacerilor. De urgență, în grabă: a chema de urgență un medic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

urgență f. caracterul celor urgente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

urgenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul urgent

urgentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul urgent